Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 49:1-7

Robul Domnului

49 «Ascultaţi-Mă, ţinuturi de lângă mare!

Luaţi aminte, popoare de departe!

Domnul M-a chemat înainte să mă nasc;
    pe când eram încă în pântecele mamei Mele, El Mi-a rostit numele.
Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită
    şi M-a ascuns la umbra mâinii Sale;
M-a făcut o săgeată lustruită
    şi M-a ascuns în tolba Lui.
Mi-a zis: ‘Tu eşti Robul Meu
    Israel, cel în care Îmi voi arăta splendoarea!’
Dar Eu am zis: ‘Am trudit degeaba,
    Mi-am irosit puterea pentru nimic şi fără nici un folos;
totuşi cauza Mea este în grija domnului,
    iar răsplata Mea este la Dumnezeul Meu.’

Şi acum Domnul zice –
    El, Care M-a întocmit din pântece pentru a fi Robul Său
şi pentru a-l aduce pe Iacov înapoi la El,

ca astfel Israel să se adune la El,

căci sunt onorat înaintea Domnului
    şi Dumnezeul Meu a devenit tăria Mea –
El zice: ‘Este prea puţin pentru Tine să fii Robul Meu

şi să ridici seminţiile lui Iacov,

        să aduci înapoi pe supravieţuitorii lui Israel.
De aceea Te-am pus să fii o lumină pentru neamuri,
    ca să duci mântuirea Mea până la marginile pământului!’»

Aşa vorbeşte Domnul,
    Răscumpărătorul lui Israel şi Sfântul său,
către Cel dispreţuit şi urât de popor,
    către Robul conducătorilor:
«Regii vor vedea şi se vor ridica,
    iar prinţii se vor pleca,
din pricina Domnului, Care este credincios,
    a Sfântului lui Israel, Care Te-a ales.»“

Psalmii 40:1-11

Psalmul 40

Pentru dirijor. Al lui David. Un psalm.

Am nădăjduit în Domnul,
    iar El S-a aplecat înspre mine
        şi mi-a ascultat strigătul.
M-a scos din groapa pieirii,
    din murdăria mocirlei.
Mi-a pus piciorul pe stâncă
    şi mi-a întărit paşii.
Mi-a pus în gură un cântec nou,
    o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi vor vedea, se vor teme
    şi se vor încrede în Domnul.

Ferice de omul
care îşi pune încrederea în Domnul,
    care nu se abate spre cei mândri
        şi nici spre cei ce se închină la idoli[a]!
Doamne, Dumnezeul meu,
    multe sunt minunile şi planurile Tale
pe care le-ai făcut faţă de noi!
    Nimeni nu se poate asemăna cu Tine!
Am vrut să le vestesc şi să vorbesc despre ele,
    dar sunt prea multe ca să le povestesc!

Tu nu ai dorit nici jertfă, nici dar de mâncare,
    ci mi-ai străpuns[b] urechile[c].
        Tu nu ai cerut nici ardere de tot, nici jertfă pentru păcat.
Atunci am zis: „Iată că vin!
    În sulul cărţii este scris despre mine.
Îmi găsesc plăcerea în a face voia Ta, Dumnezeul meu;
    Legea Ta este înăuntrul meu.“

Vestesc dreptatea Ta
    în adunarea cea mare;
Tu, Doamne, ştii
    că nu-mi închid buzele!
10 Nu ascund dreptatea Ta în inima mea,
    ci vorbesc despre credincioşia şi mântuirea Ta;
nu acopăr îndurarea şi adevărul Tău
    în adunarea cea mare.

11 Doamne, nu-Ţi opri
    mila faţă de mine!
Fie ca îndurarea Ta şi adevărul Tău
    să mă păzească mereu!

1 Corintieni 1:1-9

Pavel, chemat prin voia lui Dumnezeu să fie apostol al lui Cristos Isus, şi fratele Sostenes, către biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei sfinţiţi în Cristos Isus, chemaţi să fie sfinţi împreună cu toţi cei ce cheamă Numele Domnului nostru, Isus Cristos, Domnul lor şi al nostru, în orice loc: har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos!

Mulţumire

Întotdeauna Îi mulţumesc Dumnezeului meu pentru voi, din pricina harului lui Dumnezeu, care v-a fost dat în Cristos Isus şi datorită căruia aţi fost îmbogăţiţi în vorbire şi în orice fel de cunoaştere, întrucât mărturia despre Cristos a fost confirmată în mijlocul vostru. Astfel, aşteptând descoperirea Domnului nostru Isus Cristos, voi nu sunteţi lipsiţi de nici un dar, iar El vă va şi întări până la sfârşit, astfel încât să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Cristos. Credincios este Dumnezeu, prin Care aţi fost chemaţi la părtăşia cu Fiul Său, Isus Cristos, Domnul nostru.

Ioan 1:29-42

Isus, Mielul lui Dumnezeu

29 În ziua următoare, Ioan L-a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Care îndepărtează păcatul lumii! 30 El este Cel despre Care spuneam: «După mine vine un om Care este înaintea mea, pentru că era înainte de mine. 31 Nici eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă, ca El să fie făcut cunoscut Israelului.»“ 32 Ioan a depus următoarea mărturie: „L-am văzut pe Duhul coborând din cer ca un porumbel şi rămânând peste El. 33 Nici eu nu-L cunoşteam, dar Cel Ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: «Cel peste Care vei vedea Duhul coborând şi rămânând, Acela este Cel Care botează cu Duhul Sfânt!» 34 Iar eu am văzut şi am depus mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu[a].“

Primii ucenici

35 În ziua următoare, Ioan stătea iarăşi cu doi dintre ucenicii lui 36 şi, văzându-L pe Isus trecând, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ 37 Cei doi ucenici ai lui au auzit ce a spus şi L-au urmat pe Isus. 38 Isus S-a întors şi, văzând că aceştia Îl urmează, i-a întrebat:

– Ce căutaţi?

Ei I-au răspuns:

Rabbi[b] – care tradus, înseamnă „Învăţătorule“ – unde stai?

39 El le-a zis:

– Veniţi şi veţi vedea!

Ei s-au dus şi au văzut unde stătea; şi în ziua aceea au rămas cu El. Era cam pe la ceasul al zecelea[c]. 40 Unul din cei doi, care auziseră cuvintele lui Ioan şi-L urmaseră pe Isus, era Andrei, fratele lui Simon Petru. 41 El l-a găsit mai întâi pe fratele său, Simon, şi i-a zis: „Noi L-am găsit pe Mesia!“ – care este tradus „Cristos“. 42 Şi l-a dus la Isus. Când l-a văzut, Isus i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Ioan[d]; tu vei fi numit «Chifa»“ – care este tradus „Petru“[e].

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.