Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 72
Al lui Solomon[a]
1 Dumnezeule, dă judecăţile Tale regelui
şi dreptatea Ta fiului regelui!
2 Atunci el[b] va judeca cu dreptate pe poporul Tău
şi cu nepărtinire pe sărmanii Tăi.
3 Munţii vor aduce pacea pentru popor
şi tot aşa şi dealurile, prin dreptate[c].
4 El le va face dreptate asupriţilor din popor,
îi va izbăvi pe fiii săracilor
şi îl va zdrobi pe asupritor.
5 El va trăi[d] atâta timp cât va fi soare,
cât va fi lună, din neam în neam.
6 El va fi ca ploaia care coboară peste pământul cosit,
ca ploile repezi, picurând pământul.
7 În zilele lui, cel drept va înflori
şi va fi multă pace, până când nu va mai fi lună.
8 El va domni de la o mare la alta
şi de la râu[e] până la marginile pământului[f].
9 Înaintea lui se vor pleca triburile pustiei,
iar duşmanii lui vor linge ţărâna.
10 Regi din Tarşiş[g] şi din ostroave
se vor întoarce cu daruri;
regi din Şeba şi din Seba
se vor apropia cu ofrande.
11 I se vor închina toţi regii,
toate popoarele îl vor sluji.
12 Căci el îl va scăpa pe săracul care strigă
şi pe sărmanul lipsit de ajutor.
13 Va avea milă de cel umil şi sărac,
şi va scăpa vieţile săracilor.
14 Le va răscumpăra vieţile de la asuprire şi violenţă,
căci sângele lor preţuieşte mult pentru el.
15 Să trăiască!
Să i se dea podoabe din aur de Şeba!
Fie ca oamenii să se roage pentru el totdeauna
şi să-l binecuvânteze în fiecare zi!
16 Să fie belşug de grâne în ţară,
chiar şi pe crestele munţilor!
Să freamăte pomii[h] ca cei din Liban,
iar oamenii din cetăţi să înflorească la fel ca iarba de pe pământ.[i]
17 Să-i rămână numele pe vecie!
Să-i dăinuiască numele cât va fi soare!
Toate neamurile vor fi binecuvântate prin el[j]
şi-l vor numi fericit!
18 Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel,
Singurul Care poate face minuni!
19 Binecuvântat să-I fie slăvitul Nume în veci!
Slava Lui să umple întreg pământul!
Amin! Amin!
20 Aici este sfârşitul rugăciunilor lui David, fiul lui Işai.
Iosua – noul conducător al lui Israel
1 După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul i-a vorbit lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise, astfel:
2 „Moise, robul Meu, a murit. Acum dar traversează de îndată Iordanul, împreună cu tot poporul acesta, spre ţara pe care o dau israeliţilor. 3 Vă voi da orice teritoriu peste care va trece talpa piciorului vostru, întocmai cum i-am promis lui Moise. 4 Teritoriul vostru se va întinde de la pustie până la Liban şi de la Râul cel Mare, râul Eufrat, cuprinzând toată ţara hitiţilor, până la Marea cea Mare[a], în apus. 5 Nici un om nu-ţi va putea sta împotrivă cât vei trăi. Cum am fost cu Moise, tot aşa voi fi şi cu tine! Nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi!
6 Fii tare şi curajos, pentru că tu vei da în stăpânire acestui popor ţara pe care am jurat că le-o voi da părinţilor lor. 7 Fii deci tare şi foarte curajos, veghind să împlineşti toată Legea pe care ţi-a poruncit-o robul Meu Moise. Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge. 8 Cartea aceasta a Legii să nu să se depărteze de gura ta! Meditează asupra ei zi şi noapte, veghind, astfel încât să poţi împlini tot ceea ce este scris în ea, căci atunci vei izbândi oriunde vei merge şi vei prospera! 9 Oare nu Eu te-am împuternicit? Fii tare şi curajos! Nu te teme şi nu te înspăimânta, fiindcă Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine oriunde vei merge!“
32 Şi ce-aş mai putea spune? N-am suficient timp să vorbesc despre Ghedeon, Barak, Samson, Iefta, David, Samuel şi despre profeţi. 33 Prin credinţă au cucerit ei regate, au administrat dreptatea, au obţinut promisiunile, au închis gurile leilor, 34 au stins furia flăcărilor, au scăpat de tăişul sabiei; din oameni slabi au fost făcuţi oameni puternici, au devenit tari în război, au alungat armatele străine; 35 femeile şi-au primit morţii înviaţi; unii au fost torturaţi şi au refuzat să fie eliberaţi, ca să obţină o înviere mai bună, 36 alţii au îndurat batjocură şi biciuire, şi chiar lanţuri şi închisoare, 37 au fost împroşcaţi cu pietre,[a] au fost tăiaţi în două cu fierăstrăul, au fost ucişi cu sabia, au umblat îmbrăcaţi în piei de oi şi de capre; săraci, persecutaţi, chinuiţi, 38 ei, de care lumea nu era vrednică, au pribegit prin pustie şi prin munţi, prin peşteri şi prin gropile pământului.
39 Ei toţi au fost vorbiţi de bine pentru credinţa lor, însă n-au primit ceea ce a fost promis, 40 întrucât Dumnezeu a ales dinainte un plan mai bun pentru noi, ca să nu fie ei făcuţi desăvârşiţi fără noi.
Dumnezeu Îşi disciplinează fiii
12 De aceea, întrucât suntem înconjuraţi de un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice ne-ar putea împiedica şi păcatul care ne prinde atât de strâns şi să alergăm cu perseverenţă în cursa care ne stă înainte. 2 Să ne fixăm atenţia asupra lui Isus, Cel Care iniţiază şi desăvârşeşte credinţa, Cel Care, pentru bucuria ce-I stătea înainte, a îndurat crucea, dispreţuindu-i ruşinea, şi S-a aşezat la dreapta tronului lui Dumnezeu!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.