Revised Common Lectionary (Complementary)
Cântecul[a] Mariei
46 Maria a zis:
„Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul
47 şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!
Iată că de acum încolo, toate generaţiile mă vor considera fericită
49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine!
Numele Lui este sfânt!
50 Îndurarea Lui ţine din generaţie în generaţie
faţă de cei ce se tem de El!
51 El a înfăptuit o minune[b] prin braţul Lui;
i-a împrăştiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52 I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăţi,
iar pe cei bogaţi i-a dat afară cu mâinile goale.
54 El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
amintindu-Şi de îndurarea Sa,
55 aşa cum le spusese strămoşilor noştri,
lui Avraam şi seminţei[c] lui, în veci!“
Gloria Sionului
60 «Ridică-te! Străluceşte! Căci lumina ta a venit
şi slava Domnului a răsărit peste tine.
2 Iată! Deşi întunericul învăluie pământul,
şi negura groasă acoperă popoarele,
peste tine răsare Domnul
şi slava Lui apare deasupra ta.
3 Neamurile vor veni la lumina ta
şi împăraţii vor lua parte la strălucirea zorilor tale.
4 Ridică-ţi ochii şi priveşte în jur!
Cu toţii se adună şi vin la tine:
fiii tăi vor veni de departe,
iar fiicele tale vor fi aduse pe braţe.
5 Văzând acestea vei radia de bucurie,
inima ta va tresări şi va fi fericită,
căci belşugul mării[a] va fi adus la tine,
la tine vor veni bogăţiile neamurilor.
6 O mulţime de cămile îţi vor străbate ţara,
cămile tinere din Midian şi Efa.
Toţi cei din Şeba vor veni
aducând aur şi tămâie
şi vestind laudele Domnului.
Cântecul[a] lui Zaharia
67 Zaharia, tatăl lui, a fost umplut de Duhul Sfânt şi a profeţit astfel:
68 „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
pentru că a venit în ajutor şi Şi-a răscumpărat poporul!
69 El ne-a ridicat un corn al mântuirii[b]
în casa[c] slujitorului Său David,
70 aşa cum a spus prin gura sfinţilor Săi profeţi din vechime,
71 şi ne-a adus izbăvire de duşmanii noştri şi din mâinile celor ce ne urăsc.
72 El Îşi arată astfel îndurarea faţă de strămoşii noştri
şi Îşi aduce aminte de legământul Lui cel sfânt,
73 de jurământul pe care i l-a făcut lui Avraam, tatăl nostru,
potrivit căruia, ne va da voie, 74 izbăviţi fiind din mâna duşmanilor noştri,
să-I slujim fără teamă, 75 în sfinţenie şi dreptate înaintea Lui,
în toate zilele noastre.
76 Iar tu, copile, vei fi numit profet al Celui Preaînalt!
Căci vei merge înaintea Domnului ca să pregăteşti căile Lui,
77 să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii,
prin iertarea păcatelor lui,
78 datorită îndurării nemărginite[d] a Dumnezeului nostru,
în urma căreia va veni în ajutorul nostru Soarele din înălţime,
79 ca să strălucească peste cei aflaţi în întuneric
şi în umbra morţii,
ca să ne călăuzească picioarele pe calea păcii.“
80 Copilul creştea şi se întărea în duh. El a stat în locuri pustii până în ziua apariţiei lui în poporul Israel.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.