Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 2:1-5

Aceasta este ceea ce a văzut Isaia, fiul lui Amoţ, cu privire la Iuda şi la Ierusalim:

Muntele Casei Domnului

„În zilele de pe urmă,
    muntele Casei Domnului
va fi aşezat drept cel mai înalt dintre munţi,
    va fi înălţat deasupra dealurilor
        şi toate neamurile vor curge spre el.
Multe popoare vor veni şi vor zice:
    «Să mergem şi să ne suim la muntele Domnului,
        la Casa Dumnezeului lui Iacov!
El să ne înveţe căile Sale,
    şi noi să umblăm pe cărările Sale!»
Căci din Sion va ieşi Legea,
    iar Cuvântul Domnului – din Ierusalim.
El va judeca între neamuri
    şi va hotărî pentru multe popoare.
Ele îşi vor făuri din săbii pluguri,
    şi din suliţe – cosoare.
Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altui neam
    şi nu vor mai învăţa războiul.

Veniţi, voi cei din Casa lui Iacov,
    veniţi să umblăm în lumina Domnului!

Psalmii 122

Psalmul 122

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

Mă bucur când mi se spune:
    „Să mergem la Casa Domnului!“
Picioarele ni se opresc
    la porţile tale, Ierusalime.

Ierusalimul este zidit ca o cetate
    ce-şi adună poporul în unitate[a].
Acolo vin seminţiile,
    seminţiile Domnului,
ca să laude Numele Domnului,
    aşa cum s-a hotărât pentru Israel,
căci acolo sunt aşezate tronurile de judecată,
    tronurile Casei lui David.

Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului!
    „Fie ca cei ce te iubesc să prospere[b]!
Pacea să fie între zidurile tale
    şi liniştea – în palatele tale.“
Din pricina fraţilor mei şi a prietenilor mei,
    îţi urez: „Pacea fie în tine!“
Din pricina Casei Domnului, Dumnezeul nostru,
    îţi doresc: „Bine să-ţi fie!“

Romani 13:11-14

Ziua este aproape

11 Faceţi lucrul acesta[a], ştiind ce vremuri sunt: este ceasul să vă treziţi din somn, pentru că mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am devenit credincioşi; 12 noaptea aproape a trecut şi ziua este aproape, deci să lăsăm la o parte faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armura luminii! 13 Să ne comportăm aşa cum se cuvine, ca în timpul zilei, nu în orgii şi în beţii, nu în desfrânare şi în depravare, nu în ceartă şi în invidie, 14 ci îmbrăcaţi-vă cu Domnul Isus Cristos şi nu vă preocupaţi de cum anume să vă îngrijiţi de poftele firii[b] voastre!

Matei 24:36-44

Îndemn la veghere

36 Dar despre ziua şi ora aceea nu ştie nimeni, nici îngerii cerurilor, (nici Fiul)[a], ci numai Tatăl. 37 Aşa cum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. 38 Căci aşa cum era în zilele de dinaintea potopului, când oamenii mâncau, beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în arcă, 39 şi nu au ştiut nimic până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului Omului. 40 Atunci, doi bărbaţi vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. 41 Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.

42 Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru! 43 Să ştiţi că, dacă stăpânul casei ar şti în ce strajă din noapte vine hoţul, ar veghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. 44 Prin urmare, fiţi pregătiţi şi voi, pentru că Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă aşteptaţi!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.