Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 32
Al lui David. Un maschil[a].
1 Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
de cel al cărui păcat este acoperit!
2 Ferice de omul
căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
şi în duhul căruia nu există înşelăciune!
3 Când tăceam, mi se uscau oasele
din pricina gemetelor mele necurmate.
4 Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
5 Atunci mi-am mărturisit păcatul
şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
6 De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
pe el nu-l vor atinge.
7 Tu eşti un adăpost pentru mine!
Tu mă vei păzi de necaz,
înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
21 Supune-te Lui şi fă pace cu El
şi aşa vei avea parte de bine.
22 Primeşte învăţătura din gura Sa,
aşterne-ţi în inimă cuvintele Lui.
23 Dacă te întorci la Cel Atotputernic, vei fi repus în drepturi;
dacă izgoneşti răutatea departe de cortul tău,
24 dacă vei arunca aurul în ţărână
şi aurul de Ofir în albia pâraielor,
25 dacă Cel Atotputernic va fi aurul tău
şi argintul tău cel mai preţios,
26 atunci te vei bucura în Cel Atotputernic
şi-ţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
27 Te vei ruga Lui şi El te va auzi
şi tu îţi vei ţine jurămintele.
28 Ce vei hotărî se va împlini,
lumina va străluci pe căile tale.
29 Când oamenii sunt smeriţi Tu spui: «Să fie ridicaţi!»
El va izbăvi pe cel cu privirea plecată.
30 El va elibera chiar şi pe cei vinovaţi;
ei vor scăpa datorită curăţiei mâinilor tale.“
Răspunsul lui Iov
23 Iov a răspuns:
2 „Şi azi plângerea mea este amară!
În ciuda geamătului[a] meu, mâna Lui mă apasă greu[b].
3 O! de-aş şti unde să-L găsesc,
de m-aş putea apropia de locuinţa Lui!
4 Mi-aş aduce cauza înaintea Lui,
mi-aş umple gura cu dovezi.
5 Aş afla ce mi-ar răspunde
şi aş înţelege ce mi-ar spune.
6 Mi se va opune oare cu marea Sa putere[c]?
Nu! El va asculta când Îi vorbesc.
7 Un om drept îşi poate aduce cauza înaintea Lui
şi voi fi eliberat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
8 Dacă m-aş duce spre răsărit, El nu e acolo,
dacă aş merge spre apus, nu-L voi găsi.
9 Când El lucrează în nord, nu-L zăresc,
când se întoarce spre sud, nu-L pot vedea.
10 Dar El ştie calea pe care o urmez;
când mă va încerca voi ieşi ca aurul.
11 Piciorul meu a urmat îndeaproape paşii Săi,
m-am ţinut de calea Sa, fără să mă abat de pe ea.
12 Nu m-am îndepărtat de porunca buzelor Sale.
Am adunat cuvintele gurii Sale mai mult decât hrana mea zilnică.
13 Dar El rămâne Acelaşi; cine I se poate împotrivi?
El face ce-I doreşte sufletul.
14 El va împlini ce a hotărât pentru mine
şi va mai face multe altele.
15 De aceea mă înspăimânt înaintea Lui;
sunt îngrozit când mă gândesc la toate acestea.
16 Dumnezeu mi-a înfricoşat inima,
Cel Atotputernic m-a înspăimântat.
17 Totuşi nu sunt redus la tăcere de întuneric,
de întunericul gros care-mi acoperă faţa.
1 Simon Petru, rob şi apostol al lui Isus Cristos, către cei care, prin dreptatea Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos, au primit o credinţă la fel de preţioasă ca a noastră: 2 harul şi pacea să vă fie înmulţite prin cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Isus, Domnul nostru!
Chemarea şi alegerea creştinului
3 Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate lucrurile necesare pentru viaţă şi evlavie, prin cunoaşterea Celui Ce ne-a chemat prin slava şi virtutea Lui. 4 Prin aceste lucruri, El ne-a dăruit promisiunile Lui preţioase şi foarte mari, pentru ca, prin acestea, scăpând de depravarea care este în lume din cauza poftelor, să deveniţi părtaşi ai naturii dumnezeieşti.
5 De aceea, daţi-vă toată silinţa să adăugaţi la credinţa voastră virtutea, la virtute – cunoaşterea, 6 la cunoaştere – înfrânarea, la înfrânare – răbdarea, la răbdare – evlavia, 7 la evlavie – dragostea frăţească, iar la dragostea frăţească – dragostea de oameni. 8 Căci dacă aceste lucruri sunt într-adevăr ale voastre şi abundă printre voi, ele nu vă vor lăsa să fiţi nici ineficienţi, nici neroditori în ce priveşte cunoaşterea Domnului nostru Isus Cristos. 9 Dar cel căruia îi lipsesc aceste lucruri este orb, sau cel puţin miop; a uitat că a primit curăţirea de vechile lui păcate. 10 De aceea, fraţilor, străduiţi-vă chiar mai mult să vă întăriţi chemarea şi alegerea voastră, pentru că, făcând aceste lucruri, nu vă veţi împiedica niciodată! 11 Căci astfel vă va fi acordată din belşug intrarea în Împărăţia[a] veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Cristos.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.