Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 113

Psalmul 113

Lăudaţi-L pe Domnul!

Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
    lăudaţi Numele Domnului!

Numele Domnului să fie binecuvântat,
    de acum şi până-n veci!
De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui,
    binecuvântat fie Numele Domnului!

Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile,
    mai presus de ceruri este slava Lui.
Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
    Cel Ce tronează din înălţime
şi totuşi Se apleacă privind
    spre ceruri şi spre pământ?

El îl ridică din pulbere pe cel sărman
    şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales,
    cu cei de neam ales din poporul Său.
El îi dă celei sterpe o familie,
    face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Ezechiel 22:17-31

17 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 18 „Fiul omului, cei din Casa lui Israel au ajuns pentru Mine ca zgura de metal: toţi sunt aramă, cositor, fier şi plumb, în mijlocul furnalului; au ajuns ca zgura de argint. 19 De aceea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Pentru că toţi aţi devenit zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului. 20 Aşa cum se strânge argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în mijlocul furnalului şi se suflă în foc ca să se topească, tot aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi furia Mea, vă voi lăsa în mijlocul Ierusalimului şi vă voi topi. 21 Da, vă voi strânge şi voi sufla peste voi cu focul înverşunării Mele, astfel că veţi fi topiţi în mijlocul Ierusalimului. 22 Aşa cum se topeşte argintul în mijlocul furnalului, tot aşa veţi fi şi voi topiţi în mijlocul Ierusalimului şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am revărsat furia peste voi.»“

23 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 24 „Fiul omului, spune-i ţării astfel: «Tu eşti o ţară necurăţită, neudată de ploaie[a] în ziua indignării!» 25 Prinţii[b] ei uneltesc în mijlocul ei precum leul care răcneşte când îşi sfâşie prada; ei mănâncă suflete şi îşi însuşesc bogăţii şi lucruri scumpe, astfel că numărul văduvelor sporeşte în mijlocul ţării. 26 Preoţii ei încalcă Legea Mea şi întinează lucrurile Mele sfinte; ei nu fac diferenţă între ce este sfânt şi ce este obişnuit şi nu învaţă pe alţii să facă diferenţă între ce este necurat şi ce este curat. De Sabatele Mele nu vor să mai audă şi astfel Eu sunt necinstit în mijlocul lor. 27 Conducătorii săi sunt în mijlocul ei asemenea lupilor care-şi sfâşie prada; ei varsă sânge şi pierd suflete ca să obţină un câştig necinstit. 28 Profeţii din mijlocul ei au pentru aceştia o tencuială din ipsos[c] – viziuni deşarte şi preziceri mincinoase. Ei zic: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn!» Dar Domnul nu le-a vorbit. 29 Poporul din ţară se dedă la furt, se ocupă cu tâlhăria, asupreşte pe sărac şi pe nevoiaş şi jecmăneşte străinul, ignorând dreptatea[d].

30 Am căutat printre ei un om care să zidească zidul şi să stea în spărtură înaintea Mea pentru ţară, ca să nu o nimicesc, dar nu am găsit nici unul. 31 Prin urmare, Îmi voi revărsa peste ei indignarea, îi voi nimici cu focul înverşunării Mele şi voi face ca umbletele lor să cadă asupra capetelor lor, zice Stăpânul Domn.“

Romani 8:31-39

31 Ce vom spune deci despre aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?! 32 El, Care nu Şi-a cruţat propriul Său Fiu, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da, împreună cu El, toate lucrurile?! 33 Cine va aduce vreo acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel Care-i îndreptăţeşte. 34 Cine este cel care-i va condamna? Cristos Isus, Cel Care a murit şi Care, mai mult decât atât, a fost înviat, este la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi. 35 Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau greutăţile, sau persecuţia, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau pericolul, sau sabia? 36 Aşa cum este scris:

„Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,
    suntem consideraţi ca nişte oi pentru tăiere.“[a]

37 Însă, în toate aceste lucruri, noi avem victorie deplină prin Cel Care ne-a iubit. 38 Eu sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici demonii[b] , nici lucrurile prezente, nici cele viitoare, nici puterile, 39 nici înălţimea, nici adâncimea, nici orice altceva din creaţie nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Cristos Isus, Domnul nostru!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.