Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 32
Al lui David. Un maschil[a].
1 Ferice de cel a cărui nelegiuire este iertată,
de cel al cărui păcat este acoperit!
2 Ferice de omul
căruia Domnul nu-i ţine în seamă vina
şi în duhul căruia nu există înşelăciune!
3 Când tăceam, mi se uscau oasele
din pricina gemetelor mele necurmate.
4 Zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea;
vlaga îmi ajunsese ca o uscăciune văratică.Sela
5 Atunci mi-am mărturisit păcatul
şi nu Ţi-am ascuns vina mea.
Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului nelegiuirile!“,
şi astfel Tu mi-ai iertat vina şi păcatul.Sela.
6 De aceea fiecare credincios să Ţi se roage
câtă vreme mai poţi fi găsit,
iar când apele vor fi mari,
pe el nu-l vor atinge.
7 Tu eşti un adăpost pentru mine!
Tu mă vei păzi de necaz,
înconjurându-mă cu cântări de izbăvire!Sela
8 „Eu te voi instrui şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi;
te voi sfătui şi ochiul Meu va veghea asupra ta.
9 Nu fi[b] ca un cal sau ca un catâr
fără discernământ,
care numai strunit cu un frâu şi cu o zăbală
se apropie de tine!“
10 De multe dureri are parte cel rău,
dar cel ce se încrede în Domnul este înconjurat de îndurare.
11 Bucuraţi-vă în Domnul, înveseliţi-vă, voi, cei drepţi!
Strigaţi de bucurie, toţi cei cu inima cinstită!
Cupa mâniei Domnului
15 „Aşa mi-a vorbit Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Ia din mâna Mea această cupă plină cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea la toate neamurile la care te trimit. 16 Când îl vor bea, vor ameţi şi vor fi ca nişte nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite printre ei.» 17 Eu am luat cupa din mâna Domnului ca să le dau să bea tuturor neamurilor la care m-a trimis Domnul: 18 Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, regilor şi conducătorilor lui, ca să le prefacă în ruină, într-o pricină de groază, de batjocură şi de blestem, ca în ziua de azi; 19 lui Faraon, monarhul Egiptului, slujitorilor lui, conducătorilor lui, întregului său popor 20 şi întregului amestec de popoare de acolo, tuturor regilor ţării Uţ, tuturor regilor filistenilor, – cei ai Aşchelonului, ai Gazei, ai Ekronului şi ai rămăşiţei Aşdodului –, 21 Edomului, Moabului şi fiilor lui Amon; 22 tuturor regilor Tirului şi Sidonului, regilor ostroavelor de dincolo de mare; 23 Dedanului, Temei, Buzului şi tuturor celor ce îşi rad colţurile bărbii[a]; 24 tuturor regilor Arabiei şi tuturor regilor amestecului de popoare care locuiesc în pustie; 25 tuturor regilor Zimrei, tuturor regilor Elamului şi Mediei; 26 tuturor regilor din nord, de aproape şi de departe, şi unora şi altora, tuturor regatelor de pe faţa pământului. După ei va bea şi împăratul Şeşakului[b].
27 Să le spui că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Beţi, îmbătaţi-vă, vomaţi şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!»
28 Dacă vor refuza să ia cupa din mâna ta şi s-o bea, să le spui că aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «O veţi bea cu siguranţă! 29 Căci iată, încep să aduc nenorocirea în cetatea peste care este chemat Numele Meu! Şi voi să rămâneţi nepedepsiţi?! Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia împotriva tuturor locuitorilor pământului, zice Domnul Oştirilor.»
44 Cortul Mărturiei era cu strămoşii noştri în pustie, aşa cum poruncise Cel Ce i-a spus lui Moise să-l facă după modelul pe care-l văzuse. 45 Strămoşii noştri l-au adus, la rândul lor, împreună cu Iosua, când au luat în stăpânire teritoriul neamurilor pe care le-a izgonit Dumnezeu dinaintea strămoşilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David, 46 care a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să-I asigure Dumnezeului lui Iacov[a] un loc de locuit. 47 Solomon însă a fost cel care I-a construit o casă. 48 Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti, aşa cum zice profetul:
49 „Cerul este tronul Meu,
iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Ce fel de casă Mi-aţi putea zidi voi Mie? zice Domnul.
Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
50 Oare nu mâna Mea a făcut toate aceste lucruri?“[b]
51 Oameni încăpăţânaţi, cu inima şi urechile necircumcise, voi întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt! Aşa cum au făcut strămoşii voştri, aşa faceţi şi voi! 52 Pe care dintre profeţi nu l-au persecutat strămoşii voştri?! Ei i-au ucis pe cei ce prevesteau venirea Celui Drept, Cel ai Cărui trădători şi ucigaşi aţi devenit voi acum, 53 voi, care aţi primit Legea poruncită prin îngeri, dar n-aţi ascultat de ea!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.