Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 82
Un psalm al lui Asaf.
1 Dumnezeu Îşi ia locul în adunarea lui Dumnezeu;
El judecă în mijlocul „dumnezeilor[a]“.
2 „Până când veţi mai judeca cu nedreptate
şi veţi continua să-i favorizaţi pe cei răi?Sela
3 Faceţi dreptate celui sărman şi orfanului,
daţi dreptate celui nevoiaş şi lipsit!
4 Scăpaţi-l pe cel sărman şi pe cel amărât,
izbăviţi-i din mâna celor răi!“
5 Dar ei nici nu ştiu, nici nu pricep;
umblă în întuneric;
de aceea se clatină temeliile pământului.
6 Eu am zis: „Sunteţi «dumnezei»,
fii ai Celui Preaînalt, cu toţii.
7 Cu siguranţă, însă, veţi muri ca nişte oameni de rând
şi veţi cădea ca orice alt conducător.“
8 Ridică-Te, Dumnezeule, şi judecă pământul,
căci Tu iei în stăpânire toate neamurile!
Păcatul lui Acan şi înfrângerea de la Ai
7 Israeliţii însă au fost necredincioşi cu privire la ceea ce trebuia nimicit[a]. Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zimri[b], fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda, a luat din ceea ce trebuia nimicit şi, prin urmare, Domnul s-a aprins de mânie împotriva israeliţilor.
10 Domnul i-a răspuns:
– Ridică-te! De ce stai astfel, cu faţa la pământ? 11 Israel a păcătuit încălcând legământul pe care i l-am poruncit. Şi-au însuşit din lucrurile date spre nimicire, au furat, au minţit şi le-au pus alături de bunurile lor. 12 De aceea israeliţii nu pot rezista în faţa duşmanilor lor, fiindcă au fost daţi spre nimicire. Eu nu voi mai fi cu voi decât dacă distrugeţi din mijlocul vostru ceea ce trebuie nimicit.
13 Du-te şi sfinţeşte poporul. Să le spui astfel: „Sfinţiţi-vă pentru ziua de mâine, fiindcă Domnul, Dumnezeul lui Israel, a descoperit în mijlocul vostru lucruri care trebuiau date spre nimicire. Nu veţi putea ţine piept duşmanilor voştri, până când nu veţi îndepărta ceea ce trebuia nimicit din mijlocul vostru.
14 Să vă înfăţişaţi mâine dimineaţă în ordinea seminţiilor voastre. Seminţia arătată prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea clanurilor; clanul arătat prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea familiilor; familia arătată prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea bărbaţilor. 15 Acela care va fi arătat prin sorţi că a luat ceea ce trebuia nimicit, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce îi aparţine, pentru că a încălcat legământul Domnului şi a săvârşit o mişelie în Israel.“
16 Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă, a convocat seminţiile lui Israel şi a fost arătată prin sorţi seminţia lui Iuda. 17 A apropiat clanurile lui Iuda şi a fost arătat prin sorţi clanul lui Zerah. A apropiat clanul lui Zerah în ordinea familiilor şi a fost arătat prin sorţi Zimri. 18 A apropiat familia acestuia în ordinea bărbaţilor din familie şi a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zimri, fiul lui Zerah, din seminţia lui Iuda. Iosua i-a zis lui Acan:
19 – Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeul lui Israel[a] şi laudă-L! Mărturiseşte-mi ce ai făcut şi nu-mi ascunde nimic!
20 Acan i-a răspuns lui Iosua:
– Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeul lui Israel, şi iată ce am făcut: 21 am văzut în prada de război o manta frumoasă din Şinar[b], două sute de şecheli[c] de argint şi un obiect de aur în greutate de cincizeci de şecheli[d]. Le-am poftit şi le-am luat. Acum sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este sub ele.
22 Iosua a trimis nişte soli care au alergat spre cort. Şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui, argintul fiind sub ele. 23 Le-au luat de acolo şi le-au adus la Iosua şi la adunarea israeliţilor, înfăţişându-le înaintea Domnului.
24 Atunci Iosua şi toţi cei din Israel l-au luat pe Acan, fiul lui Zerah, au luat argintul, mantaua, obiectul de aur, pe fiii şi pe fiicele lui, vitele, măgarii şi oile lui, cortul şi tot ce-i aparţinea lui şi i-au dus în valea Acor. 25 „De ce ne-ai tulburat astfel?“ l-a întrebat Iosua. „Ei bine, şi pe tine te va tulbura Domnul astăzi!“ a continuat Iosua.
Şi toţi cei din Israel l-au omorât cu pietre. Apoi i-au ars în foc şi i-au acoperit cu pietre, 26 ridicând peste ei un morman mare de pietre, care poate fi văzut şi astăzi. Atunci Domnul S-a întors din mânia Lui aprigă.
Valea aceea a purtat numele Acor[e] până în ziua aceasta.
26 Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, 27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu. 28 Oricine n-a ascultat de Legea lui Moise a murit fără îndurare, pe baza mărturiei a doi sau trei martori. 29 Cu cât mai sever credeţi că trebuie pedepsit un om care-L dispreţuieşte pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră ca fiind fără valoare sângele legământului prin care a fost sfinţit şi care-L insultă pe Duhul harului?! 30 Îl cunoaştem pe Cel Care a spus:
„A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti!“[a]
Şi, din nou:
„Domnul Îşi va judeca poporul.“[b]
31 Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.