Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 25[a]
Al lui David
1 Doamne, la Tine îmi înalţ sufletul!
2 Dumnezeul meu, în Tine mă încred:
să nu fiu dat de ruşine!
Să nu se bucure duşmanii mei de mine!
3 Da, toţi cei ce nădăjduiesc în Tine nu vor fi daţi de ruşine,
ci de ruşine vor fi făcuţi cei ce Îţi sunt necredincioşi fără motiv.
4 Fă-mi cunoscute căile Tale, Doamne,
învaţă-mă cărările Tale!
5 Călăuzeşte-mă în adevărul Tău, învaţă-mă,
căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele!
În Tine nădăjduiesc toată ziua.
6 Adu-Ţi aminte, Doamne, de mila şi de îndurarea Ta,
căci acestea sunt veşnice!
7 Nu-Ţi aduce aminte de păcatele din tinereţea mea, nici de greşelile mele,
ci adu-Ţi aminte de mine după îndurarea Ta,
pentru bunătatea Ta, Doamne!
8 Domnul este bun şi drept;
de aceea le dă învăţătură celor păcătoşi pe cale.
9 El îi îndrumă pe cei smeriţi în ceea ce este drept
şi îi învaţă pe cei smeriţi calea Lui.
10 Toate cărările Domnului sunt îndurare şi adevăr
pentru cei ce păzesc legământul şi mărturiile Lui.
Legi privind viaţa de fiecare zi
19 Domnul i-a zis lui Moise: 2 „Vorbeşte întregii adunări a israeliţilor şi spune-le: «Fiţi sfinţi, pentru că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
3 Fiecare din voi să-şi cinstească mama şi tatăl şi să ţină Sabatele Mele. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
4 Să nu vă întoarceţi spre idoli şi să nu vă turnaţi idoli. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
32 Să te ridici înaintea perilor albi şi să onorezi pe cel bătrân; să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.
33 Dacă vreun străin vine să locuiască împreună cu voi în ţara voastră, să nu-l asupriţi. 34 Străinul să fie privit ca un băştinaş între voi; să-l iubiţi ca pe voi înşivă, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru.
35 Să nu faceţi nedreptate în ce priveşte standardele de măsurare a lungimii sau de cântărire a greutăţii şi a cantităţii. 36 Să aveţi cumpene drepte, greutăţi corecte, o efă[a] corectă şi un hin[b] corect. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, Care v-am scos din ţara Egiptului. 37 Să păziţi toate poruncile şi toate legile Mele şi să le împliniţi. Eu sunt Domnul.»“
16 Fiindcă[a] atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu[b], pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. 17 Căci Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. 18 Cel ce crede în El nu este judecat; însă cel ce nu crede a şi fost judecat, pentru că nu a crezut în Numele singurului Fiu[c] al lui Dumnezeu. 19 Şi judecata este aceasta: lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. 20 Căci oricine face răul urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se expună faptele. 21 Dar cel ce lucrează potrivit cu adevărul vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.