Revised Common Lectionary (Complementary)
Cântecul[a] Mariei
46 Maria a zis:
„Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul
47 şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48 pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!
Iată că de acum încolo, toate generaţiile mă vor considera fericită
49 pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine!
Numele Lui este sfânt!
50 Îndurarea Lui ţine din generaţie în generaţie
faţă de cei ce se tem de El!
51 El a înfăptuit o minune[b] prin braţul Lui;
i-a împrăştiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52 I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăţi,
iar pe cei bogaţi i-a dat afară cu mâinile goale.
54 El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
amintindu-Şi de îndurarea Sa,
55 aşa cum le spusese strămoşilor noştri,
lui Avraam şi seminţei[c] lui, în veci!“
19 În dimineaţa următoare s-au trezit devreme cu toţii, s-au închinat înaintea Domnului, după care s-au întors acasă, în Rama. Elkana a cunoscut-o pe[a] soţia sa, iar Domnul Şi-a adus aminte de ea. 20 Astfel, după o vreme, Ana a rămas însărcinată şi[b] a născut un băiat pe care l-a numit Samuel[c], căci ea spunea: „De la Domnul l-am cerut.“
21 Elkana a plecat cu toată familia lui ca să aducă Domnului jertfa anuală şi ca să-şi împlinească jurământul. 22 Ana însă nu s-a dus, ci i-a spus soţului ei:
– După ce-l voi înţărca pe băiat, îl voi aduce şi-l voi înfăţişa înaintea Domnului, unde va locui pentru totdeauna.
23 Elkana, soţul ei, i-a răspuns:
– Fă ceea ce crezi că este bine! Rămâi până îl vei înţărca. Fie numai ca Domnul să-Şi împlinească cuvântul[d]!
Femeia a rămas şi a alăptat copilul până l-a înţărcat. 24 După ce l-a înţărcat pe băiat, l-a luat cu ea, împreună cu un taur de trei ani[e], o efă[f] de făină şi un burduf cu vin şi l-a adus la Casa Domnului, în Şilo; copilul era mic. 25 După ce au jertfit taurul, l-au adus pe băiat la Eli. 26 Ana i-a zis lui Eli:
– Oh, stăpânul meu! Viu este sufletul tău că eu sunt femeia care stătea aici, lângă tine, rugându-se Domnului. 27 Pentru copilul acesta mă rugam, iar Domnul mi-a dăruit ceea ce am cerut de la El. 28 De aceea îl dăruiesc Domnului. Pentru toate zilele vieţii lui, el va fi dăruit Domnului.
Ei[g] s-au închinat acolo Domnului.
8 Lucrul cel mai important din ceea ce am spus este că avem un astfel de Mare Preot, Care S-a aşezat la dreapta tronului Măreţiei, în ceruri, 2 slujitor în Locul Sfânt şi în adevăratul Cort, ridicat de Domnul, nu de oameni. 3 Fiecare preot este desemnat să aducă atât daruri, cât şi jertfe. Astfel, a trebuit ca şi Acesta să aibă ceva să aducă. 4 Aşadar, dacă era pe pământ, atunci nu mai era preot, întrucât există preoţi care aduc daruri potrivit cu Legea. 5 Ei slujesc într-un sanctuar care este o copie şi o umbră a celui ceresc – aşa cum i-a fost arătat lui Moise atunci când urma să ridice cortul. Lui i-a spus: „Vezi să faci totul după modelul care ţi-a fost arătat pe munte!“[a] 6 Însă acum El a obţinut o lucrare mult mai deosebită, în aceeaşi măsură în care şi legământul pe care El îl mijloceşte este mai bun, legământ care a fost dat ca o lege, bazat pe promisiuni mai bune.
7 Dacă primul legământ ar fi fost fără cusur, atunci nu s-ar mai fi căutat loc pentru al doilea. 8 Dar El i-a acuzat, zicând:
„Iată, vin zile, zice Domnul,
când voi încheia cu Casa lui Israel
şi cu Casa lui Iuda
un nou legământ,
9 nu ca legământul pe care l-am încheiat cu strămoşii lor,
în ziua când i-am luat de mână
ca să-i scot din Egipt;
pentru că n-au rămas în legământul Meu,
nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul.
10 Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu Casa lui Israel,
după acele zile, zice Domnul:
voi pune legile Mele în mintea lor
şi le voi scrie în inimile lor.
Eu voi fi Dumnezeul lor,
iar ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nici unul nu va mai învăţa pe semenul
sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte-L pe Domnul!»,
pentru că toţi Mă vor cunoaşte,
de la cel mai mic până la cel mai mare,
12 căci voi fi îndurător în ce priveşte fărădelegile lor
şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor.“[b]
13 Vorbind despre un nou legământ, l-a făcut pe primul învechit, iar ceea ce este învechit şi îmbătrânit va dispărea în curând.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.