Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 103
Al lui David
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul,
şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul
şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
3 El îţi iartă toate nelegiuirile,
îţi vindecă toate bolile,
4 îţi răscumpără viaţa din groapă,
te învăluie cu îndurare şi milă,
5 îţi satură de bunătăţi dorinţele
şi astfel te face să întinereşti ca vulturul.
6 Domnul le face dreptate
şi judecată tuturor celor asupriţi.
7 El Şi-a descoperit căile Sale lui Moise
şi lucrările Sale – fiilor lui Israel.
8 Domnul este îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi bogat în îndurare.
9 El nu se ceartă veşnic
şi nu ţine mânie pe vecie.
10 El nu ne face după păcatele noastre
şi nu ne răsplăteşte după nelegiuirile noastre,
11 ci cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este şi îndurarea Lui pentru cei ce se tem de El;
12 cât de departe este răsăritul de apus,
tot atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13 Cum se îndură un tată de copiii lui,
aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El,
12 Fraţii săi s-au dus să pască turma tatălui lor lângă Şehem. 13 Israel i-a zis lui Iosif:
– Ştii că fraţii tăi pasc oile lângă Şehem. Vino, căci vreau să te trimit la ei.
– Sunt gata, a răspuns el.
14 – Du-te, vezi dacă fraţii tăi şi turma sunt bine şi adu-mi veşti! i-a zis Israel.
Apoi l-a trimis din valea Hebron. Când a ajuns la Şehem, 15 un om l-a găsit rătăcind pe câmp şi l-a întrebat:
– Ce cauţi?
16 – Îi caut pe fraţii mei, a răspuns el; spune-mi, te rog, unde pasc ei turma?
17 Omul acela i-a răspuns:
– Au plecat de aici. I-am auzit sfătuindu-se să meargă la Dotan.
Iosif s-a dus pe urma fraţilor săi şi i-a găsit la Dotan. 18 Ei l-au văzut de departe şi, înainte ca el să ajungă la ei, au pus la cale să-l omoare. 19 Ei s-au sfătuit astfel:
– Vine „visătorul“! 20 Haideţi să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una dintre aceste gropi. Vom spune că l-a mâncat un animal sălbatic şi vom vedea ce se va alege de visele lui.
21 Dar când Ruben a auzit lucrul acesta, a încercat să-l scape din mâinile lor, zicând:
– Să nu-i luăm viaţa! 22 Fără vărsare de sânge! a continuat el. Aruncaţi-l în această fântână din pustie, fără să vă întindeţi mâna asupra lui.
Spunea aceasta pentru ca să-l scape din mâinile lor şi să-l aducă înapoi la tatăl său. 23 Când Iosif a ajuns la fraţii săi, aceştia l-au dezbrăcat de tunica sa, de tunica decorată pe care o purta, 24 l-au luat şi l-au aruncat într-o fântână; fântâna era goală, fără pic de apă în ea. 25 Apoi s-au aşezat să mănânce. Dintr-odată au observat apropiindu-se o caravană de-a ismaeliţilor venind din Ghilad şi ducând în Egipt, pe cămilele lor, condimente, balsam şi smirnă. 26 Iuda le-a zis fraţilor săi: „Ce câştigăm dacă ne omorâm fratele şi-i ascundem sângele? 27 Haideţi să-l vindem ismaeliţilor şi să nu ne întindem mâna asupra lui, căci totuşi este fratele nostru, carne din carnea noastră.“ Fraţii săi au fost de acord. 28 Când s-au apropiat negustorii midianiţi, fraţii săi l-au scos pe Iosif afară din fântână şi l-au vândut ismaeliţilor cu douăzeci de şecheli[a] de argint. Aceştia l-au dus pe Iosif în Egipt. 29 Când Ruben s-a întors la fântână şi a văzut că Iosif nu mai era acolo, şi-a sfâşiat hainele. 30 Apoi s-a dus la fraţii săi şi le-a zis: „Copilul a dispărut; ce mă fac?“ 31 Dar ei au luat tunica lui Iosif, au înjunghiat un ţap şi au înmuiat tunica în sânge. 32 I-au trimis tunica decorată tatălui lor, zicând: „Am găsit asta; vezi dacă nu este tunica fiului tău.“ 33 El a recunoscut-o şi a zis: „Este tunica fiului meu! L-a mâncat un animal sălbatic; fără îndoială, Iosif a fost sfâşiat în bucăţi.“ 34 Atunci Iacov şi-a sfâşiat hainele, şi-a pus un sac pe coapse şi l-a jelit pe fiul său multe zile. 35 Toţi fiii şi fiicele sale au venit să-l mângâie, dar el n-a vrut să fie mângâiat, ci l-a bocit zicând: „Jelind voi coborî la fiul meu în Locuinţa Morţilor[b].“ 36 Midianiţii[c] l-au vândut pe Iosif în Egipt lui Potifar, unul dintre demnitarii lui Faraon şi conducător al gărzii[d].
Să ne iubim unii pe alţii
11 Acesta este mesajul pe care l-aţi auzit de la început: să ne iubim unii pe alţii, 12 nu ca şi Cain, care era de la cel rău şi care l-a ucis pe fratele lui. Şi de ce l-a omorât? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau drepte. 13 Nu vă miraţi, fraţilor, dacă lumea vă urăşte. 14 Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă pentru că îi iubim pe fraţi; cine nu iubeşte rămâne în moarte. 15 Oricine îşi urăşte fratele este un ucigaş; şi ştiţi că nici un ucigaş nu are viaţa veşnică rămânând[a] în el. 16 Prin aceasta am cunoscut dragostea: că El Şi-a dat viaţa pentru noi. Şi noi deci suntem datori să ne dăm viaţa pentru fraţi.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.