Previous Prev Day Next DayNext

Revised Common Lectionary (Complementary)

Daily Bible readings that follow the church liturgical year, with thematically matched Old and New Testament readings.
Duration: 1245 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 3

Psalmul 3

Un psalm al lui David, compus pe vremea când fugea dinaintea fiului său Absalom.[a]

Doamne, ce mulţi îmi sunt duşmanii!
    Mulţi sunt cei ce se ridică împotriva mea!
Mulţi grăiesc sufletului meu:
    „Nici Dumnezeu nu-l mai scapă!“Sela[b]
Dar Tu, Doamne, îmi eşti scut!
    Tu eşti slava mea, eşti Acela Care îmi ridici capul!
Cu glasul meu am strigat către Domnul,
    şi El mi-a răspuns din muntele Lui cel sfânt.Sela
Eu mă culc, adorm şi mă trezesc iarăşi,
    căci Domnul mă sprijină.
Nu mă tem de puhoiul de popoare
    care se ridică împotriva mea din toate părţile.
Ridică-Te, Doamne!
    Izbăveşte-mă, Dumnezeul meu!
Tu-i loveşti peste obraz pe toţi duşmanii mei
    şi zdrobeşti dinţii celor răi.

A Domnului este izbăvirea!
    Fie binecuvântarea Ta peste poporul Tău!Sela

Habacuc 2:12-20

12 Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge
    şi întemeiază un oraş prin nedreptate!
13 Să nu fie oare de la Domnul Oştirilor[a]
    faptul că popoarele se trudesc doar pentru a hrăni focul
        şi neamurile se ostenesc pentru nimic?
14 Căci pământul va fi umplut de cunoştinţa slavei Domnului,
    aşa cum apele acoperă fundul mării.

15 Vai de cel ce dă semenului său să bea,
    de cel care-şi deşartă burduful până-l îmbată[b],
        ca să-i vadă goliciunea!
16 Te vei sătura de ruşine, în loc de slavă!
    Acum bea şi tu şi clatină-te[c]!
Îţi va veni şi ţie rândul să iei cupa din dreapta Domnului
    şi va veni ruşinea şi peste slava ta!
17 Căci violenţa faţă de Liban se va întoarce[d] împotriva ta,
    şi nimicirea fiarelor te va îngrozi[e]
din pricină că ai vărsat sângele oamenilor
    şi ai săvârşit violenţă pe pământ,
        împotriva cetăţilor şi împotriva tuturor celor ce locuiesc în ele!

18 La ce foloseşte un idol, pe care l-a cioplit făuritorul?
    La ce ajută un chip turnat, care învaţă minciuni?
Făuritorul se încrede în propria lui lucrare,
    deşi ceea ce a făcut sunt doar nişte idoli muţi.
19 Vai de cel ce zice lemnului: «Trezeşte-te!»
    sau pietrei mute: «Scoală-te!»
        Poate ea să dea învăţătură?
Iată că este acoperită cu aur şi argint,
    dar nu este nici o suflare în ea!
20 Domnul însă este în Templul Său cel sfânt!
    Tot pământul să tacă înaintea Lui!“

Marcu 11:12-14

12 În ziua următoare, după ce au ieşit din Betania, lui Isus I s-a făcut foame. 13 A văzut de departe un smochin care avea frunze şi S-a dus să vadă dacă va găsi ceva în el. Dar, când a ajuns, n-a găsit decât frunze, pentru că nu era vremea smochinelor. 14 Atunci i-a zis: „În veac să nu mai mănânce nimeni roade din tine!“ Ucenicii Lui au auzit aceasta.

Marcu 11:20-24

Smochinul uscat. Puterea credinţei

20 Dimineaţa, când au trecut pe lângă smochin, au văzut că era uscat din rădăcini. 21 Petru şi-a amintit ce se întâmplase şi i-a zis:

Rabbi[a], iată că smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat!

22 Isus a răspuns:

– Aveţi credinţă în Dumnezeu! 23 Adevărat[b] vă spun că dacă cineva ar zice acestui munte: „Ridică-te şi aruncă-te în mare!“ şi nu s-ar îndoi în inima lui, ci ar crede că ceea ce spune se va întâmpla, i se va da întocmai! 24 De aceea vă spun că toate lucrurile pe care le cereţi atunci când vă rugaţi, să credeţi că le-aţi şi primit şi ele vi se vor da.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.