Revised Common Lectionary (Complementary)

Psalmul 32

Al lui David. Un maschil^[a].

Absalom se răzbună pe Amnon

²³ Doi ani mai târziu, Absalom îşi tundea oile la Baal-Haţor, lângă hotarul cu Efraim. Şi Absalom i-a invitat pe toţi fiii regelui. ²⁴ S-a dus la rege şi i-a zis:

– Iată, slujitorul tău îşi tunde oile. Te rog, să vină regele cu slujitorii lui la slujitorul tău!

²⁵ Dar regele i-a zis lui Absalom:

– Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu fim o povară pentru tine.

Deşi Absalom a stăruit de el, regele n-a vrut să meargă, însă l-a binecuvântat. ²⁶ Atunci Absalom i-a zis:

– Dă-i voie, te rog, măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.

– De ce să vină tocmai Amnon cu tine? l-a întrebat regele.

²⁷ Absalom însă a stăruit de el, astfel că regele l-a trimis pe Amnon, împreună cu toţi ceilalţi fii ai săi, să meargă cu el. ²⁸ Absalom le-a poruncit slujitorilor săi: „Aşteptaţi până când inima lui Amnon se va înveseli de vin şi când vă voi zice: «Loviţi-l pe Amnon!», atunci să-l ucideţi. Nu vă fie teamă! Oare nu eu v-am poruncit acest lucru? Fiţi tari şi arătaţi-vă vitejia!“ ²⁹ Slujitorii lui Absalom i-au făcut lui Amnon întocmai cum le poruncise stăpânul lor. Atunci ceilalţi fii ai regelui au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit. ³⁰ În timp ce veneau ei spre palat, regelui i-a sosit vestea că Absalom i-a ucis pe toţi fiii regelui, nelăsând în viaţă pe nici unul dintre ei. ³¹ Auzind acestea, regele s-a sculat, şi-a sfâşiat hainele şi s-a culcat la pământ; slujitorii săi stăteau în picioare, având şi ei hainele sfâşiate. ³² Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, i-a spus însă regelui: „Să nu se gândească stăpânul meu că toţi tinerii, fiii regelui, au fost ucişi; numai Amnon a murit. Acest lucru a fost plănuit de către Absalom încă din ziua în care Amnon a necinstit-o pe sora acestuia, pe Tamar. ³³ De aceea să nu pună la inimă stăpânul meu, regele, zvonul că toţi fiii regelui au murit, pentru că doar Amnon a murit.“

³⁴ Între timp, Absalom a fugit. La un moment dat, străjerul şi-a ridicat privirea şi a zărit venind pe drumul dinspre apus, coborând muntele, o ceată mare de oameni^[a]. ³⁵ Atunci Ionadab i-a zis regelui: „Iată că sosesc fiii regelui; s-a întâmplat întocmai cum a spus slujitorul tău.“ ³⁶ Nu a terminat bine de vorbit că au şi sosit fiii regelui. Ei au început să plângă în hohote, iar regele împreună cu slujitorii săi au început şi ei să plângă foarte tare.

³⁷ Absalom a fugit şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihud, regele Gheşurului, iar regele David plângea după fiul său în fiecare zi. ³⁸ După ce Absalom a fugit şi a ajuns în Gheşur, a rămas acolo trei ani. ³⁹ Regele David a încetat să-l mai urmărească pe Absalom deoarece se împăcase cu gândul că Amnon a murit^[b].

Supuneţi-vă lui Dumnezeu!

4 De unde vin conflictele şi luptele între voi? Nu din acestea^[a], din dorinţele voastre care se luptă în mădularele voastre? ² Voi doriţi, dar nu aveţi; ucideţi şi râvniţi, dar nu puteţi obţine; vă certaţi şi vă luptaţi, dar nu aveţi, pentru că nu cereţi. ³ Sau cereţi, dar nu primiţi, pentru că cereţi ce este rău, ca să risipiţi în plăcerile voastre. ⁴ Adulteri ce sunteţi! Nu ştiţi că prietenia cu lumea înseamnă duşmănie faţă de Dumnezeu? Aşa că oricine vrea să fie prieten cu lumea se face duşman al lui Dumnezeu. ⁵ Sau vi se pare că degeaba spune Scriptura: „Dumnezeu tânjeşte cu gelozie după duhul^[b] pe care l-a pus să locuiască în noi.“^[c]? ⁶ Însă El dă un har şi mai mare. De aceea Scriptura spune:

⁷ Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă diavolului^[e], şi el va fugi de la voi.