Revised Common Lectionary (Complementary)
Psalmul 5
Pentru dirijor. De cântat cu fluiere[a]. Un psalm al lui David.
1 Ascultă-mi plângerea, Doamne,
ia aminte la suspinul meu!
2 Ascultă strigătul meu,
Împăratul meu şi Dumnezeul meu,
căci Ţie mă rog!
3 Doamne, ascultă-mi glasul dimineaţa,
dimineaţa când stau gata pregătit înaintea Ta şi aştept.
4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu Căruia să-I placă răutatea
iar cel rău nu-Ţi poate sta în preajmă.
5 Nici lăudăroşii nu pot sta înaintea ochilor Tăi,
iar Tu îi urăşti pe toţi cei ce săvârşesc nelegiuirea
6 şi-i dai pierzării pe cei ce rostesc minciuni.
Domnul îi detestă pe oamenii setoşi de sânge şi înşelători.
7 Eu însă, prin marea Ta îndurare[b],
voi intra în Casa Ta
şi, în frică de Tine,
mă voi prosterna cu faţa spre Templul[c] Tău cel sfânt.
8 Doamne, condu-mă cu dreptatea Ta,
din pricina duşmanilor mei!
Netezeşte cărarea Ta înaintea mea!
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor,
iar inima le este plină de nimicire.
Gâtlejul le este un mormânt deschis;
cu limbile lor ei înşală[d].
10 Osândeşte-i, Dumnezeule!
Să cadă prin propriile lor uneltiri!
Pentru multele lor păcate, izgoneşte-i,
căci s-au răzvrătit împotriva Ta!
11 Să se bucure toţi cei ce-şi găsesc refugiul în Tine!
Pe vecie să strige de bucurie!
Ocroteşte-i Tu,
ca să strige de bucurie
toţi cei ce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu îi binecuvântezi pe cei drepţi, Doamne,
iar bunăvoinţa Ta le ţine loc de scut.
Rugăciunea lui Neemia
1 Cuvintele lui Neemia, fiul lui Hacalia.
În luna Chislev[a], în al douăzecilea an, în timp ce mă aflam în citadela Susei, 2 unul din fraţii mei, Hanani, a sosit din Iuda împreună cu câţiva bărbaţi. I-am întrebat despre iudeii care supravieţuiseră, cei rămaşi după captivitate, şi despre Ierusalim. 3 Ei mi-au răspuns astfel: „Supravieţuitorii, cei care au rămas după captivitate, sunt acolo, în provincie, în necaz mare şi ruşine! Zidul Ierusalimului este dărâmat, iar porţile lui sunt arse.“
4 Când am auzit aceste lucruri, m-am aşezat jos, am plâns şi am bocit câteva zile. Am postit şi m-am rugat Dumnezeului cerurilor, 5 zicând astfel:
„Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule cel Mare şi Înfricoşător, Cel Care Îşi păstrează legământul şi îndurarea[b] faţă de cei ce Îl iubesc şi-I păzesc poruncile, 6 pleacă-Ţi, Te rog, urechea şi deschide-Ţi ochii, ca să iei aminte la rugăciunea slujitorului Tău, rugăciune cu care mă înfăţişez înaintea Ta zi şi noapte, rugăciune cu privire la israeliţi, slujitorii Tăi, mărturisind păcatele israeliţilor, pe care noi le-am săvârşit faţă de Tine. Atât eu, cât şi familia mea am păcătuit. 7 Te-am jignit şi nu am păzit poruncile, legile şi hotărârile pe care Tu le-ai poruncit lui Moise, robul Tău. 8 Adu-Ţi aminte de cuvântul pe care i l-ai poruncit lui Moise, robul Tău, când ai zis: «Dacă veţi fi necredincioşi, vă voi împrăştia printre popoare, 9 dar, dacă vă veţi întoarce la Mine, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini, chiar dacă veţi fi alungaţi până la marginea îndepărtată a cerului şi de acolo vă voi aduna şi vă voi aduce în locul unde am ales să locuiască Numele Meu.» 10 Ei sunt slujitorii Tăi şi poporul Tău, pe care l-ai răscumpărat cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău cel puternic. 11 Stăpâne, Te rog, pleacă-Ţi urechea la rugăciunea slujitorului Tău şi la rugăciunea slujitorilor Tăi care-şi găsesc plăcerea în a se teme de Numele Tău. Te rog, dă izbândă slujitorului Tău astăzi! Fă să capăt trecere înaintea acestui om!“
Pe atunci eram paharnicul împăratului.
Vindecarea schilodului de la poarta Templului
3 Petru şi Ioan se duceau împreună la Templu, la ceasul de rugăciune; era ceasul al nouălea[a]. 2 Un om schilod încă din pântecele mamei lui era adus şi aşezat în fiecare zi la poarta Templului, cea numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei ce intrau în Templu[b]. 3 Când acesta i-a văzut pe Petru şi pe Ioan că urmau să intre în Templu, a cerut şi de la ei, ca să primească milostenie. 4 Petru, ca şi Ioan, s-a uitat ţintă la el şi a zis: „Uită-te la noi!“ 5 El şi-a aţintit privirea la ei, aşteptând să primească ceva de la aceştia. 6 Dar Petru i-a zis: „Argint şi aur n-am, însă ceea ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Cristos din Nazaret, ridică-te şi umblă!“ 7 Şi, apucându-l de mâna dreaptă, l-a ridicat. Imediat picioarele şi gleznele i s-au întărit, 8 a sărit în picioare şi a început să umble. Apoi a intrat în Templu împreună cu ei şi umbla, sărea şi-L lăuda pe Dumnezeu. 9 Tot poporul l-a văzut umblând şi lăudându-L pe Dumnezeu. 10 Ei l-au recunoscut ca fiind cel ce stătea şi cerea milostenie la Poarta Frumoasă a Templului şi s-au umplut de uimire şi de mirare pentru ceea ce i se întâmplase.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.