Readings for Lent and Easter
Supunere faţă de autorităţile omeneşti
13 Fiţi supuşi oricărei autorităţi omeneşti, pentru Domnul, fie împăratului, ca înalt stăpânitor, 14 fie guvernatorilor, ca unii trimişi de el să-i pedepsească pe răufăcători şi să-i laude pe cei ce fac binele. 15 Căci este voia lui Dumnezeu ca, făcând lucruri bune, să reduceţi la tăcere ignoranţa oamenilor proşti. 16 Trăiţi ca nişte oameni liberi, dar fără a folosi libertatea drept acoperământ al răului, ci ca nişte robi ai lui Dumnezeu! 17 Daţi cinste tuturor oamenilor, iubiţi-i pe fraţi, temeţi-vă de Dumnezeu, onoraţi-l pe împărat!
18 Sclavilor, fiţi supuşi stăpânilor cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor aspri, 19 pentru că este o virtute[a] dacă, datorită conştiinţei faţă de Dumnezeu, cineva îndură întristarea, suferind pe nedrept. 20 Căci ce onoare este să înduraţi dacă aţi păcătuit şi sunteţi loviţi? Dar dacă înduraţi atunci când aţi făcut binele şi astfel suferiţi, aceasta este o virtute înaintea lui Dumnezeu. 21 Şi la aceasta aţi fost chemaţi, deoarece şi Cristos a suferit pentru voi, lăsându-vă un exemplu, astfel ca voi să călcaţi pe urmele Lui.
22 „El nu a săvârşit nici un păcat,
şi în gura Lui nu s-a găsit nici o înşelăciune.“[b]
23 Când a fost insultat, n-a insultat înapoi, când a suferit, n-a ameninţat, ci S-a încredinţat Celui Ce judecă drept. 24 El a purtat păcatele noastre în trupul Lui, pe lemn[c], pentru ca, murind faţă de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. 25 Căci eraţi ca nişte oi rătăcite, dar acum v-aţi întors la Păstorul[d] şi Supraveghetorul[e] sufletelor voastre.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.