Old/New Testament

1 Cuvântul Domnului a vorbit lui Iona^(A), fiul lui Amitai, astfel: ² „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare^(B), şi strigă împotriva ei. Căci răutatea^(C) ei s-a suit până la Mine!” ³ Şi Iona s-a sculat^(D) să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S-a pogorât la Iafo^(E) şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei şi s-a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe^(F) de Faţa Domnului. ⁴ Dar Domnul^(G) a făcut să sufle pe mare un vânt năpraznic şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. ⁵ Corăbierii s-au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui şi au aruncat^(H) în mare uneltele din corabie, ca s-o facă mai uşoară. Iona s-a pogorât în fundul^(I) corabiei, s-a culcat şi a adormit dus. ⁶ Cârmaciul s-a apropiat de el şi i-a zis: „Ce dormi? Scoală-te şi cheamă^(J) pe Dumnezeul tău! Poate că^(K) Dumnezeu va voi să se gândească la noi, şi nu vom pieri!” ⁷ Şi au zis unul către altul: „Veniţi să tragem la sorţ^(L), ca să ştim din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!” Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona. ⁸ Atunci, ei i-au zis: „Spune-ne^(M) din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai şi de unde vii? Care îţi este ţara şi din ce popor eşti?” ⁹ El le-a răspuns: „Sunt evreu şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care^(N) a făcut marea şi uscatul!” ¹⁰ Oamenii aceia au avut o mare teamă şi i-au zis: „Pentru ce ai făcut lucrul acesta?” Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentru că le spusese el. ¹¹ Ei i-au zis: „Ce să-ţi facem ca să se potolească marea faţă de noi?” Căci marea era din ce în ce mai înfuriată. ¹² El le-a răspuns: „Luaţi-mă^(O) şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” ¹³ Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau^(P), pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. ¹⁴ Atunci au strigat către Domnul şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia şi nu ne împovăra^(Q) cu sânge nevinovat! Căci Tu, Doamne, faci^(R) ce vrei!” ¹⁵ Apoi au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării^(S) s-a potolit. ¹⁶ Pe oamenii aceia i-a apucat o mare frică^(T) de Domnul şi au adus Domnului o jertfă şi I-au făcut juruinţe. ¹⁷ Domnul a trimis un peşte mare să înghită pe Iona şi^(U) Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

2 Iona s-a rugat Domnului, Dumnezeului său, din pântecele peştelui ² şi a zis: „În strâmtorarea mea, am chemat^(V) pe Domnul şi^(W) m-a ascultat; din mijlocul Locuinţei morţilor am strigat şi mi-ai auzit glasul. ³ Şi totuşi mă aruncaseşi^(X) în adânc, în inima mării, şi râurile de apă mă înconjuraseră; toate valurile^(Y) şi toate talazurile Tale au trecut peste mine. ⁴ Ziceam^(Z): ‘Sunt lepădat dinaintea ochilor Tăi! Dar iarăşi voi vedea Templul^(AA) Tău cel sfânt’. ⁵ Apele m-au acoperit^(AB) până aproape să-mi ia viaţa, adâncul m-a învăluit, papura s-a împletit în jurul capului meu. ⁶ M-am pogorât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie, dar Tu m-ai scos viu^(AC) din groapă, Doamne, Dumnezeul meu! ⁷ Când îmi tânjea sufletul în mine, mi-am adus aminte de Domnul, şi rugăciunea mea^(AD) a ajuns până la Tine, în Templul Tău cel sfânt. ⁸ Cei ce se lipesc de idoli deşerţi^(AE) îndepărtează îndurarea de la ei. ⁹ Eu însă Îţi voi aduce jertfe^(AF) cu un strigăt de mulţumire, voi împlini juruinţele pe care le-am făcut. Mântuirea^(AG) vine de la Domnul.” ¹⁰ Domnul a vorbit peştelui, şi peştele a vărsat pe Iona pe pământ.

3 Cuvântul Domnului a vorbit a doua oară lui Iona astfel: ² „Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi vesteşte acolo strigarea pe care ţi-o voi da!” ³ Şi Iona s-a sculat şi s-a dus la Ninive, după Cuvântul Domnului. Şi Ninive era o cetate foarte mare, cât o călătorie de trei zile. ⁴ Iona a început să pătrundă în oraş cale de o zi, strigând şi zicând^(AH): „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” ⁵ Oamenii din Ninive au crezut^(AI) în Dumnezeu, au vestit un post şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. ⁶ Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac şi a şezut în^(AJ) cenuşă. ⁷ Şi a trimis să se dea de ştire^(AK) în Ninive, din porunca împăratului şi mai-marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile să nu guste nimic, să nu pască şi nici să nu bea apă deloc! ⁸ Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu şi să se întoarcă^(AL) de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire^(AM) de care le sunt pline mâinile! ⁹ Cine^(AN) ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui aprinsă, ca să nu pierim!” ¹⁰ Dumnezeu a văzut^(AO) ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.

Nemulţumirea lui Iona, şi mustrările Domnului

4 Lucrul acesta n-a plăcut deloc lui Iona şi s-a mâniat. ² S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars^(AP). Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos^(AQ) şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! ³ Acum^(AR), Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor^(AS) decât să trăiesc!” ⁴ Domnul a răspuns: „Bine faci tu de te mânii?” ⁵ Şi Iona a ieşit din cetate şi s-a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi-a făcut un umbrar şi a stat sub el, până va vedea ce are să se întâmple cu cetatea. ⁶ Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s-a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să-l facă să-i treacă mânia. Iona s-a bucurat foarte mult de curcubetele acesta. ⁷ Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un vierme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s-a uscat. ⁸ Când a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vânt uscat de la răsărit şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară şi a zis: „Mai bine să mor^(AT) decât să trăiesc!” ⁹ Dar Dumnezeu a zis lui Iona: „Bine faci tu de te mânii din pricina curcubetelui?” El a răspuns: „Da, bine fac că mă mânii până la moarte!” ¹⁰ Atunci şi Domnul a zis: „Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te-a costat nicio trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într-o noapte s-a născut şi într-o noapte a pierit. ¹¹ Şi Mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea^(AU) cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu^(AV) să deosebească dreapta de stânga lor, afară de o mulţime^(AW) de vite!”

10 Apoi am văzut un alt înger puternic, care se pogora din cer, învăluit într-un nor. Deasupra capului lui era curcubeul^(A); faţa^(B) lui era ca soarele şi picioarele^(C) lui erau ca nişte stâlpi de foc. ² În mână ţinea o cărticică deschisă. A pus piciorul^(D) drept pe mare şi piciorul stâng pe pământ ³ şi a strigat cu glas tare, cum răcneşte un leu. Când a strigat el, cele şapte^(E) tunete au făcut să se audă glasurile lor. ⁴ Şi când au făcut cele şapte tunete să se audă glasurile lor, eram gata să mă apuc să scriu; şi am auzit din cer un glas, care zicea: „Pecetluieşte^(F) ce au spus cele şapte tunete şi nu scrie ce au spus!” ⁵ Şi îngerul pe care-l văzusem stând în picioare pe mare şi pe pământ şi-a^(G) ridicat mâna dreaptă spre cer ⁶ şi a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, care^(H) a făcut cerul şi lucrurile din el, pământul şi lucrurile de pe el, marea şi lucrurile din ea, că nu va mai fi nicio zăbavă^(I), ⁷ ci că, în^(J) zilele în care îngerul al şaptelea va suna din trâmbiţa lui, se va sfârşi taina lui Dumnezeu, după vestea bună vestită de El robilor Săi prorocilor. ⁸ Şi glasul^(K) pe care-l auzisem din cer mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Du-te de ia cărticica deschisă din mâna îngerului care stă în picioare pe mare şi pe pământ!” ⁹ M-am dus la înger şi i-am cerut să-mi dea cărticica. „Ia-o”^(L), mi-a zis el, „şi mănâncă-o; ea îţi va amărî pântecele, dar în gura ta va fi dulce ca mierea”. ¹⁰ Am luat cărticica din mâna îngerului şi am mâncat-o – în gura^(M) mea a fost dulce ca mierea, dar, după ce am mâncat-o, mi s-a umplut pântecele de amărăciune^(N). ¹¹ Apoi mi-au zis: „Trebuie să proroceşti din nou cu privire la multe noroade, neamuri, limbi şi împăraţi”.