Old/New Testament

8 În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte^(A). ² Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa^(B), în ţinutul Elam, şi, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. ³ Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. ⁴ Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia^(C) şi a ajuns puternic. ⁵ Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn^(D) mare între ochi. ⁶ A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. ⁷ L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. ⁸ Ţapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari^(E), în cele patru vânturi ale cerurilor. ⁹ Dintr-unul^(F) din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi^(G), spre răsărit şi spre ţara^(H) cea minunată. ¹⁰ S-a înălţat^(I) până la oştirea cerurilor^(J), a doborât^(K) la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. ¹¹ S-a înălţat^(L) până la căpetenia^(M) oştirii, i-a smuls^(N) jertfa necurmată^(O) şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt. ¹² Oastea^(P) a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul^(Q) la pământ şi a izbutit^(R) în ce a început. ¹³ Am auzit pe un sfânt^(S) vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?’ ¹⁴ Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’ ¹⁵ Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam^(T) s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om^(U). ¹⁶ Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului^(V) Ulai care a strigat şi a zis: ‘Gavrile^(W), tâlcuieşte-i vedenia aceasta.’ ¹⁷ El a venit atunci lângă locul unde eram şi, la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut^(X) cu faţa la pământ. El mi-a zis: ‘Fii cu luare-aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!’ ¹⁸ Pe când^(Y) îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins^(Z) şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. ¹⁹ Apoi mi-a zis: ‘Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte^(AA) vremea sfârşitului. ²⁰ Berbecul^(AB) pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. ²¹ Ţapul^(AC) însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat^(AD). ²² Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt^(AE) sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. ²³ La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat^(AF) fără ruşine^(AG) şi viclean. ²⁴ El va fi tare, dar^(AH) nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti^(AI) în tot ce va începe, va nimici^(AJ) pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. ²⁵ Din pricina propăşirii^(AK) lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa^(AL), va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica^(AM) împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini^(AN) omeneşti. ²⁶ Iar vedenia^(AO) cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte^(AP) vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.’ ²⁷ Eu^(AQ), Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile^(AR) împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi^(AS) nimeni nu ştia.

9 În anul dintâi^(AT) al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeenilor, ² în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul^(AU) Ieremia. ³ Şi mi-am întors^(AV) faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. ⁴ M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, şi I-am făcut următoarea mărturisire:

‘Doamne^(AW), Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! ⁵ Noi^(AX) am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. ⁶ N-am ascultat^(AY) pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. ⁷ Tu, Doamne, eşti^(AZ) drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! ⁸ Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine^(BA), da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! ⁹ La Domnul, Dumnezeul nostru^(BB), însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! ¹⁰ N-am ascultat^(BC) glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii, ¹¹ ci tot Israelul^(BD) a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea^(BE) lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. ¹² El a împlinit^(BF) astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat^(BG) o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. ¹³ După cum^(BH) este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, şi noi n-am rugat^(BI) pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. ¹⁴ De aceea, şi Domnul a îngrijit^(BJ) ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru^(BK), este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat^(BL) glasul Lui. ¹⁵ Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos^(BM) pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume^(BN), aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit^(BO), am săvârşit nelegiuire. ¹⁶ Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta^(BP), abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele^(BQ) Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor^(BR) părinţilor noştri sunt Ierusalimul^(BS) şi poporul Tău de ocara^(BT) tuturor celor ce ne înconjoară. ¹⁷ Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea^(BU) Domnului, fă^(BV) să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit^(BW)! ¹⁸ Pleacă^(BX) urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte^(BY) la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele^(BZ) Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. ¹⁹ Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine^(CA), Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!’ ²⁰ Pe când^(CB) încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; ²¹ pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril^(CC), pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins^(CD) în clipa^(CE) când se aducea jertfa de seară. ²² El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ‘Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. ²³ Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu^(CF) vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit^(CG) şi scump. Ia aminte^(CH) dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia! ²⁴ Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor^(CI), până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii^(CJ) veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea^(CK) Sfântului sfinţilor. ²⁵ Să ştii^(CL) dar şi să înţelegi că, de la^(CM) darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia)^(CN), la Cârmuitorul^(CO), vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume^(CP) în vremuri de strâmtorare. ²⁶ După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul^(CQ) va fi stârpit, şi nu^(CR) va avea nimic. Poporul^(CS) unui domn care va veni va nimici^(CT) cetatea şi Sfântul Locaş^(CU), şi sfârşitul^(CV) lui va fi ca printr-un potop^(CW); este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. ²⁷ El va face un legământ^(CX) trainic cu mulţi timp de o săptămână^(CY), dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti^(CZ) va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul^(DA) hotărât’.”

10 În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit^(DB) Beltşaţar. Cuvântul^(DC) acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire^(DD). El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta şi a priceput^(DE) vedenia. ² „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. ³ N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns^(DF) deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni. ⁴ În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel^(DG) (Tigru). ⁵ Am ridicat^(DH) ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om^(DI) îmbrăcat în haine de in şi încins^(DJ) la mijloc cu un brâu de aur^(DK) din Ufaz. ⁶ Trupul lui era ca o piatră de hrisolit^(DL), faţa îi strălucea ca fulgerul^(DM) şi ochii^(DN) îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele^(DO) semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul^(DP) lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. ⁷ Eu, Daniel, am văzut singur^(DQ) vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! ⁸ Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat^(DR), culoarea mi s-a schimbat^(DS), faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. ⁹ Am auzit glasul cuvintelor lui şi, pe când^(DT) auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. ¹⁰ Şi iată că o mână^(DU) m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. ¹¹ Apoi mi-a zis: ‘Daniele, om preaiubit^(DV) şi scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti, căci acum sunt trimis la tine!’ După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând. ¹² El mi-a zis: ‘Daniele, nu te teme^(DW) de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate^(DX) din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! ¹³ Dar căpetenia^(DY) împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail^(DZ), una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei. ¹⁴ Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi^(EA), căci^(EB) vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.’ ¹⁵ Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii^(EC) în pământ şi am tăcut. ¹⁶ Şi iată că cineva^(ED) care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins^(EE) de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ‘Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază^(EF) şi am pierdut orice putere! ¹⁷ Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!’ ¹⁸ Atunci, cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. ¹⁹ Apoi mi-a zis^(EG): ‘Nu te teme^(EH) de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!’ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ‘Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.’ ²⁰ El mi-a zis: ‘Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei^(EI) Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! ²¹ Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail^(EJ).

¹ Prezbiterul^[a] către preaiubitul Gaius, pe^(A) care-l iubesc în adevăr. ² Preaiubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău. ³ A fost o mare bucurie pentru mine, când au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli^(B) în adevăr. ⁴ Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii^(C) mei că umblă în adevăr. ⁵ Preaiubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi şi pentru străini totodată. ⁶ Ei au mărturisit despre dragostea ta înaintea Bisericii. Vei face bine să îngrijeşti de călătoria lor într-un chip vrednic de Dumnezeu, ⁷ căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui, fără să primească ceva^(D) de la neamuri. ⁸ Este datoria noastră dar să primim bine pe astfel de oameni, ca să lucrăm împreună cu adevărul. ⁹ Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să ştie de noi. ¹⁰ De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât, dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească şi-i dă afară din Biserică. ¹¹ Preaiubitule, nu^(E) urma răul, ci binele. Cine^(F) face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu. ¹² Toţi, chiar şi Adevărul, mărturisesc bine despre^(G) Dimitrie; şi noi mărturisim despre el: şi^(H) ştii că mărturisirea noastră este adevărată. ¹³ Aş avea să-ţi spun multe^(I) lucruri, dar nu voiesc să ţi le scriu cu cerneală şi condei. ¹⁴ Nădăjduiesc să te văd în curând şi atunci vom vorbi gură către gură. Pacea să fie cu tine.

Prietenii îţi trimit sănătate. Spune sănătate prietenilor, fiecăruia pe nume. Amin.