Old/New Testament

Chemarea lui Ezechiel

1 În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinşii de război de la^(A) râul Chebar, s-au deschis^(B) cerurile şi am avut vedenii^(C) dumnezeieşti. ² În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei^(D) împăratului Ioiachin –, ³ Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în ţara haldeenilor, lângă râul Chebar, şi acolo a venit mâna^(E) Domnului peste el. ⁴ M-am uitat şi iată că au venit de la miazănoapte^(F) un vânt^(G) năpraznic, un nor gros şi un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului. ⁵ Tot în mijloc^(H), se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfăţişare^(I) avea o asemănare^(J) omenească. ⁶ Fiecare din ele avea patru feţe şi fiecare avea patru aripi. ⁷ Picioarele lor erau drepte şi talpa picioarelor lor era ca a piciorului unui viţel şi scânteiau^(K) ca nişte aramă lustruită. ⁸ Sub aripi, de cele patru părţi ale lor, aveau nişte mâini^(L) de om şi toate patru aveau feţe şi aripi. ⁹ Aripile^(M) lor erau prinse una de alta. Şi, când mergeau^(N), nu se întorceau în nicio parte, ci fiecare mergea drept înainte. ¹⁰ Cât despre chipul^(O) feţelor lor era aşa: înainte, toate^(P) aveau o faţă de om; la dreapta lor, toate patru aveau^(Q) câte o faţă de leu; la stânga lor^(R), toate patru aveau câte o faţă de bou, iar înapoi, toate patru aveau câte o^(S) faţă de vultur. ¹¹ Aripile fiecăreia erau întinse în sus, aşa că două din aripile lor ajungeau până la cele învecinate, iar două^(T) le acopereau trupurile. ¹² Fiecare^(U) mergea drept înainte, şi anume, încotro le mâna^(V) duhul să meargă, într-acolo mergeau, iar în mersul lor nu se^(W) întorceau în nicio parte. ¹³ În mijlocul acestor făpturi vii era ceva ca nişte cărbuni de foc aprinşi, care ardeau, şi ceva ca nişte făclii^(X) umbla încoace şi încolo printre aceste făpturi vii; focul acesta arunca o lumină strălucitoare şi din el ieşeau fulgere. ¹⁴ Făpturile vii însă, când alergau^(Y) şi se întorceau, erau ca fulgerul^(Z). ¹⁵ Mă uitam la aceste făpturi vii şi iată că pe pământ, afară de făpturile vii, era o roată^(AA) la fiecare din cele patru feţe ale lor. ¹⁶ Înfăţişarea^(AB) acestor roţi şi materialul din care erau făcute păreau de hrisolit^(AC) şi toate patru aveau aceeaşi întocmire. Înfăţişarea şi alcătuirea lor erau de aşa fel încât fiecare roată părea că este în mijlocul unei alte roţi. ¹⁷ Când mergeau^(AD), alergau pe toate cele patru laturi ale lor şi nu se întorceau deloc în mersul lor. ¹⁸ Aveau nişte obezi de o înălţime înspăimântătoare şi, pe obezile lor, cele patru roţi erau pline cu ochi^(AE) de jur împrejur. ¹⁹ Când mergeau^(AF) făpturile vii, mergeau şi roţile pe lângă ele şi, când se ridicau făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roţile. ²⁰ Unde^(AG) le mâna duhul să meargă, acolo mergeau, încotro voia duhul, şi împreună cu ele se ridicau şi roţile, căci^(AH) duhul făpturilor vii era în roţi. ²¹ Când^(AI) mergeau făpturile vii, mergeau şi roţile; când se opreau ele, se opreau şi roţile; când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roţile; căci duhul făpturilor vii era în roţi. ²² Deasupra capetelor făpturilor vii era ceva ca o întindere^(AJ) a cerului, care semăna cu cristalul strălucitor şi se întindea în aer sus, peste capetele lor. ²³ Sub cerul acesta, aripile lor stăteau drepte, întinse una spre alta, şi mai aveau fiecare câte două aripi, care le acopereau trupurile. ²⁴ Când^(AK) umblau, am auzit vâjâitul aripilor lor ca^(AL) vâjâitul unor ape mari şi ca glasul^(AM) Celui Atotputernic. Când mergeau, era un vuiet gălăgios, ca al unei oştiri, iar când se opreau, îşi lăsau aripile în jos. ²⁵ Şi venea un vuiet care pornea de deasupra cerului întins peste capetele lor, iar când se opreau îşi lăsau aripile în jos. ²⁶ Deasupra^(AN) cerului care era peste capetele lor, era ceva ca^(AO) o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el. ²⁷ Am^(AP) mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită, ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus şi de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc şi, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. ²⁸ Ca înfăţişarea curcubeului^(AQ), care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-l înconjura. Astfel^(AR) era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am^(AS) căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.

2 El mi-a zis: „Fiul omului, stai^(AT) în picioare şi-ţi voi vorbi!” ² Cum mi-a vorbit aceste cuvinte, a intrat^(AU) duh în mine şi m-a făcut să stau pe picioare, şi am ascultat la Cel ce-mi vorbea. ³ El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel, la aceste popoare îndărătnice, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei şi părinţii lor^(AV) au păcătuit împotriva Mea până în ziua de azi. ⁴ Da, copiii aceştia la care te trimit sunt neruşinaţi^(AW) şi cu inima împietrită. Tu să le spui: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!’ ⁵ Fie^(AX) că vor asculta, fie că nu vor asculta – căci sunt o casă de îndărătnici – vor şti^(AY) totuşi că în mijlocul lor este un proroc. ⁶ Tu, fiu al omului, să nu te^(AZ) temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor şi, măcar că ei sunt nişte mărăcini^(BA) şi spini lângă tine şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme^(BB) de cuvintele lor şi nu te înspăimânta de feţele lor, căci sunt^(BC) o casă de îndărătnici. ⁷ Ci să le spui^(BD) cuvintele Mele, fie^(BE) că vor asculta, fie că nu vor asculta, căci sunt nişte îndărătnici! ⁸ Tu însă, fiul omului, ascultă ce-ţi spun! Nu fi îndărătnic, ca această casă de îndărătnici! Deschide-ţi gura şi mănâncă^(BF) ce-ţi voi da!” ⁹ M-am uitat şi iată că o mână era întinsă^(BG) spre mine şi ţinea o carte în chip^(BH) de sul. ¹⁰ A desfăşurat-o înaintea mea şi era scrisă şi pe dinăuntru, şi pe dinafară; în ea erau scrise bocete, plângeri şi gemete.

11 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile^(A) nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. ² Pentru că^(B), prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. ³ Prin credinţă pricepem că lumea^(C) a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd. ⁴ Prin credinţă a adus Abel^(D) lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă^(E), măcar că este mort. ⁵ Prin credinţă a fost mutat Enoh^(F) de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. ⁶ Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută. ⁷ Prin credinţă, Noe^(G), când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a^(H) făcut un chivot ca să-şi scape casa, prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii^(I) care se capătă prin credinţă. ⁸ Prin credinţă, Avraam^(J), când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. ⁹ Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în^(K) corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori^(L) cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. ¹⁰ Căci el aştepta cetatea^(M) care are temelii tari, al^(N) cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. ¹¹ Prin credinţă, şi Sara^(O), cu toată vârsta ei trecută, a^(P) primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia^(Q) Celui ce-i făgăduise. ¹² De aceea, dintr-un singur om^(R), şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca^(S) stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. ¹³ În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat^(T) lucrurile făgăduite, ci^(U) doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind^(V) că sunt străini şi călători pe pământ. ¹⁴ Cei ce vorbesc în felul acesta arată^(W) desluşit că sunt în căutarea unei patrii. ¹⁵ Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. ¹⁶ Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea, lui Dumnezeu nu-I este ruşine să^(X) Se numească Dumnezeul lor, căci le-a^(Y) pregătit o cetate. ¹⁷ Prin credinţă a adus Avraam^(Z) jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele^(AA) cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! ¹⁸ El căruia i se spusese: „În^(AB) Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!” ¹⁹ Căci se gândea că Dumnezeu poate^(AC) să învieze chiar şi din morţi, şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.