Old/New Testament
Psalmul 51
Către mai-marele cântăreţilor.
Un psalm al lui David. Făcut când a venit la el prorocul Natan, după ce intrase David la Bat-Şeba
1 Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta!
După îndurarea Ta cea mare, şterge(A) fărădelegile mele!
2 Spală-mă(B) cu desăvârşire de nelegiuirea mea
şi curăţă-mă de păcatul meu!
3 Căci îmi cunosc bine fărădelegile(C)
şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea.
4 Împotriva Ta, numai(D) împotriva Ta, am păcătuit
şi am făcut ce este rău înaintea(E) Ta;
aşa că(F) vei fi drept în hotărârea Ta
şi fără vină în judecata Ta.
5 Iată că(G) sunt născut în nelegiuire
şi(H) în păcat m-a zămislit mama mea.
6 Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul(I) inimii:
fă dar să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!
7 Curăţeşte-mă(J) cu isop, şi voi fi curat;
spală-mă, şi voi fi(K) mai alb decât zăpada.
8 Fă-mă să aud veselie şi bucurie
şi oasele pe care le-ai zdrobit Tu se(L) vor bucura.
9 Întoarce-Ţi(M) privirea de la păcatele mele,
şterge(N) toate nelegiuirile mele!
10 Zideşte în mine o inimă(O) curată, Dumnezeule,
pune în mine un duh nou şi statornic!
11 Nu mă lepăda de la(P) Faţa Ta
şi nu lua de la mine Duhul(Q) Tău cel Sfânt.
12 Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii Tale,
şi sprijină-mă cu un duh(R) de bunăvoinţă!
13 Atunci voi învăţa căile Tale pe cei ce le calcă,
şi păcătoşii se vor întoarce la Tine.
14 Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele! Izbăveşte-mă de vina sângelui(S) vărsat,
şi limba mea va lăuda(T) îndurarea Ta.
15 Doamne, deschide-mi buzele,
şi gura mea va vesti lauda Ta.
16 Dacă ai fi voit jertfe(U), Ţi-aş fi adus,
dar Ţie nu-Ţi plac arderile-de-tot.
17 Jertfele(V) plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit:
Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită.
18 În îndurarea Ta, varsă-Ţi binefacerile asupra Sionului
şi zideşte zidurile Ierusalimului!
19 Atunci vei primi jertfe(W) neprihănite, arderi-de-tot şi jertfe întregi;
atunci se vor aduce pe altarul Tău viţei.
Psalmul 52
Către mai-marele cântăreţilor.
O cântare a lui David.
Făcută cu prilejul celor spuse de Doeg, Edomitul, lui Saul, când zicea:
„David s-a dus în casa lui Ahimelec”
1 Pentru ce te făleşti cu răutatea ta, asupritorule(X)?
Bunătatea lui Dumnezeu ţine în veci.
2 Limba(Y) ta nu născoceşte decât răutate,
ca(Z) un brici ascuţit, viclean ce eşti!
3 Tu iubeşti mai degrabă răul decât binele,
mai degrabă minciuna(AA) decât adevărul.
4 Tu iubeşti numai cuvinte nimicitoare,
limbă înşelătoare!
5 De aceea şi Dumnezeu te va doborî pe vecie,
te va apuca şi te va ridica din cortul tău
şi te va dezrădăcina(AB) din pământul celor vii.
6 Cei(AC) fără prihană vor vedea lucrul acesta, se vor teme
şi(AD) vor râde de el, zicând:
7 „Iată omul care nu lua ca ocrotitor pe Dumnezeu,
ci se(AE) încredea în bogăţiile lui cele mari
şi se bizuia pe răutatea lui.”
8 Dar eu sunt în Casa lui Dumnezeu ca(AF) un măslin verde,
mă încred în bunătatea lui Dumnezeu în veci de veci.
9 Te voi lăuda totdeauna pentru că ai lucrat
şi, în faţa copiilor Tăi, voi nădăjdui în Numele Tău, căci(AG) este binevoitor.
Psalmul 53
Către mai-marele cântăreţilor.
De cântat la flaut. O cântare a lui David
1 Nebunul(AH) zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”
S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte,
nu este niciunul(AI) care să facă binele.
2 Dumnezeu Se uită(AJ) de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput
şi să caute(AK) pe Dumnezeu.
3 Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat;
nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
4 Şi-au(AL) pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea,
de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea,
şi nu cheamă pe Dumnezeu?
5 Atunci(AM) vor tremura de spaimă fără să fie vreo pricină de spaimă;
Dumnezeu va risipi(AN) oasele celor ce tabără împotriva ta,
îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
6 O(AO), cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel?
Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său,
Iacov se va veseli şi Israel se va bucura.
Nepocăinţa iudeilor
2 Aşadar, omule, oricine ai fi tu care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi(A), căci(B) prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. 2 Ştim, în adevăr, că judecata lui Dumnezeu împotriva celor ce săvârşesc astfel de lucruri este potrivită cu adevărul. 3 Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? 4 Sau dispreţuieşti tu bogăţiile(C) bunătăţii, îngăduinţei(D) şi îndelungii(E) Lui răbdări? Nu vezi(F) tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă? 5 Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi(G) aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, 6 care(H) va răsplăti fiecăruia după faptele lui. 7 Şi anume va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea, 8 şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc(I) adevărului şi ascultă de nelegiuire. 9 Necaz şi strâmtorare vor veni peste orice suflet omenesc care face răul: întâi(J) peste iudeu, apoi peste grec. 10 Slavă(K), cinste şi pace vor veni însă peste oricine face binele: întâi peste iudeu, apoi peste grec. 11 Căci(L) înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere faţa omului. 12 Toţi cei ce au păcătuit fără lege vor pieri fără lege, şi toţi cei ce au păcătuit având lege vor fi judecaţi după lege. 13 Pentru că nu(M) cei ce aud Legea sunt neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc Legea aceasta vor fi socotiţi neprihăniţi. 14 Când neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îşi sunt singuri lege, 15 şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor, fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, care sau se învinovăţesc, sau se dezvinovăţesc între ele. 16 Şi faptul acesta se va vedea în(N) ziua când, după Evanghelia(O) mea, Dumnezeu va judeca, prin(P) Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor.
Iudeii nu se pot dezvinovăţi
17 Tu(Q), care te numeşti iudeu, care te(R) rezemi pe o Lege, care(S) te lauzi cu Dumnezeul tău, 18 care cunoşti(T) voia Lui, care ştii să faci deosebire(U) între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege; 19 tu, care te(V) măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric, 20 povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai(W) dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; 21 tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi? 22 Tu(X), care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti?(Y) Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele? 23 Tu(Z), care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? 24 „Căci din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între neamuri”, după cum este(AA) scris.
Adevărata tăiere împrejur
25 Tăierea împrejur(AB), negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea, dar, dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur. 26 Dacă(AC) deci cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur? 27 Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea nu te(AD) va osândi el pe tine care o calci, măcar că ai slova Legii şi tăierea împrejur? 28 Iudeu nu(AE) este acela care se arată pe dinafară că este iudeu, şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne. 29 Ci iudeu este acela(AF) care este iudeu înăuntru, şi tăiere împrejur(AG) este aceea a inimii, în duh(AH), nu în slovă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda(AI) nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.