Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Ezechiel 33-34

Ezechiel, străjer peste Casa lui Israel

33 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, vorbeşte-le celor din poporul tău şi spune-le: «Când voi aduce sabia împotriva unei ţări, iar cei din poporul ţării vor lua din mijlocul lor un om şi-l vor pune să fie străjer al lor, dacă străjerul vede sabia venind împotriva ţării şi sună din trâmbiţă, dând de ştire poporului, iar cel care aude sunetul trâmbiţei nu ia aminte, atunci sabia va veni şi îi va lua viaţa. Sângele lui să cadă asupra capului lui. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu a luat aminte, sângele lui să cadă asupra lui. Dar dacă ia aminte, îşi va scăpa viaţa. Dacă însă străjerul vede sabia venind şi nu sună din trâmbiţă, astfel că poporul nu este avertizat, iar sabia vine şi ia viaţa cuiva, omul acela va fi omorât din pricina nelegiuirii sale, dar sângele lui îl voi cere din mâna străjerului.

Tu, fiul omului, eşti străjerul pe care l-am pus peste Casa lui Israel. Tu vei auzi cuvântul din gura Mea şi le vei da de ştire din partea Mea. Când îi voi zice celui rău: «Omule rău, vei muri cu siguranţă!», iar tu nu vei vorbi cu cel rău ca să-l avertizezi cu privire la calea lui, omul acela rău va muri din pricina nelegiuirii lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta. Dar dacă tu îl vei avertiza pe cel rău ca să renunţe la calea lui, iar el nu se va întoarce de la umbletele lui, atunci el va muri din pricina nelegiuirii lui, iar tu îţi vei scăpa sufletul.»

Dreptatea şi mila lui Dumnezeu

10 Tu, fiul omului, spune-le celor din Casa lui Israel următorul lucru: «Voi ziceţi: ‘Nelegiuirile şi păcatele noastre apasă greu asupra noastră. Suntem uscaţi de vlagă din pricina lor. Cum vom putea trăi?’ 11 Prin urmare, spune-le astfel: ‘Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, că Eu nu-Mi găsesc plăcerea în moartea celui rău, ci doresc ca el să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă! Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele! Pentru ce vrei să pieri, Casă a lui Israel?’»

12 De aceea, fiul omului, spune-le celor din poporul tău astfel: «Dreptatea celui drept nu-l va scăpa în ziua nelegiuirii lui, iar răutatea celui rău nu-l va face să cadă în ziua când se întoarce de la răutatea lui. Cel drept nu va putea trăi prin dreptatea lui în ziua când a păcătuit. 13 Când Eu îi spun celui drept că în mod sigur va trăi, iar el, încrezându-se în dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate, toată dreptatea lui nu i se va mai aminti şi va muri din pricina nedreptăţii pe care a săvârşit-o. 14 Tot astfel atunci când Eu îi spun celui rău: ‘Sigur vei muri!’, dacă el se întoarce de la păcatul lui şi face judecată şi dreptate, 15 dacă cel rău dă înapoi garanţia, înapoiază ce a jefuit, urmează învăţăturile dătătoare de viaţă şi nu mai săvârşeşte nedreptate, în mod sigur va trăi şi nu va muri. 16 Toate păcatele pe care le-a săvârşit nu i se vor mai aminti; el a făcut judecată şi dreptate, prin urmare, în mod sigur va trăi.»

17 Şi totuşi cei din poporul tău zic: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!» Dar, de fapt, calea lor este cea nedreaptă!

18 Aşadar, dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui şi săvârşeşte nedreptate, el va muri din pricina aceasta. 19 Tot astfel, dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui şi face judecată şi dreptate, va trăi tocmai din pricina aceasta. 20 Fiindcă ziceţi: «Calea Stăpânului nu este dreaptă!», vă voi judeca pe fiecare după umbletele voastre, Casă a lui Israel!»“

Împlinirea profeţiei cu privire la căderea Ierusalimului

21 În al doisprezecelea an al exilului nostru, în ziua a cincea a lunii a zecea,[a] a venit la mine un fugar de la Ierusalim şi mi-a zis: „Cetatea a fost capturată!“ 22 Mâna Domnului fusese peste mine încă de la lăsarea serii, înainte de a sosi fugarul, şi El îmi deschisese gura înainte de a sosi fugarul la mine, dimineaţa. Aşadar, gura îmi fusese deschisă şi nu mai eram mut.

23 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: 24 „Fiul omului, locuitorii acestor ruine din ţara lui Israel zic: «Avraam a fost singur, dar tot a luat în stăpânire ţara. Noi suntem mulţi, deci cu siguranţă ţara ne-a fost dată şi nouă drept moştenire!» 25 De aceea spune-le că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Voi care mâncaţi carne cu sânge, care vă ridicaţi ochii spre idolii voştri şi vărsaţi sânge, voi să moşteniţi ţara? 26 Vă încredeţi în sabia voastră, săvârşiţi urâciuni şi fiecare din voi o necinsteşte pe soţia semenului său. Ar trebui deci să moşteniţi ţara?»

27 Să le mai spui: «Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Viu sunt Eu, că cei ce se află printre ruine vor cădea răpuşi de sabie, pe cei ce sunt pe câmp îi voi da de mâncare fiarelor, iar cei din fortăreţe şi cei din peşteri vor muri din pricina molimei. 28 Voi preface ţara într-o pustietate şi într-un loc devastat, iar mândria tăriei ei se va sfârşi. Munţii lui Israel vor fi atât de pustiiţi, încât nimeni nu-i va mai traversa. 29 Când voi preface ţara într-o pustietate şi într-un loc devastat din pricina urâciunilor pe care le-au săvârşit, vor şti că Eu sunt Domnul.’»

30 Fiul omului, cei din poporul tău vorbesc despre tine pe lângă ziduri şi pe la uşile caselor şi-şi zic unul altuia, fiecare fratelui său, astfel: «Haidem să mergem să auzim care este cuvântul ieşit de la Domnul 31 Şi vin la tine cu grămada! Cei din poporul Meu se aşază înaintea ta şi ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura ei vorbesc atât de dulce, dar inima lor umblă după câştig necinstit. 32 Tu eşti pentru ei ca un cântăreţ plăcut, cu voce frumoasă, iscusit să cânte la instrumente cu corzi. Ei ascultă cuvintele tale, dar nu le împlinesc deloc. 33 Însă când va veni pustiirea – şi iat-o că vine – vor şti că a fost un profet în mijlocul lor.“

Profeţie împotriva păstorilor lui Israel

34 Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis: „Fiul omului, profeţeşte împotriva păstorilor lui Israel! Profeţeşte şi spune-le păstorilor că aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înşişi. Oare păstorii nu trebuie să pască turma? Totuşi voi aţi mâncat grăsimea, v-aţi îmbrăcat cu lâna, aţi tăiat ce era gras, dar turma nu aţi păscut-o! Oile slăbite nu le-aţi întărit, pe cea bolnavă nu aţi vindecat-o, pe cea rănită nu aţi legat-o, pe cea izgonită nu aţi adus-o înapoi, iar pe cea pierdută nu aţi căutat-o. Dimpotrivă, le-aţi condus prin forţă şi asprime. Astfel, din lipsă de păstor, ele au fost împrăştiate şi, împrăştiate fiind, au ajuns hrană pentru toate fiarele câmpului. Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii, pe orice deal înalt. Turma Mea este împrăştiată pe toată suprafaţa ţării şi nimeni nu o caută, nici nu se uită după ea.»

De aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului: «Viu sunt Eu, zice Stăpânul Domn, pentru că turma Mea a ajuns de jaf şi este hrană pentru toate fiarele câmpului, din lipsă de păstor, şi pentru că păstorii Mei nu Mi-au căutat turma, ci s-au păscut pe ei înşişi, în loc să-Mi pască turma, de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului! 10 Aşa vorbeşte Stăpânul Domn: ‘Iată, sunt împotriva păstorilor! Îmi voi cere turma din mâna lor. Nu-i voi mai lăsa să-Mi pască turma şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi. Îmi voi izbăvi turma din gura lor şi nu le va mai sluji drept hrană’».

Dumnezeu, Păstorul lui Israel

11 Căci aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi Îmi voi căuta turma şi mă voi uita după ea! 12 Cum îşi caută păstorul oile împrăştiate, atunci când se află în mijlocul turmei sale, tot aşa Îmi voi căuta şi Eu oile şi le voi scoate din toate locurile pe unde au fost împrăştiate în ziua plină de nori şi negură. 13 Le voi scoate dintre popoare, le voi aduna din ţări străine, le voi aduce în patria lor şi le voi paşte pe munţii lui Israel, de-a lungul albiilor şi în toate zonele locuite ale ţării. 14 Le voi paşte pe o păşune bună, iar staulul le va fi pe munţii cei înalţi ai lui Israel. Acolo se vor odihni într-un staul bun şi vor paşte pe o păşune grasă pe munţii lui Israel. 15 Eu Însumi Îmi voi paşte oile şi le voi da odihnă, zice Stăpânul Domn. 16 O voi căuta pe cea pierdută, o voi aduce înapoi pe cea izgonită, o voi lega pe cea rănită şi o voi întări pe cea slăbită, dar o voi tăia pe cea grasă şi pe cea tare. Îmi voi paşte astfel turma cu dreptate.»

17 Cât despre tine, turma Mea, aşa vorbeşte Stăpânul Domn: «Voi judeca între oaie şi oaie şi între berbeci şi ţapi. 18 Este prea puţin pentru voi că paşteţi în păşunea cea bună de călcaţi în picioare şi ce rămâne din păşunea voastră? Este prea puţin pentru voi că vă adăpaţi din apă limpede de tulburaţi cu picioarele şi ce rămâne după voi? 19 Trebuie ca celelalte oi ale Mele să pască ceea ce voi aţi călcat în picioare şi să se adape din apele pe care le-aţi tulburat voi cu picioarele?»

20 De aceea, aşa le vorbeşte Stăpânul Domn: «Iată, Eu Însumi voi judeca între oaia grasă şi oaia slabă. 21 Pentru că aţi împins cu coasta şi cu umărul şi aţi împuns cu coarnele toate oile slăbite până le-aţi împrăştiat în afară, 22 voi veni în ajutorul oilor Mele şi nu vor mai fi de jaf. Voi face judecată astfel între oaie şi oaie. 23 Voi ridica peste ele un singur Păstor, pe Robul Meu David, şi El le va paşte. El le va paşte şi va fi Păstorul lor.[b] 24 Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor, iar Robul Meu David va fi Prinţ în mijlocul lor. Eu, Domnul, am vorbit.

25 Voi încheia cu ele un legământ de pace şi voi îndepărta din ţară fiarele sălbatice, ca să locuiască în siguranţă în sălbăticie şi să poată dormi în păduri.

26 Le voi face o binecuvântare,[c] atât pe ele, cât şi împrejurimile dealului Meu. Le voi trimite ploi la vreme şi acestea vor fi ploi ale binecuvântării. 27 Copacul de pe câmp îşi va da rodul, pământul îşi va da recolta, iar ele vor putea locui în siguranţă în ţara lor. Şi vor şti că Eu sunt Domnul când voi rupe legăturile jugului lor şi le voi scăpa din mâna celor ce le-au înrobit. 28 Nu vor mai fi de jaf pentru neamuri şi fiarele din ţară nu le vor mai devora; vor locui în siguranţă şi nimeni nu le va mai îngrozi. 29 Le voi ridica un răsad căruia i se va duce faima şi nu vor mai suferi de foame în ţară, nici nu vor mai purta ruşinea pricinuită de neamuri. 30 Şi vor şti astfel că Eu, Domnul, Dumnezeul lor, sunt cu ele, iar ele sunt poporul Meu, Casa lui Israel, zice Stăpânul Domn. 31 Voi sunteţi turma Mea, turma păşunii Mele, fiecare dintre voi, iar Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Stăpânul Domn.»“

1 Petru 5

Bătrâni şi tineri

Aşadar, eu, ca un bătrân[a], martor al suferinţelor lui Cristos şi părtaş al slavei care urmează să fie descoperită, îi îndemn pe cei bătrâni dintre voi: păstoriţi turma lui Dumnezeu, care este printre voi, supraveghind-o nu din obligaţie, ci de bunăvoie, aşa cum vrea Dumnezeu, nu fiind lacomi de câştig, ci dornici să slujiţi, nu ca unii care stăpâniţi peste cei ce v-au fost încredinţaţi, ci fiind exemple pentru turmă. Iar când Se va arăta Marele Păstor veţi primi o cunună glorioasă care nu se veştejeşte.

La fel şi voi, tinerilor, fiţi-le supuşi celor bătrâni! Şi toţi îmbrăcaţi-vă cu smerenie unii faţă de alţii, pentru că

„Dumnezeu este împotriva celor mândri,
    dar celor smeriţi El le dă har.“[b]

Smeriţi-vă deci sub mâna tare a lui Dumnezeu pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe! Aruncaţi toată îngrijorarea voastră asupra Lui, fiindcă Lui Îi pasă de voi!

Fiţi treji! Vegheaţi! Duşmanul vostru, diavolul[c], dă târcoale ca un leu care rage, căutând pe cineva să înghită. Împotriviţi-vă lui fermi în credinţă, ştiind că fraţii voştri din toată lumea trec prin aceleaşi suferinţe! 10 După ce veţi fi suferit pentru puţin timp, Dumnezeul oricărui har, Care v-a chemat la slava Lui veşnică, în Cristos, vă va echipa El Însuşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face de neclintit. 11 A Lui să fie puterea, în veci! Amin.

12 V-am scris pe scurt aceste lucruri, prin Silvanus[d], pe care-l consider un frate credincios, pentru a vă încuraja şi pentru a depune mărturie că acesta[e] este adevăratul har al lui Dumnezeu. Rămâneţi în el! 13 Cea din Babilon,[f] aleasă împreună cu voi, vă salută şi, de asemenea, şi Marcu, fiul meu. 14 Salutaţi-vă unii pe alţii cu un sărut al dragostei. Pace vouă, tuturor celor care sunteţi în Cristos.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.