Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Ieremia 27-29

Jugul Babilonului

27 Acesta este Cuvântul pe care Ieremia l-a primit din partea Domnului la începutul domniei lui Zedechia[a], fiul lui Iosia, regele lui Iuda: „Fă-ţi un jug şi nişte legături, mi-a zis Domnul, şi pune-ţi-le pe gât. Apoi trimite cuvânt[b] regelui Edomului, regelui Moabului, regelui fiilor lui Amon, regelui Tirului şi regelui Sidonului, prin mesagerii care au venit în Ierusalim la Zedechia, regele lui Iuda, şi însărcinează-i să spună stăpânilor lor din partea Domnului Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, astfel: «Eu am făcut pământul, oamenii şi animalele care sunt pe faţa pământului, cu puterea Mea cea mare şi cu braţul Meu întins, şi îl dau oricui Îmi place. Acum, am dat toate aceste ţări în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, slujitorul Meu; chiar şi fiarele câmpului i le-am dat ca să-i fie supuse. Toate neamurile îi vor fi supuse lui, fiului său şi nepotului său până va veni şi timpul ţării lui. Atunci multe neamuri şi împăraţi puternici o vor supune.

Dar dacă vreun neam sau vreun regat nu-i va sluji lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, sau nu-şi va pleca gâtul sub jugul împăratului, atunci voi pedepsi neamul acela cu sabie, cu foamete şi cu molimă, zice Domnul, până îl voi nimici prin mâna lui. De aceea, să nu ascultaţi de profeţii voştri, de ghicitorii voştri, de visătorii voştri, de cei ce cheamă morţii şi de vrăjitorii voştri care vă spun că nu veţi sluji împăratului Babilonului, 10 căci ei vă profeţesc minciuni, ca să fiţi duşi departe din ţara voastră. Eu vă voi izgoni şi veţi pieri. 11 Dar pe poporul care îşi va pleca gâtul sub jugul împăratului Babilonului şi care-i va sluji, îl voi lăsa în ţara lui, zice Domnul, ca să o cultive şi să locuiască în ea.»“

12 „Am spus aceleaşi cuvinte şi lui Zedechia, regele lui Iuda: «Plecaţi-vă gâtul sub jugul împăratului Babilonului şi slujiţi-i lui şi poporului lui ca să trăiţi. 13 Pentru ce să muriţi, tu şi poporul acesta, de sabie, de foamete şi de molimă, cum a spus Domnul cu privire la orice neam care nu-i va sluji împăratului Babilonului? 14 Nu ascultaţi cuvintele profeţilor care vă spun că nu veţi sluji împăratului Babilonului, căci ei vă profeţesc minciuni. 15 Nu Eu i-am trimis, zice Domnul, ci ei profeţesc minciuni în Numele Meu. De aceea vă voi izgoni şi veţi pieri, voi şi profeţii care vă profeţesc.»

16 Am vorbit şi preoţilor şi întregului popor astfel: «Nu ascultaţi cuvintele profeţilor, zice Domnul, care vă spun: ‘Iată, uneltele Casei Domnului vor fi aduse foarte curând din Babilon!’, căci ei vă profeţesc minciuni. 17 Nu-i ascultaţi, ci slujiţi-i împăratului Babilonului ca să trăiţi. Pentru ce să ajungă cetatea aceasta o ruină? 18 Dacă ei sunt cu adevărat profeţi şi dacă este în ei Cuvântul Domnului, atunci să mijlocească la Domnul Oştirilor ca uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda şi în Ierusalim să nu fie duse în Babilon. 19 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor cu privire la stâlpi, la ‘mare’[c], la piedestale şi la celelalte unelte care au mai rămas în cetatea aceasta 20 şi care n-au fost luate de Nebucadneţar, împăratul Babilonului, când i-a dus în captivitate, din Ierusalim în Babilon, pe Iehoiachin[d], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda şi pe toţi nobilii lui Iuda şi ai Ierusalimului; 21 aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre uneltele care au mai rămas în Casa Domnului, în palatul regelui lui Iuda şi în Ierusalim: 22 ‘Ele vor fi duse în Babilon şi vor rămâne acolo până în ziua când voi veni Eu după ele, zice Domnul. Atunci le voi aduce înapoi şi le voi pune în locul acesta.’»“

Hanania împotriva lui Ieremia

28 În luna a cincea a aceluiaşi an, anul al patrulea, la începutul domniei lui Zedechia, regele lui Iuda, profetul Hanania, fiul lui Azur, care era din Ghivon, mi-a zis în Casa Domnului, în faţa preoţilor şi a întregului popor:

– Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Voi sfărâma jugul împăratului Babilonului. Peste doi ani voi aduce înapoi în locul acesta toate uneltele Casei Domnului pe care le-a luat de aici Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi le-a dus în Babilon. Îl voi aduce înapoi în locul acesta pe Iehoiachin[e], fiul lui Iehoiachim, regele lui Iuda, şi pe toţi exilaţii lui Iuda care au fost duşi în Babilon, zice Domnul, căci voi sfărâma jugul împăratului Babilonului.“

Atunci profetul Ieremia a răspuns profetului Hanania în faţa întregului popor prezent în Casa Domnului. Profetul Ieremia a zis:

– Amin! Aşa să facă Domnul! Să împlinească Domnul cuvintele pe care le-ai profeţit şi să aducă înapoi din Babilon în locul acesta toate uneltele Casei Domnului şi pe toţi exilaţii. Totuşi ascultă cuvântul acesta pe care-l rostesc în auzul tău şi în auzul întregului popor. Din vechime profeţii care au fost înaintea mea şi înaintea ta au profeţit război, nenorocire şi molimă împotriva multor ţări şi a multor împărăţii. Prin urmare, profetul care profeţeşte pacea va fi recunoscut ca fiind trimis de Domnul doar dacă se vor împlini cuvintele profeţiei lui.

10 Atunci profetul Hanania a luat jugul de pe gâtul profetului Ieremia, l-a sfărâmat 11 şi a zis înaintea întregului popor:

– Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi sfărâma jugul lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, peste doi ani de pe gâtul tuturor popoarelor.“

Profetul Ieremia a plecat.

12 După ce profetul Hanania a sfărâmat jugul de pe gâtul profetului Ieremia, Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia astfel: 13 „Du-te şi spune-i lui Hanania: «Ai sfărâmat un jug de lemn, zice Domnul, dar în locul lui ai făcut un jug de fier! 14 Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: am pus un jug de fier pe gâtul tuturor acestor neamuri ca să slujească lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-i vor sluji. Chiar şi fiarele câmpului i le-am dat ca să-i slujească.»“

15 Profetul Ieremia i-a mai zis profetului Hanania: „Ascultă, Hanania! Nu Domnul te-a trimis, ci tu faci poporul acesta să se încreadă într-o minciună. 16 De aceea, aşa vorbeşte Domnul: «Iată, te voi alunga de pe faţa pământului şi vei muri chiar anul acesta, căci cuvintele tale sunt o răzvrătire împotriva Domnului.»“

17 Hanania a murit chiar în anul acela, în luna a şaptea.

Scrisorile lui Ieremia către exilaţi

29 Acestea sunt cuvintele scrisorii pe care profetul Ieremia a trimis-o din Ierusalim rămăşiţei bătrânilor din exil, preoţilor, profeţilor şi întregului popor pe care Nebucadneţar îl dusese în captivitate din Ierusalim în Babilon, după ce regele Iehoiachin[f], regina mamă, eunucii dregători, conducătorii lui Iuda şi ai Ierusalimului, tâmplarii şi fierarii au părăsit Ierusalimul. Le-a trimis-o prin mâna lui Elasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, pe care Zedechia, regele lui Iuda, îi trimisese la Nebucadneţar, împăratul Babilonului. Scrisoarea cuprindea următoarele:

„Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, către toţi exilaţii pe care i-am dus în captivitate din Ierusalim în Babilon: «Zidiţi case şi locuiţi-le! Plantaţi grădini şi mâncaţi-le roadele!

Luaţi-vă soţii şi faceţi fii şi fiice! Găsiţi soţii pentru fiii voştri şi daţi-vă fetele în căsătorie ca şi ele să poată avea fii şi fiice! Înmulţiţi-vă în locul unde sunteţi şi nu vă împuţinaţi! Căutaţi pacea pentru cetatea în care v-am dus în captivitate şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, căci de bunăstarea ei depinde şi bunăstarea voastră!»

Căci aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Să nu vă lăsaţi înşelaţi de profeţii care sunt în mijlocul vostru şi de ghicitorii voştri şi să nu ascultaţi de visele pe care voi îi încurajaţi să le viseze. Ei vă profeţesc minciuni în Numele Meu. Nu Eu i-am trimis, zice Domnul

10 Aşa vorbeşte Domnul: «Când se vor împlini şaptezeci de ani ai Babilonului, voi veni la voi şi Îmi voi împlini faţă de voi promisiunea Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. 11 Căci Eu cunosc planurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, planuri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde. 12 Mă veţi chema şi veţi veni să vă rugaţi Mie, iar Eu vă voi asculta. 13 Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta din toată inima. 14 Mă voi lăsa găsit de voi, zice Domnul, şi-i voi aduce înapoi pe captivii voştri. Vă voi aduna din toate neamurile şi din toate locurile în care v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în captivitate.»

15 Pentru că ziceţi: «Domnul ne-a ridicat profeţi în Babilon![g]», 16 aşa vorbeşte Domnul despre regele care stă pe tronul lui David, despre tot poporul care locuieşte în cetatea aceasta, despre fraţii voştri care nu au mers cu voi în exil. 17 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Iată, voi trimite peste ei sabia, foametea şi molima, şi-i voi preface în nişte smochine stricate care, de rele ce sunt, nu pot fi mâncate. 18 Îi voi urmări cu sabia, cu foametea şi cu molima şi îi voi face o pricină de groază pentru toate regatele pământului, o pricină de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ruşine printre toate neamurile unde îi voi alunga, 19 pentru că nu au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, cuvinte pe care li le-am trimis iarăşi şi iarăşi prin slujitorii Mei, profeţii. Şi nici voi n-aţi ascultat, zice Domnul. 20 Prin urmare, ascultaţi Cuvântul Domnului, voi, toţi exilaţii pe care v-am alungat din Ierusalim în Babilon!»

21 Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, despre Ahab, fiul lui Kolaia, şi despre Zedechia, fiul lui Maaseia, care vă profeţesc minciuni în Numele Meu: «Iată, îi dau în mâinile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, care îi va ucide sub ochii voştri. 22 Din cauza lor, toţi exilaţii lui Iuda care sunt în Babilon, vor folosi următorul blestem: ‘Să-ţi facă Domnul ca lui Zedechia şi ca lui Ahab, pe care împăratul Babilonului i-a prăjit în foc!’, 23 căci au făcut lucruri îngrozitoare în Israel: au comis adulter cu soţiile semenilor lor şi au spus minciuni în Numele Meu, când Eu nu le poruncisem nimic. Ştiu lucrul acesta şi sunt martor, zice Domnul.»“

Scrisoarea lui Şemaia

24 „Spune-i nehelamitului Şemaia că 25 aşa vorbeşte Domnul Oştirilor, Dumnezeul lui Israel: «Tu ai trimis scrisori în numele tău întregului popor din Ierusalim, preotului Ţefania, fiul lui Maaseia, şi tuturor celorlalţi preoţi şi le-ai zis:

26 Domnul te-a pus preot în locul preotului Iehoiada, ca să supraveghezi în Casa Domnului pe orice nebun care se dă drept profet şi să-l arunci în butuci şi în fiare. 27 Acum, de ce nu-l pedepseşti pe Ieremia din Anatot, care profeţeşte printre voi? 28 Ba încă a trimis aici, în Babilon, să ni se spună că vom sta mult în captivitate şi că este bine să ne zidim case ca să le locuim şi să ne plantăm grădini ca să le mâncăm roadele.’»“

29 Preotul Ţefania a citit această scrisoare în auzul profetului Ieremia.

30 Cuvântul Domnului i-a vorbit lui Ieremia astfel: 31 „Trimite să li spună tuturor celor exilaţi că aşa vorbeşte Domnul despre nehelamitul Şemaia: «Pentru că Şemaia vă profeţeşte fără ca Eu să-l fi trimis şi vă face să vă încredeţi într-o minciună, 32 iată ce zice Domnul: îi voi pedepsi pe nehelamitul Şemaia şi pe urmaşii[h] lui. Nici unul dintre ai lui nu va mai locui în mijlocul acestui popor şi nu va mai vedea binele pe care-l voi face poporului Meu, zice Domnul, fiindcă a predicat răzvrătire împotriva Mea.»“

Titus 3

Gata pentru orice faptă bună

Aminteşte-le să fie supuşi conducătorilor şi autorităţilor, să fie ascultători, gata pentru orice faptă bună, să nu insulte pe nimeni, să nu fie certăreţi, să fie blânzi, să arate tot respectul faţă de toţi oamenii. Căci şi noi eram odată nesăbuiţi, neascultători, rătăciţi, sclavi ai poftelor şi ai diferitelor plăceri, trăind în răutate şi invidie, fiind urâţi de alţii şi urându-ne unii pe alţii. Dar când s-a arătat bunătatea şi dragostea de oameni a lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, El ne-a mântuit, însă nu datorită faptelor pe care le-am înfăptuit noi în dreptate, ci potrivit cu mila Lui, prin spălarea făcută de naşterea din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, pe Care L-a turnat peste noi din belşug, prin Isus Cristos, Mântuitorul nostru, pentru ca, fiind îndreptăţiţi prin harul Lui, să putem deveni moştenitori, având nădejdea vieţii veşnice. Acest cuvânt este vrednic de încredere şi doresc să insişti asupra acestor lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie fruntaşi în a face fapte bune. Aceste lucruri sunt bune şi de folos pentru oameni. Fereşte-te de controverse nesăbuite, de genealogii, de certuri şi de lupte cu privire la Lege, pentru că sunt fără folos şi zadarnice! 10 După primul şi al doilea avertisment să nu mai ai nimic de-a face cu cel ce provoacă dezbinări, 11 deoarece ştii că un astfel de om este stricat şi păcătuieşte, fiind de la sine condamnat.

Instrucţiuni finale

12 Când îl voi trimite la tine pe Artemas sau pe Tihicus, grăbeşte-te să vii la mine în Nicopole, căci am hotărât să rămân peste iarnă acolo. 13 Fă tot ce poţi pentru a-i ajuta pe legiuitorul[a] Zenas şi pe Apolos în călătoria lor, ca să nu le lipsească nimic. 14 Ai noştri trebuie să înveţe să fie fruntaşi în fapte bune, pentru a ajuta la nevoile urgente, ca să nu fie neroditori.

15 Toţi cei ce sunt împreună cu mine te salută. Salută-i pe cei ce ne iubesc în credinţă! Harul să fie cu voi toţi.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.