Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 65-66

Judecată şi mântuire

65 „M-am făcut cunoscut celor ce nu întrebau de Mine;
    am fost găsit de cei ce nu Mă căutau.
Am zis: «Iată-Mă, iată-Mă!»
    unui neam care nu chema Numele Meu[a].
Toată ziua Mi-am întins mâinile
    către un popor neascultător,
care umblă pe o cale care nu este bună,
    în voia gândurilor lui;
către un popor care nu conteneşte să Mă provoace
    pe faţă,
aducând jertfe în grădini
    şi arzând tămâie pe altare din cărămidă;
care stă în morminte
    şi-şi petrece noaptea în locuri tainice;
care mănâncă carne de porc
    şi are bucate necurate în vasele lui;
care zice: «Stai deoparte!
    Nu te apropia de mine, căci sunt prea sfânt pentru tine!»
Aceste lucruri sunt un fum în nările Mele,
    un foc care arde toată ziua.

Iată, stă scris înaintea Mea:
    «Nu voi tăcea, ci voi răsplăti pe deplin;
        voi pune o răsplată deplină în poala lor,
atât pentru nedreptăţile lor, cât şi pentru ale părinţilor lor»“,
    zice Domnul.
Pentru că au ars tămâie pe munţi,
    şi M-au sfidat pe dealuri,
voi măsura în poala lor
    o răsplată deplină pentru faptele lor din trecut.“

„Aşa vorbeşte Domnul:

«După cum se mai găseşte suc într-un ciorchine,
    iar cineva spune: ‘Nu-l distruge,
        căci încă se mai află ceva bun în el!’,
tot aşa voi face şi Eu de dragul robilor Mei:
    nu-i voi nimici pe toţi.
Voi face să iasă o sămânţă[b] din Iacov
    şi din Iuda un moştenitor al munţilor Mei!
Aleşii Mei îi vor moşteni
    şi robii Mei vor locui acolo.
10 Şaronul va fi păşune pentru turme,
    iar valea Acor – un loc de odihnă pentru cirezi,
        pentru poporul care Mă caută.

11 Cât despre voi, care-L părăsiţi pe Domnul,
    care uitaţi de muntele Meu cel sfânt,
care întindeţi o masă ‘Norocului’[c]
    şi umpleţi o cupă de vin amestecat în cinstea ‘Destinului’[d],
12 vă voi destina sabiei.
    Toţi vă veţi pleca pentru înjunghiere,
pentru că, atunci când am chemat, nu aţi răspuns,
    când am vorbit, nu aţi ascultat,
ci aţi făcut ce era rău înaintea Mea
    şi aţi ales ceea ce nu-Mi era plăcut.»“

13 „De aceea aşa vorbeşte Stăpânul Domn:

«Iată! Robii Mei vor mânca,
    însă voi veţi flămânzi.
Iată! Robii Mei vor bea,
    însă voi veţi înseta.
Iată! Robii Mei se vor bucura,
    însă voi veţi fi făcuţi de ruşine.
14 Iată! Robii Mei vor chiui dintr-o inimă veselă,
    însă voi veţi ţipa dintr-o inimă îndurerată
        şi vă veţi văita dintr-un duh zdrobit.
15 Vă veţi lăsa numele ca un blestem aleşilor Mei
    şi Stăpânul Domn vă va omorî,
        iar robilor Săi le va da un alt nume.
16 Oricine va rosti o binecuvântare în ţară,
    va rosti o binecuvântare prin Dumnezeul adevărului
şi oricine va jura în ţară,
    va jura pe Dumnezeul adevărului,
pentru că necazurile de dinainte sunt uitate
    şi ascunse de ochii Mei.

Ceruri noi şi un pământ nou

17 Căci iată, creez ceruri noi
    şi un pământ nou!
Lucrurile de dinainte nu vor mai fi amintite
    şi nu vor mai reveni în mintea nimănui.
18 Prin urmare, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă pentru totdeauna
    de ceea ce creez,
căci iată, creez Ierusalimul pentru a fi o veselie
    şi poporul lui, o bucurie.
19 Mă voi bucura de Ierusalim
    şi mă voi veseli de poporul Meu.
Nu se va mai auzi în el nici plâns
    şi nici ţipăt,
20 nu va mai fi acolo
    nici un sugar care să trăiască doar câteva zile
        şi nici un bătrân care să nu-şi împlinească zilele.
Cel care va muri la o sută de ani
    va fi considerat tânăr[e]
şi cel care nu va ajunge[f] suta de ani
    va fi considerat blestemat.
21 Îşi vor construi case şi vor locui în ele;
    vor planta vii şi vor mânca rodul lor.
22 Ei nu vor mai zidi case ca alţii să locuiască în ele,
    nu vor mai planta ca alţii să mănânce,
căci, precum zilele unui copac,
    aşa vor fi şi zilele poporului Meu,
iar aleşii Mei se vor bucura pe deplin
    de lucrul mâinilor lor.
23 Ei nu vor trudi în van,
    nici nu vor naşte copii sortiţi pieirii,
căci vor fi o sămânţă binecuvântată de Domnul,
    ei şi urmaşii lor.
24 Înainte ca ei să Mă cheme, Eu le voi răspunde,
    înainte să termine de vorbit, Eu îi voi auzi!
25 Lupul şi mielul vor paşte împreună,
    leul va mânca paie ca boul,
        iar hrana şarpelui va fi ţărâna!
Ei nu vor face rău, nici nu vor distruge ceva
    pe întregul Meu munte sfânt,
        zice Domnul.»“

Judecată şi speranţă

66 „Aşa vorbeşte Domnul:

«Cerul este tronul Meu,
    iar pământul este aşternutul picioarelor Mele!
Unde deci Mi-aţi putea zidi voi Mie o casă?
    Sau unde va fi locul Meu de odihnă?
Mâna Mea a făcut toate aceste lucruri
    şi aşa au luat fiinţă toate[g],
        zice Domnul.

Iată însă omul spre care voi privi:
    spre cel umil şi smerit în duh,
        spre cel ce se cutremură la Cuvântul Meu.

Oricine înjunghie un bou
    nu este mai bun decât cel care omoară un om;
oricine jertfeşte un miel
    nu este mai bun decât cel care rupe gâtul unui câine;
oricine aduce un dar de mâncare
    nu este mai bun decât cel ce aduce ca jertfă sângele unui porc
şi oricine arde tămâie ca aducere-aminte
    nu este mai bun decât cel ce binecuvântează un idol.
Aceştia şi-au ales propriile căi,
    iar sufletul lor găseşte plăcere în urâciunile lor.
De aceea şi Eu voi alege să mă port aspru cu ei
    şi să aduc peste ei lucrurile de care se tem,
căci atunci când am chemat, nici unul n-a răspuns,
    atunci când am vorbit, n-au ascultat,
ci au făcut ceea ce este rău în ochii Mei
    şi au ales ce nu-Mi place.»

Ascultaţi Cuvântul Domnului,
    voi, care tremuraţi la Cuvântul Său:
«Fraţii voştri, care vă urăsc
    şi vă resping din pricina Numelui Meu, au zis:
‘Să fie slăvit Domnul!
    Să vă vedem bucuria!’
        Totuşi ei vor fi făcuţi de ruşine.
Ascultaţi! Un zgomot se aude din cetate!
    Un glas se aude din Templu!
Este glasul Domnului,
    răsplătind din plin duşmanilor Săi!

Înainte de a simţi dureri,
    ea a născut;
înainte ca durerile să-i vină,
    ea a născut un fiu!
Cine a mai auzit una ca asta?!
    Cine a mai văzut asemenea lucruri?!
Se poate naşte oare o ţară
    într-o singură zi?!
Se poate oare ca un neam să fie adus la viaţă

aşa, într-o clipă?!

Şi totuşi, abia au apucat-o durerile,
    că Sionul şi-a şi născut fiii.
Să aduc până la clipa naşterii şi să nu las să se nască?!
    zice Domnul.
Să opresc oare naşterea, Eu, Care fac să se nască?!»
    zice Dumnezeul tău.

10 Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul! Fiţi veseli pentru el,
    toţi cei ce-l iubiţi!
Bucuraţi-vă împreună cu el în veselie,
    toţi aceia care aţi plâns pentru el,
11 ca să fiţi hrăniţi şi săturaţi
    la sânul lui mângâietor,
ca să beţi din plin şi să vă desfătaţi
    de abundenţa gloriei lui!

12 Căci aşa vorbeşte Domnul:

«Iată-Mă gata să întind spre el pacea[h],
    asemenea unui râu,
şi bogăţia neamurilor,
    asemenea unui şuvoi care se revarsă!
Veţi fi alăptaţi şi purtaţi pe braţe,
    veţi fi dezmierdaţi pe genunchi.
13 Aşa cum o mamă îşi mângâie copilul,
    aşa vă voi mângâia şi Eu
        şi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.»

14 Când veţi vedea aceasta, inima vi se va bucura,
    iar trupul vi se va revigora asemenea ierbii proaspete;
se va cunoaşte atunci că mâna Domnului este cu robii Săi,
    iar mânia Sa este împotriva duşmanilor Săi.
15 Căci, iată! Domnul vine într-un foc,
    iar carele Sale sunt ca un vârtej!
El vine ca să răsplătească, dezlănţuindu-Şi mânia printr-o aprigă furie
    şi mustrarea, prin flăcări de foc.
16 Căci prin foc şi sabie Îşi va aduce Domnul judecata
    asupra tuturor oamenilor
        şi mulţi vor fi cei ucişi de Domnul.

17 «Cei ce se sfinţesc şi se curăţesc pentru a intra în grădini,
    mergând unul câte unul[i]
în mijlocul celor ce mănâncă carne de porc,
    şoareci şi alte animale scârboase,
        vor pieri împreună, zice Domnul.

18 Căci din cauza faptelor şi a gândurilor lor[j] vin să adun toate neamurile şi limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea! 19 Voi pune un semn între ei şi voi trimite pe unii dintre supravieţuitori la neamuri: la Tarşiş, la Put[k] şi la cei din Lud[l] – iscusiţi în mânuirea arcului – la Tubal şi la Iavan[m], până în ţinuturile de lângă mare îndepărtate, care n-au auzit vorbindu-se de Mine şi nici nu Mi-au văzut slava. Ei vor vesti slava Mea printre neamuri. 20 Ei îi vor aduce dintre neamuri pe toţi fraţii voştri ca dar închinat Domnului; îi vor aduce pe cai, în care, în căruţe, pe catâri şi pe cămile, la muntele Meu cel sfânt, zice Domnul, aşa cum israeliţii aduc un dar de mâncare într-un vas curat la Casa Domnului. 21 Iar pe unii dintre ei îi voi lua ca preoţi şi leviţi, zice Domnul.

22 Căci aşa cum cerurile cele noi
    şi pământul cel nou, pe care le fac,
vor dăinui înaintea Mea, zice Domnul,
    tot aşa vor dăinui şi urmaşii[n] şi numele vostru.
23 De la o lună nouă la cealaltă
    şi de la un Sabat la celălalt,
orice făptură va veni
    şi Mi se va închina, zice Domnul.
24 Vor ieşi şi vor vedea
    hoiturile celor ce s-au răzvrătit împotriva Mea;
căci viermele lor nu va muri,
    focul lor nu se va stinge
        şi vor fi pricină de repulsie pentru orice făptură.»“

1 Timotei 2

Sfaturi cu privire la închinare

Înainte de toate, te îndemn să faci cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi cei ce sunt în poziţii înalte, ca să putem duce o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea. Acest lucru este bun şi bine primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoaşterea adevărului.

Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Cristos Isus, Care S-a dat pe Sine Însuşi ca răscumpărare pentru toţi – despre aceasta s-a depus mărturie la timpul potrivit. Pentru aceasta am fost pus predicator, apostol – spun adevărul, nu mint – şi învăţător al neamurilor în credinţă şi adevăr.

Vreau deci ca bărbaţii să se roage în orice loc, ridicând spre cer mâini sfinte[a], fără mânie şi fără ceartă. Femeile, de asemenea, vreau să se îmbrace în haine decente, cu modestie şi cumpătare, nu cu împletituri ale părului, nici cu aur sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe, 10 ci cu fapte bune, aşa cum se cuvine unor femei care se declară pioase.

11 O femeie să înveţe în tăcere, cu toată supunerea. 12 Nu dau voie femeii să înveţe sau să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere. 13 Căci Adam a fost întocmit mai întâi, apoi Eva. 14 Şi nu Adam a fost înşelat, ci femeia a fost înşelată şi a căzut în neascultare. 15 Totuşi ea va fi mântuită prin naşterea de copii[b], dacă rămâne în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie, alături de cumpătare.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.