Old/New Testament
Ezechia îi cere sfat lui Isaia
37 Când regele Ezechia a auzit lucrul acesta, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus la Casa Domnului. 2 I-a trimis la profetul Isaia, fiul lui Amoţ, pe Eliachim, administratorul palatului, pe scribul Şebna şi pe cei bătrâni dintre preoţi, acoperiţi toţi cu saci. 3 Ei i-au zis:
– Aşa vorbeşte Ezechia:
„Aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ruşine, căci copiii sunt gata să se nască, dar nu mai este nici o putere pentru a le da naştere. 4 Poate că Domnul, Dumnezeul tău, a auzit cuvintele lui Rab-Şache, care a fost trimis de stăpânul său, împăratul Asiriei, pentru a-L batjocori pe Dumnezeul cel Viu şi poate că Domnul, Dumnezeul tău, îl va mustra pentru cuvintele pe care le-a auzit. De aceea înalţă o rugăciune pentru cei care au mai rămas!“
5 Când slujitorii regelui Ezechia au ajuns la Isaia, 6 acesta le-a zis:
– Să-i spuneţi stăpânului vostru că aşa vorbeşte Domnul:
„Nu te speria de cuvintele pe care le-ai auzit şi cu care slujitorii împăratului Asiriei M-au blasfemiat! 7 Iată, voi pune în el un duh şi astfel, la auzirea unui zvon, se va întoarce în ţara lui; şi voi face să cadă ucis de sabie chiar în ţara lui.“
8 Când Rab-Şache a auzit că împăratul Asiriei plecase din Lachiş, s-a întors şi l-a găsit pe acesta luptând împotriva Libnei. 9 După aceea, împăratul Asiriei a auzit că Tirhaka, regele din Cuş[a], a pornit la luptă împotriva lui. Când a auzit lucrul acesta a trimis soli la Ezechia, zicând: 10 „Aşa să-i vorbiţi lui Ezechia, regele lui Iuda:
«Nu-l lăsa pe Dumnezeul tău, în care te încrezi, să te amăgească zicându-ţi că Ierusalimul nu va fi dat în mâna împăratului Asiriei. 11 Cu siguranţă, ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor cucerite, distrugându-le în întregime! Şi tu să fii oare salvat? 12 Şi-au salvat, oare, zeii neamurile pe care părinţii mei le-au distrus: pe Gozan, pe Haran, pe Reţef şi pe fiii lui Eden, care erau în Tel-Assar? 13 Unde este regele Hamatului, regele Arpadului şi regele cetăţii Sefarvayim, al cetăţii Hena sau al cetăţii Iva?»“
Rugăciunea lui Ezechia
14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a dus la Casa Domnului şi a întins-o înaintea Domnului. 15 Ezechia s-a rugat Domnului, zicând:
16 „O, Doamne al Oştirilor, Dumnezeul lui Israel, Tu, Care tronezi deasupra heruvimilor! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor regatelor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul! 17 Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care Sanherib le-a trimis ca să-L batjocorească pe Dumnezeul cel Viu! 18 Doamne, este adevărat că împăraţii Asiriei au pustiit toate aceste neamuri şi ţările lor, 19 şi că le-au aruncat zeii în foc, însă ei i-au distrus pentru că nu erau Dumnezeu, ci lucrări făcute de mâna omului; erau doar lemn şi piatră. 20 Acum, Doamne, Dumnezeul nostru, scapă-ne din mâna lui, ca să ştie toate regatele pământului că doar Tu eşti Domnul!“
Profeţia lui Isaia asupra lui Sanherib
21 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis la Ezechia să i se spună: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Pentru că Mi te-ai rugat cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei, 22 iată care este cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva acestuia:
Fecioara, fiica Sionului,
te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine!
Fiica Ierusalimului
dă din cap în timp ce fugi[b].
23 Ştii pe Cine ai batjocorit şi ai blasfemiat tu?
Ştii împotriva Cui ţi-ai ridicat glasul?
Ştii împotriva Cui ţi-ai înălţat mândru privirea?
Împotriva Sfântului lui Israel!
24 Prin slujitorii tăi L-ai batjocorit pe Stăpân
şi ai zis:
‘Cu mulţimea carelor mele
am urcat înălţimile munţilor
până la cele mai înalte piscuri ale Libanului!
I-am tăiat cei mai înalţi cedri
şi cei mai aleşi chiparoşi.
Am ajuns la cele mai înalte piscuri
şi la pădurea cea mai deasă.
25 Am săpat fântâni
şi am băut apă,
şi cu tălpile picioarelor mele
am secat toate pâraiele Egiptului.’
26 N-ai auzit?
Eu le-am întocmit cu mult timp în urmă,
din zile străvechi le-am plănuit;
acum însă le-am îngăduit să se împlinească,
anume ca tu să prefaci cetăţile fortificate
în mormane de dărâmături.
27 Locuitorii lor sunt neputincioşi,
sunt uluiţi şi făcuţi de ruşine.
Au ajuns ca iarba de pe câmp
şi ca verdeaţa fragedă,
ca iarba de pe acoperişuri,
care se usucă înainte să crească.
28 Dar Eu ştiu unde stai,
când ieşi şi când intri
şi cât eşti de furios pe Mine.
29 Pentru că te-ai mâniat pe Mine
şi pentru că trufia ta a ajuns la urechile Mele,
voi pune veriga Mea în nasul tău,
şi zăbala Mea în gura ta
şi te voi întoarce
pe drumul pe care ai venit.
30 Acesta va fi semnul pentru tine, Ezechia:
anul acesta veţi mânca ce va creşte de la sine,
iar în al doilea an – ce va răsări din ce a rămas.
Dar în al treilea an veţi semăna şi veţi secera,
veţi planta vii şi le veţi mânca roadele.
31 Supravieţuitorii Casei lui Iuda, cei rămaşi,
vor prinde iarăşi rădăcini dedesubt
şi vor da rod deasupra.
32 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă
şi din muntele Sion o ceată de supravieţuitori.
Râvna Domnului Oştirilor va face lucrul acesta.»“
33 „De aceea aşa vorbeşte Domnul cu privire la împăratul Asiriei:
«Nu va intra în cetatea aceasta
şi nu va trage nici o săgeată acolo;
nu va veni în faţa ei cu vreun scut
şi nu va ridica împotriva ei nici o rampă de asalt.
34 Pe drumul pe care a venit, pe acela se va întoarce
şi nu va intra în cetatea aceasta,
zice Domnul.
35 Eu voi ocroti cetatea aceasta pentru a o izbăvi,
de dragul Meu şi de dragul robului Meu David.»“
36 Îngerul Domnului[c] a ieşit în tabăra asirienilor şi a ucis o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Când cei din popor s-au trezit dis-de-dimineaţă, au văzut că toţi erau nişte trupuri moarte. 37 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei şi-a ridicat tabăra şi a plecat. El s-a întors la Ninive şi a locuit acolo.
38 În timp ce se închina în templul zeului său, Nisrok[d], fiii săi, Adra-Melek şi Sareţer, l-au ucis cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi în locul lui a domnit fiul său Esar-Hadon[e].
Boala şi însănătoşirea lui Ezechia
38 În acele zile Ezechia s-a îmbolnăvit şi era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Puneţi casa în rânduială căci vei muri. Nu te vei mai face bine!»“ 2 Atunci Ezechia s-a întors cu faţa spre perete şi s-a rugat Domnului astfel: 3 „Doamne, Te rog, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi din toată inima şi am făcut ce este bine înaintea Ta.“ Şi Ezechia a plâns cu amar.
4 Atunci Cuvântul Domnului a venit la Isaia, spunându-i: 5 „Du-te şi spune-i lui Ezechia că aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul strămoşului său David: «Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată, voi adăuga vieţii tale încă cincisprezece ani. 6 Te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei şi voi apăra această cetate! 7 Acesta este semnul de la Domnul pentru tine, prin care vei şti că Domnul va împlini ce a promis: 8 voi face ca umbra aruncată de soare pe cadranul lui Ahaz să se dea înapoi cu zece trepte.»“ Şi soarele s-a dat înapoi pe cadran cu zece trepte pe care deja le coborâse.
9 Un psalm al lui Ezechia, regele lui Iuda, scris după boala şi vindecarea sa:
10 „Ziceam: «În floarea vieţii mele trebuie să trec prin porţile Locuinţei Morţilor;
sunt văduvit de restul anilor mei.»
11 Am zis: «Nu-L voi mai vedea pe Domnul, da, pe Domnul,
în ţara celor vii;
nu voi mai vedea oameni
şi nu voi mai fi printre locuitorii lumii.
12 Locuinţa îmi este smulsă şi luată
precum cortul unui păstor.
Îmi simt firul vieţii înfăşurat ca de un ţesător
care m-ar tăia de la războiul de ţesut;
până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
13 Strig după ajutor până dimineaţă,
dar, ca un leu, El îmi zdrobeşte toate oasele;
până la noapte Tu îmi vei pune capăt.
14 Am ciripit ca un lăstun, am croncănit ca un cocor;
am gemut ca o porumbiţă;
mi-au obosit ochii uitându-mă în sus.
Sunt în necaz! Ajută-mă, Stăpâne!»
15 Ce aş mai putea spune? El mi-a răspuns
şi aceasta este ceea ce El a făcut.
Voi umbla smerit în toţi anii vieţii mele,
după ce mi-a fost amărât sufletul astfel.
16 O, Stăpâne, prin lucrurile acestea trăiesc oamenii
şi în toate acestea stă şi viaţa duhului meu.
Tu mi-ai dat sănătate
şi ai îngăduit să trăiesc.
17 Cu siguranţă, spre binele meu
am trecut prin această amărăciune,
căci Tu, în dragostea Ta, mi-ai păzit viaţa
de groapa nimicirii,
aruncând înapoia Ta
toate păcatele mele.
18 Într-adevăr, Locuinţa Morţilor nu-Ţi poate mulţumi,
Moartea nu Te poate lăuda,
iar cei ce se coboară în groapă
nu pot nădăjdui în credincioşia Ta,
19 ci cel viu, cel viu Te laudă,
aşa cum fac şi eu azi.
Taţii îşi învaţă copiii despre credincioşia Ta
20 prin care, Tu, Doamne, m-ai salvat,
iar noi vom cânta cu instrumentele cu corzi
în toate zilele vieţii noastre,
în Casa Domnului.“
21 Atunci Isaia a zis:
– Pregătiţi o turtă de smochine, pe care s-o aşezaţi pe rană şi astfel Ezechia se va vindeca.
22 Ezechia a întrebat:
– Care va fi semnul prin care voi şti că mă voi duce la Casa Domnului?
O nouă viaţă în Cristos
3 Dacă aţi fost înviaţi împreună cu Cristos, căutaţi lucrurile de sus, unde Cristos stă la dreapta lui Dumnezeu! 2 Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, 3 pentru că voi aţi murit, iar viaţa voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. 4 Când Cristos – viaţa voastră[a] – Se va arăta, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El în glorie.
5 De aceea, daţi morţii tot ceea ce aparţine firii voastre pământeşti: desfrâul, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie. 6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării)[b]. 7 Acestea sunt căile pe care aţi umblat şi voi atunci când trăiaţi între ei, 8 însă acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de cuvintele murdare care vă ies din gură. 9 Nu vă minţiţi unul pe altul, pentru că v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi şi de faptele lui 10 şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaştere, după imaginea Creatorului său. 11 Aici nu mai este nici grec, nici iudeu, nici circumcizie, nici necircumcizie, nici barbar[c], nici scit[d], nici sclav, nici liber, ci Cristos este totul şi în toţi.
12 Aşadar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu răbdare! 13 Îngăduiţi-vă unul pe altul, iertaţi-vă unul pe altul ori de câte ori vreunul dintre voi are vreo nemulţumire împotriva altuia! Cum v-a iertat Domnul, aşa iertaţi-vă şi voi! 14 Dar, mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care le leagă pe toate într-o armonie perfectă! 15 Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori! 16 Cuvântul lui Cristos să locuiască în voi din belşug! Învăţaţi-vă şi instruiţi-vă unul pe altul cu toată înţelepciunea! Cântaţi-I lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre cântece de laudă, imnuri, cântece duhovniceşti! 17 Tot ceea ce faceţi, cu vorba sau cu fapta, să faceţi în Numele Domnului Isus, mulţumind, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.
Îndemnuri privind relaţiile din casa creştinului
18 Soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri aşa cum se cuvine în Domnul! 19 Soţilor, iubiţi-vă soţiile şi nu fiţi aspri cu ele!
20 Copii, ascultaţi de părinţii voştri în toate, pentru că lucrul acesta Îi place Domnului! 21 Părinţi, nu-i întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă curajul!
22 Sclavilor, ascultaţi în toate de stăpânii voştri pământeşti, nu doar când sunteţi văzuţi de ei, ca nişte oameni care caută să placă altora, ci cu o inimă sinceră, în frică de Domnul. 23 Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, 24 ştiind că veţi primi ca răsplată moştenirea de la Domnul. Voi slujiţi Domnului Cristos. 25 Căci cel ce face rău va fi răsplătit după răul pe care l-a făcut; şi nu va fi nici un fel de părtinire.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.