Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Isaia 30-31

30 „Vai de copiii răzvrătiţi,
    zice Domnul,
care fac planuri ce nu sunt de la Mine
    şi alianţe ce nu vin din Duhul Meu,
        adăugând astfel păcat peste păcat!
Ei se duc în Egipt,
    fără să-Mi ceară sfatul,
ca să caute adăpost în ocrotirea lui Faraon
    şi protecţie la umbra Egiptului!
De aceea ocrotirea lui Faraon va fi pentru voi o ruşine,
    iar protecţia la umbra Egiptului, o ocară.
Pentru că, deşi are prinţi în Ţoan
    şi trimişii săi au ajuns până la Hanes,
fiecare va fi făcut de ruşine
    de către un popor care nu le este de nici un folos,
care nu aduce nici ajutor, nici câştig,
    ci doar ruşine şi ocară.“

O profeţie cu privire la animalele din Neghev.

„Printr-un ţinut al necazului şi al strâmtorării,
    al leoaicei şi al leului ce rage,
        al viperei şi al dragonului,
ei îşi cară bogăţiile pe spinarea măgarilor
    şi averile pe cocoaşa cămilelor,
către acel popor ce nu poate ajuta,
    către Egipt, al cărui ajutor este doar deşertăciune şi nimic.
De aceea Îl numesc:
    «Rahab[a] cel ce nu face nimic.»“

„Acum, du-te şi scrie aceste lucruri pentru ei pe o tăbliţă,
    scrie-le pe un sul,
ca să fie o mărturie veşnică
    pentru vremea care vine!
Căci ei sunt un popor răzvrătit, nişte copii mincinoşi,
    copii care nu vor să asculte Legea Domnului,
10 care zic văzătorilor: «Să nu mai aveţi vedenii!»
    şi profeţilor: «Nu ne mai profeţiţi ce este drept!
Spuneţi-ne lucruri măgulitoare,
    profeţiţi-ne iluzii!
11 Părăsiţi calea!
    Îndepărtaţi-vă de pe cărare
şi nu ne mai confruntaţi
    cu Sfântul lui Israel!»

12 De aceea aşa vorbeşte Sfântul lui Israel:

«Pentru că respingeţi acest mesaj,
    pentru că vă puneţi încrederea în asuprire şi-n înşelăciune
        şi vă bazaţi pe ele,
13 de aceea, această nelegiuire va fi pentru voi
    asemenea unei spărturi într-un zid înalt,
care se lărgeşte şi-i provoacă prăbuşirea,
    prăbuşire care va veni deodată, într-o clipă.
14 Îl va sparge ca pe un vas de lut,
    zdrobit atât de neîndurător,
încât printre cioburile lui nu se va mai afla
    nici măcar unul pentru luat cărbuni din vatră
        sau pentru scos apă din fântână.»

15 Stăpânul Domn, Sfântul lui Israel, vorbeşte astfel:

«În pocăinţă şi aşteptare va fi izbăvirea voastră,
    în calm şi încredere va fi tăria voastră.»
        Dar n-aţi vrut!
16 Aţi zis: «Nu! Ci vom fugi pe cai!» –
    tocmai de aceea veţi fi nevoiţi să fugiţi!
Şi: «Vom călări pe cai iuţi!» –
    tocmai de aceea urmăritorii voştri vor fi şi ei iuţi!
17 La ameninţarea unuia vor fugi o mie
    şi la ameninţarea a cinci veţi fugi cu toţii
până veţi fi lăsaţi ca un stâlp pe vârful unui munte,
    ca un steag pe creştetul unui deal.

18 Totuşi Domnul aşteaptă să vă arate îndurare.
    Totuşi El Se ridică să vă arate milă.
Căci Domnul este un Dumnezeu al dreptăţii!
    Binecuvântaţi sunt toţi cei ce nădăjduiesc în El!

19 Da, popor al Sionului, care locuieşti în Ierusalim,
    nu vei mai plânge!
El se va îndura de tine când îţi va auzi strigătul de ajutor;
    imediat ce te va auzi, îţi va răspunde.
20 Deşi Stăpânul vă va da
    pâinea necazului şi apa suferinţei,
învăţătorii voştri nu se vor mai ascunde,
    ci ochii voştri îi vor vedea.
21 Iar dacă vă veţi întoarce fie spre dreapta, fie spre stânga,
    veţi auzi înapoia voastră o voce, spunând:
        «Aceasta este calea! Mergeţi pe ea!»
22 Atunci vă veţi pângări idolii placaţi cu argint
    şi imaginile acoperite cu aur;
le veţi împrăştia ca pe nişte zdrenţe murdare,
    zicându-le: «Afară cu voi!»

23 El va da ploaie seminţei
    pe care o semeni în pământ,
iar rodul pământului
    va fi gustos şi din abundenţă.
În ziua aceea turmele voastre
    vor paşte pe păşuni întinse;
24 boii şi măgarii care lucrează pământul
    vor mânca nutreţ sărat,
        care a fost vânturat cu lopata şi cu furca.
25 Pe fiecare munte semeţ
    şi pe orice deal înalt
vor curge pârâuri,
    în ziua marelui măcel,
        când turnurile vor cădea.
26 Luna va străluci ca soarele,
    iar lumina soarelui va fi de şapte ori mai puternică,
        aşa cum este lumina a şapte zile,
în ziua când Domnul va tămădui
    pe poporul Său zdrobit,
        tămăduindu-i rănile făcute de loviturile Lui.

27 Priviţi! Numele Domnului vine de departe;
    vine arzând de mânie şi înconjurat de un nor gros de fum.
Buzele Sale sunt pline de indignare,
    iar limba Sa este ca un foc mistuitor.
28 Suflarea Lui este ca un potop de apă
    ce ajunge până la gât.
Vine să cearnă neamurile prin sita nimicirii
    şi să pună o zăbală în fălcile popoarelor,
        care să-i ducă în rătăcire.
29 Veţi cânta
    ca în noaptea unei sărbători sfinte.
Vi se va bucura inima
    ca şi când aţi merge, în sunetul flautului,
la muntele Domnului,
    la Stânca lui Israel.
30 Domnul va face să se audă glasul Său măreţ
    şi să fie văzut braţul Său coborând să lovească,
într-o mânie aprinsă şi cu flacără de foc mistuitor,
    cu rupere de nori, furtună şi grindină.
31 Căci glasul Domnului va zdrobi Asiria.
    El o va lovi cu un toiag;
32 la fiecare lovitură cu nuiaua pedepsei,
    pe care Domnul o va îndrepta asupra ei,
se va auzi sunetul tamburinelor şi al lirelor.
    Cu loviturile braţului Său, El se va război cu ea.[b]
33 Căci Tofetul[c] este de mult timp pregătit,
    este gata chiar şi pentru împărat.
Groapa lui este săpată adânc şi larg,
    având foc şi lemn din belşug.
Suflarea Domnului, ca un şuvoi de pucioasă,
    îl aprinde.

Vai de cei ce se încred în Egipt!

31 Vai de cei ce se coboară în Egipt pentru ajutor,
    bazându-se pe cai!
Vai de cei ce-şi pun încrederea în mulţimea carelor
    şi în marea putere a călăreţilor
şi nu privesc spre Sfântul lui Israel,
    nu caută ajutor la Domnul!
Dar şi El este înţelept şi poate aduce dezastru.
    El nu-Şi retrage cuvintele,
ci se va ridica împotriva neamului de răufăcători
    şi împotriva celor ce-i ajută pe cei ce săvârşesc nelegiuirea.
Egiptenii sunt doar oameni, nu Dumnezeu!
    Caii lor sunt doar carne, nu duh!
Când Domnul Îşi întinde mâna,
    cel ce ajută se va împiedica, iar cel ajutat va cădea
        şi amândoi vor pieri împreună.

Căci Domnul mi-a vorbit astfel:

«Ca un leu,
    ca un leu tânăr ce mârâie asupra prăzii,
– iar când e chemată o ceată de păstori împotriva lui
    nu se teme de strigătul lor
        şi nu-i pasă de zgomotul făcut de ei –
aşa va coborî Domnul Oştirilor
    să se lupte pe muntele Sion, pe dealul Său.
Cum îşi întind păsările aripile,
    aşa va ocroti Domnul Oştirilor Ierusalimul;
îl va ocroti şi-l va elibera,
    îl va cruţa[d] şi-l va scăpa.»

Întoarceţi-vă la Cel de la Care v-aţi abătut atât de mult, israeliţilor! Căci în ziua aceea fiecare îşi va arunca idolii de argint şi idolii de aur pe care vi i-au făcut mâinile voastre păcătoase.

«Asiria va pieri printr-o sabie care nu este a unui om;
    o sabie care nu este a unui muritor o va nimici!
Vor fugi de sabie,
    iar tinerii lor vor fi puşi la muncă forţată.
Fortăreaţa sa va cădea din cauza terorii
    şi, la vederea steagului, căpeteniile ei vor intra în panică»,
zice Domnul,
    al Cărui foc se află în Sion,
        şi al Cărui cuptor se află în Ierusalim.

Filipeni 4

De aceea, fraţii mei preaiubiţi şi dragi, bucuria şi cununa mea, preaiubiţilor, rămâneţi fermi în Domnul!

Îndemnuri

Le îndemn pe Evodia şi pe Sintichia să aibă acelaşi gând în Domnul! Ţie, credincios slujitor împreună cu mine[a], îţi cer să le ajuţi pe aceste femei! Ele s-au ostenit alături de mine la răspândirea Evangheliei, împreună cu Clement şi cu ceilalţi conlucrători cu mine, ale căror nume sunt în cartea vieţii.

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Vă spun din nou: bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune şi cerere, cu mulţumire, faceţi cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice înţelegere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

În cele din urmă, fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este vrednic de admirat, orice faptă măreaţă, orice este vrednic de laudă, la acestea să vă gândiţi! Ceea ce aţi învăţat, aţi primit, aţi auzit şi aţi văzut în mine, aceea să faceţi! Iar Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Mulţumire pentru daruri

10 M-am bucurat mult în Domnul că acum, din nou, v-aţi gândit la mine. Într-adevăr, voi aţi fost preocupaţi de mine, însă n-aţi avut ocazia să arătaţi aceasta. 11 Nu din cauza unei nevoi vă spun aceasta, pentru că eu am învăţat să fiu mulţumit în orice împrejurare m-aş afla. 12 Ştiu ce înseamnă să fii sărac şi ştiu ce înseamnă să ai din belşug. Am învăţat secretul de a fi mulţumit în orice situaţie – fie sătul, fie flămând, fie în belşug, fie în nevoie. 13 Pot totul în Cristos, Care mă întăreşte. 14 Însă aţi făcut bine că aţi luat parte cu mine în necaz.

15 Voi ştiţi, filipenilor, că în primele zile ale predicării Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o biserică n-a fost alături de mine în ce priveşte darea şi primirea, în afară de voi. 16 În Tesalonic mi-aţi trimis de mai multe ori ajutor pentru nevoile mele. 17 Nu că eu umblu după daruri, ci eu umblu după câştigul care este în folosul vostru. 18 Am primit de toate şi sunt în belșug. Sunt foarte mulţumit că am primit de la Epafrodit darurile pe care mi le-aţi trimis. Ele sunt o aromă plăcut mirositoare, o jertfă bine primită, plăcută lui Dumnezeu. 19 Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre, potrivit cu bogăţia Lui slăvită, în Cristos Isus. 20 A Dumnezeului şi Tatălui nostru să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

21 Salutaţi-i pe toţi sfinţii în Cristos Isus! Fraţii care sunt cu mine vă salută. 22 Toţi sfinţii vă salută, mai ales cei din casa Cezarului[b]. 23 Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! (Amin.)[c]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.