Old/New Testament

1 Cuvintele oratorului^[a], fiul lui David, rege la Ierusalim.

Deşertăciunea existenţei

Deşertăciunea înţelepciunii

¹² „Eu, oratorul, am fost rege peste Israel la Ierusalim. ¹³ M-am dedicat studiului şi cercetării înţelepciunii cu privire la toate lucrurile care se săvârşesc sub ceruri; aceasta este o ocupaţie obositoare, pe care Dumnezeu o dă oamenilor ca să se îndeletnicească cu ea. ¹⁴ Am observat toate lucrările care se fac sub soare şi iată că toate sunt deşertăciune şi goană după vânt.

¹⁶ Mi-am zis: «Iată că mi-am mărit faima şi mi-am sporit înţelepciunea mai mult decât toţi cei care au fost la Ierusalim înaintea mea; inima mea a experimentat mult mai multă înţelepciune şi cunoştinţă.» ¹⁷ M-am dedicat cunoaşterii înţelepciunii, precum şi cunoaşterii nebuniei şi a prostiei, dar mi-am dat seama că şi aceasta este goană după vânt.

Deşertăciunea plăcerilor

2 „Am zis atunci inimii mele:

³ Am hotărât în inima mea să-mi încerc trupul cu vin – timp în care inima mea mă va conduce cu înţelepciune – şi să îmbrăţişez astfel nebunia, până voi înţelege ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în puţinele zile ale vieţii lor.

⁴ Mi-am lărgit lucrările: mi-am construit case şi mi-am sădit vii, ⁵ mi-am amenajat grădini şi parcuri şi am plantat în ele pomi cu tot felul de roade. ⁶ Mi-am făcut iazuri cu apă pentru a uda mulţimea pomilor ce au răsărit. ⁷ Mi-am cumpărat sclavi şi sclave şi am avut sclavi născuţi în casă; am avut turme – vite şi oi – am avut mai multe dobitoace decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine la Ierusalim. ⁸ Mi-am strâns argint şi aur, bogăţii împărăteşti şi provincii; mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi mi-am luat ceea ce le place cel mai mult bărbaţilor, şi anume una sau mai multe femei^[c]. ⁹ M-am îmbogăţit şi am sporit în avuţie mai mult decât predecesorii mei de la Ierusalim şi, cu toate acestea, mi-am păstrat şi înţelepciunea.

Deşertăciunea înţelepciunii şi a prostiei

Deşertăciunea ostenelii

¹⁸ Mi-am urât toată osteneala pe care eu însumi am depus-o sub soare şi pe care o las omului care vine după mine. ¹⁹ Cine ştie dacă va fi înţelept? Poate că un prost va lua în stăpânire toată osteneala pe care am depus-o şi am administrat-o cu înţelepciune sub soare ... Şi aceasta este deşertăciune! ²⁰ M-am frământat până când inima mea a ajuns la disperare, din pricina ostenelii mele pe care am depus-o sub soare, ²¹ căci unii oameni lucrează cu înţelepciune, cu pricepere şi cu îndemânare ca apoi să îşi lase partea lor unui om care nu s-a trudit. Dar şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău! ²² Căci ce folos are omul din toată munca lui şi din toată osteneala pe care sufletul său a depus-o sub soare? ²³ În toate zilele lui are parte numai de necazuri, iar îndeletnicirea sa zilnică este doar mâhnirea. Nici chiar noaptea nu i se odihneşte sufletul! Şi aceasta este o deşertăciune!

²⁴ Nu există alt bine pentru om decât să mănânce, să bea şi să-şi sature sufletul cu tot ce este bun din agoniseala lui. Am înţeles că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu, ²⁵ căci cine poate mânca şi cine se poate bucura fără El? ²⁶ Într-adevăr, omului care este plăcut înaintea Lui, El îi dă înţelepciune, pricepere şi bucurie, dar celui păcătos îi dă slujba să adune şi să strângă, pentru ca apoi să-i dea celui plăcut lui Dumnezeu. Şi aceasta este deşertăciune şi goană după vânt!“

Orice lucru îşi are timpul său

⁹ Ce câştig are lucrătorul din toată osteneala lui? ¹⁰ Am văzut ce preocupare pune Dumnezeu în mintea oamenilor, ca să se îndeletnicească cu ea. ¹¹ El a făcut toate lucrurile bune la timpul lor, a pus chiar şi veşnicia^[d] în inimile lor, dar omul nu poate pricepe de la început până la sfârşit lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. ¹² Înţeleg că pentru oameni nu este nimic mai bun, decât să se bucure şi să facă ce este bine în viaţă. ¹³ În plus, faptul că cineva poate mânca, poate bea şi poate duce un trai bun de pe urma întregii lui osteneli este un dar de la Dumnezeu. ¹⁴ Înţeleg că tot ceea ce face Dumnezeu durează veşnic; la aceasta nimic nu se adaugă şi nimic nu se scade; Dumnezeu face astfel pentru ca oamenii să se teamă de El.

¹⁶ Am mai văzut ceva sub soare:

¹⁷ Atunci mi-am zis:

¹⁸ Apoi mi-am zis: «În ceea ce-i priveşte pe oameni, Dumnezeu îi încearcă, pentru ca ei să vadă că sunt precum animalele. ¹⁹ Căci soarta omului şi soarta animalului sunt una şi aceeaşi: cum moare unul, moare şi celălalt. Amândoi au aceeaşi suflare, iar omul nu are parte de nimic în plus faţă de animal. Totul este deşertăciune! ²⁰ Totul merge în acelaşi loc, totul a fost făcut din ţărână şi totul se întoarce în ţărână. ²¹ Cine poate şti dacă sufletul omului merge sus, iar sufletul animalelor^[f] se coboară sub pământ?

²² Am înţeles deci că nu există un alt lucru bun de care să se bucure omul, în afară de osteneala lui, căci aceasta este partea lui, şi cine îi poate spune omului ce va fi după el?»“

Suferinţele lui Pavel pentru Cristos

¹⁶ Vă spun din nou: nimeni să nu creadă că sunt nebun, dar, dacă o faceţi, atunci acceptaţi-mă ca şi cum aş fi nebun, ca să mă laud şi eu puţin! ¹⁷ În această încredere lăudăroasă, ceea ce spun nu este ceea ce Domnul ar vrea să spun, ci este ca o nebunie. ¹⁸ Întrucât mulţi se laudă potrivit firii, mă voi lăuda şi eu. ¹⁹ Căci voi sunteţi înţelepţi şi-i răbdaţi cu bucurie pe nebuni! ²⁰ Voi îngăduiţi dacă cineva vă înrobeşte, dacă cineva vă exploatează, dacă cineva vă abuzează, dacă cineva vă priveşte de sus, dacă cineva vă loveşte peste faţă. ²¹ O spun spre ruşinea mea, pentru că noi am fost prea slabi pentru aceasta. Dar cu orice altceva ar îndrăzni cineva să se laude – vorbesc ca un nebun – îndrăznesc şi eu să mă laud! ²² Sunt ei evrei? Şi eu sunt! Sunt ei israeliţi? Şi eu sunt! Sunt ei urmaşi ai lui Avraam? Şi eu sunt! ²³ Sunt ei slujitori ai lui Cristos? – vorbesc ca un ieşit din minţi. Eu sunt şi mai mult! Am trudit mult mai mult, am fost în închisoare mult mai mult, am fost biciuit mult mai sever, deseori în pericol de moarte; ²⁴ de cinci ori am primit de la iudei patruzeci de lovituri fără una, ²⁵ de trei ori am fost bătut cu nuiele, o dată am fost împroşcat cu pietre, de trei ori am naufragiat, am fost o zi şi o noapte în largul mării, ²⁶ adesea în călătorii, în pericole pe râuri, în pericole din cauza tâlharilor, în pericole din cauza celor din neamul meu, în pericole din cauza neamurilor, în pericole în cetate, în pericole în pustie, în pericole pe mare, în pericole datorită fraţilor falşi, ²⁷ muncind şi trudind din greu, deseori neputând dormi, flămând şi însetat, deseori fără hrană, în frig şi fără haine ²⁸ şi, dincolo de alte lucruri, era şi preocuparea mea zilnică: îngrijorarea mea pentru toate bisericile. ²⁹ Cine este slab şi eu să nu mă simt slab? Cine cade în păcat şi eu să nu ard?

³⁰ Dacă trebuie să mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile care îmi arată slăbiciunea. ³¹ Dumnezeu şi Tatăl Domnului Isus, Care este binecuvântat în veci, ştie că nu mint. ³² În Damasc, guvernatorul regelui Areta^[a] a păzit cetatea Damasc ca să mă prindă, ³³ dar am fost coborât într-un coş, printr-o fereastră din zid, şi am scăpat din mâinile lui.