Old/New Testament

4 M-am uitat apoi la toate asupririle^(A) care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor şi n-are cine să-i mângâie! ² Şi^(B) am găsit că morţii care au murit mai înainte sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă. ³ Dar^(C) mai fericit decât amândoi, am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare. ⁴ Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. ⁵ Nebunul^(D) îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă însăşi carnea lui. ⁶ Mai^(E) bine o mână plină de odihnă, decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt. ⁷ Am mai văzut o altă deşertăciune sub soare. ⁸ Un om este singur-singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii^(F) nu i se satură niciodată de bogăţii şi^(G) nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. ⁹ Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. ¹⁰ Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul. Dar vai de cine este singur şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice! ¹¹ Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzească unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur? ¹² Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor. ¹³ Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat; ¹⁴ căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă. ¹⁵ Am văzut pe toţi cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui. ¹⁶ Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.

5 Păzeşte-ţi piciorul^(H) când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât^(I) să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. ² Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ; de aceea să nu spui vorbe^(J) multe. ³ Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia^(K) nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. ⁴ Dacă^(L) ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte^(M) juruinţa pe care ai făcut-o. ⁵ Mai^(N) bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. ⁶ Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu^(O) zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit”. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? ⁷ Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te^(P) de Dumnezeu! ⁸ Când vezi^(Q) în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel^(R) mare veghează altul mai mare şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. ⁹ Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. ¹⁰ Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! ¹¹ Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? ¹² Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. ¹³ Este^(S) un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. ¹⁴ Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. ¹⁵ Cum^(T) a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. ¹⁶ Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise. Şi ce^(U) folos are el că^(V) s-a trudit în vânt? ¹⁷ Ba încă toată viaţa lui a^(W) mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. ¹⁸ Iată ce am văzut: este^(X) bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci^(Y) aceasta este partea lui. ¹⁹ Dar dacă^(Z) a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. ²⁰ Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Averea şi cinstea sunt tot deşertăciuni

6 Este^(AA) un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni. ² Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă; aşa^(AB) că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar^(AC) Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. ³ Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă^(AD) nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai^(AE) fericită decât el. ⁴ Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric; ⁵ n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. ⁶ Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? ⁷ Toată^(AF) truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată. ⁸ Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? ⁹ Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. ¹⁰ Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu^(AG) poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el. ¹¹ Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? ¹² Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o^(AH) umbră? Şi cine^(AI) poate să spună omului ce va fi după el sub soare?

Descoperirile lui Pavel

12 E nevoie să mă laud, măcar că nu este de folos. Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului. ² Cunosc un om în^(A) Hristos care, acum paisprezece ani, a fost^(B) răpit până în al treilea cer (dacă a fost în trup nu ştiu, dacă a fost fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie). ³ Şi ştiu că omul acesta (dacă a fost în trup sau fără trup, nu ştiu – Dumnezeu ştie) ⁴ a fost răpit în rai^(C) şi a auzit cuvinte care nu se pot spune şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească. ⁵ Cu un astfel de om mă voi lăuda, dar^(D), întrucât mă priveşte pe mine însumi, nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele. ⁶ Chiar dacă aş vrea^(E) să mă laud, n-aş fi nebun, căci aş spune adevărul, dar mă feresc, ca să n-aibă nimeni despre mine o părere mai înaltă decât ce vede în mine sau ce aude de la mine. ⁷ Şi ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş^(F) în carne, un sol^(G) al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf. ⁸ De trei^(H) ori am rugat pe Domnul să mi-l ia. ⁹ Şi El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită”. Deci mă^(I) voi lăuda mult mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine. ¹⁰ De aceea simt plăcere^(J) în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci^(K), când sunt slab, atunci sunt tare.

Slujba lui Pavel

¹¹ Am ajuns nebun^(L), voi m-aţi silit. Dar voi trebuia să mă lăudaţi, căci, măcar că nu sunt nimic^(M), totuşi cu nimic^(N) n-am fost mai prejos de aceşti apostoli aşa de minunaţi. ¹² Semnele^(O) unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi. ¹³ În adevăr^(P), în ce aţi fost voi puşi mai prejos decât celelalte biserici, afară doar că numai eu^(Q) singur nu v-am fost o sarcină? O, iertaţi-mi nedreptatea aceasta^(R)!… ¹⁴ Iată^(S) că sunt gata să vin a treia oară la voi, şi tot nu^(T) vă voi fi o sarcină, căci nu caut bunurile voastre, ci pe voi înşivă. Ce-i drept, nu^(U) copiii sunt datori să agonisească pentru părinţii lor, ci părinţii pentru copiii lor. ¹⁵ Şi eu voi^(V) cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine însumi pentru^(W) sufletele voastre. Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin^(X)? ¹⁶ Fie şi-aşa! Nu^(Y) v-am fost sarcină deloc. „Dar”, zic ei, „ca un om isteţ ce sunt, v-am prins prin şiretlic.” ¹⁷ Dar^(Z) am tras eu oare vreun folos de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis la voi? ¹⁸ Am^(AA) rugat pe Tit să vină să vă vadă şi împreună cu el am trimis şi pe^(AB) fratele – a cerut Tit ceva de la voi? N-am fost noi călăuziţi de acelaşi Duh şi n-am călcat noi pe aceleaşi urme? ¹⁹ De multă vreme^(AC) voi vă închipuiţi că vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea^(AD) lui Dumnezeu în Hristos şi toate^(AE) aceste lucruri le spunem, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră. ²⁰ Fiindcă mă tem ca nu cumva, la venirea mea, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea să vă găsesc, şi eu^(AF) însumi să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea. Mă tem să nu găsesc gâlceavă, pizmă, mânii, dezbinări, vorbiri de rău, bârfeli, îngâmfări, tulburări. ²¹ Mă tem ca, la venirea mea la voi, să^(AG) nu mă smerească din nou Dumnezeul meu cu privire la voi şi să trebuiască să plâng pe mulţi din cei ce^(AH) au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia, curvia^(AI) şi spurcăciunile pe care le-au făcut.