Old/New Testament
Psalmul 37[a]
Al lui David
1 Nu te mânia din pricina celor răi
şi nu-i invidia pe cei ce săvârşesc răul,
2 căci ei se usucă repede ca iarba
şi se veştejesc precum verdeaţa!
3 Încrede-te în Domnul şi fă binele!
Locuieşte în ţară şi veghează să umbli în credincioşie[b]!
4 Desfătarea ta să fie Domnul
şi El va împlini cererile inimii tale!
5 Încredinţează-ţi calea în mâna Domnului,
încrede-te în El, şi El va lucra.
6 El va face să răsară dreptatea ta ca zorii
şi cauza ta dreaptă[c] – ca miezul zilei.
7 Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El,
nu te mânia din pricina celui ce reuşeşte în umblarea lui,
a celui ce-şi împlineşte planurile lui rele.
8 Renunţă la mânie, părăseşte furia!
Nu te mânia, căci mânia duce numai la rău!
9 Fiindcă cei ce fac răul vor fi stârpiţi,
dar numai cei ce nădăjduiesc în Domnul vor moşteni ţara!
10 Încă puţină vreme şi cel rău nu va mai fi;
te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
11 Cei blânzi însă vor moşteni ţara[d]
şi se vor bucura de belşug de pace!
12 Cel rău unelteşte împotriva celui drept,
scrâşneşte din dinţi împotriva lui.
13 Dar Stăpânul râde de el,
căci ştie că-i soseşte şi lui ziua.
14 Cei răi îşi scot sabia,
îşi încordează arcul,
ca să-l doboare pe cel sărman şi pe cel nevoiaş,
să-i înjunghie pe cei ale căror căi sunt drepte.
15 Cu săbiile lor însă îşi vor străpunge propriile inimi,
iar arcurile le vor fi zdrobite.
16 Mai bun este puţinul celui drept,
decât belşugul multor răi,
17 căci braţele celor răi vor fi frânte,
dar Domnul îi sprijină pe cei drepţi.
18 Domnul cunoaşte zilele celor integri.
Moştenirea lor va fi pe vecie.
19 Ei nu sunt făcuţi de ruşine în vreme rea,
iar în zile de foamete vor fi săturaţi.
20 Cei răi vor pieri însă,
iar duşmanii Domnului vor fi
ca cele mai frumoase păşuni;
vor trece, ca fumul vor trece.
21 Cel rău împrumută, dar nu mai dă înapoi;
cel drept însă este milos şi înapoiază.
22 Cei ce sunt binecuvântaţi de El vor moşteni ţara,
dar cei ce sunt blestemaţi de El vor fi stârpiţi.
23 Domnul întăreşte paşii omului,
atunci când Îşi găseşte plăcere în calea lui.
24 Când acesta cade, nu este doborât de tot,
căci Domnul îl sprijină cu mâna Sa.
25 Din tinereţea mea şi până la bătrâneţe
nu am văzut vreun om drept părăsit,
nici pe urmaşii lui cerşindu-şi pâinea.
26 El este milos în fiecare zi şi dă cu împrumut,
iar urmaşii lui vor fi o binecuvântare[e].
27 Deci depărtează-te de rău şi fă binele!
Atunci vei putea locui în ţară pentru totdeauna!
28 Domnului Îi place să facă dreptate
şi nu-Şi părăseşte credincioşii!
Totdeauna ei sunt păziţi,
dar urmaşii celor răi vor fi stârpiţi.
29 Cei drepţi vor moşteni ţara,
o vor locui pe vecie.
30 Gura celui drept rosteşte cuvinte înţelepte,
iar limba lui grăieşte cu dreptate.
31 El poartă în inimă Legea Dumnezeului său,
şi astfel picioarele[f] nu-i alunecă.
32 Cel rău îl pândeşte pe cel drept,
căutând să-l omoare,
33 însă Domnul nu-l dă pe mâna lui
şi nu-l lasă să fie osândit la judecata lui.
34 Nădăjduieşte în Domnul
şi păzeşte calea Lui,
iar El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara
şi vei vedea nimicirea celor răi!
35 L-am văzut pe cel rău în toată puterea lui,
întinzându-se ca un copac bogat, bine sădit în ţara lui.
36 Dar când am trecut încă o dată pe acolo, nu mai era;[g]
l-am căutat, dar nu l-am mai găsit.
37 Uită-te la cel cinstit, priveşte-l pe cel integru,
căci omul paşnic are viitor!
38 Răzvrătiţii vor fi nimiciţi cu toţii;
viitorul celor răi va fi retezat.
39 Izbăvirea celor drepţi vine de la Domnul,
Care le este refugiu în vreme de necaz.
40 Domnul îi ajută şi îi scapă;
îi scapă de cei răi şi îi eliberează,
pentru că au căutat scăparea la El.
Psalmul 38
Un psalm al lui David spre aducere-aminte
1 Doamne, nu mă mai mustra în mânia Ta
şi nu mă mai disciplina în furia Ta!
2 Căci săgeţile Tale m-au străpuns,
mâna Ta s-a abătut asupra mea.
3 Din pricina mâniei Tale, nu mai este nimic sănătos în trupul meu,
nici un os nu mai este întreg din pricina păcatului meu.
4 Căci fărădelegile mele mă copleşesc, ca o povară grea;
sunt prea grele pentru mine.
5 Rănile mele duhnesc, putrezesc,
şi aceasta numai din pricina nebuniei mele.
6 Sunt încovoiat, peste măsură de gârbovit.
Toată ziua umblu bocind.
7 Coapsele-mi sunt pline de arsuri,
nu mai este nimic sănătos în trupul meu!
8 Sunt atât de slăbit şi de zdrobit!
Mă tânguiesc din pricina suspinelor inimii mele.
9 Stăpâne, ştii toate dorinţele mele,
iar suspinele mele nu-ţi sunt ascunse!
10 Mi se zbate inima, puterile mă părăsesc,
nici chiar lumina ochilor mei nu o mai am!
11 Cei care mă iubesc, prietenii mei, nu stau aproape de rana mea,
cei apropiaţi mie stau deoparte.
12 Cei ce caută să-mi ia viaţa îşi întind cursele;
cei ce-mi doresc răul pun la cale sfârşitul meu
şi în fiecare zi urzesc numai înşelătorii.
13 Eu însă nu aud, întocmai ca un surd;
ca un mut, nu-mi deschid gura!
14 Am ajuns ca omul care nu aude
şi a cărui gură nu mai are răspuns.
15 Totuşi nădăjduiesc în Tine, Doamne!
Tu vei răspunde, Stăpâne, Dumnezeul meu!
16 Căci am zis: „Să nu se bucure din pricina mea,
atunci când îmi alunecă piciorul, să nu se laude pe seama mea!“
17 Chiar acum sunt gata să mă împiedic,
iar durerea mă însoţeşte mereu.
18 Îmi mărturisesc vina;
păcatul meu mă frământă.
19 Duşmanii mei sunt mulţi şi plini de viaţă[h]
şi cei ce mă urăsc fără motiv sunt fără număr.
20 Cei ce răsplătesc cu rău pentru bine
mi se opun, când eu urmăresc binele.
21 Nu mă părăsi, Doamne!
Dumnezeul meu, nu Te îndepărta de mine!
22 Vino degrabă în ajutorul meu,
Stăpâne, Mântuirea mea!
Psalmul 39
Pentru dirijor. Pentru Iedutun[i]. Un psalm al lui David.
1 Ziceam: „Voi veghea asupra căilor mele
ca să nu păcătuiesc cu limba!
Îmi voi pune frâu gurii,
cât timp se va afla cel rău în prezenţa mea!“
2 Am rămas deci mut, în tăcere,
nerostind nici măcar o vorbă bună;
dar durerea mi-a fost răscolită.
3 Îmi ardea inima în piept
şi un foc îmi mistuia şoaptele!
Atunci mi-a venit cuvânt pe limbă:
4 „Doamne, descoperă-mi sfârşitul!
Care este măsura zilelor mele?
Fă-mă să ştiu cât sunt de trecător.
5 Tu mi-ai dat zile cât un lat de palmă,
iar lungimea vieţii mele este o nimica toată înaintea Ta.
Într-adevăr omul este doar o suflare. “Sela
6 Într-adevăr, omul călătoreşte ca umbra[j];
el se agită degeaba,
adunând comori pe care nu ştie cine le va moşteni.
7 Şi acum ce mai pot nădăjdui eu, Stăpâne?
Nădejdea mea este în Tine!
8 Izbăveşte-mă de toate nelegiuirile mele,
nu mă lăsa de batjocura nebunului!
9 Stau totuşi mut şi nu-mi deschid gura,
pentru că Tu ai îngăduit aceasta.
10 Abate-Ţi lovitura de la mine,
căci sunt zdrobit de lovitura mâinii Tale!
11 Pedepsind păcatul, tu disciplinezi pe fiecare
şi îi prăpădeşti ca molia, ce are mai scump.
Într-adevăr, omul este doar o suflare!Sela
12 Doamne, ascultă-mi rugăciunea
şi ia aminte la strigătul meu de ajutor!
Nu rămâne surd la plânsetul meu,
căci, faţă de Tine, sunt doar un pribeag,
un peregrin ca toţi strămoşii mei!
13 Abate-Ţi privirea de la mine, ca să mă pot bucura iarăşi,
până nu mă duc şi nu voi mai fi!
26 Agrippa i-a zis lui Pavel:
– Ţi se dă voie să vorbeşti în apărarea ta!
Atunci Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
2 – Rege Agrippa, mă consider fericit că urmează să mă apăr astăzi înaintea ta, cu privire la toate lucrurile de care sunt acuzat de iudei, 3 mai ales pentru că tu eşti cunoscător al tuturor obiceiurilor şi controverselor iudeilor. De aceea, te rog să mă asculţi cu răbdare. 4 Toţi iudeii cunosc felul în care mi-am trăit viaţa încă din tinereţe, viaţă pe care mi-am petrecut-o de la început în mijlocul neamului meu şi în Ierusalim. 5 Dacă vor să mărturisească, ei mă cunosc de mult timp şi ştiu că am trăit ca fariseu, după cea mai strictă partidă a religiei noastre. 6 Iar acum, stau aici ca să fiu judecat din pricina nădejdii în promisiunea pe care a făcut-o Dumnezeu strămoşilor noştri, 7 promisiune pe care cele douăsprezece seminţii ale noastre, slujindu-I lui Dumnezeu cu seriozitate zi şi noapte, speră să o primească. Pentru această nădejde, rege, sunt acuzat eu de către iudei! 8 Ce, vi se pare de necrezut faptul că Dumnezeu învie morţii?! 9 Într-adevăr, eu însumi credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret, 10 şi aşa am şi făcut în Ierusalim: cu autoritatea primită de la conducătorii preoţilor i-am băgat în închisoare pe mulţi sfinţi, iar când erau condamnaţi la moarte îmi dădeam şi eu votul împotriva lor. 11 De asemenea, pedepsindu-i adesea prin toate sinagogile, m-am străduit să-i fac să blasfemieze; şi fiindcă eram deosebit de furios pe ei, i-am persecutat chiar şi în cetăţile străine!
12 Cu acestea în gând, m-am dus în Damasc, având autoritate şi putere deplină de la conducătorii preoţilor. 13 Pe la mijlocul zilei, rege, în timp ce eram pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul celor ce călătoreau împreună cu mine, o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe cea a soarelui. 14 Toţi am căzut la pământ, iar eu am auzit un glas care-mi zicea în limba aramaică[a]: „Saul, Saul, de ce Mă persecuţi? Îţi este greu să dai cu piciorul într-un ţepuş![b]“ 15 Eu am întrebat: „Cine eşti, Doamne[c]?“ Domnul mi-a răspuns: „Eu sunt Isus, Cel pe Care tu Îl persecuţi! 16 Dar ridică-te şi stai în picioare! Căci M-am arătat ţie ca să te numesc slujitor şi martor atât al lucrurilor în care M-ai văzut pe Mine, cât şi al lucrurilor în care Mă voi arăta ţie. 17 Te-am scos din mijlocul poporului tău şi din mijlocul neamurilor la care te trimit, 18 ca să le deschizi ochii să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub autoritatea lui Satan[d] la Dumnezeu şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenire alături de cei sfinţiţi.“
19 De aceea, rege Agrippa, n-am fost neascultător faţă de viziunea cerească, 20 ci le-am proclamat mai întâi celor din Damasc, apoi celor din Ierusalim şi din întreaga regiune a Iudeii, iar apoi neamurilor că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu făcând fapte vrednice de pocăinţă. 21 Pentru aceste lucruri m-au prins iudeii în Templu şi au încercat să mă omoare! 22 Însă până în ziua de azi am primit ajutor de la Dumnezeu şi stau aici, depunând mărturie atât înaintea celor mici, cât şi înaintea celor mari, fără să spun nimic în afară de ceea ce Profeţii şi Moise[e] au zis că urmează să se întâmple, 23 şi anume că Cristos va trebui să sufere şi, prin faptul că va fi primul înviat dintre cei morţi, va vesti lumină atât poporului Său, cât şi neamurilor.
24 În timp ce Pavel se apăra astfel, Festus a zis cu glas tare:
– Ţi-ai ieşit din minţi, Pavel! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie!
25 Însă Pavel i-a răspuns:
– Nu mi-am ieşit din minţi, prea alesule Festus, ci cuvintele pe care le rostesc ţin de adevăr şi de o judecată sănătoasă! 26 Pentru că regele ştie despre aceste lucruri, eu pot să-i vorbesc deschis, întrucât sunt convins că nu i-a scăpat nimic din acestea, deoarece nu s-au întâmplat într-un colţ! 27 Crezi tu în Profeţi, rege Agrippa? Ştiu că tu crezi!
28 Însă Agrippa i-a zis lui Pavel:
– Curând mai vrei tu să mă convingi să mă fac creştin!
29 Pavel i-a răspuns:
– Fie curând, fie târziu, mă rog lui Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să devină aşa cum sunt eu, în afară de lanţurile acestea!
30 Regele, guvernatorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au ridicat 31 şi, în timp ce plecau, îşi spuneau unii altora: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de lanţuri!“ 32 Agrippa i-a zis lui Festus: „Omul acesta ar fi putut fi eliberat dacă n-ar fi făcut apel la Cezar!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.