Old/New Testament
14 Omul născut din femeie are viaţa scurtă, dar plină(A) de necazuri.
2 Se naşte(B) şi e tăiat ca o floare;
fuge şi piere ca o umbră.
3 Şi asupra lui(C) ai Tu ochiul deschis!
Şi pe mine mă tragi(D) la judecată cu Tine!
4 Cum ar putea(E) să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat?
Nu poate să iasă niciunul.
5 Dacă(F) zilele lui sunt hotărâte,
dacă i-ai numărat lunile,
dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu-l va putea trece,
6 întoarce-Ţi(G) măcar privirile de la el şi dă-i răgaz,
să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul(H) la sfârşitul zilei.
7 Un copac şi tot are nădejde,
căci, când este tăiat(I), odrăsleşte din nou
şi iar dă lăstari.
8 Când i-a îmbătrânit rădăcina în pământ,
când îi piere trunchiul în ţărână,
9 înverzeşte iarăşi de mirosul apei
şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10 Dar omul, când moare, rămâne întins.
Omul, când îşi dă sufletul, unde mai este?
11 Cum pier apele din lacuri
şi cum seacă şi se usucă râurile,
12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală;
cât(J) vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă
şi nu se mai scoală din somnul lui.
13 Ah, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor,
de m-ai acoperi până-Ţi va trece mânia
şi de mi-ai rândui o vreme când Îţi
vei aduce iarăşi aminte de mine!
14 Dacă omul, odată mort, ar putea să mai învieze,
aş(K) mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele,
până(L) mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m-ai(M) chema şi Ţi-aş răspunde
şi Ţi-ar fi dor de făptura mâinilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeri(N) paşii,
ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de lege(O) sunt pecetluite într-un mănunchi
şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere,
cum piere stânca din locul ei,
19 cum este mâncată piatra de ape
şi cum este luat pământul de râu,
aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20 Îl urmăreşti întruna şi se duce;
Îi schimonoseşti faţa şi apoi îi dai drumul.
21 De ajung fiii lui la cinste, el(P) nu ştie nimic;
de sunt înjosiţi, habar n-are.
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui,
numai pentru el simte întristare în sufletul lui.”
A doua cuvântare a lui Elifaz
15 Elifaz din Teman a luat cuvântul şi a zis:
2 „Se cade să dea înţeleptul ca răspuns înţelepciune deşartă?
Sau să-şi umfle pieptul cu vânt de răsărit?
3 Să se apere prin cuvinte care n-ajută la nimic
şi prin cuvântări care nu slujesc la nimic?
4 Tu nimiceşti chiar şi frica de Dumnezeu,
nimiceşti orice simţire de evlavie faţă de Dumnezeu.
5 Nelegiuirea ta îţi cârmuieşte gura
şi împrumuţi vorbirea oamenilor vicleni.
6 Nu eu, ci gura(Q) ta te osândeşte,
buzele tale mărturisesc împotriva ta.
7 Tu eşti omul care s-a născut întâi?
Te-ai născut(R) tu înaintea dealurilor?
8 Ai fost tu(S) la sfaturile lui Dumnezeu
şi ai sorbit din ele înţelepciune pentru tine?
9 Ce(T) ştii tu şi să nu ştim şi noi?
Ce cunoştinţă ai tu pe care să n-o avem şi noi?
10 Între(U) noi sunt peri albi, bătrâni,
oameni mai înziliţi decât tatăl tău.
11 Puţin lucru sunt mângâierile lui Dumnezeu pentru tine
şi cuvintele care-ţi vorbesc atât de blând…?
12 Încotro te trage inima
şi ce înseamnă această privire ţintă a ochilor tăi?
13 Ce, împotriva lui Dumnezeu îţi îndrepţi tu mânia
şi-ţi ies din gură cuvinte ca acestea?
14 Ce(V) este omul, ca să fie curat?
Şi poate cel născut din femeie să fie fără prihană?
15 Dacă n-are încredere Dumnezeu nici în sfinţii(W) Săi,
dacă nici cerurile nu sunt curate înaintea Lui,
16 cu cât(X) mai puţin fiinţa urâcioasă şi stricată – omul,
care(Y) bea nelegiuirea ca apa!
17 Vreau să te învăţ, ascultă-mă!
Voi istorisi ce am văzut,
18 ce au arătat înţelepţii,
ce au descoperit ei, auzind de la părinţii(Z) lor,
19 cărora singuri li se dăduse ţara
şi printre care niciun străin(AA) nu venise încă.
20 Omul cel rău îşi duce în nelinişte toate zilele vieţii,
toţi(AB) anii de care are parte cel nelegiuit.
21 Ţipete de spaimă răsună la urechile lui:
În mijlocul fericirii(AC) lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.
22 El nu trage nădejde să scape de întuneric,
vede sabia care-l ameninţă;
23 aleargă(AD) încoace şi încolo să caute pâine,
ştie că-l aşteaptă ziua întunericului(AE).
24 Necazul şi neliniştea îl înspăimântă
şi se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.
25 Căci a ridicat mâna împotriva lui Dumnezeu,
s-a împotrivit Celui Atotputernic
26 şi a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui
cu partea cea mai tare a scuturilor lui.
27 Avea faţa acoperită cu grăsime,
coapsele încărcate cu osânză
28 şi locuia în cetăţi nimicite,
în case părăsite,
sortite să fie dărâmate.
29 Nu se va mai îmbogăţi,
averea nu-i va creşte
şi avuţia nu se va mai întinde pe pământ.
30 Nu va putea ieşi din întuneric,
flacăra îi va arde mlădiţele,
şi Dumnezeu îl va pierde(AF) cu suflarea gurii Lui.
31 Dacă se încrede(AG) în rău, se înşală,
căci răul îi va fi răsplata.
32 Ea va veni înainte(AH) de capătul zilelor lui,
şi ramura lui nu va mai înverzi.
33 Va fi ca o viţă despuiată de roadele ei încă verzi,
ca un măslin ale cărui flori au căzut.
34 Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă
şi cortul omului stricat îl va mânca focul.
35 El zămisleşte(AI) răul şi naşte răul;
în sânul lui coace roade care-l înşală.”
Răspunsul lui Iov
16 Iov a luat cuvântul şi a zis:
2 „Astfel de lucruri am auzit eu des;
voi toţi sunteţi nişte(AJ) mângâietori supărăcioşi.
3 Când se vor sfârşi aceste vorbe în vânt?
Şi pentru ce atâta supărare în răspunsurile tale?
4 Ca voi aş vorbi eu
de aţi fi în locul meu?
V-aş copleşi cu vorbe,
aş da(AK) din cap la voi,
5 v-aş mângâia cu gura
şi aş mişca din buze
ca să vă uşurez durerea?
6 Dacă vorbesc, durerea nu mi s-alină,
iar dacă tac, cu ce se micşorează?
7 Dar acum, vai! El m-a stors de puteri…
Mi-ai pustiit toată casa!
8 M-ai apucat ca pe un vinovat –
dovadă slăbiciunea mea,
care se ridică şi mă învinuie în faţă.
9 Mă sfâşie şi mă urmăreşte în mânia(AL) Lui,
scrâşneşte din dinţi împotriva mea,
mă loveşte(AM) şi mă străpunge cu privirea Lui.
10 Ei deschid(AN) gura să mă mănânce,
mă ocărăsc şi mă bat(AO) peste obraji,
se înverşunează(AP) cu toţii după mine.
11 Dumnezeu mă lasă(AQ) la bunul plac al celor nelegiuiţi
şi mă aruncă în mâinile celor răi.
12 Eram liniştit şi m-a scuturat,
m-a apucat de ceafă şi m-a zdrobit,
a tras asupra mea ca(AR) într-o ţintă.
13 Săgeţile Lui mă înconjoară din toate părţile.
El Îmi străpunge rărunchii fără milă,
îmi varsă fierea pe pământ,
14 mă frânge bucăţi, bucăţi,
Se aruncă asupra mea ca un războinic.
15 Mi-am cusut un sac pe piele
şi mi-am prăvălit capul(AS) în ţărână.
16 Plânsul mi-a înroşit faţa
şi umbra morţii este pe pleoapele mele.
17 Totuşi n-am făcut nicio nelegiuire
şi rugăciunea mea totdeauna a fost curată.
18 Pământule, nu-mi acoperi sângele,
şi vaietele(AT) mele să n-aibă margine!
19 Chiar acum martorul(AU) meu este în cer,
apărătorul meu este în locurile înalte.
20 Prietenii mei râd de mine,
dar eu mă rog lui Dumnezeu, cu lacrimi,
21 să facă dreptate(AV) omului înaintea lui Dumnezeu
şi fiului omului împotriva prietenilor lui.
22 Căci numărul anilor mei se apropie de sfârşit
şi mă voi duce pe o cărare(AW) de unde nu mă voi mai întoarce.
22 Totuşi Saul se întărea din ce în ce mai mult şi făcea de ruşine(A) pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Isus este Hristosul.
Iudeii caută să omoare pe Saul
23 După câtva timp, iudeii s-au(B) sfătuit să-l omoare, 24 şi uneltirea(C) lor a ajuns la cunoştinţa lui Saul. Porţile erau păzite zi şi noapte, ca să-l omoare. 25 Dar, într-o noapte, ucenicii l-au luat şi l-au(D) coborât prin zid, dându-l jos într-o coşniţă. 26 Când a ajuns(E) în Ierusalim, Saul a căutat să se lipească de ucenici, dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic. 27 Atunci(F), Barnaba l-a luat cu el, l-a dus la apostoli şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum(G) în Damasc propovăduise cu îndrăzneală în Numele lui Isus. 28 De atunci se ducea(H) şi venea împreună cu ei în Ierusalim 29 şi propovăduia cu îndrăzneală în Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu evreii care vorbeau greceşte(I), dar(J) ei căutau să-l omoare. 30 Când au aflat fraţii de lucrul acesta, l-au dus la Cezareea şi l-au pornit la Tars.
Vindecarea lui Enea
31 Biserica(K) se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea sufleteşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea. 32 Pe când cerceta Petru pe(L) toţi sfinţii, s-a pogorât şi la cei ce locuiau în Lida. 33 Acolo a găsit un om, anume Enea, care zăcea de opt ani olog în pat. 34 „Enea”, i-a zis Petru, „Isus Hristos te(M) vindecă; scoală-te şi fă-ţi patul”. Şi Enea s-a sculat îndată. 35 Toţi locuitorii din Lida şi din Sarona(N) l-au văzut şi s-au(O) întors la Domnul.
Vindecarea Tabitei
36 În Iope, era o uceniţă numită Tabita, nume care, în tălmăcire, se zice Dorca. Ea făcea o mulţime de(P) fapte bune şi milostenii. 37 În vremea aceea, s-a îmbolnăvit şi a murit. După ce au scăldat-o, au pus-o într-o odaie de sus(Q). 38 Fiindcă Lida este aproape de Iope, ucenicii, când au auzit că Petru este acolo, au trimis doi oameni la el să-l roage: „Nu pregeta să vii până la noi”. 39 Petru s-a sculat şi a plecat împreună cu ei. Când a sosit, l-au dus în odaia de sus. Toate văduvele l-au înconjurat plângând şi i-au arătat hainele şi cămăşile pe care le făcea Dorca pe când era cu ele. 40 Petru a scos(R) pe toată lumea afară, a îngenuncheat(S) şi s-a rugat, apoi, s-a întors spre trup şi a(T) zis: „Tabita, scoală-te!” Ea a deschis ochii şi, când a văzut pe Petru, a stat în capul oaselor. 41 El i-a dat mâna şi a ridicat-o în sus. A chemat îndată pe sfinţi şi pe văduve şi le-a pus-o înainte vie. 42 Minunea aceasta a fost cunoscută în toată cetatea Iope, şi(U) mulţi au crezut în Domnul. 43 Petru a rămas multe zile în Iope la un tăbăcar numit Simon(V).
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.