Old/New Testament

Iosafat, împăratul lui Iuda

17 În locul lui a domnit fiul său Iosafat^(A). El s-a întărit împotriva lui Israel: ² a pus oşti în toate cetăţile întărite ale lui Iuda şi a rânduit căpetenii în ţara lui Iuda şi în cetăţile lui Efraim, pe care le luase^(B) tatăl său, Asa. ³ Domnul a fost cu Iosafat, pentru că a umblat în cele dintâi căi ale tatălui său David şi n-a căutat pe Baali, ⁴ căci a alergat la Dumnezeul tatălui său şi a urmat poruncile Lui, fără să facă^(C) ce făcea Israel. ⁵ Domnul a întărit domnia în mâinile lui Iosafat, căruia tot Iuda îi aducea daruri^(D). Şi a avut^(E) o mulţime de bogăţii şi slavă. ⁶ Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului şi a îndepărtat^(F) din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii. ⁷ În al treilea an al domniei lui, a însărcinat pe căpeteniile sale Ben-Hail, Obadia, Zaharia, Netaneel şi Mica să se ducă^(G) să înveţe pe oameni în cetăţile lui Iuda. ⁸ A trimis cu ei pe leviţii Şemaia, Netania, Zebadia, Asael, Şemiramot, Ionatan, Adonia, Tobia şi Tob-Adonia, leviţi, şi pe preoţii Elişama şi Ioram. ⁹ Ei^(H) au învăţat pe oameni în Iuda, având cu ei cartea Legii Domnului. Au străbătut toate cetăţile lui Iuda şi au învăţat pe oameni în mijlocul poporului. ¹⁰ Groaza^(I) Domnului a apucat toate împărăţiile ţărilor dimprejurul lui Iuda şi n-au făcut război împotriva lui Iosafat. ¹¹ Nişte filisteni^(J) au adus lui Iosafat daruri şi un bir în argint şi arabii i-au adus şi ei vite, şapte mii şapte sute de berbeci şi şapte mii şapte sute de ţapi. ¹² Iosafat se ridicase la cea mai înaltă treaptă de mărire. A zidit în Iuda cetăţui şi cetăţi pentru merinde. ¹³ A strâns merinde în cetăţile lui Iuda şi avea la Ierusalim o ceată de oameni viteji ca ostaşi. ¹⁴ Iată numărul lor, după casele părinţilor lor. Din Iuda, căpetenii peste o mie: Adna, căpetenia cu trei sute de mii de viteji; ¹⁵ după el, Iohanan, căpetenia cu două sute optzeci de mii de oameni; ¹⁶ după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase^(K) de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji. ¹⁷ Din Beniamin: Eliada, om viteaz, cu două sute de mii de oameni înarmaţi cu arc şi cu scut, ¹⁸ şi, după el, Zozabad, cu o sută optzeci de mii de oameni înarmaţi pentru război. ¹⁹ Aceştia sunt cei ce erau în slujba împăratului, afară de aceia^(L) pe care îi pusese împăratul în toate cetăţile întărite ale lui Iuda.

Ahab şi Iosafat împotriva sirienilor

18 Iosafat a avut^(M) bogăţii şi slavă din belşug şi s-a încuscrit^(N) cu Ahab. ² După câţiva^(O) ani, s-a pogorât la Ahab, în Samaria. Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul care era cu el un mare număr de oi şi boi şi l-a rugat să se suie la Ramot din Galaad. ³ Ahab, împăratul lui Israel, a zis lui Iosafat, împăratul lui Iuda: „Vrei să vii cu mine la Ramot, în Galaad?” Iosafat i-a răspuns: „Eu ca tine şi poporul meu ca poporul tău, vom merge la luptă împotriva lui cu tine.” ⁴ Apoi Iosafat a zis împăratului lui Israel: „Întreabă^(P) acum, te rog, Cuvântul Domnului.” ⁵ Împăratul lui Israel a strâns pe proroci, în număr de patru sute, şi le-a zis: „Să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” Şi ei au răspuns: „Suie-te, şi Dumnezeu o va da în mâinile împăratului.” ⁶ Dar Iosafat a zis: „Nu mai este aici nici un proroc al Domnului prin care să-L putem întreba?” ⁷ Împăratul lui Israel a răspuns lui Iosafat: „Mai este un om prin care am putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău – este Mica, fiul lui Imla.” Şi Iosafat a zis: „Să nu vorbească aşa împăratul!” ⁸ Atunci, împăratul lui Israel a chemat un dregător şi i-a zis: „Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.” ⁹ Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, şedeau fiecare pe scaunul lui de domnie, îmbrăcaţi cu hainele lor împărăteşti; şedeau în locul de la intrarea porţii Samariei. Şi toţi prorocii proroceau înaintea lor. ¹⁰ Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Cu aceste coarne vei bate pe sirieni până îi vei nimici’.” ¹¹ Şi toţi prorocii au prorocit la fel, zicând: „Suie-te la Ramot, în Galaad, căci vei avea izbândă şi Domnul o va da în mâinile împăratului.” ¹² Solul care se dusese să cheme pe Mica i-a vorbit aşa: „Iată, prorocii cu un gând prorocesc de bine împăratului; cuvântul tău să fie dar ca şi cuvântul fiecăruia din ei! Vesteşte de bine!” ¹³ Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti^(Q) ce va spune Dumnezeul meu.” ¹⁴ Când a venit la împărat, împăratul i-a zis: „Mica, să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci veţi avea izbândă şi vor fi daţi în mâinile voastre.” ¹⁵ Şi împăratul i-a zis: „De câte ori va trebui să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului?” ¹⁶ Mica a răspuns: „Văd tot Israelul risipit pe munţi, ca nişte oi care n-au păstor, şi Domnul a zis: ‘Oamenii aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!’ ” ¹⁷ Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic bun, nu-mi proroceşte decât rău.” ¹⁸ Şi Mica a zis: „Ascultaţi dar Cuvântul Domnului! Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de domnie şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui. ¹⁹ Şi Domnul a zis: ‘Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel, ca să se suie la Ramot, în Galaad, şi să piară acolo?’ Au răspuns unul într-un fel, altul într-altul. ²⁰ Şi un duh^(R) a venit şi s-a înfăţişat înaintea Domnului şi a zis: ‘Eu îl voi amăgi.’ Domnul i-a zis: ‘Cum?’ ²¹ ‘Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.’ Domnul a zis: ‘Îl vei amăgi şi vei izbuti; ieşi şi fă aşa.’ ²² Şi acum, iată că Domnul a pus^(S) un duh de minciună în gura prorocilor tăi care sunt de faţă. Dar Domnul a vorbit rău împotriva ta.” ²³ Atunci, Zedechia, fiul lui Chenaana, apropiindu-se, a lovit pe Mica^(T) peste obraz şi a zis: „Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?” ²⁴ Mica a răspuns: „Vei vedea în ziua când vei umbla din odaie în odaie ca să te ascunzi.” ²⁵ Împăratul lui Israel a zis: „Luaţi pe Mica şi duceţi-l la Amon, căpetenia cetăţii, şi la Ioas, fiul împăratului. ²⁶ Şi spuneţi: ‘Aşa vorbeşte împăratul: «Băgaţi^(U) pe omul acesta în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea şi cu apa întristării până mă voi întoarce în pace»’.” ²⁷ Şi Mica a zis: „Dacă te vei întoarce în pace, n-a vorbit Domnul prin mine!” Apoi a mai zis: „Voi, toate popoarele, auziţi!”

Moartea lui Ahab

²⁸ Împăratul lui Israel şi Iosafat, împăratul lui Iuda, s-au suit la Ramot, în Galaad. ²⁹ Împăratul lui Israel a zis lui Iosafat: „Vreau să-mi schimb hainele ca să mă duc la luptă, dar tu îmbracă-te cu hainele tale.” Şi împăratul lui Israel şi-a schimbat hainele şi s-au dus la luptă. ³⁰ Împăratul Siriei dăduse următoarea poruncă mai-marilor peste carele lui: „Să nu vă luptaţi nici cu cel mic, nici cu cel mare, ci să vă luptaţi numai cu împăratul lui Israel.” ³¹ Când au zărit mai-marii carelor pe Iosafat, au zis: „Este împăratul lui Israel.” Şi l-au înconjurat ca să lupte cu el. Iosafat a scos un ţipăt. Domnul l-a ajutat şi Dumnezeu i-a îndepărtat de la el. ³² Mai-marii carelor, văzând că nu era împăratul lui Israel, s-au depărtat de el. ³³ Atunci, un om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii. Împăratul a zis celui ce-i mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă din câmpul de bătaie, căci sunt rănit.” ³⁴ Lupta a fost înverşunată în ziua aceea. Împăratul lui Israel a stat în car, în faţa sirienilor, până seara şi a murit pe la apusul soarelui.

Isus spală picioarele ucenicilor Săi

13 Înainte^(A) de Praznicul Paştelor, Isus, ca Cel care ştia că I-a^(B) sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt. ² În timpul cinei, după ce Diavolul^(C) pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă, ³ Isus, fiindcă ştia că Tatăl^(D) Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că^(E) de la Dumnezeu a venit şi la Dumnezeu Se duce, ⁴ S-a^(F) sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar şi S-a încins cu el. ⁵ Apoi, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. ⁶ A venit deci la Simon Petru. Şi Petru I-a zis: „Doamne, Tu^(G) să-mi speli mie picioarele?” ⁷ Drept răspuns, Isus i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar^(H) vei pricepe după aceea”. ⁸ Petru I-a zis: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!” Isus i-a răspuns: „Dacă^(I) nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”. ⁹ „Doamne”, I-a zis Simon Petru, „nu numai picioarele, dar şi mâinile, şi capul!” ¹⁰ Isus i-a zis: „Cine s-a scăldat n-are trebuinţă să-şi spele decât picioarele, ca să fie curat de tot, şi voi^(J) sunteţi curaţi, dar nu toţi”. ¹¹ Căci^(K) ştia pe cel ce avea să-l vândă, de aceea a zis: „Nu sunteţi toţi curaţi”. ¹² După ce le-a spălat picioarele, Şi-a luat hainele, S-a aşezat iarăşi la masă şi le-a zis: „Înţelegeţi voi ce v-am făcut Eu? ¹³ Voi^(L) Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt. ¹⁴ Deci^(M), dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi^(N) datori să vă spălaţi picioarele unii altora. ¹⁵ Pentru că Eu v-am^(O) dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. ¹⁶ Adevărat^(P), adevărat vă spun că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul, mai mare decât cel ce l-a trimis. ¹⁷ Dacă^(Q) ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi.

Descoperirea vânzătorului

¹⁸ Nu vorbesc despre voi toţi; cunosc pe aceia pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească Scriptura, care zice: ‘Cel ce^(R) mănâncă pâine cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea’. ¹⁹ Vă spun lucrul acesta de pe acum^(S), înainte ca să se întâmple, pentru ca, atunci când se va întâmpla, să credeţi că Eu sunt. ²⁰ Adevărat^(T), adevărat vă spun că cine primeşte pe acela pe care-l trimit Eu pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”