Old/New Testament

14 Apoi Domnul i-a zis lui Moise: ² „Spune-le israeliţilor să se întoarcă şi să-şi aşeze tabăra lângă Pi-Hahirot, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon; să vă aşezaţi tabăra lângă mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ³ Faraon va zice despre israeliţi: «Rătăcesc fără ţintă prin ţară, îi înghite pustia.» ⁴ Eu îi voi împietri inima lui Faraon şi el îi va urmări; însă Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon şi a întregii lui oştiri. Egiptenii vor recunoaşte astfel că Eu sunt Domnul.“ Şi ei au făcut întocmai.

⁵ Când i s-a spus monarhului egiptean că poporul a fugit, Faraon şi slujitorii săi s-au răzgândit cu privire la israeliţi, zicând: „Cum de-am putut să-l lăsăm pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?“ ⁶ Faraon şi-a pregătit carul şi şi-a luat oştirea cu el; ⁷ a luat şase sute de care alese şi toate celelalte care ale Egiptului, fiecare cu propria lui căpetenie. ⁸ Domnul a împietrit inima lui Faraon, monarhul Egiptului, astfel că acesta a început să-i urmărească pe israeliţi; în acest timp, israeliţii îşi continuau drumul cu îndrăzneală. ⁹ Egiptenii i-au urmărit cu toţi caii şi carele lui Faraon, cu călăreţii^[a] şi oştirea acestuia. I-au ajuns tocmai când aveau tabăra aşezată lângă mare, lângă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon. ¹⁰ În timp ce Faraon se apropia, israeliţii îi priveau pe egipteni mărşăluind înspre ei. Atunci s-au temut şi au început să strige către Domnul. ¹¹ Apoi i-au zis lui Moise:

– Pentru că nu mai erau morminte în Egipt ne-ai adus să murim în pustie? Ce ne-ai făcut scoţându-ne din Egipt? ¹² Nu-ţi spuneam noi în Egipt să ne laşi să lucrăm pentru egipteni? Ar fi fost mult mai bine pentru noi să lucrăm pentru egipteni decât să murim în pustie.

¹³ Dar Moise i-a zis poporului:

– Nu vă temeţi, staţi fermi şi veţi vedea eliberarea pe care Domnul v-o va da azi, pentru că pe egiptenii pe care îi vedeţi azi nu-i veţi mai vedea. ¹⁴ Domnul se va lupta pentru voi; voi trebuie doar să tăceţi.

¹⁵ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „De ce strigi către Mine? Spune poporului să meargă înainte. ¹⁶ Tu să-ţi ridici toiagul şi să-ţi întinzi mâna spre mare, iar ea se va despărţi şi israeliţii vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat. ¹⁷ Apoi voi împietri inimile egiptenilor şi aceştia vor merge după ei; astfel Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a întregii lui oştiri, a carelor şi a călăreţilor lui. ¹⁸ Egiptenii vor recunoaşte că Eu sunt Domnul, atunci când Îmi voi aduce slavă de pe urma lui Faraon, a carelor şi călăreţilor lui.“ ¹⁹ Îngerul Domnului, Care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul şi a început să meargă în spatele israeliţilor. Stâlpul de nor şi-a schimbat locul şi, din faţa lor, a început să meargă în spatele lor. ²⁰ El s-a aşezat între tabăra egiptenilor şi tabăra lui Israel. Noaptea, norul era întunecos într­o parte şi luminos în cealaltă. Astfel, cele două tabere nu s-au apropiat una de cealaltă întreaga noapte. ²¹ Apoi Moise şi-a întins mâna spre mare. Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt puternic dinspre răsărit, care a despărţit apele şi a făcut din mare pământ uscat. ²² Israeliţii au trecut prin mijlocul mării ca pe pământ uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor. ²³ Egiptenii i-au urmărit şi toţi caii lui Faraon, carele şi călăreţii lui au intrat după ei în mare. ²⁴ Spre dimineaţă Domnul s-a uitat din stâlpul de foc şi din nor la oştirea egiptenilor şi a adus învălmăşeală în rândul acestora. ²⁵ A făcut ca roţile de la carele lor să cadă^[b], astfel că egiptenii au început să le mânuiască cu greutate. Ei au zis: „Să fugim dinaintea lui Israel căci Domnul se luptă pentru ei împotriva Egiptului!“ ²⁶ Apoi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre mare şi apele vor veni înapoi peste egipteni, peste carele şi peste călăreţii lor.“ ²⁷ Moise şi-a întins mâna spre mare şi, înspre dimineaţă, marea a revenit la adâncimea ei deplină. În timp ce egiptenii fugeau din calea ei, Domnul i-a năpustit pe aceştia în mijlocul mării; ²⁸ apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oştirea lui Faraon, care venise după israeliţi în mijlocul mării; nici unul n-a rămas în viaţă. ²⁹ Însă israeliţii au mers prin mijlocul mării ca pe uscat, apele făcându-se zid la dreapta şi la stânga lor.

³⁰ Aşa l-a salvat Domnul pe Israel în ziua aceea de egipteni. Israeliţii i-au văzut pe egipteni zăcând morţi pe malul mării. ³¹ Ei au văzut lucrarea măreaţă pe care Domnul a înfăptuit-o împotriva egiptenilor; poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.

Cântarea de laudă a lui Moise şi a lui Miriam

15 Atunci Moise şi israeliţii au cântat această cântare Domnului:

¹⁹ Când caii, carele şi călăreţii^[g] lui Faraon au intrat în mare, Domnul a adus înapoi apele mării peste ei; israeliţii însă au mers prin mare ca pe pământ uscat.

²⁰ Apoi Miriam, profetesa, sora lui Aaron, a luat o tamburină în mână şi toate femeile au ieşit după ea având tamburine în mâini şi dansând. ²¹ Miriam le cânta:

Apele de la Mara şi Elim

²² După aceea, Moise l-a luat pe Israel de lângă Marea Roşie şi au intrat împreună în pustia Şur. Au mers trei zile prin pustie, fără să găsească apă. ²³ Au ajuns într-un loc unde, deşi era apă, n-au putut să o bea pentru că era amară, motiv pentru care au numit locul acela Mara^[h]. ²⁴ Poporul a cârtit împotriva lui Moise, zicând: „Ce vom bea?“ ²⁵ El a strigat către Domnul şi Domnul i-a arătat o bucată de lemn; Moise a aruncat lemnul în apă şi apa s-a făcut dulce. Acolo le-a dat Domnul legi şi porunci şi i-a pus la încercare. ²⁶ El le-a zis: „Dacă veţi asculta cu atenţie glasul Domnului, Dumnezeul vostru, dacă veţi face ce este drept înaintea Lui, dacă veţi lua aminte la poruncile Lui şi veţi păzi toate legile Lui, nu voi aduce peste voi nici una din bolile pe care le-am adus peste egipteni. Căci Eu sunt Domnul Care vă vindecă.“ ²⁷ În cele din urmă au ajuns la Elim, unde se găseau douăsprezece izvoare şi şaptezeci de palmieri; ei şi-au aşezat tabăra lângă apă.

Schimbarea la faţă

17 După şase zile, Isus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, fratele acestuia, şi i-a dus, doar pe ei, pe un munte înalt. ² Acolo I-a fost schimbată înfăţişarea^[a] înaintea lor. Faţa Lui a strălucit ca soarele, iar hainele Lui au devenit strălucitoare ca lumina. ³ Şi iată că li s-au arătat Moise şi Ilie, stând de vorbă cu El.

⁴ Petru I-a zis lui Isus:

– Doamne, este bine să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi: unul pentru Tine, unul pentru Moise şi unul pentru Ilie!

⁵ În timp ce vorbea el, iată că un nor strălucitor i-a acoperit, iar un glas din nor a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în Care-Mi găsesc plăcerea! De El să ascultaţi!^[b]“

⁶ Când au auzit glasul, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au înspăimântat foarte tare. ⁷ Isus a venit la ei, i-a atins şi le-a zis:

– Ridicaţi-vă şi nu vă temeţi!

⁸ Când şi-au ridicat privirea, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.

⁹ În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit:

– Să nu spuneţi nimănui despre viziune, până când nu va fi înviat Fiul Omului dintre cei morţi!

¹⁰ Ucenicii L-au întrebat:

– Atunci de ce spun cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie?

¹¹ El le-a răspuns:

– Într-adevăr, Ilie vine, şi el va restaura toate lucrurile. ¹² Dar Eu vă spun că Ilie a venit deja, însă ei nu l-au recunoscut, ci au făcut cu el ce-au vrut. Tot aşa urmează să sufere şi Fiul Omului din partea lor.

¹³ Atunci ucenicii au înţeles că le vorbise despre Ioan Botezătorul.

Ucenicii nu pot vindeca un copil demoniac

¹⁴ Când au ajuns la mulţime, un om a venit la El, a îngenuncheat înaintea Lui

¹⁵ şi I-a zis:

– Doamne, ai milă de fiul meu, căci este epileptic^[c] şi suferă cumplit! El cade adesea în foc şi cade adesea în apă! ¹⁶ L-am adus la ucenicii Tăi, dar n-au putut să-l vindece.

¹⁷ Isus a răspuns:

– O, generaţie necredincioasă şi pervertită! Până când voi mai fi cu voi? Până când vă voi mai răbda? Aduceţi-l aici la Mine!

¹⁸ Isus a certat demonul şi acesta a ieşit afară din el. Şi copilul a fost vindecat chiar în ceasul acela.

¹⁹ Atunci ucenicii au venit doar ei la Isus şi L-au întrebat:

– Noi de ce n-am putut să-l scoatem?

²⁰ El le-a răspuns:

– Din pricina puţinei voastre credinţe! Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un bob de muştar, aţi zice acestui munte: „Mută-te de aici, acolo!“, iar el s-ar muta! Nimic nu v-ar fi imposibil! ²¹ (Dar acest soi de demoni nu iese afară decât cu rugăciune şi post.)^[d]

Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa

²² În timp ce erau adunaţi în Galileea, Isus le-a zis: „Fiul Omului urmează să fie trădat în mâinile oamenilor. ²³ Ei Îl vor omorî, dar a treia zi va fi înviat“. Ei s-au întristat foarte tare.

Taxa pentru Templu

²⁴ Când au ajuns în Capernaum, au venit la Petru cei ce încasau didrahma^[e] pentru Templu şi l-au întrebat:

– Învăţătorul vostru nu plăteşte didrahma pentru Templu?

²⁵ El le-a răspuns:

– Ba da.

Când Petru a intrat în casă, Isus a vorbit primul şi a zis:

– Ce părere ai, Simone? De la cine strâng regii pământului tributuri sau taxe? De la fiii lor sau de la străini?

²⁶ Petru I-a răspuns:

– De la străini.

Isus i-a zis:

– Aşadar, fiii sunt scutiţi. ²⁷ Totuşi, ca să nu-i facem să se poticnească, du-te la mare, aruncă undiţa şi trage afară primul peşte care va veni. Când îi vei deschide gura, vei găsi un stater^[f]; ia-l şi dă-li-l lor pentru Mine şi pentru tine!