Old/New Testament

Mielul pascal şi azimile

12 Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ² „Această lună va marca începutul lunilor; ea va fi pentru voi prima lună din an. ³ Spune întregii adunări a lui Israel ca, în ziua a zecea a acestei luni, să ia un miel^[a] pentru fiecare familie, un miel pentru fiecare casă. ⁴ Dacă o familie este prea mică pentru un miel, ei vor trebui să-l împartă cu vecinul lor cel mai apropiat, după numărul persoanelor, iar mielul să fie împărţit după cât mănâncă fiecare om. ⁵ Mielul vostru să aibă un an şi să nu aibă meteahnă. Puteţi lua un miel sau un ied. ⁶ Să-l ţineţi până în ziua a paisprezecea a lunii, apoi întreaga adunare să-l înjunghie între cele două seri^[b]. ⁷ Să ia din sângele lui şi să ungă cei doi uşori şi pragul de sus al caselor în care vor mânca. ⁸ Să mănânce mielul în aceeaşi noapte; să-l mănânce fript la foc, cu azime şi cu ierburi amare. ⁹ Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci fript la foc – capul, picioarele şi măruntaiele. ¹⁰ Să nu lăsaţi nimic din el până dimineaţă;^[c] orice va rămâne din el până dimineaţa să fie ars. ¹¹ Când îl veţi mânca să aveţi mijlocul încins, sandalele în picioare şi toiagul în mână. Să-l mâncaţi în grabă căci este mielul de Paşte al Domnului. ¹² Pentru că în noaptea aceea, Eu voi trece prin ţara Egiptului şi voi lua viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, atât ai oamenilor, cât şi ai animalelor şi îi voi judeca pe toţi zeii Egiptului. Eu sunt Domnul. ¹³ Sângele de pe casele în care locuiţi va fi un semn pentru voi: când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi şi urgia nu vă va distruge atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Această zi va fi pentru voi o zi de aducere-aminte: să o comemoraţi ca pe o sărbătoare pentru Domnul; să o comemoraţi de-a lungul generaţiilor ca pe o sărbătoare dată printr-o poruncă veşnică. ¹⁵ Timp de şapte zile să mâncaţi azime. Chiar din prima zi să scoateţi aluatul din casele voastre, pentru că oricine mănâncă pâine dospită din prima până în a şaptea zi va fi nimicit din Israel. ¹⁶ În prima zi să aveţi o adunare sfântă; în ziua a şaptea să aveţi, de asemenea, o adunare sfântă. Să nu faceţi nici o muncă în zilele acelea; doar ceea ce trebuie să mănânce fiecare, aceea să fie pregătit de voi. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimelor, pentru că în aceeaşi zi am scos oştirile voastre din ţara Egiptului. Să ţineţi această zi în toate generaţiile, ca o poruncă veşnică. ¹⁸ În prima lună, din seara celei de-a paisprezecea zi până în seara celei de-a douăzeci şi una zi, să mâncaţi azime. ¹⁹ Timp de şapte zile să nu fie aluat în casele voastre, pentru că oricine mănâncă ce este dospit va fi nimicit din adunarea lui Israel, fie că este străin, fie că este băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi nimic dospit; numai azime să se mănânce în toate locuinţele voastre.“

²¹ Moise a convocat sfatul bătrânilor lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă să vă alegeţi miei pentru clanurile voastre şi înjunghiaţi mielul de Paşte. ²² Luaţi un mănunchi de isop, înmuiaţi-l în sângele dintr-un vas şi ungeţi cu el pragul de sus şi cei doi uşori ai casei voastre. Nimeni să nu iasă în afara uşii casei până dimineaţa, ²³ pentru că Domnul va trece să-i lovească pe egipteni. Când va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi uşori, Domnul va trece pe lângă acea uşă şi nu va lăsa pe nimicitorul să intre în casele voastre şi să vă ia viaţa. ²⁴ Să ţineţi acest lucru ca pe o poruncă veşnică pentru voi şi pentru copiii voştri. ²⁵ Când veţi ajunge în ţara pe care Domnul v-o va da, aşa cum a promis, să păziţi această poruncă. ²⁶ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă acest lucru?», ²⁷ voi să le răspundeţi: «Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, pentru că El a trecut pe lângă^[d] casele noastre în Egipt, atunci când i-a lovit pe egipteni şi a scăpat familiile noastre.»“ Poporul s-a plecat la pământ şi s-a închinat. ²⁸ Apoi israeliţii au plecat şi au făcut aşa cum le-a poruncit Domnul lui Moise şi lui Aaron.

Moartea întâilor născuţi şi ieşirea din Egipt

²⁹ La miezul nopţii Domnul a lovit toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al lui Faraon, care stătea pe tronul său, până la întâiul născut al prizonierului, care era în temniţă, şi întâiul născut al tuturor vitelor. ³⁰ Când Faraon, slujitorii săi şi toţi egiptenii s-au sculat noaptea, au fost mari ţipete în Egipt, pentru că nu era casă unde să nu fie cineva mort. ³¹ În aceeaşi noapte, el i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le­a zis: „Plecaţi! Ieşiţi în grabă din mijlocul poporului meu, voi şi toţi israeliţii. Duceţi-vă şi închinaţi-vă Domnului, aşa cum aţi zis. ³² Luaţi-vă turmele şi cirezile, aşa cum aţi cerut, plecaţi şi binecuvântaţi­mă.“

³³ Egiptenii zoreau poporul ca să-l scoată cât mai repede afară din ţară, căci îşi ziceau: „Vom muri cu toţii!“ ³⁴ Poporul şi-a luat aluatul înainte ca el să dospească, împreună cu vasele de frământat. Le-au înfăşurat în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Israeliţii au făcut aşa cum le-a spus Moise; au cerut egiptenilor lucruri de argint şi de aur, precum şi îmbrăcăminte. ³⁶ Domnul a făcut ca poporul să găsească bunăvoinţă la egipteni şi aceştia le-au dat ce-au cerut. Şi astfel i-au prădat pe egipteni. ³⁷ Israeliţii au călătorit pe jos, din Ramses spre Sucot; ei erau în jur de şase sute de mii de bărbaţi care mergeau pe jos, în afară de copii^[e]. ³⁸ O mulţime amestecată de oameni a plecat împreună cu ei, precum şi foarte multe cirezi de vite şi turme de oi. ³⁹ Au făcut turte din aluatul nedospit pe care l-au adus din Egipt; aluatul nu era dospit, pentru că atunci când au fost izgoniţi n-au mai avut timp să-şi ia provizii.

⁴⁰ Israeliţii au stat în Egipt^[f] patru sute treizeci de ani. ⁴¹ La sfârşitul celor patru sute treizeci de ani, chiar în ziua aceea, toate oştirile Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Pentru că, în noaptea aceea, Domnul a vegheat ca să-i scoată din ţara Egiptului, toţi israeliţii şi toţi urmaşii lor trebuie să ţină aceeaşi noapte de veghe în cinstea Domnului.

Porunci privind Paştele

⁴³ Domnul le-a zis lui Moise şi lui Aaron: „Aceasta este porunca cu privire la Paşte: nici un străin să nu mănânce mielul de Paşte, ⁴⁴ dar orice sclav cumpărat poate mânca din el după ce a fost circumcis; ⁴⁵ peregrinul sau slujitorul plătit să nu mănânce. ⁴⁶ Să fie mâncat într-o singură casă; să nu scoateţi carnea afară din casă şi să nu-i zdrobiţi nici unul din oase. ⁴⁷ Paştele să fie ţinut de întreaga adunare a lui Israel. ⁴⁸ Dacă vreun străin care locuieşte la tine va dori să sărbătorească Paştele Domnului, toţi bărbaţii din familia lui să fie circumcişi; doar după aceea se poate apropia să sărbătorească. El va fi privit ca un băştinaş. Nici unul care este necircumcis să nu mănânce. ⁴⁹ Va fi o singură lege atât pentru băştinaş, cât şi pentru străinul care locuieşte în mijlocul vostru.“ ⁵⁰ Toţi israeliţii au făcut aşa cum le poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron. ⁵¹ În ziua aceea Domnul i-a scos pe israeliţi din ţara Egiptului, după oştirile lor.

Sărbătoarea Azimelor şi răscumpărarea întâilor născuţi

13 Domnul i-a zis lui Moise: ² „Să-Mi pui deoparte orice întâi născut de-al israeliţilor, care este băiat; primul rod al pântecelui, atât dintre oameni, cât şi dintre animale, este al Meu.“

³ Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, în care aţi ieşit din Egipt, din casa sclaviei, pentru că Domnul v-a scos de acolo cu mâna Sa puternică; să nu se mănânce pâine dospită. ⁴ Astăzi ieşiţi, în luna Abib^[g]. ⁵ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, a hitiţilor, a amoriţilor, a hiviţilor şi a iebusiţilor, ţară pe care El a jurat părinţilor voştri că v-o va da – o ţară în care curge lapte şi miere – să ţineţi această sărbătoare în luna aceasta. ⁶ Şapte zile să mâncaţi azime, iar în a şaptea zi să ţineţi o sărbătoare în cinstea Domnului. ⁷ Timp de şapte zile să mâncaţi azime; să nu se găsească la voi pâine dospită şi nici un fel de aluat să nu fie văzut pe teritoriul vostru. ⁸ Fiecare să spună copilului său în ziua aceea: «Aceasta este o aducere-aminte a ceea ce a făcut Domnul pentru mine când am ieşit din Egipt.» ⁹ Să fie pentru voi ca un semn pe mână şi ca un semn de aducere-aminte pe frunte^[h], pentru ca Legea Domnului să fie pe buzele voastre; căci, cu mâna Lui puternică, v-a scos Domnul din Egipt. ¹⁰ Să ţineţi această poruncă la vremea ei, în fiecare an. ¹¹ Când Domnul vă va duce în ţara canaaniţilor, aşa cum a jurat părinţilor voştri, şi are să v-o dea vouă, ¹² să puneţi deoparte pentru Domnul pe toţi aceia care vor fi primul rod al pântecelui. Toţi întâii născuţi dintre vitele voastre să fie ai Domnului şi anume fiecare mascul. ¹³ Dar orice întâi născut al măgăriţei să-l răscumpăraţi cu o oaie^[i]; dacă nu-l răscumpăraţi, să-i frângeţi gâtul^[j]. De asemenea, să răscumpăraţi pe fiecare întâi născut dintre copiii voştri. ¹⁴ Când copiii voştri vă vor întreba: «Ce înseamnă aceasta?», să le răspundeţi: «Domnul, cu mâna Lui puternică, ne-a scos din Egipt, din casa sclaviei. ¹⁵ Când Faraon s-a încăpăţânat să nu ne lase să plecăm, Domnul le-a luat viaţa tuturor întâilor născuţi din ţara Egiptului, de la întâiul născut al omului până la întâiul născut al animalelor. De aceea jertfim Domnului primul rod al pântecelui fiecărui animal şi răscumpărăm pe întâii născuţi dintre copiii noştri. ¹⁶ Faptul că Domnul ne-a scos din Egipt cu mâna Lui puternică, este pentru noi ca un semn pe mână şi ca un semn pe frunte.»“

Trecerea Mării Roşii

¹⁷ Când Faraon a lăsat poporul să plece, Dumnezeu nu i-a condus prin ţara filistenilor, deşi era mai aproape, pentru că Dumnezeu a zis: „S-ar putea ca poporul să se răzgândească şi să se întoarcă în Egipt, dacă va trebui să poarte război.“ ¹⁸ Astfel, Dumnezeu a condus poporul, punându-l să ocolească pe drumul spre pustie, către Marea Roşie^[k]. Israeliţii au ieşit din ţara Egiptului pregătiţi pentru război. ¹⁹ Moise a luat cu el oasele lui Iosif care-i pusese pe israeliţi să jure: „Când Dumnezeu va veni în ajutorul vostru, să luaţi oasele mele de aici.“^{[l] 20} Ei au ieşit spre Sucot şi şi-au aşezat tabăra la Etam, la marginea pustiei. ²¹ Ca să-i conducă pe drum, Domnul a mers înaintea lor într-un stâlp de nor ziua şi într-un stâlp de foc noaptea, ca să le dea lumină, astfel că puteau călători atât ziua, cât şi noaptea. ²² Nici stâlpul de nor din timpul zilei, nici stâlpul de foc din timpul nopţii nu se depărta dinaintea poporului.

Fariseii şi saducheii cer un semn

16 Fariseii şi saducheii au venit la El şi, ca să-L pună la încercare, I-au cerut să le arate un semn din cer^[a]. ² Dar Isus le-a răspuns: („Când se înserează, voi spuneţi: «Va fi vreme bună, pentru că cerul este roşu învăpăiat!» ³ Iar dimineaţa, spuneţi: «Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roşu întunecat!» Înfăţişarea cerului ştiţi s-o deosebiţi, dar semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?)^{[b] 4} O generaţie rea şi adulteră caută un semn, dar nu i se va da un alt semn decât semnul lui Iona“^[c]. Apoi i-a lăsat şi a plecat.

Drojdia fariseilor şi a saducheilor

⁵ Când ucenicii au ajuns de cealaltă parte a mării, ei uitaseră să ia pâini. ⁶ Isus le-a zis: „Fiţi atenţi şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor!“

⁷ Ei au început să vorbească între ei şi să spună: „Ne zice aşa, pentru că n-am luat pâini!“ ⁸ Înţelegând aceasta, Isus le-a zis: „Puţin credincioşilor! De ce vorbiţi între voi că n-aţi luat pâini? ⁹ Tot nu înţelegeţi? Nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi de câte coşniţe aţi strâns? ¹⁰ Nu vă mai aduceți aminte nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de bărbaţi şi de câte coşuri aţi strâns? ¹¹ Cum de nu înţelegeţi că nu despre pâini v-am vorbit?! Ci v-am spus: păziţi-vă de drojdia fariseilor şi a saducheilor!“ ¹² Abia atunci au înţeles ucenicii că El nu le zisese să se ferească de drojdia pentru pâine, ci de învăţătura fariseilor şi a saducheilor.

Mărturisirea de credinţă a lui Petru

¹³ Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip^[d] şi i-a întrebat pe ucenicii Săi:

– Cine zic oamenii că este Fiul Omului?

¹⁴ Ei au răspuns:

– Unii zic că este Ioan Botezătorul, alţii zic că este Ilie, iar alţii zic că este Ieremia sau unul dintre profeţi.

¹⁵ – Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? i-a mai întrebat El.

¹⁶ Simon Petru a răspuns:

– Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!

¹⁷ Isus i-a zis:

– Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona^[e], pentru că nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, Care este în ceruri. ¹⁸ Iar Eu îţi spun că tu eşti Petru^[f] şi pe această piatră Îmi voi zidi Biserica^[g], iar porţile Locuinţei Morţilor^[h] n-o vor birui. ¹⁹ Îţi voi da cheile Împărăţiei Cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, iar orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.^[i]

²⁰ Atunci le-a poruncit ucenicilor să nu spună nimănui că El este Cristosul.

Isus vorbeşte despre moartea şi învierea Sa

²¹ De atunci încolo, Isus a început să le spună ucenicilor că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să sufere mult din partea bătrânilor^[j], din partea conducătorilor preoţilor şi din partea cărturarilor, să fie omorât, iar a treia zi să fie înviat.

²² Petru L-a luat atunci deoparte şi a început să-L mustre:

– Ferească Dumnezeu, Doamne! Să nu cumva să Ţi se întâmple aşa ceva!

²³ Dar Isus S-a întors şi i-a zis lui Petru:

– Înapoia Mea, Satan^[k]! Tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine, căci tu nu te gândeşti la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor!

²⁴ Atunci Isus le-a zis ucenicilor Săi:

– Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze! ²⁵ Căci oricine vrea să-şi salveze viaţa^[l] o va pierde, dar cel ce-şi pierde viaţa pentru Mine o va găsi. ²⁶ Şi la ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său? ²⁷ Căci Fiul Omului urmează să vină în slava Tatălui Său, împreună cu îngerii Lui, şi atunci El va răsplăti fiecăruia după faptele lui. ²⁸ Adevărat vă spun că sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea înainte de a-L vedea pe Fiul Omului venind în Împărăţia Sa.^[m]