Old/New Testament

Iacov şi familia sa merg în Egipt

46 Israel a pornit în călătorie cu tot ce avea, iar când a ajuns la Beer-Şeba, a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. ² Dumnezeu i-a vorbit lui Israel într-o vedenie de noapte şi i-a zis:

– Iacove, Iacove!

– Iată-mă! a răspuns el.

³ – Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău; nu te teme să te duci în Egipt, pentru că acolo te voi face un neam mare. ⁴ Eu Însumi voi merge cu tine în Egipt şi te voi aduce înapoi, iar Iosif îţi va închide ochii.

⁵ Apoi Iacov a plecat din Beer-Şeba. Fiii lui Israel i-au dus pe tatăl lor, Iacov, pe copiii şi pe soţiile lor în carele pe care Faraon le trimisese să-i aducă. ⁶ Iacov şi toţi urmaşii săi şi-au luat turmele şi averile, pe care le-au adunat în Canaan, şi au venit să locuiască în Egipt. ⁷ El i-a adus cu el în Egipt pe fiii, pe nepoţii, pe fiicele şi pe nepoatele sale; adică pe toţi urmaşii.

⁸ Acestea sunt numele israeliţilor (Iacov şi urmaşii săi) care au venit în Egipt:

¹⁵ Aceştia au fost fiii Leei, pe care ea i-a născut lui Iacov în Padan-Aram; ea îi mai născuse şi o fiică, pe nume Dina. Toţi fiii şi fiicele sale au fost în număr de treizeci şi trei.

¹⁸ Aceştia au fost copiii Zilpei, pe care Laban i-a dat-o ca sclavă fiicei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total şaisprezece persoane.

²² Aceştia au fost fiii Rahelei, care i s-au născut lui Iacov, fiind în total paisprezece persoane.

²⁵ Aceştia au fost copiii Bilhei, pe care Laban i-a dat-o fiicei sale Rahela; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov, fiind în total şapte persoane.

²⁶ Toţi cei care au mers cu Iacov în Egipt, care erau urmaşii lui direcţi, fără a socoti soţiile fiilor săi, erau în total şaizeci şi şase de persoane. ²⁷ Lui Iosif i s-au născut doi fii^[e] în Egipt; astfel, toţi cei din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau şaptezeci^[f].

Iacov se aşază în Goşen

²⁸ Iacov l-a trimis pe Iuda înainte la Iosif pentru a afla drumul spre Goşen^[g]. Când au ajuns în Goşen, ²⁹ Iosif şi-a pregătit carul şi s-a dus să-l întâmpine pe tatăl său acolo. Când a ajuns la el, l-a îmbrăţişat şi a plâns pe umărul lui multă vreme. ³⁰ Apoi Israel i-a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, căci am văzut că încă trăieşti.“ ³¹ Iosif le-a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc la Faraon să-i spun: «Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în Canaan, au venit la mine. ³² Aceşti oameni sunt păstori, deoarece cresc vite; ei şi-au adus turmele, cirezile şi tot ceea ce au.» ³³ Când Faraon vă va chema şi vă va întreba despre ocupaţia voastră, ³⁴ voi să-i răspundeţi că sunteţi păstori încă din tinereţe, asemenea strămoşilor voştri. Astfel, veţi putea locui în ţinutul Goşen, pentru că toţi păstorii sunt detestaţi de către egipteni.“

47 Iosif s-a dus şi i-a spus lui Faraon că tatăl său şi fraţii săi au venit din Canaan cu turmele, cirezile şi cu tot ceea ce au şi că se află în Goşen^[h]. ² Iosif i-a luat pe cinci dintre fraţii săi şi i-a dus la Faraon. ³ Faraon i-a întrebat:

– Cu ce vă ocupaţi?

– Slujitorii tăi sunt păstori, aşa cum au fost şi strămoşii noştri, au răspuns ei. ⁴ Am venit să locuim ca străini în ţară, pentru că foametea este grea în Canaan şi nu mai este păşune pentru turmele slujitorilor tăi. Permite-le deci slujitorilor tăi să locuiască în Goşen.

⁵ Atunci Faraon i-a zis lui Iosif:

– Tatăl tău şi fraţii tăi au venit la tine. ⁶ Ţara Egiptului este înaintea ta. Aşază-i pe tatăl tău şi pe fraţii tăi în cea mai bună parte a ţării. Să locuiască în Goşen. Iar dacă tu ştii că între ei sunt oameni pricepuţi, pune-i responsabili peste turmele mele.

⁷ Iosif l-a adus pe tatăl său, Iacov, l-a prezentat lui Faraon, iar Iacov l-a binecuvântat^[i] pe Faraon. ⁸ Faraon l-a întrebat pe Iacov:

– Câţi ani ai?

⁹ – Anii călătoriei mele sunt o sută treizeci, a răspuns Iacov. Anii vieţii mele au fost puţini şi grei. Ei n-au ajuns anii vieţii strămoşilor mei în timpul călătoriei lor.

¹⁰ Apoi Iacov l-a binecuvântat pe Faraon şi a plecat de la el. ¹¹ Iosif i-a aşezat pe tatăl său şi pe fraţii săi în ţara Egiptului şi le-a dat o moşie în cea mai bună parte a ţării, în ţinutul Ramses^[j], aşa cum poruncise Faraon. ¹² Iosif s-a îngrijit de hrana tatălui său, a fraţilor săi şi a întregii familii a tatălui său, după numărul copiilor lor.

Iosif şi foametea din Egipt

¹³ În toată ţara nu mai era hrană, pentru că foametea era foarte grea. Ţara Egiptului şi ţara Canaanului lâncezeau din cauza foametei. ¹⁴ Iosif a adunat tot argintul care se găsea în ţara Egiptului şi în ţara Canaanului, ca plată pentru grânele cumpărate de oameni, şi l-a adus în vistieria lui Faraon. ¹⁵ Când s-a terminat argintul din ţara Egiptului şi din Canaan, toţi egiptenii au venit la Iosif şi i-au zis:

– Dă-ne pâine! De ce să murim înaintea ta din cauză că nu mai avem argint?

¹⁶ Iosif a răspuns:

– Dacă nu mai aveţi argint, daţi-mi turmele voastre şi vă voi da pâine în schimbul lor.

¹⁷ Ei şi-au adus turmele la Iosif, iar Iosif le-a dat pâine în schimbul cailor, turmelor de oi, cirezilor de vite şi măgarilor. În acel an i-a hrănit cu pâine în schimbul tuturor turmelor lor. ¹⁸ Când s-a terminat acel an, ei au venit la el în anul următor şi i-au zis: „Nu putem ascunde de stăpânul nostru că nu mai avem argint şi că cirezile de vite sunt ale stăpânului nostru. Nu ne-a mai rămas nimic pentru stăpânul nostru decât trupurile şi pământurile noastre. ¹⁹ De ce să murim noi şi pământurile noastre înaintea ta? Cumpără-ne pe noi şi pământurile noastre în schimbul hranei, iar noi şi pământurile noastre vom deveni slujitorii lui Faraon. Dă-ne sămânţă ca să trăim şi să nu murim, iar ţara să nu rămână pustie.“

²⁰ Astfel, Iosif a cumpărat toate pământurile din Egipt pentru Faraon. Toţi egiptenii şi-au vândut pământurile, deoarece foametea era prea grea pentru ei; şi ţara a ajuns a lui Faraon. ²¹ După aceea, a mutat în cetăţi poporul^[k] de la o margine a Egiptului până la cealaltă. ²² Totuşi el n-a cumpărat pământurile preoţilor, pentru că preoţii aveau venit dat de Faraon şi trăiau din venitul pe care li-l dădea Faraon; de aceea ei nu şi-au vândut pământurile. ²³ Apoi Iosif a zis poporului:

– Pentru că astăzi v-am cumpărat împreună cu pământurile voastre pentru Faraon, vă dau sămânţă să semănaţi pământul, ²⁴ dar la seceriş va trebui să-i daţi a cincea parte lui Faraon. Celelalte patru părţi vor fi ale voastre ca sămânţă pentru ogor şi ca hrană pentru voi, pentru familiile voastre şi pentru copiii voştri.

²⁵ Ei au răspuns:

– Tu ne-ai salvat vieţile; să găsim bunăvoinţă la stăpânul nostru şi vom fi slujitorii lui Faraon.

²⁶ Astfel, Iosif a făcut o lege pentru Egipt, care a rămas valabilă până în ziua de azi, potrivit căreia a cincea parte este a lui Faraon. Doar pământurile preoţilor nu au ajuns ale lui Faraon.

Ultimele zile ale lui Iacov

²⁷ Israeliţii s-au aşezat în ţara Egiptului, în ţinutul Goşen; ei au dobândit proprietăţi acolo, au fost roditori şi s-au înmulţit foarte mult. ²⁸ Iacov a trăit în ţara Egiptului şaptesprezece ani; anii vieţii sale au fost o sută patruzeci şi şapte. ²⁹ Cu puţin înainte să moară, Iacov l-a chemat pe fiul său Iosif şi i-a zis:

– Dacă am găsit bunăvoinţă la tine, pune-ţi mâna sub coapsa mea şi poartă-te cu mine cu bunătate şi credincioşie. Nu mă îngropa în Egipt, ³⁰ ci, atunci când voi muri, du-mă din Egipt şi îngroapă-mă în mormântul strămoşilor mei.

– Voi face aşa cum ai zis, a răspuns el.

³¹ – Jură-mi, i-a cerut Iacov.

Iosif i-a jurat. Apoi Israel s-a închinat pe căpătâiul patului său^[l].

Iacov îi binecuvântează pe fiii lui Iosif

48 După toate acestea, într-o zi, Iosif a fost anunţat: „Tatăl tău este bolnav.“ Atunci acesta i-a luat cu el pe cei doi fii ai săi – pe Manase şi pe Efraim. ² Când lui Iacov i s-a spus: „Fiul tău Iosif a venit la tine“, el şi-a adunat puterile şi a şezut pe pat. ³ Iacov i-a zis lui Iosif:

– Dumnezeul cel Atotputernic^[m] mi S-a arătat la Luz, în Canaan, m-a binecuvântat ⁴ şi mi-a zis: „Te voi face roditor şi te voi înmulţi; te voi face o adunare de popoare şi voi da această ţară urmaşilor tăi după tine ca pe o proprietate veşnică.“ ⁵ De aceea cei doi fii ai tăi, care ţi s-au născut în ţara Egiptului, vor fi ai mei; Efraim şi Manase vor fi ai mei aşa cum sunt Ruben şi Simeon. ⁶ Urmaşii care ţi s-au născut după ei vor fi ai tăi. În teritoriul pe care îl vor moşteni, ei vor fi numiţi după numele fraţilor lor. ⁷ După ce m-am întors din Padan^[n], Rahela a murit pe drum, în Canaan, înainte de a ajunge la Efrata; am îngropat-o acolo, pe drumul spre Efrata, adică Betleem.

⁸ Când Israel i-a văzut pe fiii lui Iosif, a întrebat:

– Cine sunt aceştia?

⁹ – Sunt fiii pe care Dumnezeu mi i-a dat aici, a răspuns Iosif.

– Adu-i la mine să-i binecuvântez, a zis el.

¹⁰ Vederea lui Israel slăbise din cauza bătrâneţii, astfel că nu mai vedea bine. Iosif i-a apropiat pe cei doi fii ai săi de el, iar Israel i-a sărutat şi i-a îmbrăţişat. ¹¹ Apoi i-a zis lui Iosif:

– Nu mi-am închipuit c-o să te mai văd, dar Dumnezeu m-a ajutat să-ţi văd şi copiii.

¹² Iosif i-a îndepărtat de lângă genunchii tatălui său^[o] şi s-a plecat cu faţa până la pământ. ¹³ Apoi i-a luat pe amândoi, pe Efraim la dreapta sa şi la stânga lui Israel, iar pe Manase la stânga sa şi la dreapta lui Israel şi i-a apropiat de el. ¹⁴ Dar Israel, încrucişându-şi mâinile, şi-a întins mâna dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, care era mai mic, iar mâna stângă a pus-o pe capul lui Manase, deşi el era întâiul născut. ¹⁵ El l-a binecuvântat pe Iosif şi a zis:

¹⁷ Când Iosif a văzut că tatăl său şi-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, nu i-a plăcut şi a luat mâna tatălui său ca să o mute de pe capul lui Efraim pe capul lui Manase. ¹⁸ El i-a zis tatălui său:

– Nu aşa, tată! Acesta este întâiul născut; pe capul lui pune-ţi mâna dreaptă.

¹⁹ Dar tatăl său a refuzat şi a răspuns:

– Ştiu, fiule, ştiu; şi el va ajunge un popor, şi el va fi mare. Totuşi fratele său mai mic va fi mai mare decât el, iar urmaşii lui vor ajunge o mulţime de neamuri.

²⁰ Israel i-a binecuvântat în ziua aceea, zicând:

Astfel, el l-a pus pe Efraim înaintea lui Manase. ²¹ Apoi Israel i-a zis lui Iosif:

– Eu voi muri, dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara strămoşilor voştri. ²² Ţie, care eşti deasupra fraţilor tăi, îţi dau Şehemul^[p] pe care l-am luat cu sabia şi cu arcul meu din mâna amoriţilor.

Pilda semănătorului

13 În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi S-a aşezat lângă mare. ² Mari mulţimi de oameni s-au adunat în jurul Lui, astfel că El S-a suit într-o barcă şi S-a aşezat acolo; întreaga mulţime stătea pe ţărm. ³ El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde^[a] şi le-a zis:

¹⁰ Ucenicii au venit la El şi L-au întrebat:

– De ce le vorbeşti în pilde?

¹¹ Isus le-a răspuns:

– Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele^[b] Împărăţiei Cerurilor, dar lor nu le-a fost dat. ¹² Căci celui ce are i se va da şi va avea din abundenţă, dar de la cel ce nu are se va lua chiar şi ce are. ¹³ De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd, şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg. ¹⁴ Şi cu privire la ei se împlineşte profeţia lui Isaia, care zice:

¹⁶ Dar ferice de ochii voştri că văd şi de urechile voastre că aud! ¹⁷ Adevărat vă spun că mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi, dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi, dar n-au auzit!

¹⁸ Ascultaţi deci ce înseamnă pilda semănătorului. ¹⁹ Când cineva aude Cuvântul Împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel rău şi răpeşte ce a fost semănat în inima lui. Aceasta este sămânţa care a fost semănată lângă drum. ²⁰ Sămânţa care a fost semănată în locuri stâncoase este cel care aude Cuvântul şi-l primeşte imediat cu bucurie, ²¹ dar nu are rădăcină în el, ci durează doar pentru o vreme. Şi când vine necazul sau persecuţia din pricina Cuvântului, el se poticneşte imediat. ²² Sămânţa care a fost semănată între spini este cel care aude Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelăciunea bogăţiei sufocă Cuvântul şi acesta devine neroditor. ²³ Sămânţa care a fost semănată în pământ bun este cel care aude Cuvântul şi-l înţelege; el aduce într-adevăr rod: un grăunte dă o sută, altul – şaizeci, altul – treizeci.

Pilda neghinei

²⁴ Isus le-a pus înainte o altă pildă şi le-a zis: