Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 123-125

Psalmul 123

Un cântec de pelerinaj

Către Tine îmi ridic ochii,
    Cel Ce locuieşti în ceruri.

Cum caută ochii slujitorilor spre mâna stăpânilor lor
    şi ochii slujnicei – spre mâna stăpânei ei,
tot aşa şi ochii noştri caută spre Domnul, Dumnezeul nostru,
    până va avea milă de noi.

Ai milă de noi, Doamne, ai milă,
    căci suntem atât de sătui de dispreţ!
Sufletul nostru s-a săturat
    de batjocura celor îngâmfaţi
        şi de dispreţul celor mândri!

Psalmul 124

Un cântec de pelerinaj. Al lui David.

„De n-ar fi fost Domnul de partea noastră ...“
    – să spună acum Israel lucrul acesta!
De n-ar fi fost Domnul de partea noastră,
    când s-au ridicat oamenii împotriva noastră,
ne-ar fi înghiţit de vii,
    când li s-a aprins mânia faţă de noi;
ne-ar fi potopit apele,
    ne-ar fi înghiţit torentul;
ne-ar fi înghiţit
    apele cele năprasnice.

Binecuvântat să fie Domnul,
    Care nu ne-a lăsat pradă colţilor lor.
Sufletul nostru a scăpat ca o pasăre din laţul păsărarilor;
    laţul s-a rupt, iar noi am scăpat!

Ajutorul nostru este în Numele Domnului,
    Creatorul cerurilor şi al pământului.

Psalmul 125

Un cântec de pelerinaj

Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sion
    care nu poate fi clătinat, ci va sta pe vecie.
Cum sunt munţii împrejurul Ierusalimului,
    aşa este Domnul împrejurul poporului Său
        de acum şi până-n veci.

Toiagul celui rău nu va stăpâni
    partea celor drepţi,
pentru ca cei drepţi să nu-şi întindă mâinile
    spre nedreptate.

Fă bine, Doamne, celor buni
    şi celor drepţi în inimile lor!
Cât despre cei care se întorc la căile lor sucite,
    Domnul îi va îndepărta ca pe făcătorii de rele.

    Pacea să fie peste Israel!

1 Corintieni 10:1-18

Învăţăminte din istoria lui Israel

10 Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că toţi strămoşii noştri erau sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi pentru Moise în nor şi în mare, toţi au mâncat aceeaşi hrană duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că au băut din Stânca duhovnicească Care-i însoţea, iar Stânca era Cristos. Totuşi, Dumnezeu n-a fost mulţumit cu cei mai mulţi dintre ei, iar trupurile lor au fost împrăştiate prin pustie. Aceste lucruri sunt exemple pentru noi, pentru ca noi să nu dorim lucruri rele, aşa cum au dorit ei. Să nu fiţi idolatri, aşa cum au fost unii dintre ei, după cum este scris: „Poporul s-a aşezat să mănânce şi să bea, după care s-a sculat să se distreze.“[a] Să nu fim desfrânaţi, aşa cum au fost unii dintre ei, astfel că într-o singură zi au murit douăzeci şi trei de mii. Să nu-L punem pe Cristos la încercare, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost omorâţi de şerpi. 10 Să nu cârtiţi, aşa cum au făcut unii dintre ei şi au fost nimiciţi de nimicitorul. 11 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor pentru a ne servi nouă drept exemple şi au fost scrise pentru a ne avertiza pe noi, cei peste care urmau să vină sfârşiturile veacurilor.

12 Aşadar, cel ce crede că stă în picioare, să aibă grijă să nu cadă! 13 Nu v-a cuprins nici o ispită care să nu fie potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, Care este credincios, nu va permite să fiţi ispitiţi peste puterea voastră, ci odată cu ispita a pregătit şi mijlocul de a o putea răbda.

Jertfele aduse idolilor şi Cina Domnului

14 De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie! 15 Vorbesc cu voi ca şi cu nişte oameni înţelepţi. Judecaţi singuri ceea ce vă spun! 16 Paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm, nu este oare părtăşia cu sângele lui Isus Cristos? Pâinea pe care o frângem nu este oare părtăşia cu trupul lui Cristos? 17 Pentru că este o pâine, noi, care suntem mulţi, suntem un trup, întrucât toţi mâncăm dintr-o singură pâine. 18 Uitaţi-vă la Israelul după trup[b]: cei ce mănâncă jertfele nu sunt oare în părtăşie cu altarul?

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.