Old/New Testament
Psalmul 103
Al lui David
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul,
şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt!
2 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul
şi nu uita nici una din binefacerile Lui!
3 El îţi iartă toate nelegiuirile,
îţi vindecă toate bolile,
4 îţi răscumpără viaţa din groapă,
te învăluie cu îndurare şi milă,
5 îţi satură de bunătăţi dorinţele
şi astfel te face să întinereşti ca vulturul.
6 Domnul le face dreptate
şi judecată tuturor celor asupriţi.
7 El Şi-a descoperit căile Sale lui Moise
şi lucrările Sale – fiilor lui Israel.
8 Domnul este îndurător şi milostiv,
încet la mânie şi bogat în îndurare.
9 El nu se ceartă veşnic
şi nu ţine mânie pe vecie.
10 El nu ne face după păcatele noastre
şi nu ne răsplăteşte după nelegiuirile noastre,
11 ci cât de înalte sunt cerurile faţă de pământ,
tot atât de mare este şi îndurarea Lui pentru cei ce se tem de El;
12 cât de departe este răsăritul de apus,
tot atât de mult îndepărtează El fărădelegile noastre de la noi.
13 Cum se îndură un tată de copiii lui,
aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El,
14 căci El ştie din ce suntem făcuţi;
Îşi aminteşte că suntem ţărână.
15 Cât despre om, zilele lui sunt ca iarba.
Înfloreşte ca floarea de pe câmp,
16 iar când trece un vânt peste ea, nu mai este
şi nu i se mai cunoaşte locul unde a fost.
17 Însă îndurarea Domnului este din veşnicie în veşnicie pentru cei ce se tem de El,
iar dreptatea Lui, pentru copiii copiilor lor,
18 pentru cei ce păzesc legământul Lui
şi pentru cei ce îşi amintesc poruncile Lui, ca să le împlinească.
19 Domnul Şi-a statornicit tronul în ceruri,
iar domnia Lui îi cuprinde pe toţi.
20 Binecuvântaţi-L pe Domnul, îngeri ai Lui tari în putere,
care-I împliniţi porunca,
care ascultaţi glasul cuvântului Lui!
21 Binecuvântaţi-L pe Domnul, toate oştile Lui,
slujitorii Lui, care-I împliniţi voia!
22 Binecuvântaţi-L pe Domnul, toate lucrările Lui,
din toate locurile stăpânirii Lui!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Psalmul 104
1 Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!
2 Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta;
Tu întinzi cerurile ca pe un cort,
3 şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape;
din nori Îţi faci car,
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Tu Îţi faci îngeri
şi din flăcări de foc – slujitori.
5 Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui,
ca să nu se clatine niciodată.
6 Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină.
Apele stăteau pe munţi,
7 dar la mustrarea Ta au fugit,
la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.
8 S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi,
în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.
9 Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă,
ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.
10 El face să ţâşnească izvoarele în văi
şi ele curg printre munţi.
11 Toate fiarele câmpului se adapă din ele
şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.
12 Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului
care-şi fac auzit glasul din frunziş.
13 Din odăile de sus, El udă munţii;
pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.
14 El face să crească iarbă pentru vite
şi verdeţuri pe care omul să le cultive.
El face astfel să răsară hrană din pământ:
15 vinul care înveseleşte inima omului,
uleiul care dă strălucire feţei
şi hrana care întăreşte inima omului.
16 Copacii Domnului sunt bine udaţi,
cedrii Libanului pe care El i-a sădit.
17 În ei îşi fac cuibul păsările;
barza îşi are casa în pini.
18 Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice,
iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă[a].
19 El a făcut luna să arate vremurile,
iar soarele ştie când să apună.[b]
20 Tu aduci întunericul şi se face noapte;
atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.
21 Puii de leu rag de foame,
cerându-şi hrana de la Dumnezeu.
22 Când răsare soarele, se adună
şi se culcă în cotloanele lor.
23 Atunci iese omul la lucrul lui,
la munca lui, până seara.
24 Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne!
Toate le-ai făcut cu înţelepciune;
pământul este plin de creaturile Tale.
25 Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este!
În ea mişună vieţuitoare fără număr,
vieţuitoare mici şi mari.
26 Corăbiile o străbat,
în ea se joacă leviatanul[c], pe care l-ai făcut Tu.
27 Toate nădăjduiesc în Tine
ca să le dai hrana la vreme.
28 Tu le-o dai, ele o primesc;
Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;
29 Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc;
le iei suflarea, ele mor
şi se întorc în ţărână;
30 Îţi trimiţi Duhul[d], ele sunt plăsmuite,
înnoind astfel faţa pământului.
31 Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic!
Domnul să se bucure de lucrările Sale,
32 El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură,
iar când atinge munţii, aceştia fumegă.
33 Voi cânta Domnului toată viaţa mea,
voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!
34 Fie plăcută Domnului cugetarea mea!
Eu mă voi bucura în Domnul.
35 Să piară păcătoşii de pe pământ
şi cei răi să nu mai fie!
Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul!
Lăudaţi-L pe Domnul!
2 Fraţilor, şi eu, când am venit la voi, n-am venit vestindu-vă taina lui Dumnezeu prin cuvinte elevate sau printr-o înţelepciune strălucită, 2 pentru că am hotărât să nu ştiu nimic între voi decât pe Isus Cristos şi pe El răstignit. 3 Eu am venit la voi în slăbiciune, în frică şi în mare tremur, 4 iar cuvântul şi predicarea mea nu se bazau pe vorbele convingătoare ale înţelepciunii, ci pe dovada Duhului şi a puterii, 5 ca astfel credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.
Înţelepciunea care vine prin Duhul
6 Totuşi ceea ce vorbim noi printre cei maturi este o înţelepciune, dar nu a veacului acestuia şi nici a conducătorilor acestui veac, cărora li se va pune capăt, 7 ci vorbim despre înţelepciunea tainică[a] a lui Dumnezeu, care a fost ascunsă şi pe care Dumnezeu a destinat-o, înainte de a fi veacurile, pentru gloria noastră. 8 Nici unul dintre conducătorii acestei lumi n-a înţeles-o, pentru că, dacă ar fi înţeles-o, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei. 9 Totuşi, aşa cum este scris:
„Nici un ochi n-a văzut,
nici o ureche n-a auzit
şi la mintea omului nu s-a suit
ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru cei care-L iubesc.“[b]
10 Dumnezeu însă ne-a descoperit aceste lucruri prin Duhul, pentru că Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. 11 Cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, dacă nu duhul omului, care este în el? Tot astfel, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu, în afară de Duhul lui Dumnezeu. 12 Însă noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile care ne-au fost oferite prin har de către Dumnezeu. 13 Nu vorbim prin cuvinte învăţate prin înţelepciunea omenească, ci prin învăţături de la Duhul, întrebuinţând lucrurile duhovniceşti pentru cei duhovniceşti. 14 Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt o nebunie, şi nu le poate înţelege, pentru că trebuie judecate duhovniceşte. 15 Cel duhovnicesc însă judecă toate lucrurile, iar el nu poate fi judecat de nimeni. 16 Căci
„Cine a cunoscut gândul Domnului,
ca să-L poată sfătui?“[c]
Noi însă avem gândul lui Cristos.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.