Old/New Testament
Psalmul 43
1 Fă-mi dreptate, Dumnezeule,
apără-mi pricina în faţa unui neam necredincios!
Scapă-mă de omul înşelător şi nedrept!
2 Tu eşti Dumnezeu, eşti adăpostul meu!
De ce mă alungi?
De ce trebuie să umblu întristat,
asuprit de duşman?
3 Trimite-Ţi lumina şi adevărul,
ca să mă călăuzească,
să mă conducă la muntele Tău cel sfânt
şi la locuinţa Ta!
4 Să ajung la altarul lui Dumnezeu,
la Dumnezeul nespusei mele bucurii!
Te voi lăuda din liră,
Dumnezeule, Dumnezeul meu!
5 Suflete al meu, de ce te mâhneşti,
şi de ce gemi înăuntrul meu?
Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci din nou Îl voi lăuda,
pe El, Mântuitorul meu şi Dumnezeul meu[a]!
Psalmul 44
Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un maschil[b].
1 Dumnezeule, am auzit cu urechile noastre,
părinţii noştri ne-au povestit
despre lucrarea pe care ai înfăptuit-o pe vremea lor,
în vremuri străvechi;
2 am auzit cum Tu, prin braţul Tău, ai dezrădăcinat neamuri, ca să-i plantezi pe ei,
ai izgonit noroade, ca să-i extinzi pe ei.
3 Nu prin sabia lor au moştenit ţara,
nu braţul lor i-a izbăvit,
ci dreapta Ta, braţul Tău,
lumina feţei Tale, fiindcă îi iubeai.
4 Dumnezeule, Tu eşti împăratul meu!
Porunceşte dar izbăvirea[c] lui Iacov!
5 Cu Tine ne doborâm duşmanii,
cu Numele Tău ne călcăm în picioare potrivnicii.
6 Nu mă încred în arcul meu,
sabia mea nu mă izbăveşte,
7 ci Tu ne vei izbăvi de duşmanii noştri,
iar pe cei ce ne urăsc, Tu îi vei face de ruşine!
8 Noi în Dumnezeu ne lăudăm mereu,
Numele Tău îl slăvim pe vecie.Sela
9 Totuşi, Tu ne-ai respins şi ne-ai umilit,
nu mai ieşi cu oştile noastre.
10 Tu ai făcut să ne retragem dinaintea duşmanului,
astfel că cei ce ne urăsc ne jefuiesc.
11 Ne dai ca pe nişte oi la tăiere,
ne împrăştii printre neamuri.
12 Îţi vinzi poporul pe un preţ de nimic
şi nu câştigi nimic prin vânzarea lui.
13 Ne faci de batjocura vecinilor noştri,
de ocara şi de dispreţul celor ce ne înconjoară.
14 Ne faci de pomină printre neamuri,
pricină de clătinare din cap printre popoare.
15 Toată ziua ocara îmi stă înainte
şi ruşinea îmi acoperă faţa,
16 la glasul batjocoritorului şi al blasfemiatorului,
la vederea duşmanului şi a răzbunătorului.
17 Toate acestea au venit asupra noastră, dar[d] noi nu Te-am uitat
şi nu am încălcat legământul Tău.
18 Inima noastră nu Ţi-a întors spatele
şi paşii noştri nu s-au îndepărtat de calea Ta.
19 Tu însă ne-ai zdrobit în locul de vânătoare al şacalilor
şi ne-ai acoperit cu beznă.
20 Dacă am fi uitat Numele Dumnezeului nostru
şi ne-am fi întins palmele spre vreun dumnezeu străin,
21 n-ar fi descoperit Dumnezeu aceasta?
Doar El cunoaşte toate tainele inimii.
22 Totuşi, din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua,
suntem consideraţi ca nişte oi pentru tăiere.
23 Scoală-Te! De ce dormi, Stăpâne?
Trezeşte-Te, nu ne lepăda pe vecie!
24 De ce Îţi ascunzi faţa,
de ce ne uiţi umilinţa şi necazul?
25 Sufletul nostru este doborât în ţărână,
pântecele ne este lipit de pământ!
26 Ridică-Te şi vino în ajutorul nostru!
Răscumpără-ne, din pricina îndurării Tale!
Psalmul 45
Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Crinii“. Al korahiţilor. Un maschil[e]. Un cântec de dragoste.
1 Cuvinte pline de farmec îmi clocotesc în inimă.
Eu zic: „Îmi dedic versurile regelui!“
Limba mea este pana iscusită a unui scriitor!
2 Eşti cel mai frumos dintre fiii oamenilor!
Harul este revărsat pe buzele tale;
de aceea te-a binecuvântat Dumnezeu pe vecie.
3 Încinge-ţi sabia la coapsă, viteazule,
splendoarea şi măreţia ta!
4 În măreţia ta, călăreşte biruitor
pentru cauza adevărului, a smereniei şi a dreptăţii!
Dreapta ta să înfăptuiască isprăvi de temut!
5 Săgeţile tale ascuţite să străpungă inima duşmanilor regelui
şi popoarele să cadă sub picioarele tale![f]
6 Tronul Tău, Dumnezeule[g], este pentru veci de veci,
iar sceptrul împărăţiei Tale este un sceptru al dreptăţii!
7 Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea;
de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns
cu untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi.
8 Toate veşmintele tale sunt înmiresmate cu smirnă, aloe şi casia.
În palate de fildeş, instrumentele cu corzi te înveselesc.
9 Fiice de regi îţi sunt ţiitoare[h],
regina îţi stă la dreapta, înveşmântată toată numai în aur de Ofir.
10 Ascultă, fiică, priveşte şi pleacă-ţi urechea!
Uită-ţi poporul şi casa părintească!
11 Atunci regele va tânji după frumuseţea ta.
Pentru că îţi este domn, supune-te lui!
12 Fiica Tirului[i] va veni cu daruri;
oameni bogaţi îţi vor căuta bunăvoinţa.
13 Fiica regelui este plină de strălucire înăuntrul palatului;
veşmântul ei este ţesut cu fir de aur.
14 Cu haine brodate este adusă înaintea regelui;
este însoţită de fecioare,
care sunt aduse înaintea ta.[j]
15 Sunt aduse cu bucurie şi cu veselie,
iar ele intră în palatul regelui.
16 Fiii tăi vor lua locul părinţilor tăi;
pe ei îi vei pune prinţi în toată ţara.
17 Îţi voi aminti numele din neam în neam;
de aceea te vor lăuda popoarele în veci de veci.
27 Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtaţi pe Marea Adriatică, pe la miezul nopţii, marinarii au început să bănuiască că se apropie de uscat. 28 Au măsurat adâncimea apei şi au găsit-o de douăzeci de stânjeni[a]. Au înaintat încă puţin, au măsurat din nou adâncimea apei şi au găsit-o de cincisprezece stânjeni[b]. 29 De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă şi aşteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30 Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie şi lăsaseră jos în mare barca de salvare, sub pretextul că urmează să coboare nişte ancore de la proră, 31 Pavel le-a zis centurionului şi soldaţilor: „Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi fi salvaţi!“ 32 Atunci soldaţii au tăiat frânghiile bărcii de salvare şi au lăsat-o să se ducă.
33 Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toţi să mănânce, spunând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când staţi în aşteptare şi, în tot acest timp aţi rămas flămânzi şi n-aţi mâncat nimic. 34 De aceea vă îndemn să mâncaţi ceva, fiindcă lucrul acesta este pentru propria voastră salvare; căci nici un fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“ 35 Şi spunând acestea, a luat pâine, I-a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o şi a început să mănânce. 36 Toţi au prins curaj şi au mâncat şi ei câte ceva. 37 În corabie eram, în total, două sute şaptezeci şi şase de suflete. 38 După ce şi-au potolit foamea, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.
Naufragiul
39 Când s-a făcut zi, n-au recunoscut ţărmul, dar au observat un golf care avea plajă şi s-au hotărât ca, dacă vor putea, să ducă corabia să eşueze acolo. 40 Au tăiat legăturile ancorelor şi le-au lăsat în mare, dezlegând în acelaşi timp frânghiile care ţineau cârmele; apoi au ridicat în vânt vela cea mică şi s-au îndreptat spre plajă. 41 S-au lovit însă de un banc de nisip şi corabia a eşuat; prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era ruptă în bucăţi de izbitura valurilor. 42 Planul soldaţilor era să-i omoare pe prizonieri, ca nu cumva vreunul să scape înotând. 43 Dar centurionul, vrând să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-şi îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce ştiau să înoate să sară primii peste bord şi să ajungă la ţărm, 44 iar ceilalţi să-i urmeze ţinându-se de scânduri sau de bucăţi din corabie. Şi aşa s-a făcut că au ajuns cu toţii în siguranţă la ţărm.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.