Old/New Testament
Psalmul 26
Al lui David
1 Doamne, dezvinovăţeşte-mă,
căci umblu în integritate!
Mă încred în Domnul
fără şovăire.
2 Cercetează-mă, Doamne, încearcă-mă,
curăţeşte-mi adâncul fiinţei şi inima!
3 Îndurarea Ta este mereu înaintea ochilor mei
şi umblu neîncetat în adevărul Tău.
4 Nu mă aşez laolaltă cu bărbaţii înşelători,
şi nu mă întovărăşesc cu cei vicleni.
5 Urăsc adunarea răufăcătorilor
şi nu mă aşez laolaltă cu cei răi.
6 Îmi spăl mâinile în nevinovăţie
şi aşa înconjor altarul Tău, Doamne,
7 ca să fac să răsune mulţumirea
şi să povestesc toate minunile Tale.
8 Doamne, eu iubesc Casa în care locuieşti
şi locul unde sălăşluieşte slava Ta!
9 Nu-mi lua sufletul împreună cu cei păcătoşi,
nici viaţa – împreună cu vărsătorii de sânge,
10 pe ale căror mâini este nelegiuire
şi a căror dreaptă este plină de mită.
11 Cât despre mine, eu umblu în integritate!
Izbăveşte-mă şi îndură-te de mine!
12 Piciorul meu stă pe loc drept.
Voi binecuvânta pe Domnul în adunări!
Psalmul 27
Al lui David
1 Domnul este lumina şi mântuirea mea;
de cine să mă tem?
Domnul este refugiul vieţii mele;
de cine să-mi fie frică?
2 Când se apropie răufăcătorii de mine
ca să-mi devoreze carnea,
tocmai ei, asupritorii şi duşmanii mei,
se poticnesc şi cad.
3 Chiar dacă ar înainta o oştire împotriva mea,
inima mea tot nu s-ar teme;
chiar dacă s-ar porni război împotriva mea,
chiar şi atunci aş fi încrezător.
4 Un singur lucru cer de la Domnul
şi-l caut cu stăruinţă:
să locuiesc în Casa Domnului
în toate zilele vieţii mele,
ca să privesc frumuseţea Domnului
şi să-L caut în Templul Lui,
5 căci El mă va tăinui în Coliba Sa
în ziua cea rea,
mă va ascunde în locul tainic al Cortului Său
şi mă va înălţa pe o stâncă.
6 Deja mi se înalţă capul
deasupra duşmanilor care mă împresoară;
de aceea voi aduce la Cortul Lui jertfe în sunet de trâmbiţă,
voi cânta şi Îl voi lăuda pe Domnul.
7 Doamne, ascultă-mi glasul când Te chem,
îndură-te de mine şi răspunde-mi!
8 Inima îmi spune din partea Ta:
„Caută faţa Mea!“[a]
Doamne, faţa Ta o caut!
9 Nu-Ţi ascunde faţa de mine,
nu îndepărta cu mânie pe robul Tău!
Tu eşti ajutorul meu!
Nu mă da uitării şi nu mă părăsi,
Dumnezeul mântuirii mele!
10 Chiar dacă tatăl meu şi mama mea m-ar părăsi,
Domnul m-ar primi.[b]
11 Doamne, învaţă-mă calea Ta,
condu-mă pe cărarea cea netedă,
din pricina duşmanilor mei!
12 Nu-mi da sufletul pe mâna vrăjmaşilor mei,
căci împotriva mea se ridică nişte martori mincinoşi
care suflă numai violenţă.
13 Eu încă mai cred un lucru:
că voi vedea bunătatea Domnului
pe pământul celor vii!
14 Nădăjduieşte în Domnul!
Fii tare şi încurajează-ţi inima!
Nădăjduieşte în Domnul!
Psalmul 28
Al lui David
1 Doamne, către Tine strig!
Stânca mea, nu rămâne surd la strigătul meu,
ca nu cumva, tăcând faţă de mine,
să mă asemăn cu cei care se coboară în groapă!
2 Ascultă glasul rugilor mele,
atunci când strig către Tine după ajutor,
atunci când îmi ridic mâinile
spre Locul Tău Preasfânt!
3 Nu mă condamna împreună cu cei răi,
împreună cu răufăcătorii,
cu cei ce vorbesc de pace semenului lor,
dar în inima lor este numai răutate.
4 Răsplăteşte-le după faptele lor,
după răutatea lucrărilor lor;
după faptele mâinilor lor să le răsplăteşti!
Întoarce asupra lor răsplata cuvenită!
5 Pentru că ei nu iau aminte la lucrările Domnului
şi la faptele mâinilor Lui,
El îi va dărâma
şi nu îi va mai zidi la loc!
6 Binecuvântat să fie Domnul,
căci El a ascultat glasul rugilor mele!
7 Domnul este tăria mea şi scutul meu!
În El mi se încrede inima, şi sunt ajutat.
De aceea inima mea chiuie de bucurie
şi-I aduc mulţumiri prin cântecele mele!
8 Domnul este tăria poporului Său!
El este fortăreaţă izbăvitoare pentru unsul Său.
9 Mântuieşte-Ţi poporul!
Binecuvântează-Ţi moştenirea!
Păstoreşte-i şi sprijină-i pe vecie!
22 „Fraţi şi părinţi, ascultaţi-mi acum apărarea faţă de voi!“ 2 Când au auzit ei că li se adresează în limba aramaică[a], au făcut şi mai multă linişte. 3 Pavel a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta şi am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu stricteţea Legii strămoşilor noştri, fiind tot atât de plin de râvnă faţă de Dumnezeu cum sunteţi voi toţi astăzi. 4 Am persecutat până la moarte această Cale, am legat şi am pus în închisoare bărbaţi şi femei, 5 aşa cum, de altfel, pot depune mărturie cu privire la mine şi marele preot precum şi tot sfatul bătrânilor[b], de la care am primit şi scrisori către fraţii din Damasc, ca să merg şi să-i aduc legaţi la Ierusalim chiar şi pe cei de acolo, ca să fie pedepsiţi.
6 În timp ce eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. 7 Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?» 8 Eu am întrebat: «Cine eşti, Doamne[c]?» El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus din Nazaret, Cel pe Care tu Îl persecuţi!» 9 Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înţelegeau cuvintele Celui Ce-mi vorbea. 10 Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune tot ce s-a hotărât să faci.» 11 Cum, din cauza strălucirii acelei lumini, nu puteam vedea, cei care erau cu mine m-au luat de mână şi m-au dus în Damasc.
12 Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, după cum cere Legea, şi vorbit de bine de către toţi iudeii care locuiau acolo, 13 a venit la mine şi, stându-mi alături, mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!» Chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el. 14 El a zis: «Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales ca să-I cunoşti voia, să-L vezi pe Cel Drept şi să auzi cuvinte din gura Lui, 15 pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. 16 Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!»
17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19 Eu am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi băgam în închisoare şi îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ştefan, martorul[d] Tău, eram şi eu de faţă, dându-mi aprobarea şi păzind hainele celor ce-l omorau!» 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“
Pavel şi tribunul roman
22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi şi-au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu este vrednic să trăiască!“ 23 În timp ce ei ţipau, îşi azvârleau hainele şi aruncau praf în văzduh, 24 tribunul a poruncit să fie dus în fort şi să fie interogat prin lovituri de bici, ca să afle din ce cauză strigau aşa împotriva lui. 25 În timp ce-l legau cu curele, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?“[e] 26 Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun şi l-a anunţat, spunându-i: „Ce vrei să faci? Omul acesta este roman!“
27 Tribunul s-a dus la el şi l-a întrebat:
– Spune-mi, eşti roman?
– Da, i-a răspuns Pavel.
28 Tribunul a zis:
– Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.
Pavel i-a zis:
– Eu sunt chiar născut roman.[f]
29 Imediat, cei ce urmau să-l interogheze s-au retras de la el, iar tribunul, când a aflat că este cetăţean roman, s-a temut, pentru că-l legase.
Pavel înaintea Sinedriului
30 În ziua următoare, vrând să ştie exact de ce era acuzat de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune conducătorii preoţilor şi tot Sinedriul. Apoi l-a adus pe Pavel jos şi l-a pus să stea înaintea lor.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.