Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Estera 3-5

Conspiraţia antievreiască

După toate acestea, împăratul Ahaşveroş l-a avansat în funcţie pe Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul. Împăratul l-a înălţat şi l-a pus conducător al tuturor demnitarilor săi. Toţi slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, îngenuncheau şi se prosternau înaintea lui Haman, căci aşa le poruncise împăratul. Mardoheu însă nu îngenunchea şi nu se prosterna. Slujitorii împăratului, care stăteau la poarta acestuia, i-au zis lui Mardoheu: „De ce încalci porunca împăratului?“ Deoarece i se spunea lucrul acesta în fiecare zi, iar el continua să nu asculte, slujitorii împăratului l-au înştiinţat pe Haman, ca să vadă dacă atitudinea[a] lui Mardoheu va fi tolerată, căci acesta le spusese că este iudeu. Când Haman a văzut că Mardoheu nu îngenunchea şi nu se prosterna înaintea lui, s-a umplut de mânie. A considerat prea puţin lucru să pună mâna numai pe Mardoheu şi, pentru că-l înştiinţaseră despre poporul lui Mardoheu, Haman a plănuit nimicirea tuturor iudeilor, poporul lui Mardoheu, din toată împărăţia lui Ahaşveroş. În prima lună, adică în luna Nisan, în anul al doisprezecelea al împăratului Ahaşveroş, au aruncat „Purul“, adică sorţul, înaintea lui Haman, pentru o zi şi pentru o lună, şi a căzut pe[b] luna a douăsprezecea, adică luna Adar[c].

Atunci Haman i-a zis împăratului Ahaşveroş:

– Există un anumit popor care a fost împrăştiat şi împărţit printre popoare, în toate provinciile împărăţiei tale, un popor ale cărui legi sunt diferite de ale tuturor popoarelor şi nu împlineşte legile împăratului. Nu se cade ca împăratul să le dea pace! Dacă împăratul încuviinţează, să se scrie atunci un decret prin care ei să fie nimiciţi, iar eu voi cântări zece mii de talanţi[d] de argint în mâinile slujbaşilor ca să fie puşi în vistieria împăratului.

10 Împăratul şi-a scos inelul de pe deget şi i l-a dat lui Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, duşmanul iudeilor. 11 Împăratul i-a zis lui Haman:

– Poţi să-ţi păstrezi argintul! Iar în privinţa poporului, fă cu ei ce crezi tu de cuviinţă!

12 Scribii împăratului au fost chemaţi în luna întâi, în ziua a treisprezecea, iar ei au scris tot ce le-a poruncit Haman satrapilor împăratului, guvernatorilor puşi peste fiecare provincie şi conducătorilor fiecărui popor, fiecărei provincii în scrierea ei şi fiecărui popor în limba lui. S-a scris în numele împăratului Ahaşveroş şi s-a pus apoi pecetea cu inelul împăratului. 13 Scrisorile au fost trimise, prin curieri, spre toate provinciile împăratului şi aveau în vedere atât nimicirea, uciderea şi stârpirea tuturor iudeilor, tineri şi bătrâni, copii şi femei, într-o singură zi, şi anume în ziua a treisprezecea a lunii a douăsprezecea, adică a lunii Adar, cât şi prădarea bunurilor lor. 14 Câte o copie a documentului a fost dată ca decret în fiecare provincie, anunţând fiecare popor să fie pregătit în vederea acestei zile. 15 Curierii au plecat în mare grabă, după porunca împăratului. Decretul a fost dat şi în citadela Susei. În timp ce împăratul şi Haman s-au aşezat să bea, cei din cetatea Susa au rămas înmărmuriţi.

Jalea şi răspunsul evreilor

Când Mardoheu a auzit tot ce s-a întâmplat, şi-a sfâşiat hainele, s-a îmbrăcat în sac şi cenuşă, a ieşit în mijlocul cetăţii şi s-a jeluit cu strigăte mari şi amare. S-a dus până în faţa porţii împăratului, deşi nimeni nu avea voie să vină la poarta împăratului îmbrăcat în haine de sac. În fiecare provincie, în fiecare loc unde ajungea decretul cu hotărârea împăratului, era jale mare printre iudei; era post, plânset şi bocet şi mulţi se culcau în sac şi cenuşă.

Când slujnicele şi eunucii au venit la Estera şi au înştiinţat-o despre ce se întâmplă, împărăteasa s-a tulburat foarte tare. Ea i-a trimis haine lui Mardoheu ca să se îmbrace şi să-şi dea astfel jos sacul de pe el, dar acesta nu a acceptat. Estera l-a chemat pe Hatac, unul dintre eunucii împăratului care se aflau în slujba ei, şi i-a poruncit să afle de la Mardoheu ce înseamnă aceasta şi care este motivul. Hatac s-a dus la Mardoheu în piaţeta cetăţii, care se afla în faţa porţii împăratului. Mardoheu i-a vorbit despre tot ce i s-a întâmplat şi i-a spus suma exactă de argint pe care a promis Haman s-o plătească vistieriei împăratului, în schimbul stârpirii iudeilor. I-a mai dat şi o copie a decretului scris, aşa cum fusese vestit în Susa în vederea nimicirii iudeilor, ca să i-l arate Esterei, s-o înştiinţeze şi să-i poruncească să meargă la împărat, să-i implore mila şi să stăruiască pe lângă el pentru poporul ei.

Hatac a venit şi i-a spus Esterei toate cuvintele lui Mardoheu. 10 Estera i-a zis lui Hatac să-i poruncească lui Mardoheu astfel: 11 „Toţi slujitorii împăratului şi fiecare popor din provinciile împăratului ştiu că orice bărbat sau orice femeie care intră la împărat, în curtea interioară, fără să fie chemat, este dat morţii prin lege. Doar dacă împăratul îi întinde sceptrul de aur, scapă cu viaţă. Nici eu nu am mai fost chemată să merg la împărat de treizeci de zile!“ 12 Când l-au înştiinţat pe Mardoheu despre mesajul Esterei, 13 Mardoheu i-a trimis înapoi Esterei următorul răspuns: „Să nu-ţi imaginezi că, fiind în palat, vei scăpa totuşi cu viaţă, singura dintre toţi iudeii! 14 Dacă vei tăcea acum, mângâierea şi izbăvirea iudeilor va veni din altă parte, iar tu şi familia tatălui tău veţi pieri. Cine ştie dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns să ai statut împărătesc?“ 15 Estera i-a răspuns lui Mardoheu astfel: 16 „Du-te, strânge-i pe toţi iudeii care se găsesc în Susa şi postiţi pentru mine! Nu mâncaţi şi nu beţi nimic, timp de trei zile, nici ziua, nici noaptea! Şi eu voi posti alături de slujnicele mele, iar apoi voi merge la împărat, deşi este împotriva legii, şi, dacă va fi să pier, voi pieri!“ 17 Mardoheu a plecat şi a făcut aşa cum îi poruncise Estera.

Demersul Esterei pentru izbăvirea evreilor

A treia zi împărăteasa Estera s-a îmbrăcat cu hainele împărăteşti şi a venit în curtea interioară a palatului împăratului, chiar în faţa palatului împăratului. Împăratul şedea pe tronul imperial, în palatul lui, cu faţa înspre intrarea palatului. Împăratul a văzut-o pe împărăteasa Estera stând în curte. Ea a găsit bunăvoinţă înaintea lui şi el i-a întins Esterei sceptrul de aur pe care-l ţinea în mână. Estera s-a apropiat şi a atins vârful sceptrului. Împăratul a întrebat-o:

– Ce este, împărăteasă Estera? Care-ţi este cererea? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, ţi se va da!

Estera a răspuns:

– Dacă împăratul găseşte că este bine, să vină astăzi împreună cu Haman la ospăţul pe care i l-am pregătit!

Împăratul a zis:

– Grăbiţi-l pe Haman să facă după dorinţa Esterei!

Împăratul şi Haman au venit la ospăţul pregătit de Estera. În timp ce petreceau bând vin, împăratul i-a spus Esterei:

– Care-ţi este dorinţa? Îţi va fi împlinită! Oricare-ţi este cererea, chiar şi jumătate din împărăţie de ar fi, ţi se va face după voie!

Estera i-a răspuns:

– Voi spune care este dorinţa şi cererea mea. Acum însă, dacă am găsit bunăvoinţă înaintea împăratului şi dacă împăratul găseşte că este bine să-mi accepte dorinţa şi să-mi îndeplinească cererea, să vină împăratul împreună cu Haman şi la ospăţul pe care l-am pregătit mâine. Atunci voi face aşa cum a zis împăratul.

Ura lui Haman faţă de Mardoheu

În acea zi Haman a ieşit de la ospăţ vesel şi cu inima mulţumită. Dar când Haman l-a văzut pe Mardoheu la poarta împăratului şi a observat că nu se ridică şi nici nu tremură înaintea lui, s-a umplut de mânie împotriva acestuia. 10 Haman s-a stăpânit totuşi şi s-a dus acasă. Apoi a trimis după prietenii lui şi după Zereş, soţia sa. 11 Haman le-a vorbit despre splendoarea bogăţiilor sale, despre mulţimea fiilor săi şi despre tot ce făcuse împăratul ca să-l înalţe, punându-l deasupra demnitarilor şi a slujitorilor împăratului.

12 – Mai mult, a continuat apoi Haman, împărăteasa Estera nu a invitat pe nimeni, alături de împărat, la ospăţul pe care l-a pregătit, decât pe mine, iar mâine m-a chemat din nou împreună cu împăratul. 13 Toate acestea însă nu au valoare pentru mine câtă vreme îl văd pe iudeul Mardoheu stând la poarta împăratului.

14 Atunci Zereş, soţia lui, şi toţi prietenii săi i-au zis:

– Să se pregătească o spânzurătoare înaltă de cincizeci de coţi[e], iar în zori cere-i împăratului să-l spânzure pe Mardoheu pe ea. Apoi du-te împreună cu împăratul la ospăţ şi fii vesel!

Sfatul i-a plăcut lui Haman şi el a pregătit spânzurătoarea.

Faptele Apostolilor 5:22-42

22 Dar gărzile, când au sosit acolo, nu i-au găsit în închisoare, aşa că s-au întors şi au anunţat 23 spunând: „Închisoarea am găsit-o încuiată cu toată grija, iar pe gardieni i-am găsit stând la uşi, dar când am deschis, n-am găsit pe nimeni înăuntru!“ 24 Când au auzit cuvintele acestea, atât comandantul gărzii Templului, cât şi conducătorii preoţilor au rămas înmărmuriţi din pricina lor şi au început să se întrebe ce se întâmplă. 25 Cineva însă a venit şi i-a anunţat: „Iată că bărbaţii pe care i-aţi băgat în închisoare stau în Templu şi dau învăţătură poporului!“ 26 Atunci comandantul s-a dus împreună cu gărzile şi i-a adus, însă nu cu forţa, pentru că se temeau să nu fie loviţi cu pietre de popor.

27 I-au adus şi i-au pus să stea înaintea Sinedriului. Marele preot i-a întrebat 28 zicând:

– (Nu)[a] v-am poruncit răspicat să nu mai daţi învăţătură în Numele acesta? Dar iată că voi aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi vreţi să aruncaţi peste noi vina pentru sângele Acestui Om!

29 Petru şi ceilalţi apostoli i-au răspuns:

– Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni! 30 Dumnezeul strămoşilor noştri L-a înviat pe Isus, Cel pe Care voi L-aţi prins şi L-aţi ucis pironindu-L pe lemn[b]! 31 Pe El, Dumnezeu L-a înălţat la dreapta Sa, ca Prinţ şi Mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţă şi iertare de păcate! 32 Iar noi suntem martori ai acestor lucruri şi, de asemenea, şi Duhul Sfânt pe Care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El!

33 Când au auzit ei acestea, s-au înfuriat şi au vrut să-i omoare. 34 Dar un fariseu[c] pe nume Gamaliel[d], un cărturar respectat de tot poporul, s-a ridicat în Sinedriu şi a poruncit ca oamenii să fie scoşi afară puţin. 35 Apoi le-a zis: „Bărbaţi israeliţi, luaţi seama ce aveţi de gând să le faceţi acestor oameni! 36 Căci, nu demult, s-a ridicat Teudas, care spunea despre sine că este cineva şi căruia i s-au alăturat aproape patru sute de bărbaţi. El a fost omorât, iar toţi cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi şi nu s-a ales nimic de ei. 37 După el, pe vremea recensământului[e], s-a ridicat Iuda, galileeanul, şi a tras pe popor după el. Dar şi el a pierit, iar cei ce-l urmaseră au fost împrăştiaţi. 38 Iar acum, eu vă spun: depărtaţi-vă de oamenii aceştia şi lăsaţi-i în pace! Dacă planul sau lucrarea aceasta este de la oameni, i se va pune capăt, 39 dar dacă este de la Dumnezeu nu-i veţi putea opri pe aceşti oameni! Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu!“ 40 Ei au fost convinşi de el. Apoi i-au chemat pe apostoli, i-au biciuit, le-au poruncit să nu mai vorbească în Numele lui Isus şi le-au dat drumul. 41 Prin urmare, apostolii au plecat dinaintea Sinedriului, bucurându-se că au fost consideraţi vrednici să fie înjosiţi pentru Numele lui Isus. 42 Şi, în fiecare zi, în Templu şi prin case, nu încetau să dea învăţătură şi să ducă vestea bună că Isus este Cristosul.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.