Old/New Testament

Via lui Nabot din Izreel

21 Iată ce s-a întâmplat după aceste evenimente: Nabot din Izreel avea o vie în Izreel, aproape de palatul lui Ahab, regele Samariei. ² Acesta i-a zis lui Nabot:

– Dă-mi mie via ta, ca să-mi slujească drept grădină de zarzavaturi, căci este aproape de palatul meu. Îţi voi da în schimb o vie mai bună decât aceasta sau, dacă ţi se pare mai bine, îţi voi plăti în argint cât valorează.

³ – Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei, i-a răspuns Nabot.

⁴ Ahab s-a dus acasă supărat şi mâniat din cauza cuvintelor pe care Nabot din Izreel i le spusese: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!“ S-a aşezat pe pat, şi-a întors faţa şi nu a vrut să mănânce nimic. ⁵ Izabela, soţia sa, a venit la el şi l-a întrebat:

– De ce eşti supărat şi nu mănânci nimic?

⁶ – Pentru că i-am spus lui Nabot din Izreel să-mi dea via lui cu preţ de argint, i-a răspuns el, sau, dacă vrea, îi voi da altă vie în locul ei. Dar el mi-a răspuns că nu-mi dă via lui.

⁷ – Aşa îți exerciţi tu domnia acum peste Israel? i-a spus Izabela, soţia sa. Scoală-te, mănâncă şi înveseleşte-te! Eu îţi voi da via lui Nabot din Izreel.

⁸ Ea a scris nişte scrisori în numele lui Ahab, a pus pecetea lui pe ele şi le-a trimis bătrânilor şi nobililor care locuiau în aceeaşi cetate cu Nabot. ⁹ Iată ce a scris în acele scrisori: „Vestiţi un post şi puneţi-l pe Nabot în fruntea poporului. ¹⁰ Puneţi înaintea lui doi oameni nelegiuiţi care să mărturisească: «Tu L-ai blestemat pe Dumnezeu şi l-ai blestemat şi pe rege!» Apoi scoateţi-l afară din cetate şi omorâţi-l cu pietre.“ ¹¹ Bătrânii şi nobilii care locuiau în cetatea lui Nabot au făcut aşa cum le-a cerut Izabela în scrisorile pe care le trimisese. ¹² Au vestit un post şi l-au pus pe Nabot în fruntea poporului. ¹³ Cei doi oameni nelegiuiţi au venit, s-au aşezat înaintea lui şi au mărturisit împotriva lui în prezenţa poporului: „Nabot L-a blestemat pe Dumnezeu şi l-a blestemat şi pe rege!“ Pe urmă l-au scos afară din cetate şi l-au omorât cu pietre.

¹⁴ După aceea i-au trimis vorbă Izabelei: „Nabot a fost omorât cu pietre!“ ¹⁵ Când Izabela a auzit că Nabot fusese omorât cu pietre, i-a zis lui Ahab: „Scoală-te şi ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel, cel care nu a vrut să ţi-o dea cu preţ de argint, întrucât Nabot nu mai trăieşte, ci a murit.“ ¹⁶ Când Ahab a auzit că Nabot este mort, s-a dus imediat să ia în stăpânire via lui Nabot din Izreel.

¹⁷ Domnul i-a vorbit lui Ilie tişbitul astfel: ¹⁸ „Scoală-te şi du-te să-l întâlneşti pe Ahab, regele lui Israel, care domneşte în Samaria. El este în via lui Nabot, unde s-a dus s-o ia în stăpânire. ¹⁹ Spune-i că aşa vorbeşte Domnul: «N-ai omorât un om şi n-ai pus stăpânire pe proprietatea lui?» Spune-i că aşa vorbeşte Domnul: «Chiar în locul în care câinii au lins sângele lui Nabot, vor linge câinii şi sângele tău!»“

²⁰ Ahab i-a zis lui Ilie:

– M-ai găsit, duşmanule?

– Te-am găsit, i-a răspuns el, pentru că te-ai vândut ca să faci ce este rău înaintea Domnului. ²¹ Iată ce zice Domnul: „Voi aduce nenorocirea asupra ta, îţi voi distruge urmaşii şi voi omorî fiecare bărbat care ţi-a mai rămas în Israel, fie sclav, fie liber. ²² Îi voi face familiei tale aşa cum i-am făcut familiei lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi familiei lui Başa, fiul lui Ahia, pentru că M-ai mâniat şi pentru că l-ai făcut şi pe Israel să păcătuiască.“ ²³ Domnul a vorbit şi despre Izabela astfel: „Câinii o vor mânca pe Izabela lângă zidul^[a] Izreelului! ²⁴ Câinii îi vor mânca pe cei ai lui Ahab, care vor muri în cetate, iar păsările cerului îi vor mânca pe cei care vor muri pe câmp.“ ²⁵ (N-a mai fost nimeni care să se fi vândut pe sine însuşi ca să facă ce este rău înaintea Domnului ca Ahab, pe care Izabela, soţia sa, îl stârnea la aceasta. ²⁶ El s-a pângărit foarte mult, mergând după idoli, aşa cum făceau amoriţii pe care Domnul îi izgonise dinaintea israeliţilor.) ²⁷ Când Ahab a auzit aceste cuvinte, şi-a sfâşiat hainele, şi-a pus un sac pe trup şi a postit. Se culca înfăşurat în acest sac şi mergea încet. ²⁸ Atunci Domnul i-a vorbit lui Ilie tişbitul astfel: ²⁹ „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea peste familia lui în timpul vieţii sale, ci în timpul vieţii fiului său.“

Micaia profeţeşte împotriva lui Ahab

22 Timp de trei ani, n-a mai fost nici un război între Aram şi Israel. ² După trei ani, Iehoşafat, regele lui Iuda, s-a dus la regele lui Israel. ³ Regele lui Israel le spusese slujitorilor săi: „Ştiţi că cetatea Ramot-Ghilad este a noastră, iar noi nu facem nimic pentru a o lua înapoi de la regele Aramului!“ ⁴ El l-a întrebat pe Iehoşafat:

– Vrei să mergi cu mine la război împotriva Ramot-Ghiladului?

– Eu şi cu tine vom fi una, poporul meu ca poporul tău şi caii mei ca ai tăi, i-a răspuns Iehoşafat regelui lui Israel.

⁵ Însă Iehoşafat i-a mai zis regelui lui Israel:

– Întreabă, te rog, mai întâi Cuvântul Domnului.

⁶ Regele lui Israel i-a adunat pe profeţi, aproape patru sute de bărbaţi, şi i-a întrebat:

– Să mă duc la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţ?

– Du-te, i-au răspuns ei, pentru că Domnul îl va da în mâna regelui!

⁷ – Nu mai este aici nici un alt profet al Domnului^[b] ca să-l putem întreba? a întrebat Iehoşafat.

⁸ Regele lui Israel i-a răspuns:

– Mai este unul, pe nume Micaia, fiul lui Imla, prin care-L putem întreba pe Domnul, dar eu îl urăsc, pentru că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău.

– Să nu vorbească regele aşa, i-a zis Iehoşafat.

⁹ Atunci regele lui Israel a chemat o căpetenie^[c] şi i-a spus:

– Cheamă-l repede pe Micaia, fiul lui Imla!

¹⁰ Regele lui Israel şi Iehoşafat, regele lui Iuda, îmbrăcaţi în hainele regale, şedeau pe câte un tron în aria de treierat de la intrarea porţii Samariei şi toţi profeţii profeţeau înaintea lor. ¹¹ Zedechia, fiul lui Chenaana, îşi făcuse nişte coarne de fier şi spunea: „Aşa vorbeşte Domnul: «Cu aceste coarne îi vei străpunge pe aramei până îi vei nimici!»“ ¹² Şi toţi ceilalţi profeţi profeţeau la fel: „Atacă Ramot-Ghiladul şi biruieşte! Domnul îl va da în mâna regelui!“

¹³ Mesagerul care s-a dus să-l cheme pe Micaia i-a spus acestuia:

– Toţi profeţii îi vestesc de bine regelui. Să fie şi cuvântul tău ca al fiecăruia dintre ei şi să vesteşti de bine!

¹⁴ – Viu este Domnul că voi vesti doar ceea ce-mi va spune Domnul, i-a răspuns Micaia.

¹⁵ Când a ajuns la rege, acesta l-a întrebat:

– Micaia, să ne ducem la război împotriva Ramot-Ghiladului sau să renunţăm?

– Du-te şi biruieşte, i-a răspuns el, căci Domnul îl va da în mâna regelui.

¹⁶ – De câte ori trebuie să te pun să juri că nu-mi vei spune decât adevărul în Numele Domnului? l-a întrebat regele.

¹⁷ Atunci el a răspuns:

– Am văzut tot Israelul risipit pe munţi ca o turmă de oi care nu are păstor, iar Domnul a zis: „Aceşti oameni nu au stăpân! Să se întoarcă fiecare în pace acasă!“

¹⁸ Regele lui Israel i-a zis lui Iehoşafat:

– Nu ţi-am spus că nu profeţeşte nimic bun cu privire la mine, ci numai rău?

¹⁹ Micaia a mai zis:

– Ascultă deci Cuvântul Domnului! L-am văzut pe Domnul şezând pe tronul Său şi toată oştirea cerurilor am văzut-o stând în picioare lângă El, la dreapta şi la stânga Lui. ²⁰ Şi Domnul a întrebat:

– Cine-l va amăgi pe Ahab ca să se ducă la Ramot-Ghilad şi să piară acolo?

Unul a răspuns într-un fel, altul a răspuns în alt fel. ²¹ Apoi a venit un duh, s-a înfăţişat înaintea Domnului şi I-a zis:

– Eu îl voi amăgi.

– Cum? l-a întrebat Domnul.

²² – Voi ieşi, a răspuns el, şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor profeţilor lui.

Şi Domnul i-a zis:

– Îl vei amăgi şi vei reuşi! Du-te şi fă aşa!

²³ Astfel, Domnul a pus un duh de minciună în gura tuturor acestor profeţi ai tăi. Domnul a rostit nenorocirea împotriva ta.

²⁴ Atunci Zedechia, fiul lui Chenaana, s-a apropiat, l-a lovit pe Micaia peste obraz şi i-a zis:

– Pe unde a ieşit Duhul Domnului^[d] de la mine ca să-ţi vorbească?

²⁵ – Vei vedea în ziua în care vei fugi dintr-o odaie în alta ca să te ascunzi! i-a răspuns Micaia.

²⁶ După aceea, regele lui Israel a zis:

– Ia-l pe Micaia, du-l înapoi la Amon, conducătorul cetăţii, şi la Ioaş, fiul regelui, ²⁷ şi spune-le acestora că aşa vorbeşte regele: „Puneţi-l pe acest om în temniţă şi hrăniţi-l cu pâinea întristării şi cu apa întristării până mă voi întoarce în pace!“

²⁸ Dar Micaia a spus:

– Dacă te vei întoarce în pace, înseamnă că nu Domnul a vorbit prin mine. Voi cei prezenţi, ascultaţi cu toţii! a mai adăugat el.

Moartea lui Ahab

²⁹ Regele lui Israel împreună cu Iehoşafat, regele lui Iuda, s-au dus la Ramot-Ghilad. ³⁰ Regele lui Israel i-a zis lui Iehoşafat: „Eu mă voi deghiza şi voi intra în luptă îmbrăcat astfel. Tu însă îmbracă-te cu hainele tale regale.“ Regele lui Israel s-a deghizat şi, îmbrăcat astfel, a intrat în luptă.

³¹ Regele Aramului le poruncise celor treizeci şi două de căpetenii ale carelor sale astfel: „Să nu vă luptaţi nici cu cei mici, nici cu cei mari, ci numai cu regele lui Israel!“ ³² Când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iehoşafat, şi-au zis: „Cu siguranţă acesta este regele lui Israel!“ Şi s-au întors spre el ca să-l atace. Atunci Iehoşafat a strigat după ajutor; ³³ dar când căpeteniile carelor şi-au dat seama că nu este el regele lui Israel, l-au lăsat în pace. ³⁴ După aceea un arcaş a tras cu arcul la întâmplare şi l-a lovit pe regele lui Israel între armură şi zale. Regele i-a poruncit celui care mâna carul: „Întoarce şi scoate-mă de pe câmpul de luptă, pentru că am fost rănit!“ ³⁵ Lupta s-a înteţit în ziua aceea. Regele a rămas în picioare în car, în văzul arameilor, dar seara a murit. Sângele din rană i-a curs în interiorul carului. ³⁶ Când a apus soarele, s-a strigat în tabără: „Fiecare să plece în cetatea lui! Fiecare să plece în ţara lui!“

³⁷ Astfel, regele a murit şi a fost dus la Samaria, unde l-au înmormântat. ³⁸ Când au spălat carul într-un iaz din Samaria, câinii

i-au lins sângele, iar prostituatele s-au scăldat acolo, potrivit cuvântului pe care-l spusese Domnul. ³⁹ Celelalte fapte ale lui Ahab, tot ce a făcut el, palatul de fildeş pe care l-a construit şi toate cetăţile pe care le-a zidit, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Israel“? ⁴⁰ Ahab s-a culcat alături de părinţii săi, iar în locul său a domnit fiul său Ahazia.

Domnia lui Iehoşafat peste Iuda

⁴¹ Iehoşafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al domniei lui Ahab, regele lui Israel. ⁴² Iehoşafat avea treizeci şi cinci de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de douăzeci şi cinci de ani. Mama lui se numea Azuba şi era fiica lui Şilhi. ⁴³ El a umblat în toate căile tatălui său, Asa, şi nu s-a abătut de la ele, făcând ce e drept înaintea Domnului. Totuşi înălţimile nu au fost îndepărtate, iar poporul mai aducea încă jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi. ⁴⁴ De asemenea, Iehoşafat a trăit în pace cu regele lui Israel.

⁴⁵ Celelalte fapte ale lui Iehoşafat, puterea pe care a arătat-o şi războaiele pe care le-a purtat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? ⁴⁶ El i-a nimicit pe bărbaţii care se prostituau^[e] şi care rămăseseră în ţară de pe vremea tatălui său, Asa. ⁴⁷ În acea perioadă, nu era rege în Edom. În locul regelui era un guvernator. ⁴⁸ Iehoşafat a făcut nişte corăbii pentru negoţ^[f], care să meargă la Ofir după aur, dar n-au mai plecat, pentru că au fost sfărâmate la Eţion-Gheber. ⁴⁹ Atunci Ahazia, fiul lui Ahab, i-a zis lui Iehoşafat: „Să meargă slujitorii mei împreună cu slujitorii tăi cu corăbiile!“ Dar Iehoşafat nu a vrut.

⁵⁰ Iehoşafat s-a culcat alături de părinţii săi şi a fost înmormântat alături de părinţii săi, în cetatea strămoşului său David, iar în locul lui a domnit fiul său Iehoram.

Domnia lui Ahazia peste Israel

⁵¹ Ahazia, fiul lui Ahab, a început să domnească peste Israel în Samaria în al şaptesprezecelea an al domniei lui Iehoşafat, regele lui Iuda, şi a domnit timp de doi ani peste Israel. ⁵² El a făcut ce este rău înaintea Domnului şi a trăit ca tatăl său, ca mama sa şi ca Ieroboam, fiul lui Nebat, cel care l-a făcut pe Israel să păcătuiască. ⁵³ El i-a slujit lui Baal^[g], i s-a închinat şi l-a provocat astfel la mânie pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, aşa cum făcuse şi tatăl său.

Răstignirea

²⁶ În timp ce-L duceau de-acolo, l-au apucat pe Simon, un om din Cirena, care venea de la câmp, şi i-au pus crucea în spinare ca s-o ducă după Isus. ²⁷ Pe Isus Îl urma o mare mulţime de oameni, printre care şi nişte femei care se băteau în piept şi-L jeleau. ²⁸ Dar Isus S-a întors către ele şi le-a zis: „Fiice ale Ierusalimului, nu Mă plângeţi pe Mine, ci plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri! ²⁹ Căci iată, vin zile în care se va spune: «Ferice de cele sterpe, de pântecele care n-au născut şi de sânii care n-au alăptat!»

³¹ Căci dacă i se fac aceste lucruri copacului verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?!“

³² Au fost aduşi şi doi răufăcători ca să fie executaţi împreună cu El. ³³ Când au ajuns în locul numit „Craniul“^[b], i-au răstignit acolo pe Isus şi pe răufăcători, unul la dreapta şi unul la stânga.^{[c] 34} (Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!“)^[d]

Au tras la sorţi ca să-şi împartă hainele Lui între ei.^{[e] 35} Poporul stătea acolo şi se uita. Conducătorii îşi băteau joc de El, zicând: „Pe alţii i-a salvat; să Se salveze şi pe Sine dacă este Cristosul lui Dumnezeu, Alesul!“ ³⁶ Soldaţii, de asemenea, îşi băteau joc de El; ei veneau, Îi ofereau vin acru^{[f] 37} şi ziceau: „Dacă Tu eşti Împăratul iudeilor, salvează-Te pe Tine Însuţi!“ ³⁸ Deasupra Lui era o inscripţie (cu litere greceşti, latineşti şi aramaice)^[g]: „Acesta este Împăratul iudeilor.“

³⁹ Unul dintre răufăcătorii care fuseseră răstigniţi Îl insulta zicând: „Nu eşti Tu Cristosul?^[h] Salvează-Te pe Tine şi salvează-ne şi pe noi!“ ⁴⁰ Celălalt însă l-a mustrat zicând: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi sentinţă? ⁴¹ Pentru noi, într-adevăr, este drept, căci noi primim ceea ce merităm pentru ce-am săvârşit, dar Acesta n-a săvârşit nimic rău!“

⁴² Apoi a zis:

– Isuse, adu-Ţi aminte de mine când vii în Împărăţia Ta!

⁴³ Isus i-a răspuns:

– Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în Rai!^[i]

Moartea lui Isus

⁴⁴ Era deja cam pe la ceasul al şaselea^[j]. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea^[k]. ⁴⁵ Soarele s-a întunecat, iar draperia^[l] Templului a fost despicată la mijloc. ⁴⁶ Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!“^[m] Şi spunând aceasta, Şi-a dat suflarea. ⁴⁷ Când centurionul^[n] a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept^[o]!“ ⁴⁸ Toate mulţimile care se adunaseră în faţa acestei privelişti, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-şi piepturile. ⁴⁹ Toţi cunoscuţii Lui, inclusiv femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau la distanţă şi se uitau la aceste lucruri.

Înmormântarea lui Isus

⁵⁰ Şi iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun şi drept, ⁵¹ care nu fusese^[p] de acord cu planul şi acţiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. ⁵² Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus. ⁵³ După ce I-a dat jos trupul, L-a înfăşurat într-o pânză de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nu mai fusese pus nimeni. ⁵⁴ Era Ziua Pregătirii şi începea Sabatul. ⁵⁵ Femeile, cele care veniseră împreună cu El din Galileea, s-au luat după Iosif şi au văzut mormântul şi cum a fost pus trupul lui Isus. ⁵⁶ Ele s-au întors şi au pregătit miresme şi uleiuri aromate. Apoi, în ziua de Sabat, s-au odihnit, potrivit poruncii.