Old/New Testament
Răzbunarea ghivoniţilor
21 Pe vremea lui David a fost o foamete timp de trei ani la rând. David L-a întrebat pe Domnul şi Domnul i-a zis: „Din cauza lui Saul şi a Casei lui sângeroase a venit această foamete, deoarece i-a ucis pe ghivoniţi.“ 2 Regele i-a chemat pe ghivoniţi ca să le vorbească. (Ghivoniţii nu erau israeliţi; ei erau o rămăşiţă a amoriţilor[a]. Israeliţii le-au jurat că-i vor cruţa[b], însă Saul, în râvna lui pentru Israel şi Iuda, a încercat să-i nimicească). 3 David i-a întrebat pe ghivoniţi:
– Ce ar trebui să fac pentru voi? Cum aş putea să fac ispăşire ca să binecuvântaţi moştenirea Domnului?
4 – Nu vrem nici argint, nici aur de la Saul şi de la familia sa, i-au răspuns ghivoniţii. De asemenea, nu este treaba noastră să omorâm pe cineva din Israel.
– Voi face ceea ce-mi cereţi, le-a zis regele.
5 Atunci ei i-au zis regelui:
– Fiindcă omul acesta ne-a distrus şi-şi pusese în gând să ne nimicească ca să dispărem de pe întreg teritoriul lui Israel, 6 să ni se dea şapte bărbaţi dintre fiii lui ca să-i spânzurăm[c] înaintea Domnului, în Ghiva lui Saul, alesul Domnului[d].
– Bine, le-a răspuns regele, vi-i voi da.
7 Regele, din pricina jurământului făcut înaintea Domnului între el şi Ionatan, fiul lui Saul, l-a cruţat însă pe Mefiboşet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul. 8 I-a luat pe Armoni şi pe Mefiboşet, cei doi fii pe care i-i născuse lui Saul Riţpa, fiica lui Aia, împreună cu cei cinci fii pe care i-i născuse Merab, fiica lui Saul, lui Adriel, fiul lui Barzilai meholatitul, 9 şi i-a dat în mâinile ghivoniţilor. Aceştia i-au spânzurat înaintea Domnului, pe un deal. Toţi cei şapte au murit împreună, fiind ucişi în primele zile ale seceratului, la începutul seceratului orzului. 10 Riţpa, fiica lui Aia, a luat un sac şi l-a întins sub ea pe o stâncă. De la începutul seceratului şi până când a început să cadă ploaia peste trupuri, ea le-a păzit în timpul zilei de păsările văzduhului şi în timpul nopţii de animalele sălbatice. 11 Spunându-i-se lui David ce făcea Riţpa, fiica lui Aia, ţiitoarea lui Saul, 12 acesta s-a dus şi a adus osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan de la locuitorii Iabeş-Ghiladului (aceştia le furaseră din piaţa din Bet-Şan, unde le puseseră filistenii în ziua când l-au ucis pe Saul la Ghilboa). 13 A adus de acolo osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan şi au fost adunate, de asemenea, şi rămăşiţele celor care tocmai fuseseră spânzuraţi. 14 Au înmormântat osemintele lui Saul şi ale fiului său Ionatan în teritoriul lui Beniamin, la Ţela, în mormântul tatălui său, Chiş. Şi au făcut tot ce poruncise regele. În urma acestor fapte, Dumnezeu a răspuns rugăciunilor făcute pentru ţară.
Bătălii împotriva filistenilor
15 Între filisteni şi Israel a avut loc o nouă bătălie, iar David a pornit la luptă împotriva filistenilor, împreună cu oamenii săi. David însă a obosit. 16 Işbi-Benob, unul dintre urmaşii lui Rafa, care avea o suliţă cu un vârf de bronz în greutate de trei sute de şecheli[e] şi care era încins cu o sabie nouă, şi-a pus în gând să-l omoare pe David. 17 În ajutorul lui David a venit însă Abişai, fiul Ţeruiei, care l-a lovit pe filistean şi l-a ucis. Atunci oamenii lui David i-au jurat spunându-i: „Nu vei mai merge împreună cu noi la război pentru ca să nu stingi lumina lui Israel.“
18 După aceea, o altă bătălie împotriva filistenilor a avut loc la Gob. Cu acest prilej, huşatitul Sibecai l-a ucis pe Saf, unul dintre urmaşii lui Rafa. 19 În timpul unei alte lupte cu filistenii la Gob, Elhanan, fiul betleemitului Iaare-Oreghim[f], l-a ucis pe Goliat ghititul[g], care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul unui ţesător. 20 S-a mai dat o luptă la Gat. Acolo era un bărbat uriaş, care avea câte şase degete la ambele mâini şi la ambele picioare – douăzeci şi patru în total. Şi acesta se trăgea din Rafa. 21 El a batjocorit pe Israel, dar Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a ucis. 22 Aceştia patru i s-au născut lui Rafa în Gat; ei au fost ucişi de David şi de slujitorii săi.
Cântecul de laudă al lui David
22 David I-a dedicat Domnului cuvintele acestui cântec în ziua în care Domnul l-a izbăvit din mâna tuturor duşmanilor lui şi din mâna lui Saul. 2 El a zis:
„Domnul este stânca mea, fortăreaţa mea şi izbăvitorul meu!
3 Dumnezeu este stânca mea în Care mă adăpostesc,
scutul meu, cornul[h] mântuirii mele,
întăritura mea, scăparea mea şi mântuitorul meu!
Tu mă scapi de asuprire!
4 Eu Îl chem în ajutor pe Domnul, Care este vrednic de laudă,
şi sunt izbăvit de duşmanii mei.
5 Mă înfăşuraseră valurile morţii,
mă copleşiseră şuvoaiele nimicirii!
6 Legăturile Locuinţei Morţilor[i] mă împresuraseră,
mă prinseseră laţurile morţii.
7 Dar în necazul meu L-am chemat pe Domnul,
L-am chemat pe Dumnezeul meu.
El mi-a ascultat glasul din Templul Său
şi strigătul meu a ajuns până la urechile Sale.
8 Atunci s-a zguduit şi s-a cutremurat pământul,
temeliile cerurilor[j] s-au zgâlţâit,
s-au clătinat, pentru că El se mâniase.
9 Fum se ridica din nările Lui
şi foc mistuitor din gura Lui,
cărbuni aprinşi ieşeau din ea.
10 A aplecat cerurile şi a coborât;
nori negri erau sub picioarele Lui.
11 Călărea pe un heruvim şi zbura;
plutea[k] pe aripile vântului.
12 Întunericul Şi-l aşternuse drept acoperământ, iar împrejurul Lui
erau grămezi de ape[l] şi nori deşi.
13 Din strălucirea care se oglindea înaintea Sa ieşeau cărbuni aprinşi.
14 Domnul a tunat din ceruri,
Cel Preaînalt Şi-a făcut auzit glasul.
15 A aruncat săgeţi, risipindu-i pe duşmani,
a trimis fulgerul şi i-a pus pe fugă.
16 La mustrarea Domnului,
la suflarea nărilor Lui,
s-au văzut albiile apelor
şi s-au descoperit temeliile lumii.
17 El S-a întins din înălţime şi m-a apucat,
m-a scos din apele cele mari,
18 m-a izbăvit de duşmanul meu cel puternic
şi de vrăjmaşii mei, căci erau mai tari decât mine.
19 Ei m-au înfruntat în ziua necazului meu,
dar Domnul mi-a fost sprijin.
20 El m-a scos la loc larg,
m-a izbăvit pentru că El îşi găseşte plăcerea în mine.
21 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
mi-a făcut după curăţia mâinilor mele,
22 căci am păzit căile Domnului
şi nu m-am făcut vinovat faţă de Dumnezeul meu;
23 toate judecăţile Lui sunt înaintea mea
şi nu m-am depărtat de hotărârile Lui;
24 am fost fără pată înaintea Lui
şi m-am păzit de nelegiuire.
25 Domnul mi-a răsplătit după dreptatea mea,
după curăţia mea[m] înaintea ochilor Săi.
26 Cu cel credincios, Tu Te arăţi credincios[n],
cu cel drept, Tu Te arăţi drept;
27 cu cel curat, Tu Te arăţi curat,
dar cu cel înşelător, Tu Te arăţi împotrivitor.
28 Tu mântuieşti poporul smerit,
dar cu privirea Ta îl smereşti pe cel trufaş.
29 Tu eşti candela mea, Doamne!
Domnul îmi luminează întunericul.
30 Cu Tine mă năpustesc asupra năvălitorilor,
cu Dumnezeul meu sar peste zidul întărit.
31 Cât despre Dumnezeu, Calea Lui este desăvârşită,
Cuvântul Domnului este încercat;
El este un scut pentru toţi cei ce se încred în El.
32 Cine este Dumnezeu în afară de Domnul?
Cine este Stâncă în afară de Dumnezeul nostru?
33 Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare[o]
şi El mi-a făcut desăvârşită calea.
34 El mi-a întărit picioarele ca ale ciutelor
şi m-a aşezat pe înălţimi.
35 Îmi deprinde mâinile pentru luptă,
astfel încât braţele mele întind arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul mântuirii Tale
şi ajutorul Tău[p] mă face mare.
37 Tu-mi lărgeşti calea sub paşii mei,
ca să nu-mi alunece picioarele.
38 Îmi urmăresc duşmanii şi-i nimicesc,
nu mă întorc până nu-i prăpădesc.
39 Îi distrug şi îi zdrobesc de nu se mai ridică;
ei cad sub picioarele mele.
40 Tu mă încingi cu tărie pentru luptă
şi-i smereşti pe vrăjmaşii mei sub picioarele mele.
41 Tu faci ca duşmanii mei să fugă dinaintea mea
şi pe cei ce mă urăsc îi nimicesc.
42 Ei se uită în jur, dar nimeni nu-i izbăveşte,
strigă către Domnul, dar El nu le răspunde.
43 Îi pisez ca praful pământului,
ca noroiul de pe uliţe îi zdrobesc, îi strivesc.
44 Tu mă scapi de învinuirile poporului meu,
mă păstrezi drept căpetenie a neamurilor;
un popor pe care nu-l cunosc îmi slujeşte.
45 Fiii străinului mă linguşesc;
de îndată ce mă aud, mă ascultă.
46 Fiii străinului îngălbenesc
şi ies tremurând din fortăreţele lor[q].
47 Domnul este viu!
Binecuvântată să fie Stânca mea!
Mărit să fie Dumnezeu, Stânca mântuirii mele!
48 Dumnezeu este Cel Ce mă răzbună,
Cel Care îmi supune popoare,
49 Cel Ce mă izbăveşte de vrăjmaşii mei.
Tu mă ridici deasupra duşmanilor mei;
Tu mă scapi de omul asupritor.
24 Isus a văzut (că se întristase foarte tare)[a] şi a zis:
– Cât de greu este pentru cei ce au bogăţii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! 25 Căci este mai uşor să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre cel bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!
26 Cei ce au auzit aceasta s-au întrebat: „Atunci cine poate fi mântuit?“
27 El a zis:
– Ceea ce este imposibil pentru oameni, este posibil pentru Dumnezeu.
28 Atunci Petru I-a zis:
– Iată, noi le-am lăsat pe ale noastre şi Te-am urmat!
29 El le-a răspuns:
– Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-şi fi lăsat casa sau soţia, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii de dragul Împărăţiei lui Dumnezeu 30 şi care să nu primească mult mai mult în vremea aceasta, iar în veacul care vine – viaţă veşnică.
Isus vorbeşte din nou despre moartea şi învierea Sa
31 Apoi i-a luat deoparte pe cei doisprezece şi le-a zis: „Iată că ne îndreptăm spre Ierusalim şi toate cele scrise prin profeţi despre Fiul Omului se vor împlini. 32 Căci El va fi dat pe mâna neamurilor, va fi batjocorit, insultat, scuipat 33 şi, după ce-L vor biciui, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.“ 34 Ei n-au înţeles nimic din aceste lucruri; vorbirea aceasta era ascunsă de ei şi nu pricepeau ce li se spunea.
Isus vindecă un orb lângă Ierihon
35 În timp ce Isus Se apropia de Ierihon, un orb şedea lângă drum cerşind. 36 Când a auzit mulţimea trecând, orbul a întrebat ce se întâmplă. 37 I-au spus că trece Isus din Nazaret. 38 Atunci el a început să strige:
– Isuse, Fiul lui David[b], ai milă de mine!
39 Cei ce mergeau în faţă îl mustrau spunându-i să tacă, dar el striga şi mai tare:
– Fiul lui David, ai milă de mine!
40 Isus S-a oprit şi a poruncit să fie adus la El. Când orbul s-a apropiat, Isus l-a întrebat:
41 – Ce vrei să fac pentru tine?
El I-a răspuns:
– Doamne, să-mi recapăt vederea!
42 Isus a zis:
– Recapătă-ţi vederea; credinţa ta te-a vindecat[c]!
43 Imediat el şi-a recăpătat vederea şi L-a urmat pe Isus, slăvindu-L pe Dumnezeu. Tot poporul care văzuse acest lucru a dat laudă lui Dumnezeu.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.