Old/New Testament
Vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan
1 După moartea lui Saul, David se întorsese de la înfrângerea amalekiţilor şi se afla în Ţiklag de două zile. 2 A treia zi a venit un bărbat din tabăra lui Saul, cu hainele sfâşiate şi cu pământ pe cap. Când a ajuns înaintea lui David, a căzut cu faţa la pământ şi i s-a închinat.
3 – De unde vii? l-a întrebat David.
– Am scăpat din tabăra israelită, i-a răspuns el.
4 – Spune-mi ce s-a întâmplat! i-a cerut David.
– Oamenii au fugit de pe câmpul de luptă şi mulţi dintre ei au murit, a răspuns el. Saul şi fiul său Ionatan au murit şi ei.
5 – De unde ştii că Saul şi fiul său Ionatan au murit? l-a mai întrebat David pe tânărul care i-a adus veştile.
6 – S-a întâmplat să mă aflu pe muntele Ghilboa, a răspuns tânărul, unde l-am văzut pe Saul, sprijinit pe suliţa sa, iar carele şi călăreţii îl ajungeau din urmă. 7 Când Saul s-a uitat în urmă şi m-a văzut, m-a chemat, iar eu i-am răspuns:
– Iată-mă!
8 – Cine eşti? m-a întrebat el.
– Sunt amalekit, i-am răspuns eu.
9 Atunci el mi-a zis:
– Apropie-te de mine şi ucide-mă pentru că sunt în agonia morţii, cu toate că sunt încă în viaţă.
10 Aşadar, m-am apropiat de el şi l-am ucis deoarece ştiam că, odată rănit, nu va mai trăi. I-am luat apoi coroana de pe cap şi brăţara de la braţ şi le-am adus aici, stăpânului meu.
11 Atunci David şi-a apucat hainele şi le-a sfâşiat, iar toţi bărbaţii care erau cu el au făcut acelaşi lucru. 12 Au bocit, au plâns şi au postit până seara pentru Saul, pentru fiul său Ionatan, pentru oştirea Domnului şi pentru Casa lui Israel, căci au murit de sabie. 13 Apoi David l-a întrebat pe tânărul care i-a adus veştile:
– De unde eşti?
– Sunt fiul unui străin, un amalekit, i-a răspuns el.
14 Atunci David i-a zis:
– Cum de nu ţi-a fost frică să-ţi ridici mâna şi să ucizi pe unsul Domnului?
15 Apoi David l-a chemat pe unul dintre oamenii lui şi i-a zis:
– Apropie-te şi doboară-l!
El l-a lovit şi acesta a murit. 16 David i-a zis:
– Sângele tău să cadă asupra capului tău, căci gura ta a mărturisit împotriva ta când ai zis: „L-am ucis pe unsul Domnului.“
Cântarea de jale a lui David
17 David a cântat această cântare de jale despre Saul şi despre fiul acestuia Ionatan 18 şi a poruncit ca cei din Iuda să înveţe această Cântare a Arcului (ea se află scrisă în Cartea lui Iaşar[a]):
19 Gloria ta, Israele, zace ucisă pe înălţimile tale.
Cum au căzut vitejii!
20 Nu faceţi cunoscut acest lucru în Gat
şi nu-l vestiţi pe străzile Aşchelonului,
ca nu cumva să se bucure fiicele filistenilor
şi să tresalte de bucurie fiicele celor necircumcişi.
21 O, munţi ai Ghilboei!
Nici roua şi nici ploaia să nu mai cadă peste voi!
Nici câmpii să nu mai aveţi care să dea roade pentru darurile de mâncare![b]
Căci acolo au fost pângărite scuturile vitejilor,
scutul lui Saul care nu va mai fi uns cu untdelemn.
22 De la sângele celor ucişi,
de la grăsimea vitejilor,
săgeata[c] lui Ionatan nu venea înapoi,
iar sabia lui Saul nu se învârtea în gol.
23 Saul şi Ionatan,
care în viaţă s-au iubit şi s-au plăcut,
nici măcar în moarte n-au fost despărţiţi.
Erau mai iuţi decât vulturii
şi mai puternici decât leii.
24 Voi, fiice ale lui Israel, plângeţi-l pe Saul!
Pe cel care vă îmbrăca în stacojiu şi cu mult fast,
pe cel care vă împodobea veşmintele cu ornamente de aur.
25 Cum au căzut vitejii în mijlocul luptei!
Ionatan zace ucis pe înălţimile tale.
26 Sunt mâhnit din pricina ta, frate Ionatane!
Mi-ai fost atât de drag!
Dragostea ta pentru mine a fost minunată,
mai minunată chiar decât dragostea femeilor.
27 Cum au căzut vitejii
şi cum au pierit armele!
David, uns drept rege al lui Iuda
2 După toate acestea, David L-a întrebat pe Domnul:
– Să mă duc în vreuna din cetăţile lui Iuda?
– Du-te! i-a răspuns Domnul.
– Unde să mă duc? L-a mai întrebat David.
– La Hebron, i-a răspuns Domnul.
2 David s-a dus acolo împreună cu soţiile sale, izreelita Ahinoam şi Abigail, văduva carmelitului Nabal. 3 David i-a luat cu el şi pe oamenii săi, pe fiecare cu familia lui, iar aceştia au locuit în împrejurimile Hebronului. 4 Bărbaţii din Iuda au venit şi l-au uns acolo pe David ca rege peste Casa lui Iuda. Când i s-a spus lui David că bărbaţii din Iabeşul Ghiladului sunt cei care l-au îngropat pe Saul, 5 acesta a trimis mesageri la ei, spunându-le: „Binecuvântaţi să fiţi de Domnul pentru că aţi arătat această bunătate faţă de stăpânul vostru, Saul, îngropându-l. 6 Fie ca Domnul să vă arate bunătate[d] şi credincioşie! Eu, de asemenea, vă voi arăta aceeaşi bunătate pentru fapta pe care aţi făcut-o. 7 Acum, întăriţi-vă şi fiţi viteji căci stăpânul vostru, Saul, a murit, iar Casa lui Iuda m-a uns pe mine drept rege peste ei.“
Război între familia lui David şi cea a lui Saul
8 Între timp, Abner, fiul lui Ner, conducătorul oştirii lui Saul, l-a luat pe Iş-Boşet, fiul lui Saul, şi l-a trecut Iordanul, la Mahanayim, 9 unde l-a făcut rege peste Ghilad, peste aşuriţi[e], peste Izreel, Efraim, Beniamin şi peste întregul Israel. 10 Iş-Boşet, fiul lui Saul, era în vârstă de patruzeci de ani când a început să domnească peste Israel şi a domnit timp de doi ani. Casa lui Iuda l-a urmat însă pe David. 11 Perioada cât a domnit David la Hebron, peste Casa lui Iuda, a fost de şapte ani şi şase luni. 12 Abner, fiul lui Ner, împreună cu slujitorii lui Iş-Boşet, a ieşit din Mahanayim şi a plecat la Ghivon. 13 Atunci Ioab, fiul Ţeruiei, împreună cu slujitorii lui David au ieşit şi ei şi i-au întâlnit la iazul din Ghivon. Un grup stătea de-o parte a iazului şi un grup stătea de cealaltă parte. 14 Abner i-a zis lui Ioab:
– Să se lupte tinerii între ei, înaintea noastră!
– Bine! a răspuns Ioab.
15 Tinerii s-au înfăţişat în număr egal: doisprezece pentru Beniamin şi pentru Iş-Boşet şi doisprezece dintre slujitorii lui David. 16 Fiecare, apucându-şi adversarul de cap, i-a înfipt sabia în coastă şi au murit toţi deodată. De aceea locul acela, care se află în Ghivon, s-a numit de atunci Helkat-Haţurim[f]. 17 Lupta a fost foarte aprigă în acea zi, iar Abner şi bărbaţii lui Israel au fost bătuţi de către slujitorii lui David. 18 Se aflau acolo şi cei trei fii ai Ţeruiei: Ioab, Abişai şi Asael. Asael alerga la fel de repede ca o gazelă sălbatică. 19 A pornit în urmărirea lui Abner, fără a se abate la dreapta sau la stânga de la urmărirea acestuia. 20 Abner s-a uitat în urmă şi a întrebat:
– Tu eşti, Asael?
– Eu sunt, i-a răspuns Asael.
21 Atunci Abner i-a zis:
– Abate-te la dreapta sau la stânga, prinde pe unul dintre tineri şi ia-i armura!
Asael însă nu s-a abătut de la a-l urmări. 22 Abner i-a zis din nou lui Asael:
– Nu mă mai urmări! De ce să te ucid? Cum îl voi mai putea privi în faţă pe fratele tău Ioab?
23 Dar Asael a refuzat să se oprească din urmărire. Atunci Abner l-a lovit în stomac cu capătul suliţei care i-a ieşit prin spate. Asael a murit pe loc şi toţi cei care ajungeau la locul în care acesta a murit se opreau.
24 Ioab şi Abişai au continuat să-l urmărească pe Abner. Pe înserate au ajuns la dealul Ama, care se află la răsărit de Ghiah, pe drumul care duce spre pustia Ghivon. 25 În acelaşi timp, beniamiţii s-au adunat în jurul lui Abner, au format o ceată şi s-au aşezat pe vârful unui alt deal. 26 Abner l-a strigat pe Ioab şi i-a zis:
– Trebuie ca sabia să nimicească la nesfârşit? Nu-ţi dai seama că se va sfârşi cu amărăciune? Cât timp va mai trece până când vei porunci oamenilor tăi să nu-şi mai urmărească fraţii?
27 Ioab i-a răspuns:
– Viu este Dumnezeu că, dacă nu ai fi vorbit, oamenii mei ar fi continuat urmărirea fraţilor lor până dimineaţă.
28 Apoi Ioab a sunat din corn şi toţi oamenii săi s-au oprit; nu i-au mai urmărit pe israeliţi şi nici nu s-au mai luptat cu ei. 29 Atunci Abner, împreună cu oamenii săi, au mărşăluit toată noaptea aceea prin Araba[g]. Au trecut Iordanul, au străbătut tot Bitronul[h] şi au ajuns la Mahanayim. 30 În acelaşi timp, Ioab s-a întors de la urmărirea lui Abner şi şi-a adunat toţi oamenii. Dintre slujitorii lui David, în afară de Asael, au murit doar nouăsprezece bărbaţi. 31 Slujitorii lui David însă au ucis dintre beniamiţii care erau cu Abner trei sute şaizeci de bărbaţi. 32 Apoi au luat trupul lui Asael şi l-au îngropat în mormântul familiei sale din Betleem. Ioab şi oamenii săi au mărşăluit toată noaptea, ajungând la Hebron în zori.
Isus vindecă un bolnav de hidropizie
14 Într-o zi de Sabat, Isus a intrat să mănânce în casa unuia dintre conducătorii fariseilor. Ei îl urmăreau îndeaproape. 2 Şi iată că înaintea Lui era un om bolnav de dropică[a]. 3 Isus i-a întrebat pe experţii în Lege şi pe farisei: „Este voie să vindeci în ziua de Sabat sau nu?“ 4 Ei însă tăceau. Isus l-a luat de mână, l-a vindecat şi l-a lăsat să plece, 5 iar lor le-a zis: „Care dintre voi, dacă îi cade copilul[b] sau boul într-o fântână în ziua de Sabat, nu-l va scoate imediat afară?“ 6 N-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe.
Smerenie şi ospitalitate
7 Când i-a văzut pe cei invitaţi cum îşi aleg scaunele de onoare, le-a spus următoarea pildă:
8 „Când eşti invitat de cineva la o nuntă, să nu te aşezi să mănânci pe locul de onoare, ca nu cumva să fi fost invitat de către gazdă cineva mai de seamă decât tine, 9 iar cel ce v-a invitat şi pe tine, şi pe el să vină să-ţi spună: «Dă locul tău acestui om!» Atunci, cu ruşine, va trebui să ocupi ultimul loc. 10 Ci tu, când eşti invitat, du-te şi aşază-te pe ultimul loc, pentru ca atunci când vine cel ce te-a invitat, să-ţi spună: «Prietene, mută-te mai în faţă!» Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce stau la masă împreună cu tine. 11 Căci oricine se înalţă pe sine va fi smerit şi oricine se smereşte va fi înălţat.“
12 Apoi i-a zis şi celui ce-L invitase: „Când dai un prânz sau o cină, nu-ţi invita nici prietenii, nici fraţii, nici rudele, nici vecinii bogaţi, ca nu cumva să te invite şi ei pe tine şi să fii astfel răsplătit. 13 Ci tu, când dai un ospăţ, invită-i pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei şchiopi şi pe cei orbi. 14 Şi vei fi fericit, pentru că ei nu au cu ce să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepţi.“
Pilda celor invitaţi la cină
15 Când a auzit aceste vorbe, unul dintre cei ce stăteau la masă cu El I-a zis:
– Ferice de acela care va mânca în Împărăţia lui Dumnezeu!
16 Însă Isus i-a răspuns:
– Un om a dat o cină mare şi a invitat pe mulţi. 17 La ora cinei, şi-a trimis sclavul să le spună celor invitaţi: „Veniţi, căci acum toate sunt gata!»
18 Dar toţi, unul după altul, au început să se scuze.[c] Primul i-a zis: „Am cumpărat un ogor şi trebuie să mă duc să-l văd. Te rog, scuză-mă!“
19 Altul i-a zis: „Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc. Te rog, scuză-mă!“
20 Altul i-a zis: „Tocmai m-am însurat şi de aceea nu pot să vin!“
21 Când sclavul s-a întors, l-a înştiinţat pe stăpânul său de aceste lucruri. Atunci stăpânul casei s-a înfuriat şi i-a zis sclavului său: „Ieşi repede pe străzile şi pe aleile cetăţii şi adu-i aici pe cei săraci, pe cei infirmi, pe cei orbi şi pe cei şchiopi!“
22 La urmă, sclavul a zis: „Stăpâne, s-a făcut ce ai poruncit şi tot mai este loc!“ 23 Stăpânul i-a zis atunci sclavului: „Ieşi pe drumuri şi pe cărări şi sileşte-i pe oameni să vină, ca să mi se umple casa! 24 Căci vă spun că nici unul din acei oameni care fuseseră invitaţi nu va gusta din cina mea!“
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.