Old/New Testament
Plângerea lui Iuda. Mângâiere găsită în bunătăţile Domnului
3 Eu sunt bărbatul care a văzut suferinţa
sub nuiaua furiei Lui.
2 El m-a condus şi m-a făcut să merg
prin întuneric, nu prin lumină!
3 Da, El Îşi întoarce mâna împotriva mea
toată ziua!
4 El mi-a îmbătrânit trupul şi pielea
şi mi-a zdrobit oasele.
5 M-a asediat şi m-a înconjurat
cu otravă şi cu nenorocire.
6 M-a făcut să locuiesc în întunecimi
asemenea celor morţi demult.
7 M-a înconjurat cu un zid, ca să nu pot scăpa,
şi m-a pus în lanţuri grele.
8 Chiar şi atunci când strig şi plâng după ajutor,
El îmi respinge rugăciunea.
9 Drumurile mi le-a blocat cu pietre cioplite
şi mi-a întortocheat cărările.
10 A fost pentru mine ca un urs care stă la pândă
şi ca un leu aflat într-un loc ascuns.
11 M-a abătut de la căile mele, m-a sfâşiat
şi m-a lăsat pustiit.
12 Şi-a încordat arcul
şi m-a făcut ţinta săgeţii Lui.
13 Mi-a străpuns inima
cu săgeţi din tolba Lui.
14 Am ajuns de râsul tuturor celor din poporul meu.
Sunt batjocorit toată ziua în cântecele lor.
15 M-a îndestulat cu ierburi amare
şi m-a săturat cu pelin.
16 Mi-a zdrobit dinţii cu pietriş
şi m-a culcat în cenuşă[a].
17 Mi-a luat pacea
şi am uitat ce înseamnă fericirea.
18 Am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă
şi ceea ce nădăjduiam de la Domnul!“
19 Îmi amintesc de durerea şi de rătăcirea mea,
de amărăciune şi de pelin.
20 Sufletul meu îşi aduce aminte mereu de ele
şi se întristează în mine.
21 Dar iată ce-mi vine în minte
şi ce mă face să mai nădăjduiesc:
22 „Îndurările[b] Domnului nu s-au sfârşit,
mila Lui nu este la capăt.[c]
23 Ele se înnoiesc în fiecare dimineaţă;
mare este credincioşia Ta!“
24 Am zis sufletului meu: „Domnul este moştenirea mea
şi de aceea voi nădăjdui în El!“
25 Domnul este bun cu cel ce nădăjduieşte în El,
cu sufletul care-L caută.
26 Bine este să aştepţi în tăcere
izbăvirea Domnului.
27 Este bine ca omul să poarte un jug
în tinereţea lui.
28 Să stea singur şi să tacă,
fiindcă Domnul l-a aşezat pe gâtul lui;
29 să-şi umple gura cu ţărână –
s-ar putea să mai existe nădejde;
30 să-şi dea obrazul celui ce-l loveşte
şi să se sature de insulte!
31 Fiindcă Stăpânul nu respinge
pentru totdeauna.
32 Ci, când mâhneşte pe cineva, se îndură iarăşi de el,
după bunătatea Lui cea mare.
33 Căci El nu necăjeşte,
nici nu întristează cu plăcere pe fiii oamenilor.
34 Când sunt călcaţi în picioare
toţi prizonierii unei ţări,
35 când dreptatea umană este îndepărtată
înaintea Celui Preaînalt,
36 când un om este nedreptăţit în cauza lui,
nu vede, oare, Stăpânul?
37 Cine poate spune ceva şi să se înfăptuiască,
dacă Stăpânul nu a poruncit?
38 Oare nu din gura Celui Preaînalt vine
şi nenorocirea, şi bunăstarea?[d]
39 Atunci de ce murmură omul,
când este pedepsit pentru păcatele lui?
40 Să luăm aminte la căile noastre, să le cercetăm
şi să ne întoarcem la Domnul.
41 Să ne înălţăm inimile şi mâinile
spre Dumnezeul din ceruri şi să spunem:
42 „Am păcătuit şi ne-am răzvrătit,
iar Tu nu ai iertat!“
43 Te-ai învăluit cu mânie şi ne-ai urmărit;
ai ucis fără milă.
44 Te-ai învăluit cu un nor,
ca nici o rugăciune să nu ajungă la Tine.
45 Ne-ai prefăcut în gunoi şi în murdărie
în mijlocul popoarelor.
46 Toţi vrăjmaşii noştri
şi-au deschis larg gura împotriva noastră.
47 Am avut parte de groază şi de groapă,
de prăpăd şi de distrugere.
48 Şuvoaie de lacrimi se scurg din ochii mei
căci fiica poporului meu a fost distrusă.
49 Ochii mi se vor topi de lacrimi neîncetat
şi fără oprire,
50 până când Domnul din ceruri
va privi şi va lua aminte.
51 Mi s-a întristat sufletul când le-am văzut
pe toate fiicele cetăţii mele.
52 Cei ce-mi erau vrăjmaşi fără motiv
m-au vânat ca pe o pasăre.
53 Au încercat să-mi pună capăt vieţii într-o groapă
şi au aruncat cu pietre în mine.
54 Apele s-au revărsat peste capul meu
şi mi-am zis: „Sunt pierdut!“
55 Dar am chemat Numele Tău, Doamne,
din adâncimile gropii.
56 Tu mi-ai auzit glasul: „Nu-Ţi astupa urechea
la strigătele mele după ajutor!“
57 În ziua când Te-am chemat, Te-ai apropiat
şi mi-ai răspuns: „Nu te teme!“
58 Stăpâne, Tu ai apărat cauza sufletului meu,
mi-ai răscumpărat viaţa!
59 Doamne, Tu ai văzut răul care mi s-a făcut!
Judecă-mi cauza!
60 Ai văzut toată dorinţa lor de răzbunare
şi planurile lor împotriva mea.
61 Doamne, Tu le-ai auzit batjocurile
şi toate uneltirile îndreptate împotriva mea,
62 ai auzit şoaptele potrivnicilor mei
şi murmurul lor îndreptat înspre mine toată ziua.
63 Priveşte! Şezând sau în picioare,
ei mă batjocoresc în cântecele lor!
64 Răsplăteşte-le, Doamne,
după faptele mâinilor lor!
65 Pune un văl peste inimile lor
şi fie blestemul Tău peste ei!
66 Urmăreşte-i în mânia Ta şi nimiceşte-i
de sub ceruri, Doamne!
Judecata Domnului cu privire la Sion
4 Cum s-a înnegrit aurul
şi cum s-a schimbat aurul curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colţ de stradă.
2 Cum fiii preţioşi ai Sionului,
altădată preţuiţi ca aurul pur,
sunt consideraţi acum ca ulcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3 Până şi şacalii îşi scot sânul
ca să-şi alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struţii pustiei[e].
4 Limba celui alăptat se lipeşte de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiţi pe străzi.
Cei crescuţi în purpură
se lipesc acum de un morman de cenuşă.
6 Vina[f] fiicei poporului meu
este mai mare decât păcatul Sodomei
care a fost distrusă într-o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea[g].
7 Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada
şi mai albi decât laptele.
Trupurile le erau mai roşii decât coralii,
iar feţele[h] le erau ca safirul[i].
8 Acum însă sunt mai negri la înfăţişare decât funinginea,
astfel că nu-i mai recunoşti pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
şi a devenit uscată ca lemnul.
9 Cei ucişi de sabie sunt mai fericiţi
decât cei ucişi de foamete;
lihniţi de foame, aceştia se sting
din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile, care odată erau pline de milă,
şi-au fiert copiii cu mâinile lor;
ei le-au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Şi-a dezlănţuit toată furia,
Şi-a revărsat mânia Lui aprigă!
A aprins un foc în Sion,
care i-a mistuit temeliile.
12 Regii pământului n-ar fi crezut
şi nici unul din locuitorii lumii nu s-ar fi gândit
că duşmanul şi vrăjmaşul
vor intra pe porţile Ierusalimului.
13 S-a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor lui
şi a nelegiuirilor preoţilor lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepţi.
14 Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi,
atât de mânjiţi de sânge,
încât nimeni nu îndrăzneşte să se atingă
de veşmintele lor.
15 „Plecaţi, necuraţilor!“ se strigă la ei;
„Plecaţi! Plecaţi! Nu ne atingeţi!“
Fugind şi rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16 Domnul Însuşi i-a împrăştiat,
nemaiveghind asupra lor[j].
Astfel, preoţilor nu li se mai arată respect,
iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.
17 Ochii noştri obosiseră,
aşteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18 Duşmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieşi în pieţe.
Sfârşitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârşitul.
19 Prigonitorii noştri au fost mai iuţi
decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munţi
şi ne-au pândit în pustie.
20 Unsul Domnului, suflarea vieţii noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21 Bucură-te şi saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuieşti în ţara Uţ!
Să ştii însă că potirul va trece şi pe la tine;
te vei îmbăta şi te vei dezbrăca!
22 Fiică a Sionului, pedeapsa ta s-a sfârşit.
El nu-ţi va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
şi îţi va scoate la iveală păcatele.
Rugăciunea poporului
5 Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s-a întâmplat!
Uită-te şi vezi ruşinea noastră!
2 Moştenirea noastră s-a dus la necunoscuţi,
iar casele noastre – la străini.
3 Am ajuns orfani de tată,
iar mamele noastre sunt ca nişte văduve.
4 Apa noastră o bem pe bani,
iar lemnele noastre trebuie să le cumpărăm.
5 Prigonitorii noştri sunt pe urmele noastre.
Suntem obosiţi, dar nu suntem lăsaţi să ne odihnim.
6 Ne-am aliat cu Egiptul şi cu Asiria,
ca să ne săturăm cu pâine.
7 Părinţii noştri au păcătuit şi nu mai sunt,
iar noi purtăm pedeapsa lor.
8 Sclavii stăpânesc peste noi
şi nimeni nu ne eliberează din mâna lor.
9 Ne câştigăm pâinea riscându-ne viaţa
din cauza sabiei din pustie.
10 Ne arde pielea ca un cuptor
de febra pricinuită de foame.
11 Au necinstit pe femei în Sion,
pe fecioare – în cetăţile lui Iuda.
12 Prinţii au fost spânzuraţi de mâinile lor,
iar bătrânilor nu li s-a dat cinste.
13 Tinerii trudesc la piatra de moară,
iar copiii cad sub poverile de lemne.
14 Bătrânii nu mai vin la poarta cetăţii,
iar tinerii au încetat să mai cânte.
15 S-a dus bucuria din inimile noastre,
iar dansul nostru s-a prefăcut în jale.
16 A căzut coroana de pe capul nostru.
Vai de noi, căci am păcătuit!
17 Iată de ce ne leşină inima,
iată de ce ni s-au întunecat ochii:
18 muntele Sion a ajuns pustiit
şi pe el se plimbă şacalii[k].
19 Doamne, Tu împărăţeşti veşnic.
Tronul Tău dăinuie din generaţie în generaţie.
20 De ce să ne uiţi pentru totdeauna?
De ce să ne părăseşti pentru mult timp?[l]
21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, ca astfel să ne întoarcem!
Dă-ne iarăşi zile ca cele din trecut!
22 Să ne fi respins Tu oare de tot
şi să te fi mâniat Tu pe noi peste măsură?!
Îndemn la perseverenţă
19 Aşadar, fraţilor, întrucât îndrăznim să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Cristos, 20 prin calea cea nouă şi vie pe care El a deschis-o pentru noi prin draperie – care este trupul Său – 21 şi întrucât avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu, 22 să ne apropiem cu o inimă sinceră, în siguranţa deplină a credinţei, având inimile curăţite de conştiinţa rea şi trupurile spălate cu apă curată! 23 Să păstrăm cu fermitate nădejdea pe care o mărturisim, pentru că Cel Care a promis este credincios! 24 Să fim preocupaţi cum să ne îndemnăm unii pe alţii la dragoste şi la fapte bune! 25 Să nu renunţăm să ne adunăm laolaltă, aşa cum obişnuiesc unii, ci să ne încurajăm unii pe alţii, cu atât mai mult cu cât vedeţi că Ziua se apropie!
26 Dacă noi păcătuim în mod intenţionat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat, 27 ci numai o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi a focului cumplit care-i va mistui pe cei care I se împotrivesc lui Dumnezeu. 28 Oricine n-a ascultat de Legea lui Moise a murit fără îndurare, pe baza mărturiei a doi sau trei martori. 29 Cu cât mai sever credeţi că trebuie pedepsit un om care-L dispreţuieşte pe Fiul lui Dumnezeu, care consideră ca fiind fără valoare sângele legământului prin care a fost sfinţit şi care-L insultă pe Duhul harului?! 30 Îl cunoaştem pe Cel Care a spus:
„A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti!“[a]
Şi, din nou:
„Domnul Îşi va judeca poporul.“[b]
31 Înfricoşător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu!
32 Amintiţi-vă însă de acele zile de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi îndurat multă luptă, în suferinţe, 33 fiind uneori expuşi în mod public abuzului şi persecuţiei, iar alteori fiind părtaşi cu cei ce au fost trataţi astfel. 34 Aţi împărtăşit suferinţele celor închişi şi aţi răbdat cu bucurie jefuirea bunurilor voastre, ştiind că voi aveţi ceva mai bun şi care rămâne. 35 De aceea, să nu vă părăsiţi acea încredere, care aduce o mare răsplată! 36 Căci aveţi nevoie de răbdare, pentru ca, după ce aţi făcut voia lui Dumnezeu, să puteţi primi ceea ce a fost promis.
37 „Totuşi, încă puţin, foarte puţin, şi Cel Ce vine va veni şi nu va întârzia!
38 Însă cel drept al Meu va trăi prin credinţă.
Sufletul Meu nu găseşte plăcere în cel care dă înapoi.“[c]
39 Însă noi nu suntem dintre cei ce dau înapoi şi care astfel sunt pierduţi, ci dintre cei ce au credinţă pentru a-şi scăpa sufletul.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.