Previous Prev Day Next DayNext

Old/New Testament

Each day includes a passage from both the Old Testament and New Testament.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Psalmii 113-115

Psalmul 113

Lăudaţi-L pe Domnul!

Lăudaţi, slujitori ai Domnului,
    lăudaţi Numele Domnului!

Numele Domnului să fie binecuvântat,
    de acum şi până-n veci!
De la răsăritul soarelui şi până la apusul lui,
    binecuvântat fie Numele Domnului!

Domnul este înălţat mai presus de toate neamurile,
    mai presus de ceruri este slava Lui.
Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru,
    Cel Ce tronează din înălţime
şi totuşi Se apleacă privind
    spre ceruri şi spre pământ?

El îl ridică din pulbere pe cel sărman
    şi îl înalţă din gunoi pe cel nevoiaş,
ca să-l aşeze la un loc cu cei de neam ales,
    cu cei de neam ales din poporul Său.
El îi dă celei sterpe o familie,
    face din ea o mamă veselă în mijlocul copiilor ei.

Lăudaţi-L pe Domnul!

Psalmul 114

Când a ieşit Israel din Egipt
    şi Casa lui Iacov – din poporul cu limbă încâlcită,
Iuda a devenit Lăcaşul Lui cel sfânt
    şi Israel – tărâmul stăpânirii Lui.
Marea a văzut şi a fugit,
    Iordanul s-a dat înapoi,
munţii au sărit ca nişte berbeci
    şi dealurile – ca nişte miei.

Ce ai, mare, de fugi?
    Iordane, de ce dai înapoi?
Munţilor, de ce săriţi ca nişte berbeci,
    şi voi, dealurilor, ca nişte miei?

Cutremură-te, pământule, înaintea Stăpânului,
    înaintea Dumnezeului lui Iacov,
Cel Care transformă stânca în iaz
    şi cremenea – în izvoare de apă!

Psalmul 115

Nu nouă, Doamne, nu nouă,
    ci Numelui Tău să-i fie adusă slava,
        pentru îndurarea şi credincioşia Ta!
Pentru ce să zică neamurile:
    „Unde le este Dumnezeul?“
Dumnezeul nostru însă este în ceruri
    şi face tot ce vrea.
Idolii lor sunt din argint şi din aur,
    sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
Ei au gură, dar nu vorbesc,
    au ochi, dar nu văd,
au urechi, dar nu aud,
    au nas, dar nu pot mirosi,
au mâini, dar nu pot pipăi,
    au picioare, dar nu pot umbla cu ele,
        iar din gâtlej nu pot scoate nici un sunet.
Ca ei sunt cei care-i fac
    şi toţi cei care se încred în ei.

Israele, încrede-te în Domnul
    El este ajutorul şi scutul lui!
10 Casă a lui Aaron, încrede-te în Domnul
    El este ajutorul şi scutul lui!
11 Cei temători de Domnul, încredeţi-vă în Domnul
    El este ajutorul şi scutul lor!

12 Domnul Îşi aduce aminte de noi şi dă binecuvântare:
    El binecuvântează casa lui Israel,
        binecuvântează casa lui Aaron,
13 îi binecuvântează pe cei ce se tem de Domnul,
    de la cei mici până la cei mari.

14 Să vă înmulţească Domnul,
    pe voi şi pe fiii voştri!
15 Să fiţi binecuvântaţi de Domnul,
    Creatorul cerurilor şi al pământului.

16 Cerurile, cerurile sunt ale Domnului,
    dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
17 Nu morţii Îi dau laudă Domnului,
    nici cei care s-au pogorât în tăcere,
18 ci noi Îl vom binecuvânta pe Domnul,
    de acum şi până în veci.

Lăudaţi-L pe Domnul!

1 Corintieni 6

Despre litigii între fraţi

Dacă unul dintre voi se ceartă cu un altul, cum îndrăzneşte să meargă să fie judecat de către cei nedrepţi, şi nu de către sfinţi? Sau oare voi nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea? Iar dacă prin voi va fi judecată lumea, sunteţi voi nevrednici să judecaţi cazuri mici? Nu ştiţi că noi îi vom judeca pe îngeri? Cu cât mai mult lucrurile acestei vieţi? Dacă aveţi deci cazuri privitoare la lucrurile acestei vieţi, voi puneţi judecători pe aceia care nu au însemnătate pentru[a] biserică?[b] Spun aceasta spre ruşinea voastră! Nu există între voi nici cel puţin un om destul de înţelept pentru a judeca între fraţi? Dar fratele merge la judecată împotriva fratelui său şi încă înaintea necredincioşilor! Chiar faptul că aveţi cazuri de judecată între voi înşivă este deja o dovadă a înfrângerii voastre. De ce n-aţi vrut mai degrabă să suferiţi nedreptatea? De ce n-aţi vrut, mai degrabă, să fiţi păgubiţi? Însă voi sunteţi cei care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi! Sau oare nu ştiţi că cei nedrepţi nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă înşelaţi! Nici cei desfrânaţi, nici cei idolatri, nici cei adulteri, nici bărbaţii care practică prostituţia, nici homosexualii, 10 nici hoţii, nici cei lacomi, nici beţivii, nici bârfitorii, nici tâlharii nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. 11 Şi aşa erau unii dintre voi. Dar aţi fost curăţiţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus Cristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.

Despre desfrâu

12 Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nimic nu va pune stăpânire pe mine! 13 Mâncărurile sunt pentru stomac, iar stomacul este pentru mâncăruri; şi Dumnezeu va distruge şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru desfrâu, ci pentru Domnul, iar Domnul pentru trup. 14 Şi Dumnezeu L-a înviat pe Domnul şi ne va învia şi pe noi prin puterea Lui. 15 Nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădulare ale lui Cristos? Aşadar, voi lua eu oare un mădular al lui Cristos şi-l voi face mădular al unei prostituate?! Niciodată! 16 Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de o prostituată este un singur trup cu ea? Căci este spus: „Cei doi vor deveni un singur trup.“[c] 17 Dar cel ce se alipeşte de Domnul este un singur duh cu El. 18 Fugiţi de desfrâu! Toate celelalte păcate pe care le săvârşeşte omul sunt în afara trupului, dar cel care săvârşeşte desfrâu păcătuieşte împotriva trupului său. 19 Sau oare nu ştiţi că trupul vostru este templul Duhului Sfânt Care este în voi, pe Care-L aveţi de la Dumnezeu, şi că voi nu sunteţi ai voştri? 20 Căci voi aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Slăviţi-L deci pe Dumnezeu în trupul (şi în duhul) vostru (care sunt ale lui Dumnezeu)[d]!

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.