Old/New Testament
Psalmul 7
Un şiggaion[a] al lui David, pe care el l-a cântat Domnului din pricina cuvintelor beniamitului Cuş.
1 Doamne, Dumnezeul meu, în Tine îmi caut scăparea!
Izbăveşte-mă de toţi prigonitorii mei, scapă-mă,
2 ca să nu mă sfâşie ca un leu,
să nu mă rupă în bucăţi fără ca cineva să mă poată scăpa!
3 Doamne, Dumnezeul meu, dacă am săvârşit aşa ceva,
dacă este fărădelege pe mâinile mele,
4 dacă am răsplătit cu rău pe cel ce trăia în pace cu mine,
dacă mi-am jefuit duşmanul pe nedrept,
5 atunci fie ca duşmanul să mă urmărească
şi să mă ajungă,
să-mi calce viaţa în picioare
şi să-mi culce slava în ţărână!Sela
6 Ridică-Te, Doamne, în mânia Ta,
scoală-Te din pricina furiei duşmanilor mei,
trezeşte-Te, Dumnezeul Meu, şi porunceşte o judecată!
7 Adunarea popoarelor să Te înconjoare;
stăpâneşte asupra ei din înălţime!
8 Să judece Domnul noroadele!
Judecă-mă, Doamne, şi pe mine;
fă-mi după dreptatea şi integritatea mea, o Preaînalte[b]!
9 Opreşte răutatea celor răi
şi întăreşte-l pe cel drept,
Tu, Care cercetezi inimile şi rărunchii,
Dumnezeule drept!
10 Scutul meu este Dumnezeu,
Mântuitorul celor cu inima cinstită.
11 Dumnezeu este un judecător drept,
Dumnezeu se înverşunează împotriva celui rău în fiecare zi.
12 Pentru cel care nu se întoarce la Dumnezeu,
El Îşi ascute sabia,
Îşi încordează arcul şi-l ţinteşte.
13 Lui[c] îi pregăteşte armele morţii,
săgeţi aprinse îi pregăteşte.
14 Iată-l pe cel ce naşte răutate,
zămisleşte necazul
şi dă naştere înşelăciunii!
15 Sapă o groapă, o adânceşte
şi cade chiar el în adâncitura pe care a făcut-o.
16 Necazul pe care-l provoacă se întoarce împotriva capului său
şi violenţa lui se răsfrânge asupra creştetului său.
17 Eu voi aduce mulţumiri Domnului pentru dreptatea Lui
şi voi cânta laudă Numelui Domnului Preaînalt.
Psalmul 8
Pentru dirijor. De cântat în ghitit[d]. Un psalm al lui David.
1 Doamne, Stăpânul nostru,
cât de maiestuos este Numele Tău pe întreg pământul!
Fie înălţată slava Ta mai presus de ceruri![e]
2 Din gura copiilor şi a celor ce sunt alăptaţi
ai întemeiat o fortăreaţă
împotriva duşmanilor Tăi,
ca să fie astfel reduşi la tăcere vrăjmaşul şi răzbunătorul.
3 Când privesc cerurile,
lucrarea mâinilor Tale,
luna şi stelele pe care le-ai zidit, îmi zic:
4 Ce este omul ca să-Ţi aminteşti de el
şi fiul omului ca să-Ţi pese de el?
5 Tu l-ai făcut cu puţin mai prejos decât Dumnezeu[f]
şi l-ai încoronat cu slavă şi cu cinste.
6 L-ai pus să domnească peste lucrările mâinilor Tale;
i-ai pus totul sub picioare:
7 oi şi boi deopotrivă,
chiar şi fiarele câmpului;
8 păsările cerului şi peştii mării,
tot ce străbate căile mărilor.
9 Doamne, Stăpânul nostru,
cât de maiestuos este Numele Tău pe întreg pământul!
Psalmul 9[g]
Pentru dirijor. Se cântă ca şi „Moartea fiului“. Un psalm al lui David.
1 Te voi lăuda, Doamne, din toată inima mea,
voi povesti toate minunile Tale.
2 Mă voi bucura şi mă voi veseli în Tine,
voi cânta laudă Numelui Tău, Preaînalte!
3 Duşmanii mei dau înapoi,
se poticnesc şi pier dinaintea Ta,
4 căci Tu ai judecat cauza mea şi mi-ai făcut dreptate;
ai şezut pe tron ca Unul Care judeci cu dreptate.
5 Tu ai mustrat neamurile şi l-ai nimicit pe cel rău;
le-ai şters numele pentru veci de veci.
6 Duşmanul a sfârşit în ruine veşnice!
I-ai smuls cetăţile
şi ai dat uitării amintirea lor.
7 Domnul însă va trona pe vecie!
El Îşi pregăteşte tronul pentru judecată.
8 El va judeca lumea cu dreptate,
va cântări noroadele cu nepărtinire.
9 Domnul este o fortăreaţă pentru cel asuprit,
o fortăreaţă în vremuri de necaz.
10 Cei ce cunosc Numele Tău se încred în Tine,
căci Tu nu-i părăseşti pe cei ce Te caută, Doamne!
11 Cântaţi Domnului, Care este întronat în Sion!
Vestiţi printre popoare isprăvile Lui!
12 Căci El, Care răzbună sângele vărsat, Îşi aduce aminte
şi nu trece cu vederea strigătul sărmanilor.
13 Îndură-te de mine, Doamne,
uită-te la suferinţa pe care mi-o pricinuiesc duşmanii mei!
Ridică-mă de la porţile morţii!
14 Atunci voi vesti toate laudele Tale la porţile fiicei Sionului,
mă voi veseli de mântuirea Ta!
15 Neamurile se vor cufunda în groapa pe care au săpat-o;
chiar în laţul pe care l-au ascuns li se va prinde piciorul.
16 Domnul Se descoperă şi face judecată[h];
Cel rău este prins chiar prin lucrarea mâinilor lui.Higgaion[i]. Sela
17 Cei răi se întorc în Locuinţa Morţilor,
împreună cu toate neamurile care uită de Dumnezeu.
18 Dar El nu-l uită pe cel sărman pentru totdeauna,
nici nu-i lasă fără nădejde pe cei asupriţi.
19 Ridică-Te, Doamne, să nu biruie omul!
Să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune groaza în ei, Doamne!
Să recunoască neamurile că sunt doar nişte oameni!Sela
În Corint
18 După aceea a plecat din Atena şi s-a dus în Corint. 2 Acolo a întâlnit un iudeu pe nume Aquila, de neam din Pont, care venise de curând din Italia împreună cu soţia lui, Priscila[a], deoarece Claudiu[b] poruncise ca toţi iudeii să plece din Roma[c]. Pavel s-a dus la ei 3 şi, fiindcă erau de aceeaşi meserie, a rămas la ei şi lucrau împreună. Căci meseria lor era aceea de constructori de corturi. 4 În fiecare Sabat, Pavel purta discuţii în sinagogă şi-i convingea atât pe iudei, cât şi pe greci.
5 Dar când Silas şi Timotei au sosit din Macedonia, Pavel s-a dedicat în întregime predicării, depunând mărturie înaintea iudeilor că Isus este Cristosul. 6 Când i s-au împotrivit şi l-au batjocorit, el şi-a scuturat praful de pe haine, zicând: „Sângele vostru să fie asupra capului vostru! Eu sunt curat. De acum încolo mă voi duce la neamuri!“ 7 Şi, după ce a ieşit de acolo, a intrat în casa unuia pe nume Titius[d] Iustus, un om temător de Dumnezeu, a cărui casă era lângă sinagogă. 8 Crisp, conducătorul sinagogii, a crezut în Domnul împreună cu toată casa lui şi, de asemenea, mulţi dintre corintienii care îl auziseră pe Pavel, au crezut şi ei şi au fost botezaţi. 9 Noaptea, Domnul i-a vorbit lui Pavel într-o viziune: „Nu te teme, ci vorbeşte şi nu tăcea, 10 căci Eu sunt cu tine şi nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ţi facă rău; vorbeşte, fiindcă am mult popor în această cetate!“ 11 Prin urmare, Pavel a stat acolo un an şi jumătate şi i-a învăţat Cuvântul lui Dumnezeu.
Pavel înaintea proconsulului Galio
12 În timp ce Galio era proconsul[e] al Ahaiei, iudeii s-au ridicat într-un singur gând împotriva lui Pavel, l-au dus înaintea scaunului de judecată 13 şi au zis: „Acesta incită oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un fel care este împotriva Legii[f]!“ 14 Pavel tocmai voia să deschidă gura să vorbească, dar Galio le-a zis iudeilor: „Dacă ar fi vorba de vreun delict sau de vreo ticăloşie gravă, v-aş accepta plângerea, iudeilor; 15 dar, întrucât este o dispută cu privire la cuvinte, la nume şi la Legea voastră, vă priveşte! Eu nu vreau să fiu judecător în aceste lucruri!“ 16 Şi i-a alungat de la scaunul de judecată. 17 Atunci ei l-au apucat pe Sostenes, conducătorul sinagogii, şi l-au bătut chiar în faţa scaunului de judecată, fără ca lui Galio să-i pese de aceasta.
Pavel se întoarce în Antiohia
18 Pavel a rămas mai multe zile acolo. Apoi şi-a luat rămas bun de la fraţi şi a plecat pe mare spre Siria, împreună cu Priscila şi Aquila, după ce şi-a[g] tuns capul în Chencrea[h], căci făcuse un jurământ[i]. 19 Au ajuns în Efes, şi Pavel i-a lăsat acolo pe însoţitorii lui. El a intrat în sinagogă şi a purtat discuţii cu iudeii. 20 Aceştia l-au rugat să rămână la ei mai mult timp, dar el nu a vrut, 21 ci şi-a luat rămas bun de la ei, zicând: „(Trebuie neapărat ca sărbătoarea care vine s-o ţin în Ierusalim.)[j] Dacă Dumnezeu vrea, mă voi întoarce din nou la voi!“ Şi a plecat din Efes, pe mare. 22 S-a dat jos în Cezareea, s-a dus şi a salutat biserica din Ierusalim[k] şi apoi a coborât la Antiohia. 23 După ce a petrecut un timp acolo, a plecat străbătând din loc în loc ţinutul Galatiei şi al Frigiei şi întărindu-i pe toţi ucenicii.
Apolo
24 Un iudeu pe nume Apolos, de neam din Alexandria, care era un vorbitor elocvent[l] şi un bun cunoscător al Scripturii, a venit în Efes. 25 El era instruit în ce priveşte Calea Domnului, vorbea cu un duh înfocat şi dădea învăţătură cu acurateţe despre lucrurile privitoare la Isus, deşi cunoştea numai botezul lui Ioan. 26 A început să vorbească cu îndrăzneală în sinagogă, iar când Priscila şi Aquila l-au auzit, l-au luat acasă şi i-au explicat şi mai amănunţit Calea lui Dumnezeu. 27 Pentru că el voia să treacă în Ahaia[m], fraţii l-au încurajat şi au scris ucenicilor să-l primească bine. Când a ajuns, el le-a fost de mare ajutor celor ce, prin har, deveniseră credincioşi. 28 Căci el îi înfrunta pe iudei în public, dovedind pe baza Scripturilor că Isus este Cristosul.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.