Old/New Testament
Ziua de jale transformată în zi de triumf
9 În luna a douăsprezecea, adică în luna Adar, în ziua a treisprezecea a lunii, când avea să se ducă la îndeplinire porunca şi decretul împăratului, chiar în ziua în care duşmanii iudeilor se aşteptau să pună stăpânire peste ei, situaţia s-a schimbat, astfel că iudeii au pus stăpânire peste cei ce îi urau. 2 Iudeii s-au adunat în cetăţile lor, în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să le facă rău. Nimeni nu le-a putut sta împotrivă, căci groaza de iudei cuprinsese toate popoarele. 3 Toţi conducătorii provinciilor, satrapii, guvernatorii şi slujbaşii împăratului îi sprijineau pe iudei, căci îi apucase groaza de Mardoheu, 4 fiindcă Mardoheu era renumit la palatul împăratului şi-i mergea faima prin toate provinciile, deoarece el era un bărbat a cărui influenţă creştea tot mai mult.
5 Iudeii au lovit cu tăişul sabiei pe toţi duşmanii lor; i-au înjunghiat, i-au nimicit şi au făcut celor ce-i urau tot ce au vrut. 6 În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni, printre care se numărau şi 7 Parşandata, Dalfon, Aspata, 8 Porata, Adalia, Aridata, 9 Parmaşta, Arisai, Aridai şi Vaizata. 10 I-au ucis şi pe cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, duşmanul iudeilor, dar nu s-au atins de averile lor. 11 În ziua aceea, numărul celor ucişi în citadela Susei a ajuns la cunoştinţa împăratului. 12 Împăratul i-a zis împărătesei Estera:
– În citadela Susei iudeii au ucis şi au nimicit cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte provincii? Dacă mai ai vreo dorinţă, ţi se va împlini. Dacă mai ai vreo cerere, ţi se va răspunde.
13 – Dacă împăratul găseşte că este bine, a zis Estera, să se dea voie iudeilor din Susa să facă şi mâine după decretul de astăzi şi să-i spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
14 – Aşa să se facă, a răspuns împăratul, să se dea un decret la Susa prin care să li se dea voie iudeilor să-i spânzure pe cei zece fii ai lui Haman.
15 Iudeii s-au strâns în Susa şi, în ziua a paisprezecea a lunii Adar, au ucis în Susa încă trei sute de oameni. De averile lor însă nu s-au atins. 16 Restul iudeilor din provinciile împăratului s-au strâns şi ei ca să-şi apere vieţile şi şi-au dobândit odihna, scăpând de duşmanii lor. Au ucis şaptezeci şi cinci de mii dintre cei ce îi urau, dar de averile lor nu s-au atins. 17 Aşa s-a întâmplat în ziua a treisprezecea a lunii Adar, iar în a paisprezecea zi s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
Celebrarea Purimului
18 Iudeii din Susa s-au strâns şi în ziua a treisprezecea a lunii, şi în ziua a paisprezecea a lunii, iar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie. 19 De aceea iudeii de la sate au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie şi de ospăţ, o zi de sărbătoare în care prietenii îşi trimit unii altora daruri.
20 Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din provinciile împăratului Ahaşveroş, celor de aproape şi celor de departe, 21 ca să-i îndemne să sărbătorească în fiecare an ziua a paisprezecea a lunii Adar şi ziua a cincisprezecea a aceleiaşi luni, 22 ca zile în care iudeii au scăpat de duşmanii lor şi ca lună în care întristarea lor s-a transformat în bucurie, iar bocetul lor – în fericire. I-a îndemnat să facă din ele zile de ospăţ şi de bucurie şi să trimită daruri de mâncare prietenilor şi daruri celor săraci. 23 Iudeii au acceptat ceea ce începuseră deja să facă şi au făcut întocmai cum le scrisese Mardoheu. 24 Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, duşmanul tuturor iudeilor, plănuise stârpirea iudeilor, aruncând „Purul“, adică sorţul, pentru ca aceştia să fie zdrobiţi şi nimiciţi, 25 însă împăratul a prins de veste[a] şi a poruncit în scris să se întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care acesta l-a pus la cale împotriva iudeilor şi să fie spânzurat pe lemn atât el, cât şi fiii acestuia. 26 De aceea au numit aceste zile „Purim“, după cuvântul Pur. Astfel, din pricina tuturor celor scrise în acea scrisoare şi din pricina a ceea ce au văzut şi a ceea ce li s-a întâmplat, 27 iudeii au hotărât atât pentru ei, cât şi pentru urmaşii lor, dar şi pentru toţi cei care li se vor mai adăuga, să nu înceteze să sărbătorească aceste două zile, în fiecare an, după cum spunea scrisoarea, la vremea hotărâtă. 28 Zilele acestea trebuiau amintite şi sărbătorite în fiecare generaţie, de către fiecare clan în parte, în fiecare provincie şi în fiecare cetate. Zilele de Purim nu trebuiau să fie desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, iar amintirea lor nu trebuia să înceteze printre urmaşii lor.
29 Împărăteasa Estera, fiica lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris cu toată autoritatea, ca să întărească această a doua scrisoare cu privire la Purim. 30 Mardoheu a trimis scrisori tuturor iudeilor din cele o sută douăzeci şi şapte de provincii imperiale ale lui Ahaşveroş. Ele conţineau cuvinte de pace şi de încredere, 31 pentru a întări sărbătorirea acestor zile de Purim la vremea hotărâtă, aşa cum ceruse iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera şi totodată aşa cum ei înşişi îşi rânduiseră, pentru ei şi pentru urmaşii lor, reglementări cu privire la post şi la bocet. 32 Porunca Esterei a întărit aceste reglementări cu ocazia Purimului şi a fost scrisă într-o carte.
Epilog
10 Împăratul Ahaşveroş a rânduit un tribut asupra ţării şi asupra ostroavelor mării. 2 Toate faptele privitoare la puterea şi isprăvile lui, precum şi amănunte despre măreţia lui Mardoheu, cel promovat de împărat, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor împăraţilor Mediei şi Persiei“? 3 Iudeul Mardoheu era al doilea în rang după împăratul Ahaşveroş şi era renumit printre iudei, fiind preţuit de mulţimea fraţilor săi, pentru că a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru pacea întregului său neam.
Ştefan se adresează Sinedriului
7 Marele preot l-a întrebat:
– Aşa stau lucrurile?
2 El a răspuns:
– Fraţi şi părinţi, ascultaţi! Dumnezeul slavei i S-a arătat strămoşului nostru Avraam în timp ce se afla în Mesopotamia, înainte de a locui în Haran, 3 şi i-a zis: „Ieşi din ţara ta şi dintre rudeniile tale şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta!“[a] 4 Atunci el a ieşit din ţara caldeenilor[b] şi a locuit în Haran. De acolo, după moartea tatălui său, Dumnezeu l-a mutat în ţara aceasta, în care locuiţi voi acum, 5 dar nu i-a dat în ea nici o moştenire, nici măcar o palmă de pământ, ci i-a promis că i-o va da ca posesiune, lui şi seminţei[c] lui după el, cu toate că nu avea nici un copil. 6 Dumnezeu i-a spus că urmaşii lui vor locui ca străini într-o ţară străină şi că vor fi înrobiţi şi asupriţi timp de patru sute de ani[d]. 7 „Dar pe neamul căruia îi vor sluji ei îl voi judeca Eu, a zis Dumnezeu, iar după aceea vor ieşi de acolo şi Mi se vor închina Mie în locul acesta.“[e] 8 Apoi i-a dat legământul circumciziei. Astfel, când i s-a născut Isaac, Avraam l-a circumcis în ziua a opta; apoi Isaac l-a circumcis pe Iacov, şi Iacov pe cei doisprezece patriarhi.
9 Patriarhii, fiind invidioşi pe Iosif, l-au vândut în Egipt. Dar Dumnezeu era cu el 10 şi l-a scăpat din toate necazurile lui; El i-a dat har şi înţelepciune în prezenţa lui Faraon, monarhul Egiptului, care l-a pus conducător peste Egipt şi peste toată casa lui. 11 A venit o foamete în tot Egiptul şi în Canaan; necazul era mare şi strămoşii noştri nu găseau de mâncare. 12 Iacov a auzit că în Egipt era grâu, aşa că i-a trimis acolo pe strămoşii noştri pentru prima oară. 13 Când s-au dus a doua oară, Iosif li s-a făcut cunoscut fraţilor săi, iar Faraon a aflat despre neamul lui Iosif. 14 Apoi Iosif a trimis să fie chemat tatăl său Iacov precum şi întreaga familie, în număr de şaptezeci şi cinci de suflete[f]. 15 Şi astfel Iacov s-a coborât în Egipt, unde atât el, cât şi strămoşii noştri au murit. 16 Au fost mutaţi în Şehem şi puşi în mormântul pe care-l cumpărase Avraam de la fiii lui Hamor, în Şehem, în schimbul unei sume în argint. 17 Cu cât se apropia vremea împlinirii promisiunii pe care Dumnezeu i-o făcuse lui Avraam, poporul creştea şi se înmulţea tot mai mult în Egipt, 18 până când peste Egipt s-a ridicat un alt monarh, care nu-l cunoscuse pe Iosif. 19 Acesta ne-a exploatat cu viclenie neamul şi i-a tratat rău pe strămoşii noştri, cerându-le să-şi abandoneze copiii, ca să nu mai trăiască. 20 În vremea aceea s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit timp de trei luni în casa tatălui său, 21 iar când a fost abandonat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe propriul ei fiu.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.