Previous Prev Day Next DayNext

Read the New Testament in 24 Weeks

A reading plan that walks through the entire New Testament in 24 weeks of daily readings.
Duration: 168 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Apocalipsa 5-6

Sulul scris şi Mielul

În mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron am văzut un sul scris pe ambele părţi şi sigilat cu şapte sigilii. Am văzut un înger puternic proclamând cu glas tare: „Cine este vrednic să desfacă sulul şi să-i rupă sigiliile?“ Dar nimeni în cer, nici pe pământ, nici sub pământ n-a putut să desfacă sulul şi să se uite în el. Am plâns mult, pentru că nimeni n-a fost găsit vrednic să desfacă sulul şi să se uite în el. Dar unul dintre bătrâni mi-a zis: „Nu plânge! Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a învins şi este vrednic să desfacă sulul şi cele şapte sigilii ale lui!“

M-am uitat şi am văzut un Miel, care părea înjunghiat, stând în mijlocul tronului şi al celor patru fiinţe vii şi printre bătrâni. Avea şapte coarne[a] şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu, trimise pe întreg pământul. El a venit şi a luat sulul din mâna dreaptă a Celui Ce şedea pe tron. Când Mielul a luat sulul, cele patru fiinţe vii şi cei douăzeci şi patru de bătrâni au căzut la pământ înaintea Lui. Fiecare avea o harfă şi vase de aur pline cu tămâie – care sunt rugăciunile sfinţilor – şi cântau un cântec nou:

„Tu eşti vrednic să iei sulul
    şi să-i rupi sigiliile,
pentru că ai fost înjunghiat
    şi prin sângele Tău ai răscumpărat pentru Dumnezeu
oameni din orice seminţie, limbă, popor şi neam
10 şi i-ai făcut o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru;
    şi ei vor domni pe pământ!“

11 M-am uitat şi am auzit glasul multor îngeri care erau împrejurul tronului, al fiinţelor vii şi al bătrânilor. Numărul lor era de zece mii de ori zece mii şi de o mie de ori o mie[b]. 12 Ei spuneau cu glas puternic:

„Vrednic este Mielul, Care a fost înjunghiat,
    să primească putere, bogăţie, înţelepciune, tărie,
        onoare, slavă şi laudă!“

13 Apoi, pe orice făptură care este în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, adică orice făptură ce se află în aceste locuri, am auzit-o zicând:

„A Celui Ce şade pe tron şi a Mielului
    să fie lauda, onoarea, slava şi puterea,
        în vecii vecilor!“

14 Şi cele patru fiinţe vii au zis: „Amin!“, iar bătrânii au căzut la pământ şi s-au închinat.

Cele şapte sigilii

Am văzut când Mielul a rupt primul dintre cele şapte sigilii şi am auzit-o pe una dintre cele patru fiinţe vii spunând cu glas ca de tunet: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal alb, iar cel care-l călărea avea un arc. I-a fost dată o coroană şi, ca un cuceritor, a pornit să cucerească.

Când Mielul a rupt al doilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a doua fiinţă vie spunând: „Vino!“ Şi a pornit un alt cal, unul roşu, iar celui ce-l călărea i s-a dat voie să ia pacea de pe pământ, aşa încât oamenii să se înjunghie unii pe alţii; şi i-a fost dată o sabie mare.

Când Mielul a rupt al treilea sigiliu, am auzit-o pe cea de-a treia fiinţă vie spunând: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal negru, iar cel care-l călărea avea în mână o balanţă. Am auzit între cele patru fiinţe vii ceva ca un glas spunând: „Un choinix[c] de grâu pentru un denar[d]! Trei choinicşi de orz pentru un denar! Dar să nu strici măslinii şi viile!“

Când Mielul a rupt al patrulea sigiliu, am auzit glasul celei de-a patra fiinţe vii spunând: „Vino!“ M-am uitat şi iată că era un cal verde pal, iar numele celui ce-l călărea era Moartea. Împreună cu el, urmându-l, era Locuinţa Morţilor[e]. Le-a fost dată autoritate peste a patra parte a pământului, ca să omoare cu sabia, cu foametea, cu molima şi prin fiarele sălbatice de pe pământ.

Când Mielul a rupt al cincilea sigiliu, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră ucişi[f] din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei pe care o avuseseră. 10 Ei au strigat cu glas puternic: „Stăpâne peste toate, Tu Care eşti sfânt şi adevărat, cât mai este până când îi vei judeca pe locuitorii pământului şi vei răzbuna sângele nostru?“ 11 Fiecăruia i s-a dat câte o robă albă şi li s-a spus să se mai odihnească încă puţină vreme, până când numărul confraţilor[g] şi al fraţilor lor, care urmează să fie ucişi ca şi ei, va fi completat.

12 Am văzut când Mielul a rupt al şaselea sigiliu; şi a fost un mare cutremur. Soarele a devenit negru, ca pânza de sac făcută din păr, luna întreagă a devenit ca sângele, 13 iar stelele cerului au căzut pe pământ ca smochinele târzii care sunt azvârlite din pom, când acesta este scuturat de un vânt puternic. 14 Cerul a fost strâns ca un sul ce este înfăşurat, iar fiecare munte şi insulă au fost mişcate din locurile lor. 15 Regii pământului, oamenii de seamă, comandanţii, cei bogaţi, cei puternici, orice sclav şi orice om liber s-au ascuns în peşteri şi printre stâncile munţilor. 16 Ei ziceau munţilor şi stâncilor: „Cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui Ce şade pe tron şi de mânia Mielului, 17 pentru că a venit ziua cea mare a mâniei Lor şi cine poate sta în picioare?!“

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.