Previous Prev Day Next DayNext

Read the New Testament in 24 Weeks

A reading plan that walks through the entire New Testament in 24 weeks of daily readings.
Duration: 168 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Filipeni 3-4

Falsa dreptate şi adevărata dreptate

În cele din urmă, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul! Mie nu-mi este greu să vă scriu aceleaşi lucruri, iar vouă vă dau siguranţă.

Feriţi-vă de câinii aceia! Feriţi-vă de lucrătorii aceia răi, feriţi-vă de mutilatorii aceia! Noi suntem cei care am primit adevărata circumcizie: cei care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Cristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucruri pământeşti, deşi eu aş avea motive să mă laud cu lucrurile pământeşti. Dacă cineva crede că are motive să se încreadă în lucrurile pământeşti, eu şi mai mult: circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminţia lui Beniamin, evreu din evrei, în ce priveşte Legea – fariseu[a], în ce priveşte râvna – persecutor al bisericii, în ce priveşte dreptatea care se bazează pe Lege – fără vină. Însă toate lucrurile care pentru mine erau un câştig le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos. Mai mult decât atât, le consider pe toate o pierdere faţă de valoarea deosebită a cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor şi datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câştiga pe Cristos şi pentru a fi găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credinţa în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu prin credinţă. 10 Vreau să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui şi să devin ca El în moartea Lui, 11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morţi.

Urmărind premiul

12 Nu că deja am şi obţinut sau, mai bine zis, că am şi fost făcut deja desăvârşit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care şi eu am fost apucat de Cristos Isus. 13 Fraţilor, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă şi aruncându-mă înainte, 14 urmăresc ţinta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus. 15 Aşadar, toţi cei ce suntem maturi să avem acelaşi gând! Iar dacă gândiţi diferit cu privire la vreun lucru, Dumnezeu vi-l va clarifica. 16 Însă, în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să trăim la fel!

17 Urmaţi exemplul meu, fraţilor, şi uitaţi-vă cu atenţie la cei care trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat. 18 Căci v-am spus deseori şi vă mai spun şi acum, plângând, că sunt mulţi care trăiesc ca duşmani ai crucii lui Cristos. 19 Sfârşitul lor va fi distrugerea, dumnezeul lor este pântecele, iar gloria lor stă în ruşinea lor; ei se gândesc la lucruri pământeşti. 20 Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde Îl şi aşteptăm pe Mântuitorul nostru, Domnul Isus Cristos. 21 El va transforma trupul nostru umil şi-l va face asemenea trupului Său glorios, folosind puterea prin care-Şi poate supune toate lucrurile.

De aceea, fraţii mei preaiubiţi şi dragi, bucuria şi cununa mea, preaiubiţilor, rămâneţi fermi în Domnul!

Îndemnuri

Le îndemn pe Evodia şi pe Sintichia să aibă acelaşi gând în Domnul! Ţie, credincios slujitor împreună cu mine[b], îţi cer să le ajuţi pe aceste femei! Ele s-au ostenit alături de mine la răspândirea Evangheliei, împreună cu Clement şi cu ceilalţi conlucrători cu mine, ale căror nume sunt în cartea vieţii.

Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Vă spun din nou: bucuraţi-vă! Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii! Domnul este aproape. Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune şi cerere, cu mulţumire, faceţi cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu. Iar pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice înţelegere, vă va păzi inimile şi gândurile în Cristos Isus.

În cele din urmă, fraţilor, tot ce este adevărat, tot ce este nobil, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este plăcut, tot ce este vrednic de admirat, orice faptă măreaţă, orice este vrednic de laudă, la acestea să vă gândiţi! Ceea ce aţi învăţat, aţi primit, aţi auzit şi aţi văzut în mine, aceea să faceţi! Iar Dumnezeul păcii va fi cu voi.

Mulţumire pentru daruri

10 M-am bucurat mult în Domnul că acum, din nou, v-aţi gândit la mine. Într-adevăr, voi aţi fost preocupaţi de mine, însă n-aţi avut ocazia să arătaţi aceasta. 11 Nu din cauza unei nevoi vă spun aceasta, pentru că eu am învăţat să fiu mulţumit în orice împrejurare m-aş afla. 12 Ştiu ce înseamnă să fii sărac şi ştiu ce înseamnă să ai din belşug. Am învăţat secretul de a fi mulţumit în orice situaţie – fie sătul, fie flămând, fie în belşug, fie în nevoie. 13 Pot totul în Cristos, Care mă întăreşte. 14 Însă aţi făcut bine că aţi luat parte cu mine în necaz.

15 Voi ştiţi, filipenilor, că în primele zile ale predicării Evangheliei, când am plecat din Macedonia, nici o biserică n-a fost alături de mine în ce priveşte darea şi primirea, în afară de voi. 16 În Tesalonic mi-aţi trimis de mai multe ori ajutor pentru nevoile mele. 17 Nu că eu umblu după daruri, ci eu umblu după câştigul care este în folosul vostru. 18 Am primit de toate şi sunt în belșug. Sunt foarte mulţumit că am primit de la Epafrodit darurile pe care mi le-aţi trimis. Ele sunt o aromă plăcut mirositoare, o jertfă bine primită, plăcută lui Dumnezeu. 19 Dumnezeul meu va împlini toate nevoile voastre, potrivit cu bogăţia Lui slăvită, în Cristos Isus. 20 A Dumnezeului şi Tatălui nostru să fie slava, în vecii vecilor! Amin.

21 Salutaţi-i pe toţi sfinţii în Cristos Isus! Fraţii care sunt cu mine vă salută. 22 Toţi sfinţii vă salută, mai ales cei din casa Cezarului[c]. 23 Harul Domnului Isus Cristos să fie cu duhul vostru! (Amin.)[d]

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.