Previous Prev Day Next DayNext

Read the New Testament in 24 Weeks

A reading plan that walks through the entire New Testament in 24 weeks of daily readings.
Duration: 168 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
2 Timotei 1-2

Pavel, apostol al lui Cristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după promisiunea vieţii în Cristos Isus, către Timotei, copilul preaiubit: har, îndurare şi pace de la Dumnezeu Tatăl şi de la Cristos Isus, Domnul nostru!

Mulţumiri şi încurajări

Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, pe Care-L slujesc cu o conştiinţă curată, aşa cum au făcut-o şi strămoşii mei, când îmi aduc aminte mereu de tine în rugăciunile mele, zi şi noapte. Îmi amintesc de lacrimile tale şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Îmi aduc aminte de credinţa ta, care este fără ipocrizie şi care a locuit mai întâi în bunica ta, Lois, apoi în mama ta, Eunice, iar acum sunt convins că şi în tine. De aceea, îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mâinilor mele. Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de înţelepciune. Aşadar, să nu-ţi fie ruşine să mărturiseşti despre Domnul nostru şi nici despre mine, prizonier de dragul Lui, ci suferă împreună cu mine pentru Evanghelie[a], prin puterea lui Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu datorită faptelor noastre, ci datorită planului şi harului Său, pe care ni l-a dat în Cristos Isus înainte de vremurile veşniciilor, 10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru, Isus Cristos, Care a desfiinţat moartea şi a adus la lumină viaţa şi nemurirea, prin Evanghelie. 11 Iar eu am fost pus predicatorul, apostolul şi învăţătorul ei. 12 De aceea sufăr aceste lucruri, dar nu mi-e ruşine, pentru că ştiu în Cine am crezut şi sunt convins că El poate să păzească până în ziua aceea ce I-am încredinţat. 13 Păstrează modelul[b] cuvintelor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, împreună cu credinţa şi dragostea care sunt în Cristos Isus! 14 Păzeşte lucrul acela bun care ţi-a fost încredinţat prin Duhul Sfânt, Care locuieşte în noi!

15 Tu ştii că toţi cei ce sunt în Asia[c] m-au părăsit, între care sunt şi Figel, şi Hermogen. 16 Fie ca Domnul să-Şi arate îndurarea peste casa lui Onisifor, pentru că, de multe ori, el m-a încurajat şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. 17 Dimpotrivă, când a fost în Roma, m-a căutat cu mult efort şi m-a găsit. 18 Să dea Domnul să găsească îndurare de la Domnul în ziua aceea! Tu ştii bine cât de mult mi-a slujit în Efes.

Aşadar, tu, copilul meu, întăreşte-te în harul care este în Cristos Isus! Ceea ce ai auzit de la mine, înaintea multor martori, încredinţează unor oameni de încredere, care să fie în stare să-i înveţe pe alţii! Ia parte la suferinţă împreună cu mine, ca un bun soldat al lui Cristos Isus! Nici un soldat nu se implică în treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste.

Dacă cineva concurează ca atlet, nu este încununat, dacă nu concurează după reguli.

Fermierul care a trudit din greu trebuie să aibă primul parte din roade. Înţelege ce-ţi spun! Domnul îţi va da pricepere în toate.

Aminteşte-ţi de Isus Cristos, din sămânţa[d] lui David, Care a înviat din morţi, potrivit cu Evanghelia mea, pentru care eu sufăr până acolo încât sunt legat ca un răufăcător. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat. 10 Astfel, eu rabd totul pentru cei aleşi, pentru ca şi ei să obţină mântuirea care este în Cristos Isus, împreună cu slava veşnică. 11 Acest cuvânt este vrednic de încredere:

„Căci dacă am murit împreună cu El, vom şi trăi împreună cu El.
12 Dacă răbdăm, vom şi domni împreună cu El.
    Dacă ne lepădăm de El, şi El se va lepăda de noi.
13 Dacă suntem necredincioşi, El rămâne credincios,
    pentru că nu Se poate nega pe Sine.“

Un lucrător după voia lui Dumnezeu

14 Aminteşte-le aceste lucruri! Roagă-i solemn, înaintea lui Dumnezeu, să nu se certe cu privire la cuvinte, pentru că aceasta nu este de nici un folos, ci mai degrabă îi ruinează pe cei ce ascultă. 15 Străduieşte-te să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care nu are de ce să-i fie ruşine, care explică corect Cuvântul adevărului. 16 Evită vorbăriile goale şi lumeşti, căci cei care se ţin de ele vor înainta tot mai mult spre lipsa de evlavie, 17 iar cuvântul lor se va împrăştia precum cangrena. Dintre aceştia sunt şi Imeneu, şi Filet, 18 care s-au rătăcit în ce priveşte adevărul, spunând că învierea a avut deja loc şi răsturnând astfel credinţa multora. 19 Cu toate acestea, temelia solidă a lui Dumnezeu rămâne fermă, având sigiliul aceasta: „Domnul îi cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui“[e] şi „Oricine rosteşte Numele Domnului trebuie să se îndepărteze de nedreptate.“

20 Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut, unele pentru o întrebuinţare de cinste, altele pentru o întrebuinţare de ocară. 21 Aşadar, dacă cineva se curăţeşte de acestea, va fi un vas de cinste, sfinţit şi folositor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bună. 22 Fugi de poftele tinereţii şi urmăreşte dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei care-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată! 23 Evită disputele nebuneşti şi prosteşti, ştiind că ele dau naştere la certuri! 24 Şi robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toţi, capabil să dea învăţătură, să fie îngăduitor şi 25 să-i corecteze cu blândeţe pe cei ce se împotrivesc, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoaşterea adevărului, 26 să-şi vină în fire şi să scape din capcana diavolului[f], în care au fost capturaţi ca să-i facă voia.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.