Previous Prev Day Next DayNext

New Testament in a Year

Read the New Testament from start to finish, from Matthew to Revelation.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Luca 4:31-44

31 S-a dus în Capernaum, o cetate din Galileea, şi, în ziua de Sabat, a început să dea învăţătură. 32 Oamenii se mirau de învăţătura Lui, întrucât cuvântul Lui avea autoritate. 33 În sinagogă era un om care avea un duh de demon necurat. El a strigat cu glas tare:

34 – Ha! Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu Cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!

35 Isus l-a mustrat zicându-i:

– Taci şi ieşi afară din el!

Demonul l-a aruncat la pământ în mijlocul lor şi a ieşit din el fără să-i facă vreun rău.

36 Toţi au fost cuprinşi de uimire şi se întrebau unii pe alţii: „Ce înseamnă învăţătura aceasta? El porunceşte cu autoritate şi cu putere duhurilor necurate, iar ele ies afară!“ 37 Şi I s-a dus vestea în orice loc din regiune.

38 S-a ridicat şi, după ce a ieşit din sinagogă, S-a dus acasă la Simon. Soacra lui Simon era cuprinsă de febră mare şi ei L-au rugat pentru ea. 39 El S-a aplecat asupra ei, a mustrat febra, şi febra a lăsat-o, iar ea s-a ridicat imediat şi a început să le slujească.

40 După apusul soarelui, toţi cei care aveau bolnavi de diferite boli i-au adus la Isus, iar El Şi-a pus mâinile peste fiecare dintre ei şi i-a vindecat. 41 De asemenea, din mulţi ieşeau demoni, care strigau şi ziceau: „Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!“[a] El îi certa şi nu le dădea voie să vorbească, pentru că ei ştiau că El este Cristosul.

42 Când se crăpa de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Mulţimile au început să-L caute şi au ajuns până la El. Ei încercau să-L oprească, ca să nu plece de la ei, 43 însă El le-a zis: „Trebuie să predic şi în alte cetăţi Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu[b], căci pentru aceasta am fost trimis.“ 44 Şi a continuat să predice în sinagogile din Iudeea[c].

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.