Previous Prev Day Next DayNext

M’Cheyne Bible Reading Plan

The classic M'Cheyne plan--read the Old Testament, New Testament, and Psalms or Gospels every day.
Duration: 365 days
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)
Version
Deuteronom 13-14

Pedepsirea celor ce instigă la idolatrie

13 Dacă în mijlocul vostru se va ridica un profet sau un tălmaci de vise care vă va vesti un semn sau o minune, iar semnul sau minunea despre care v-a vorbit s-a împlinit, dacă vă va zice apoi: «Haideţi să mergem după alţi dumnezei, pe care nu îi cunoaşteţi, ca să le slujim!», să nu ascultaţi de cuvintele acelui profet sau tălmaci de vise, fiindcă Domnul, Dumnezeul vostru, vă încearcă ca să ştie dacă Îl iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima şi din tot sufletul vostru. Voi să-L urmaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, de El să vă temeţi, poruncile Lui să le păziţi, de glasul Lui să ascultaţi, Lui să-I slujiţi şi de El să vă ataşaţi. Acel profet sau tălmaci de vise va trebui să moară, deoarece a vorbit de răzvrătire împotriva Domnului, Dumnezeul vostru, Care v-a scos din ţara Egiptului şi v-a răscumpărat din casa sclaviei. El a dorit să vă abată de la calea pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a poruncit s-o urmaţi. Să nimiciţi astfel răul din mijlocul vostru.

Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău sau fiica ta sau soţia ta, care se odihneşte la pieptul tău sau prietenul tău, pe care îl iubeşti ca pe tine însuţi, te va stârni în secret, spunându-ţi: «Hai să mergem şi să slujim altor dumnezei», zei pe care nu i-ai cunoscut nici tu şi nici părinţii tăi, zei dintre cei ai popoarelor care sunt în jurul tău, în apropierea ta sau mai departe de tine, de la o margine la cealaltă a pământului, să nu accepţi ce-ţi spune şi să nu-l asculţi, să nu-l priveşti cu compătimire şi să nu-l cruţi sau să-l ascunzi, ci să-l omori. Tu să fii primul care se ridică împotriva lui ca să-l omoare şi apoi întregul popor. 10 Să-l ucizi cu pietre, deoarece a căutat să te abată de la Domnul, Dumnezeul tău, Care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. 11 Atunci toţi israeliţii vor auzi şi se vor teme şi nimeni nu va mai face un astfel de rău în mijlocul poporului.

12 Dacă, despre o cetate pe care Domnul, Dumnezeul vostru, v-a dat-o ca să locuiţi în ea, veţi auzi vorbindu-se astfel: 13 «Nişte oameni nelegiuiţi au ieşit din mijlocul ei şi i-au înşelat pe locuitorii cetăţii, zicându-le: ‘Haideţi să slujim altor dumnezei!’», zei pe care nu-i cunoaşteţi, 14 atunci să faceţi cercetări, să căutaţi şi să întrebaţi cu atenţie. Dacă este adevărat şi se dovedeşte că s-a săvârşit această faptă rea în mijlocul vostru, 15 atunci să-i ucideţi cu sabia pe toţi locuitorii cetăţii. Să nimiciţi[a] prin sabie toţi oamenii şi animalele care se află în ea. 16 Să adunaţi toate bunurile în piaţă, să ardeţi complet cetatea împreună cu toate bunurile, ca o ardere de tot înaintea Domnului, Dumnezeul vostru, şi astfel să rămână pentru totdeauna o ruină, niciodată să nu se mai reconstruiască. 17 Nimic din lucrurile date spre nimicire să nu se lipească de mâinile voastre pentru ca Domnul să se întoarcă din înverşunarea mâniei Lui, să-Şi arate compasiunea şi îndurarea faţă de voi şi să vă înmulţească, după cum a promis strămoşilor voştri că va face 18 dacă veţi asculta de glasul Domnului, Dumnezeul vostru, păzind toate poruncile Lui, pe care eu vi le dau astăzi şi înfăptuind ce este drept în ochii Domnului, Dumnezeul vostru.

Rituri funerare interzise. Animale curate şi necurate

14 Voi sunteţi copiii Domnului, Dumnezeul vostru. Să nu vă faceţi crestături şi să nu vă radeţi partea din faţă a capului[b] pentru un mort, fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru. El v-a ales dintre toate popoarele de pe pământ, ca să fiţi poporul Lui, comoara Lui.

Să nu mâncaţi nimic necurat. Acestea sunt animalele pe care puteţi să le mâncaţi: boul, oaia şi capra, cerbul, gazela, căprioara, ţapul sălbatic, pigargul, antilopa şi oaia sălbatică. Să mâncaţi din orice animal care rumegă şi are copita sau unghia despicată, adică despărţită în două. Dar dintre cele care doar rumegă sau au doar copita despicată să nu mâncaţi următoarele: cămila, iepurele sălbatic şi viezurele[c], pentru că, deşi rumegă, acestea nu au copita despicată; să le consideraţi necurate. De asemenea, să consideraţi necurat şi porcul pentru că, deşi are copita despicată, nu rumegă. Să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de hoiturile lor.

Dintre cele care sunt în apă puteţi mânca din tot ce are aripioare şi solzi; 10 dar din acelea care nu au aripioare şi solzi, să nu mâncaţi; să le consideraţi necurate.

11 Puteţi să mâncaţi din orice pasăre curată. 12 Păsările pe care nu puteţi să le mâncaţi sunt următoarele: vulturul, vulturul pleşuv, acvila, 13 gaia roşie, şorecarul şi toate speciile lui, 14 corbul şi toate speciile lui, 15 struţul, striga, pescăruşul, şoimul şi toate speciile lui, 16 cucuveaua, bufniţa şi ciuful de pădure, 17 ciuşul, uliganul pescar, cormoranul, 18 barza, bâtlanul şi toate speciile lui, pupăza şi liliacul.[d]

19 De asemenea, să consideraţi necurată orice insectă zburătoare care mişună; să nu mâncaţi din ele. 20 Puteţi mânca din orice creatură zburătoare considerată curată.

21 Să nu mâncaţi din nici un hoit; să-l daţi străinului care trăieşte printre voi să-l mănânce, sau să-l vindeţi celui de alt neam, fiindcă voi sunteţi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul vostru.

Să nu fierbeţi iedul în laptele mamei lui[e].

Reglementări privind zeciuielile

22 Să pui deoparte a zecea parte din tot ce-ţi va produce sămânţa, din tot ce-ţi va da pământul în fiecare an. 23 Să mănânci zeciuiala din grânele, din mustul şi din uleiul tău, întâii născuţi din cireada şi turma ta, în prezenţa Domnului, Dumnezeul tău, în locul pe care-L va alege ca să Îşi aşeze Numele acolo, ca să înveţi să te temi întotdeauna de El. 24 Dar dacă, atunci când te va binecuvânta Domnul, drumul pe care-l ai de făcut este prea lung şi nu eşti în stare să duci zeciuiala deoarece locul unde a ales Domnul, Dumnezeul tău, să-Şi pună Numele este prea departe de tine, 25 atunci s-o schimbi în argint[f], să iei argintul acela în mâini şi să te duci la locul pe care Domnul, Dumnezeul tău, l-a ales. 26 Acolo să cumperi cu argintul tot ce-ţi doreşte sufletul: vite, oi, vin sau băutură tare, sau orice altceva vei dori. Să mănânci şi să te bucuri acolo, tu şi familia ta, în prezenţa Domnului, Dumnezeul tău. 27 Să nu uiţi de levitul care este în cetăţile tale, fiindcă el nu are nici teritoriu şi nici moştenire în popor.

28 La sfârşitul celui de-al treilea an să scoţi toată zeciuiala din producţia acelui an şi să o aşezi în cetăţile tale. 29 Atunci să vină levitul care nu are teritoriu sau moştenire în popor, străinul, orfanul şi văduva din cetăţile tale şi să mănânce şi să se sature, pentru ca Domnul, Dumnezeul tău, să te binecuvânteze în toate lucrările pe care le vei face cu mâinile tale.

Psalmii 99-101

Psalmul 99

Domnul împărăţeşte! Să tremure popoarele!
    El tronează deasupra heruvimilor! Să se cutremure pământul!
Domnul este mare în Sion;
    El este înălţat peste popoare.
Lăudaţi Numele Lui cel mare şi înfricoşător:
    El este sfânt!

Împăratul este puternic şi iubeşte dreptatea.[a]
    Tu ai statornicit nepărtinirea;
        Tu ai făcut judecată şi dreptate în Iacov[b].
Înălţaţi-L pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă înaintea aşternutului[c] picioarelor Sale:
        El este sfânt!

Moise şi Aaron erau dintre preoţii Săi,
    iar Samuel – dintre cei ce-I chemau Numele;
ei L-au chemat pe Domnul
    şi El le-a răspuns.
Le-a vorbit din stâlpul de nor,
    iar ei au păzit mărturiile şi poruncile pe care El le-a dat.

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu le-ai răspuns;
    ai fost pentru ei[d] un Dumnezeu Care iartă,
        dar şi Unul Care te-ai răzbunat pe ei din cauza faptelor lor rele.
Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru,
    şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt,
        căci Domnul, Dumnezeul nostru, este sfânt!

Psalmul 100

Un psalm de mulţumire

Strigaţi de bucurie către Domnul, toţi locuitorii pământului!
    Slujiţi Domnului cu bucurie,
        veniţi înaintea Lui cu strigăte de veselie!
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu.
    El este Acela Care ne-a întocmit şi ai Lui suntem[e];
        suntem poporul Lui şi turma păşunii Lui!

Intraţi pe porţile Lui cu mulţumire
    şi în curţile Lui – cu laudă!
        Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele!
Căci Domnul este bun; în veci ţine îndurarea Lui
    şi din neam în neam credincioşia Lui.

Psalmul 101

Al lui David. Un psalm.

Voi cânta îndurarea şi judecata,
    Ţie Îţi voi cânta, Doamne!
Voi fi cu luare aminte la calea integrităţii.
    Când vei veni la mine?
Voi umbla în integritatea inimii mele,
    în mijlocul casei mele.
Nu voi pune nici o nelegiuire
    înaintea ochilor mei!
Urăsc pe cei ce s-au abătut;
    el nu se va lipi de mine!
Inima pervertită se va îndepărta de mine.
    Nu vreau să cunosc răul!
Pe cel ce-şi bârfeşte semenul în ascuns
    îl voi reduce la tăcere;
pe cel cu ochii trufaşi şi cu inima îngâmfată
    nu-l voi suferi.

Ochii mei vor fi asupra credincioşilor din ţară,
    ca ei să locuiască cu mine;
cel ce umblă pe calea integrităţii
    îmi va sluji.
Cel ce săvârşeşte înşelăciunea
    nu va locui în casa mea;
cel ce spune minciuni
    nu va sta în preajma mea.
În fiecare dimineaţă îi voi nimici
    pe toţi cei răi din ţară,
ca să stârpesc din cetatea Domnului
    pe toţi aceia care săvârşesc nelegiuirea.

Isaia 41

Domnul, Ajutorul lui Israel

41 «Ascultaţi-Mă în tăcere, ţinuturi de lângă mare,
    iar popoarele să-şi înnoiască puterea!
Să se apropie şi să vorbească!
    Să ne înfăţişăm împreună la judecată!

Cine l-a stârnit pe acela de la răsărit,
    chemându-l cu dreptate la picioarele Sale?[a]
El îi dă în stăpânire neamurile
    şi îi supune regi;
cu sabia îi preface în praf,
    iar cu arcul îi face ca pleava luată de vânt.
Îi urmăreşte, mergând în siguranţă
    pe un drum pe unde picioarele lui n-au mai călcat.
Cine a făcut şi a împlinit aceasta,
    chemând, de la început, generaţie după generaţie?
Eu, Domnul, am fost cu cei dintâi
    şi tot Eu voi fi şi cu cei de pe urmă.»

Ţinuturile de lângă mare văd aceasta şi se înfioară;
    marginile pământului tremură;
        ei se apropie şi sosesc.
Oamenii se încurajează între ei,
    spunându-şi: «Fii tare!»
Artizanul îl încurajează pe bijutier,
    iar cel ce netezeşte cu ciocanul, pe cel ce loveşte nicovala.
El zice despre îmbinare: «Este bună!»,
    după care fixează idolul în cuie ca să nu se clatine.

«Dar tu, Israele, robul Meu,
    tu, Iacove, pe care te-am ales,
        tu, sămânţă[b] a lui Avraam, prietenul Meu,
tu, pe care te-am adus de la marginile pământului
    şi te-am chemat din colţurile sale cele mai îndepărtate,
zicându-ţi: ‘Tu eşti robul Meu!’,
    pe tine te-am ales şi nu te-am lepădat!
10 Deci nu te teme, căci Eu sunt cu tine!
    Nu te înspăimânta, căci Eu sunt Dumnezeul tău!
Eu te voi întări, te voi ajuta
    şi te voi sprijini cu dreapta Mea izbăvitoare!

11 Da, umiliţi şi făcuţi de ruşine
    vor fi toţi cei furioşi pe tine;
ca un nimic vor ajunge şi vor pieri
    toţi cei ce ţi se opun.
12 Te vei uita după ei, după duşmanii tăi,
    dar nu-i vei mai găsi,
fiindcă nimiciţi de tot vor ajunge
    cei ce se luptă cu tine.
13 Căci Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău,
    Care te apuc de mâna dreaptă
şi-ţi zic: ‘Nu te teme,
    Eu te voi ajuta!
14 Nu te teme, vierme al lui Iacov,
    rămăşiţă firavă a lui Israel!
Eu Însumi te voi ajuta!’», zice Domnul,
    Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.
15 «Iată, te voi face o sanie ascuţită de treierat,
    nouă şi cu două rânduri de dinţi!
Vei treiera munţii şi-i vei zdrobi,
    iar dealurile le vei face ca pleava.
16 Le vei vântura şi le va lua vântul,
    iar vijelia le va împrăştia.
Dar tu te vei bucura în Domnul
    şi cu Sfântul lui Israel te vei preamări.

17 Săracii şi nevoiaşii caută apă dar nu găsesc,
    iar limba li se usucă de sete.
Însă Eu, Domnul, le voi răspunde!
    Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi!
18 Pe dealurile pleşuve voi face să curgă râuri,
    iar în mijlocul văilor – izvoare;
voi preface pustia într-un iaz,
    şi pământul uscat – în izvoare de apă.
19 În pustie voi planta
    cedri, salcâmi, mirt şi măslini;
în deşert voi planta laolaltă
    chiparoşi, ulmi şi pini,
20 pentru ca toţi să vadă şi să cunoască,
    să chibzuiască şi să înţeleagă
că mâna Domnului a făcut acestea,
    Sfântul lui Israel le-a creat!»

21 «Apăraţi-vă cauza!», zice Domnul.
    «Aduceţi dovezi!», zice Împăratul lui Iacov.
22 «Aduceţi-vă idolii să ne spună
    ce se va întâmpla!
Spuneţi-ne despre profeţiile voastre din trecut,
    pentru a le putea judeca
        şi pentru a le afla împlinirea!
Sau spuneţi-ne lucrurile care se vor întâmpla!
23     Faceţi-ne cunoscut viitorul,
        şi vom şti că sunteţi dumnezei!
Faceţi ceva – bine sau rău –
    ceva care să ne uimească sau să ne îngrozească!
24 Dar iată că voi sunteţi mai puţin decât nimic,
    iar lucrarea voastră este fără nici o valoare;
        o urâciune este cel ce vă alege.»

25 «Am stârnit pe cineva din nord şi a venit –
    pe cineva de la răsărit care cheamă Numele Meu.
El îi va călca pe domnitori cum calci tu noroiul
    şi cum calcă olarul lutul în picioare.
26 Cine a vestit aceasta de la început, ca s-o putem cunoaşte
    sau mai dinainte, ca să putem spune: ‘A avut dreptate!’?
Nimeni n-a vestit-o,
    nimeni n-a proclamat-o,
        nimeni n-a auzit vreun cuvânt de la voi.
27 Eu am vestit-o mai întâi Sionului: ‘Iată-i, iată-i!’
    şi am trimis un aducător de veşti bune Ierusalimului.
28 Mă uit şi nu este nimeni –
    nu este printre ei nici unul care să sfătuiască,
        nici unul care să răspundă atunci când îl întreb.
29 Iată că toţi sunt falşi,
    lucrările lor sunt un nimic,
        iar chipurile lor sunt vânt şi deşertăciune.

Apocalipsa 11

Cei doi martori

11 Mi-a fost dată o trestie asemenea unui băţ şi mi s-a spus: „Ridică-te şi măsoară Templul lui Dumnezeu, altarul şi pe cei ce se închină acolo! Curtea exterioară a Templului s-o laşi la o parte şi să n-o măsori, pentru că ea a fost dată neamurilor, care vor călca în picioare Cetatea Sfântă timp de patruzeci şi două de luni[a]. Le voi da celor doi martori ai mei autoritatea să profeţească o mie două sute şaizeci de zile[b], îmbrăcaţi în sac.“ Aceştia sunt cei doi măslini şi cele două sfeşnice care stau înaintea Domnului pământului. Dacă cineva vrea să le facă rău, din gurile lor iese foc care-i mistuie pe duşmanii lor. Deci, dacă vrea cineva să le facă rău trebuie să fie omorât în acest fel. Ei au autoritatea să închidă cerul, ca să nu mai cadă ploaie în zilele profeţiei lor. Ei au autoritate peste ape, ca să le transforme în sânge, şi să lovească pământul cu orice fel de urgie, cât de des doresc ei. Când îşi vor fi terminat de depus mărturia, fiara care se ridică din Adânc va purta război cu ei, îi va învinge şi-i va omorî. Cadavrele lor vor zăcea pe strada marii cetăţi, care, în mod figurat[c], este numită „Sodoma“ şi „Egipt“[d], unde a fost răstignit şi Domnul lor. Oameni din orice popor, seminţie, limbă şi neam se vor uita la cadavrele lor timp de trei zile şi jumătate şi nu vor da voie ca acestea să fie puse în mormânt. 10 Locuitorii pământului se vor bucura de ei, vor sărbători şi îşi vor trimite daruri unii altora, căci aceşti doi profeţi îi chinuiseră pe locuitorii pământului. 11 Dar după trei zile şi jumătate, o suflare de viaţă de la Dumnezeu a intrat în ei, şi ei s-au ridicat în picioare; şi o mare frică i-a cuprins pe cei ce i-au văzut. 12 Apoi ei au auzit un glas puternic din cer, care le-a spus: „Suiţi-vă aici!“ Şi ei s-au suit în cer, într-un nor, în timp ce duşmanii lor se uitau la ei. 13 Chiar în ceasul acela a avut loc un mare cutremur şi s-a prăbuşit a zecea parte din cetate. Şapte mii de oameni au murit în acel cutremur, iar cei care au rămas s-au înfricoşat şi au dat slavă Dumnezeului cerului.

14 Al doilea „vai“ s-a dus. Iată că al treilea „vai“ vine repede.

A şaptea trâmbiţă

15 Al şaptelea înger a sunat din trâmbiţă. Şi în cer s-au auzit glasuri puternice care ziceau:

„Împărăţia lumii a devenit Împărăţia Domnului nostru
    şi a Cristosului[e] Său;
        iar El va împărăţi în vecii vecilor!“

16 Cei douăzeci şi patru de bătrâni care şedeau pe tronurile lor înaintea lui Dumnezeu au căzut cu feţele la pământ şi I s-au închinat lui Dumnezeu, 17 zicând:

„Îţi mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeule Atotputernic,
    Care eşti şi Care erai,
pentru că Ţi-ai luat puterea Ta cea mare
    şi ai început să împărăţeşti!
18 Neamurile erau mânioase,
    dar a venit mânia Ta,
a venit timpul ca morţii să fie judecaţi,
    a venit timpul să dai răsplată robilor Tăi, profeţii,
sfinţilor şi celor ce se tem de Numele Tău,
    celor mici şi celor mari
şi a venit timpul să-i distrugi pe cei ce au distrus[f] pământul!“

19 Apoi a fost deschis Templul lui Dumnezeu din cer şi în interiorul Templului a fost văzut Chivotul Legământului. Şi au fost fulgere, sunete[g], tunete, cutremur şi grindină mare.

Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.