M’Cheyne Bible Reading Plan

8 Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe şi de toate vietăţile şi vitele care erau împreună cu el în arcă. Dumnezeu a făcut să sufle un vânt peste pământ, iar apele s-au potolit. ² Fântânile adâncului şi stăvilarele cerului au fost închise, iar ploaia din cer s-a oprit. ³ Apele au început să se retragă de pe pământ. La sfârşitul celor o sută cincizeci de zile, ele au scăzut, ⁴ iar în a şaptesprezecea zi a lunii a şaptea, arca s-a oprit pe munţii Ararat. ⁵ Apele au continuat să scadă până în luna a zecea, iar în ziua întâi a lunii a zecea, s-au văzut vârfurile munţilor.

⁶ După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra arcei pe care a făcut-o ⁷ şi a trimis afară un corb care a zburat încoace şi încolo, până când apele de pe pământ s-au uscat. ⁸ Apoi a trimis un porumbel ca să vadă dacă apele de pe pământ au scăzut; ⁹ dar porumbelul n-a găsit nici un loc unde să se aşeze, pentru că încă era apă pe tot pământul. De aceea el s-a întors la Noe în arcă, iar acesta şi-a întins mâna, l-a luat şi l-a adus la el în arcă. ¹⁰ El a mai aşteptat încă şapte zile şi apoi a trimis din nou porumbelul din arcă. ¹¹ Porumbelul s-a întors la el seara, iar în cioc avea o frunză de măslin ruptă de curând. Noe şi-a dat seama că apele de pe pământ scăzuseră. ¹² A mai aşteptat încă şapte zile, iar apoi a trimis din nou porumbelul, dar acesta nu s-a mai întors la el.

¹³ În anul şase sute unu al vieţii lui Noe, în prima zi a lunii întâi, pământul era uscat. Noe a ridicat învelitoarea arcei şi a văzut că pământul era uscat. ¹⁴ În a douăzeci şi şaptea zi a lunii a doua, pământul era uscat de tot. ¹⁵ Atunci Dumnezeu i-a spus lui Noe: ¹⁶ „Ieşi afară din arcă, tu, împreună cu soţia ta, cu fiii tăi şi cu soţiile acestora. ¹⁷ Scoate afară toate vieţuitoarele care sunt cu tine – păsările, animalele^[a], precum şi toate animalele mici care mişună pe pământ^[b] – pentru ca ele să se răspândească pe pământ, să fie roditoare şi să se înmulţească.“ ¹⁸ Astfel, Noe a ieşit din arcă împreună cu fiii săi, cu soţia sa şi cu soţiile fiilor săi. ¹⁹ De asemenea, toate vieţuitoarele, potrivit felurilor lor, toate animalele mici şi toate păsările, tot ce mişună pe pământ, au ieşit şi ele din arcă.

²⁰ Atunci Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate animalele curate şi din toate păsările curate şi le-a adus ca ardere de tot pe altar. ²¹ Domnul a simţit o aromă plăcută şi a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema niciodată pământul din cauza omului, chiar dacă^[c] înclinaţia minţii lui este înspre rău din tinereţe, şi nici nu voi mai distruge toate vieţuitoarele, aşa cum am făcut-o.

Vindecarea unui bolnav de lepră

8 Când a coborât Isus de pe munte, mulţimile L-au urmat. ² Şi iată că un lepros^[a] a venit la El, I s-a închinat şi I-a zis:

– Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti^[b]!

³ Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis:

– Da, vreau. Fii curăţit!

Şi imediat a fost curăţit de lepra lui. ⁴ Isus i-a zis:

– Vezi să nu spui nimănui, ci du-te să te arăţi preotului şi adu darul pe care l-a poruncit Moise^[c], ca mărturie pentru ei!

Credinţa centurionului^[d]

⁵ Când a intrat Isus în Capernaum, a venit la El un centurion^[e] care L-a rugat ⁶ şi I-a zis astfel:

– Doamne, slujitorul meu zace paralizat în casă şi se chinuie cumplit!

⁷ Isus i-a zis:

– Voi veni şi-l voi vindeca.

⁸ Dar centurionul a răspuns:

– Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci spune doar un cuvânt şi slujitorul meu va fi vindecat! ⁹ Căci şi eu, la rândul meu, sunt un om sub autoritate şi am şi eu soldaţi în subordinea mea. Când îi spun unuia: „Du-te!“, el se duce, iar când îi spun altuia: „Vino!“, el vine. De asemenea, când îi spun sclavului meu: „Fă cutare lucru!“, el îl face.

¹⁰ Isus s-a mirat când l-a auzit şi le-a zis celor ce erau cu El:

– Adevărat vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit pe cineva cu o credinţă aşa de mare! ¹¹ Şi vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi se vor aşeza la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia Cerurilor. ¹² Dar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!

¹³ Apoi Isus i-a zis centurionului:

– Du-te! Facă-ţi-se după cum ai crezut!

Şi slujitorul acestuia a fost vindecat chiar în ceasul acela.

Isus vindecă mai mulţi bolnavi

¹⁴ Isus a intrat apoi în casa lui Petru şi a văzut-o pe soacra acestuia zăcând la pat şi având febră. ¹⁵ El i-a atins mâna şi febra a lăsat-o, iar ea s-a ridicat şi a început să-I slujească.

¹⁶ Seara, au adus la Isus mulţi demoniaci, iar El a alungat duhurile prin cuvântul Lui şi i-a vindecat pe toţi bolnavii, ¹⁷ ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice:

Preţul urmării lui Isus

¹⁸ Când a văzut Isus mulţimea din jurul Lui, le-a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării. ¹⁹ Chiar atunci a venit la El un cărturar şi I-a zis:

– Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge!

²⁰ Isus i-a răspuns:

– Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului^[g] nu are unde să-Şi odihnească capul.

²¹ Un altul dintre ucenicii Săi I-a zis:

– Doamne, dă-mi voie mai întâi să mă duc să-l înmormântez pe tatăl meu!^[h]

²² Isus i-a răspuns:

– Urmează-Mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!

Isus linişteşte furtuna

²³ Apoi S-a suit în barcă, iar ucenicii Săi L-au urmat. ²⁴ Şi iată că pe mare s-a stârnit deodată o furtună atât de puternică, încât barca a fost acoperită de valuri.^[i] Isus dormea. ²⁵ Ucenicii au venit la El şi L-au trezit, spunându-I:

– Doamne, scapă-ne, căci pierim!

²⁶ Însă Isus le-a zis:

– De ce sunteţi atât de fricoşi, puţin credincioşilor?

Apoi s-a sculat, a mustrat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare. ²⁷ Oamenii au rămas uimiţi şi au zis: „Ce fel de Om este Acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?“^[j]

Isus vindecă doi gadareni demoniaci

²⁸ Când a ajuns de cealaltă parte a mării, în ţinutul gadarenilor^[k], L-au întâlnit doi demoniaci, care ieşeau din morminte. Erau atât de cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela. ²⁹ Şi iată că ei au început să strige:

– Ce avem noi de-a face cu Tine, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinui înainte de vreme?

³⁰ Ceva mai departe de ei, păştea o turmă mare de porci. ³¹ Demonii L-au rugat:

– Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma aceea de porci!

³² El le-a zis:

– Duceţi-vă.

Ei au ieşit afară şi au intrat în porci. Şi deodată întreaga turmă s-a repezit pe râpă în jos, în apă^[l], şi s-a înecat. ³³ Porcarii au fugit, s-au dus în cetate şi au povestit totul, inclusiv ceea ce s-a întâmplat cu cei demoniaci. ³⁴ Şi iată că toţi cei din cetate au ieşit să-L întâlnească pe Isus. Când L-au văzut, L-au rugat să plece din regiunea lor.

Căpeteniile clanurilor, însoţitori ai lui Ezra

8 Căpeteniile familiilor şi genealogiile celor care au plecat împreună cu mine din Babilon, în timpul domniei împăratului Artaxerxes, au fost:

Călătoria lui Ezra spre Ierusalim

¹⁵ I-am convocat la râul care curge înspre Ahava şi ne-am aşezat tabăra acolo timp de trei zile. Am cercetat poporul şi preoţii şi nu am găsit pe nici unul dintre leviţi acolo. ¹⁶ Atunci am trimis după căpeteniile Eliezer, Ariel, Şemaia, Elnatan, Iarib, Elnatan, Natan, Zaharia şi Meşulam şi după învăţătorii Ioiarib şi Elnatan, ¹⁷ pe care i-am trimis apoi la căpetenia Ido, care locuia la Casifia. Le-am zis ce anume să-i spună lui Ido şi rudelor sale, dintre slujitorii de la Templu care locuiau la Casifia, ca astfel să ne aducă slujitori pentru Casa Dumnezeului nostru. ¹⁸ Şi fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului nostru era peste noi, ne-au adus pe Şerebia – un om chibzuit, unul dintre urmaşii lui Mahli, fiul lui Levi, fiul lui Israel – împreună cu încă optsprezece bărbaţi dintre fiii şi rudele sale, ¹⁹ precum şi pe Haşabia şi pe Ieşaia, dintre urmaşii lui Merari, împreună cu încă douăzeci de bărbaţi dintre fiii şi rudele lor. ²⁰ Dintre slujitorii de la Templu puşi de David şi de căpeteniile sale în slujba leviţilor au adus două sute douăzeci, toţi menţionaţi pe nume.

²¹ Acolo, la râul Ahava, am vestit un post, smerindu-ne înaintea Dumnezeului nostru şi cerând de la El drum bun pentru noi, pentru copiii noştri şi pentru toate averile noastre, ²² căci mi-a fost ruşine să-i cer împăratului oaste şi călăreţi care să ne apere de duşmani pe drum, odată ce îi spusesem împăratului că mâna Dumnezeului nostru este peste toţi cei ce-L caută, ca să le facă bine, dar puterea şi mânia Lui sunt peste toţi cei ce-L părăsesc. ²³ Am postit şi ne-am rugat Dumnezeului nostru cu privire la aceasta, iar El ne-a ascultat. ²⁴ Apoi am ales douăsprezece dintre căpeteniile preoţilor, şi anume pe Şerebia, pe Haşabia şi pe zece din rudele lor, ²⁵ şi am cântărit înaintea lor arginul, aurul şi vasele oferite în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, de sfetnicii săi, de căpeteniile sale şi de întreg Israelul prezent.

²⁸ Le-am zis atunci: „Voi sunteţi puşi deoparte pentru Domnul, iar vasele acestea sunt lucruri sfinte; totodată argintul şi aurul sunt un dar de bunăvoie adus Domnului, Dumnezeul strămoşilor voştri. ²⁹ Vegheaţi şi păziţi-le până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi leviţilor şi înaintea căpeteniilor familiilor lui Israel, în odăile Casei Domnului din Ierusalim.“ ³⁰ Preoţii şi leviţii au preluat argintul, aurul şi vasele ca să le ducă la Ierusalim, la Casa Dumnezeului nostru.

³¹ Am plecat de la râul Ahava spre Ierusalim în a douăsprezecea zi a lunii întâi, iar mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi, păzindu-ne pe drum de atacul duşmanilor şi al tâlharilor. ³² Când am ajuns la Ierusalim, ne-am odihnit acolo timp de trei zile. ³³ În a patra zi a fost cântărit argintul, aurul şi vasele, la Casa lui Dumnezeu, de către Meremot, fiul preotului Uria, care era însoţit de Elazar, fiul lui Fineas, şi de leviţii Iozabad, fiul lui Iosua, şi Noadia, fiul lui Binui. ³⁴ Toate au fost preluate după număr şi după greutate şi, în ziua aceea, s-a înscris în documente greutatea lor totală.

³⁵ Exilaţii întorşi din captivitate au adus Dumnezeului lui Israel, ca ardere de tot, doisprezece viţei pentru întreg Israelul, nouăzeci şi şase de berbeci, şaptezeci şi şapte de miei, iar ca jertfă pentru păcat – doisprezece ţapi. Toate acestea au fost aduse ca ardere de tot Domnului. ³⁶ Au înmânat decretele împăratului satrapilor imperiali şi guvernatorilor provinciei de peste râu, iar aceştia au sprijinit poporul şi Casa lui Dumnezeu.

Filip vesteşte Evanghelia în Samaria

8 Saul îşi dăduse consimţământul la uciderea lui Ştefan.

Chiar în ziua aceea a izbucnit o mare persecuţie împotriva bisericii din Ierusalim şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin regiunile Iudeii şi ale Samariei^[a]. ² Nişte oameni evlavioşi l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit mult. ³ Saul însă făcea prăpăd în biserică, intrând prin case, luând cu forţa bărbaţi şi femei şi aruncându-i în închisoare.

⁴ Cei ce fuseseră împrăştiaţi vesteau Cuvântul pe oriunde treceau. ⁵ Filip s-a coborât într-o cetate a Samariei^[b] şi le-a predicat pe Cristos. ⁶ Mulţimile luau aminte în acelaşi gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. ⁷ Căci din mulţi demoniaci ieşeau duhuri rele, scoţând strigăte puternice, şi mulţi paralitici şi şchiopi erau vindecaţi. ⁸ Astfel, a fost o mare bucurie în cetatea aceea.

⁹ În cetate era un om pe nume Simon, care practica vrăjitoria şi uimea neamul Samariei, pretinzând că ar fi cineva important. ¹⁰ Şi toţi, de la cel mai mic până la cel mai mare, luau aminte la el şi spuneau: „El este puterea lui Dumnezeu, cea numită «mare»!“ ¹¹ Îl ascultau cu luare-aminte pentru că de mult timp îi uimise cu vrăjitoriile lui. ¹² Dar când au crezut pe Filip, care vestea Evanghelia^[c] despre Împărăţia lui Dumnezeu şi despre Numele lui Isus Cristos, au fost botezaţi atât bărbaţi, cât şi femei. ¹³ Chiar şi Simon însuşi a crezut şi, după ce a fost botezat, stătea tot timpul cu Filip şi se mira văzând semnele şi minunile mari care se făceau.

¹⁴ Apostolii care erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria primise Cuvântul lui Dumnezeu, i-au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan. ¹⁵ Când au ajuns, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. ¹⁶ Căci Duhul Sfânt nu Se coborâse încă peste nici unul dintre ei, ci fuseseră doar botezaţi în Numele Domnului Isus. ¹⁷ Atunci şi-au pus mâinile peste ei, iar aceia au primit Duhul Sfânt. ¹⁸ Când a văzut Simon că Duhul era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit bani, ¹⁹ spunând:

– Daţi-mi şi mie autoritatea aceasta, ca oricine peste care-mi pun eu mâinile să primească Duhul Sfânt!

²⁰ Petru însă i-a zis:

– Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea obţine cu bani! ²¹ Tu n-ai nici parte, nici sorţ în lucrarea aceasta, pentru că inima ta nu este cinstită înaintea lui Dumnezeu! ²² Pocăieşte-te deci de această răutate a ta şi roagă-te Domnului ca, dacă este posibil, să-ţi ierte această intenţie a inimii tale, ²³ căci văd că eşti plin de otravă amară şi în lanţul nedreptăţii!

²⁴ Simon a răspuns:

– Rugaţi-vă voi Domnului pentru mine, ca nimic din ceea ce aţi spus să nu vină peste mine!

²⁵ După ce au depus mărturie şi au vorbit despre Cuvântul Domnului, Petru şi Ioan s-au întors în Ierusalim, vestind Evanghelia în multe sate de-ale samaritenilor^[d].

Filip şi eunucul etiopian

²⁶ Un înger al Domnului i-a vorbit lui Filip astfel: „Scoală-te şi du-te spre sud, pe drumul din pustie, care coboară din Ierusalim spre Gaza!“ ²⁷ Filip s-a sculat şi s-a dus. Şi iată că un eunuc^[e] etiopian, înalt oficial al lui Candake^[f], regina etiopienilor^[g], şi responsabil peste toată vistieria ei, venise să se închine în Ierusalim, ²⁸ iar acum se întorcea de acolo, stând în carul lui de călătorie şi citindu-l pe profetul Isaia. ²⁹ Duhul i-a zis lui Filip: „Du-te şi însoţeşte carul acela!“ ³⁰ Filip a alergat către el şi l-a auzit pe eunuc citindu-l pe profetul Isaia.

El l-a întrebat:

– Înţelegi ce citeşti?

³¹ Acesta i-a răspuns:

– Cum aş putea, dacă nu mă va îndruma cineva?

Şi l-a rugat pe Filip să se suie în car şi să se aşeze lângă el. ³² Pasajul din Scriptură pe care-l citea era acesta:

³⁴ Eunucul l-a întrebat pe Filip:

– Spune-mi, te rog, despre cine spune profetul aceste lucruri? Despre sine sau despre altcineva?

³⁵ Atunci Filip a luat cuvântul şi, începând de la Scriptura aceasta, i-a vestit Evanghelia despre Isus. ³⁶ În timp ce călătoreau de-a lungul drumului, au ajuns la o apă. Eunucul a zis:

– Uite apă! Ce mă împiedică să fiu botezat?

³⁷ (Filip a zis:

– Dacă crezi din toată inima ta, poţi!

El i-a răspuns:

– Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu!)^[i]

³⁸ A poruncit să stea carul, au coborât amândoi în apă, atât Filip, cât şi eunucul, iar Filip l-a botezat. ³⁹ Când au ieşit din apă, Duhul Domnului l-a răpit pe Filip, astfel că eunucul nu l-a mai văzut şi şi-a continuat drumul bucuros. ⁴⁰ Filip s-a pomenit în Azot şi, călătorind spre Cezareea, a vestit Evanghelia prin toate cetăţile, până când a ajuns acolo.